Avocat arest preventiv Bucuresti

Avocat revocare măsură preventivă. Depăşirea termenului rezonabil prevăzut de art.6 par.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Fapta unei persoane care cu intenţie determină o minoră în vârstă de 13 ani să sustragă diverse sume de bani de la părinţii săi  întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de furt.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Decizia  penală nr. …. din 9 septembrie 2011.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr. ……, având ca obiect judecarea apelurilor declarate de P.Î.C.C.J. – D.N.A. – S.T.P. şi inculpaţii P.C., B. D. şi N.O. împotriva sentinţei penale nr……din 18 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a formulat cerere de revocare a măsurii preventive prevăzută de art.1451 C.proc.pen. de către apelantul inculpat P.C., care a susţinut, în esenţă, că aceasta a depăşit durata rezonabilă prevăzută de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea, luând în examinare cererea formulată, în raport de actele şi lucrările cauzei şi dispoziţiile legale incidente, a reţinut următoarele:
În conformitate cu art.139 alin. 2 C.proc.pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Totodată, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană care se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber după cum este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol stipulează, în egală măsură, că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor acestora.
Examinând cererea de revocare a măsurii preventive prevăzută de art. 1451 C.proc.pen., în raport de dispoziţiile legale sus arătate şi materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată şi a admis-o, constatând că temeiurile care au impus luarea acesteia nu mai subzistă.
Astfel, s-a reţinut că potrivit încheierii din 17 octombrie 2006 dată de T. M. T. B. în dosarul nr. 27/2006, rezultă că apelantul inculpat P.C. a fost arestat preventiv prin încheierea din 16 decembrie 2005 dată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 160/F/2005, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. d) şi h) C.proc.pen., în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006, în prezent, art.148 alin.1 lit. b) şi f) C.proc.pen., măsură ce a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara preăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Prin încheierea sus arătată, inculpatul a fost obligat să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poate nici o categorie de arme, să nu se apropie de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reţinut că fundamentul legal al oricărei măsuri preventive trebuie să existe încă de la momentul luării acesteia împotriva celui în cauză şi, totodată, trebuie să acopere întreaga perioadă pentru care a fost dispusă şi chiar dacă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Convenţie, fiind circumscrisă prevederilor cuprinse în art. 2 din Protocolul 4 la Convenţie, între privarea de libertate şi restricţia libertăţii de circulaţie nu există deosebiri de natură ori de esenţă ci doar de diferenţă de grad ori de intensitate (cauza Guzzardi împotriva Italiei, hotărârea din 06 noiembrie 1980, citată în Hotărârea din 25 ianuarie 2007 în cauza Sissanis împotriva României).
Drept urmare, s-a apreciat că dacă la momentul luării măsurii preventive prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., respectiv la data de 17 octombrie 2006, obligarea inculpatului de a nu părăsi ţara era o măsură necesară într-o societate democratică pentru a împiedica sustragerea sa de la urmărirea penală şi apoi, de la judecată, în prezent, o asemenea măsură nu se mai justifică, aceasta depăşind termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a motivat că potrivit actelor şi lucrărilor cauzei rezultă că de la data învestirii instanţei de fond cu soluţionarea cauzei penale pornită prin rechizitoriul nr. 5/P/2004 al D.N.A. – S.C.I.C.S.M, respectiv, 04 decembrie 2007, cauză ce a format obiectul dosarul nr. ….. apelantul inculpat s-a conformat tuturor obligaţiilor impuse, şi mai mult, deşi prin încheierile de şedinţă din 09 mai 2008, 12 septembrie 2008, 09 ianuarie 2009, 19 iunie 2009, 26 noiembrie 2010, i-au fost încuviinţate cererile de a părăsi ţara pentru a se deplasa în Austria, respectiv la Viena, în scopul efectuării de investigaţii medicale şi pe perioade relativ mari, chiar de câte o lună de zile, acesta a revenit în ţară şi s-a prezentat la proces şi prin urmare, s-a apreciat că nu există vreun motiv care să conducă la o altă concluzie decât aceea că şi pe viitor va avea aceeaşi atitudine procesuală cu atât mai mult cu cât şi în faţa primei instanţe de control judiciar inculpatul s-a prezentat la ambele termene de judecată.
De asemenea, s-a constatat că cercetarea judecătorească a fost finalizată, fiind administrate toate probatoriile şi prin urmare, nu există nici un indiciu că inculpatul ar mai putea influenţa buna desfăşurare a procesului penal prin influenţarea martorilor ori a coinculpaţilor, în plus, în cauză a fost pronunţată sentinţa penală nr. 73 din 18 februarie 2011 a Tribunalului Prahova prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) Cod penal cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară, şi a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 861 Cod penal.
Ca atare, fără a ignora ori minimaliza gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpatului, ce rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, consecinţele patrimoniale pretins săvârşite în dauna SC Rafinăria “Astra Română” SA, perioada îndelungată în care avut loc pretinsa activitate infracţională şi nu în ultimul rând, impactul faptelor de corupţie de care acesta a fost acuzat, Curtea a subliniat că durata îndelungată de circa cinci ani de când inculpatului i-a fost restrânsă libertatea de mişcare se situează în afara cadrului reglementat de art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, nemaiputându-se aprecia că măsura este necesară pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Totodată, a fost dată semnificaţia corespunzătoare atitudinii procesuale manifestată până în prezent de către inculpat, care pe toată această perioadă s-a supus atât măsurilor impuse de instanţă cât şi celor ale organului de supraveghere, astfel încât, s-a concluzionat că nu se mai justifică menţinerea obligării de a nu părăsi ţara, întrucât nici unul dintre temeiurile care au impus luarea acestei măsuri nu mai subzistă la acest moment.
Spre această concluzie a condus şi împrejurarea că activitatea infracţională imputată inculpatului a luat sfârşit în anul 2001, astfel că impactul faptelor pretins comise s-a diminuat în mod semnificativ şi faţă de datele ce caracterizează persoana acestuia, nu sunt indicii care să justifice concluzia că desfăşurarea procesului penal ar fi afectată în cazul revocării măsurii prevăzute de art. 1451 C.proc.pen., motiv pentru care, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 139 alin. 2 C.proc.pen., cererea a fost admisă, dispunându-se revocarea acestei măsuri.