Anaf pierde procesul

Tribunalul Bucuresti

Sentinta civila nr..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr....... din data de ....05.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Secţia a VII- a Civilă s-a admis cererea creditoarei DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ
A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAŢIEI
SECTOR 3 A FINANŢELOR PUBLICE, şi în temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă s-a deschis procedura generală
împotriva debitorului SC.... SRL, iar prin sentinţa nr.....
pronunţată la data de 20.10.2023 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului .............. SRL.
Pârâtul ............ a deţinut calitatea de administrator al societăţii.
Conform tabelului definitiv al creanţelor întocmit de către lichidatorul judiciar, totalul datoriilor debitoarei este în cuantum de 237.539 lei. (fila 18).
Faţă de imposibilitatea de achitare a creanţelor care au fost înscrise în tabelul
obligaţiilor, lichidatorul a înţeles să invoce răspunderea pârâtului, în calitate de reprezentant al debitoarei, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului societăţii.
De asemenea, judecătorul sindic reţine că, din formularea textului alin. 1 al art. 169
din lege, rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi orice altă persoană „care a contribuit” la starea de insolvenţă prin una din faptele enumerate.
Faptele ilicite pentru care se poate atrage răspunderea persoanelor responsabile sunt expres şi limitativ prevăzute la lit. a) - h) ale art.169 din lege.
Judecătorul sindic reține că, în speţă, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.169 lit. c) şi d):
„c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod
vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă”.
Prin dispoziţiile art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se instituie o răspundere civilă delictuală faţă de debitoare în principal şi faţă de creditori, în subsidiar a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvenţă de a-şi plăti datoriile sale certe şi exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-şi satisface integral creanţele, şi faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârşite de organele
de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârât), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâtul i-a prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârşirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficienţa lichidităţilor; şi ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvenţă au cauzat şi incapacitatea acestuia de a-şi plăti creditorii.
Condiţiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvenţa, sunt următoarele, potrivit dreptului comun şi dispoziţiilor speciale din legea insolvenţei, anterior menţionate:

existenţa unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor de a îşi recupera integral creanţele, ca urmare a lipsei ori insuficienţei din averea debitorului insolvent a disponibilităţilor băneşti; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, aşa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanţelor);
săvârşirea de către persoana arătată, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit. a) la lit. g) ale art. 169 alin.1 din Legea nr. 85/2014;
existenţa unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârşite şi starea de insolvenţă; dovada acestui element înseamnă implicit şi dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite şi prejudiciul creat creditorilor;
fapta ilicită să fi fost săvârşită cu intenţie, ca forma de vinovăţie, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvenţă.
Consecinţa antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenţei, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă.
În acest sens, pentru aplicarea art. 169 lit. c) din lege, reclamantul trebuie să indice instanței și să probeze în ce au constat activităţile desfăşurate de pârât și care a fost interesul personal care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăţi. Așadar, contrar susținerilor reclamantului, nu este suficientă lipsa de solicitare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 şi continuarea activității, fiind necesară dovedirea susținerilor sale.
În speță reclamantul s-a limitat la a susține incidența dispoziţiilor art. 169 lit. c din Legea 85/2014 fără a anexa probe din care rezultă săvârșirea faptei de către pârât. Or, instanța reține că angajarea răspunderii în condiţiile art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi
prejudiciul invocat şi vinovăţia, cât şi a unei condiţii speciale.
Debitorii care sunt supuşi procedurii insolvenţei, se află, în urma activităţii
desfăşurate, în încetarea de plăţi, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci doar în situaţia în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
În prezenta cauză nu se probează de către reclamantă existența faptei ilicite, respectiv continuarea în interes personal a unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi. De altfel, nu se indică și nici nu se probează interesul personal al pârâtului, deși această condiție este expres prevăzută de lege.
Referitor la susținerea privind managementul defectuos instanța apreciază că simpla calitate a pârâtei de asociat al debitoarei nu conduce la concluzia automată a existenței cazului de răspundere prevăzute de lit. c și nici la existența unei legături de cauzalitate cu intrarea
societății în procedura insolvenței. După cum mai sus s-a arătat, este necesar ca susținerile creditoarei să fie însoțite de probe certe privind existența faptei, săvârşirea faptei imputate şi vinovăţia pârâtului, dar şi legătura de cauzalitate. Din conținutul cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul rezultă ca reclamanta se rezumă, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii in condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014
fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
În ceea ce priveşte cererea de atragere a răspunderii pârâtei în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din lege, instanţa reţine că faptele ilicite prevăzute de acest text sunt cele enumerate la teza I şi anume: fapta de a ţine o contabilitate fictivă, fapta de a face să dispară unele documente contabile şi fapta de a nu ţine o contabilitate în conformitate cu legea. Teza a II-a
instituie o prezumţie legală relativă a cărei premisă este nepredarea documentelor contabile, ca fapt cunoscut, vecin şi conex pe care se întemeiază prezumţia, în sensul art. 328 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Omisiunea de a preda documentele contabile scuteşte de dovadă cu privire la culpă şi la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, nu şi cu privire la
fapta ilicită şi nici nu reprezintă o faptă ilicită, în sine.
Din probatoriul administrat rezultă că fapta ilicită săvârşită de pârât constă în
neţinerea contabilităţii debitoarei, astfel cum rezultă din împrejurarea că acesta nu a depus documentele contabile solicitate de administratorul judiciar.
Neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea şi face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilităţi ținute corect care ar permite administratorilor să ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. De asemenea, lipsa documentelor contabile face imposibilă stabilirea activelor societăţii sau a
modului în care activele acesteia au părăsit patrimoniul societăţii debitoare.
În cauză, instanţa reţine că a fost trimisă către pârât o notificare cu privire la obligaţia de a preda documentele contabile ale societăţii, însă aceasta s-a întors cu menţiunea: „Avizat.
Reavizat. Expirat termen de păstrare” ( notificare şi dovadă de comunicare – fil. 34-37).
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului, în sensul că imobilul situat la adresa din str.
..... sector 2 a fost înstrăinat, motiv pentru care nu a luat la
cunoştinţă de notificarea trimisă la acea adresă, instanţa reţine că aceasta este lipsită de relevanţă, cât timp adresa cu care pârâtul figurează în evidenţele DPABD este str. .......... sector 2 (copie CI – fil. 50 verso). Mai mult decât atât, pârâtul a luat cunoştinţă de obligaţia de a preda documentele contabile ale societăţii şi prin comunicarea acţiunii introductive, însă nu a predat aceste documente şi nu a furnizat nicio explicaţie pentru lipsa lor.
În temeiul art. 169 lit. d din lege, urmare a dovedirii faptului vecin şi conex al
nepredării documentelor contabile, culpa şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu sunt prezumate în speţă. Aceasta este o prezumţie relativă care nu a fost răsturnată de către pârât.
Creditorii societăţii debitoare au suferit prejudicii a căror existenţă certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns în încetare de plăţi, că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, procedură în care nu şi-au
recuperat creanţa în cuantum de 237.539 lei.
Pe de altă parte, împotriva pârâtului s-a emis de către reclamantă Decizia de atragere a
răspunderii solidare nr. .....2022 pentru suma de 225.908 lei, în calitate de
administrator al societăţii ..... SRL. În prezenta cauză s-a solicitat
obligarea acestuia la suportarea întregului pasiv al societăţii.
În consecinţă, constatând îndeplinirea condiţiilor privind atragerea răspunderii
patrimoniale a pârâtului prin raportare la dispoziţiile art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014, şi având în vedere şi faptul că pârâul a fost obligat deja de către reclamantă la plata sumei de
225.906 lei, instanţa va admite în parte cererea şi va dispune obligarea pârâtului
....... la suportarea sumei de 11.631 lei, reprezentând parte
din pasivul societăţii debitoare............. SRL.
Faţă de soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanţa va dispune obligarea reclamantul la plata către pârât a sumei de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în parte din onorariu de avocat (factură şi extras de cont – fil. 63,65),
proporţional cu partea din suma solicitată ce a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte cererea de atragere a răspunderii formulată de reclamantul DIRECTIA
GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN
REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Bucureşti, sector 2, Speranței, nr. 40 în contradictoriu cu pârâtul ............în temeiul art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014.
Obligă pârâtul la suportarea sumei de 11.631 lei, reprezentând parte din pasivul
societăţii debitoare ...........SRL.
Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în parte din onorariu de avocat.
Cu drept de apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii, prin publicare în Buletinul
Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă.