Avocat drept penal Bucuresti

JUDECĂTORIA ZIMNICEA – hotarare admisa pe contestatie privind durata solutionarii procesului penal

Dosar nr…….

ÎNCHEIERE PENALĂ NR…..

Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea reprezentat de procuror….

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenții A.A. și A.B., ambii domiciliați în com. ……….., cu domiciliul procesual la C.I. Palade Bogdan cu sediul în București, str. Ițcani nr. 20, et. l, ap. 4, sect. 2. și pe intimații ………., ambii domiciliați în com. ………………jud. Teleorman , având ca obiect contestație durata proces (art.488 ind. 2 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns petenții personal și asistați de av. Palade Bogdan avocat specializat in drept penal Bucuresti, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe contestația formulată. Apărătorul petenților solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, constatând că s-a depășit durata soluționării rezonabile a cercetării penale, precum și faptul că a trecut un an de la începerea urmăririi penale în cauză. Procurorul de ședință pune concluzii de admiterea contestației, instanța urmând să stabilească un termen rezonabil de soluționare a cercetărilor de către procurorul de caz.

JUDECĂTORUL DE DREPTURI SI LIBERTĂȚI

Asupra cauzei penale defată:

Constată că la data de 28.08.2018 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea sub nr…… contestația formulată de petenții A.A. și A.B. în contradictoriu cu intimații …… , privind durata procesului penal obiect al dosarului nr…… al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

În motivarea aceste contestații, petenții solicită a se observa că ,în cauza cu nr. de mai sus a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea ,urmărirea penală este tergiversată, durata acesteia nefiind justificată de complexitatea cauzei iar conform certificatelor medico legale nr. ….. și nr. …..eliberate de SML Teleorman, numitul A.B. prezintă leziuni de violență produse prin lovire cu corp dur, putând data din …… pentru care necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale iar numitul A.A. prezintă leziuni de violență produse prin lovire cu corp dur, putând data din ….. pentru care necesită 5-7 zile de îngrijiri medicale; mai arată petenții că aceștia în calitatea de persoane vătămate în dosarul nr. ….. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, infracțiunile denunțate au fost comise de către intimații …… și …………. la data de…….. iar de la momentul începerii urmăririi penale împotriva acestora și până în prezent dosarul nu a fost soluționat.

În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea și intimații nu au formulat un punct de vedere.

A fost atașat dosarul nr…….. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Analizând lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală nr…….. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, judecătorul de drepturi și libertăti retine următoarele:

La data de …….., a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea sub nr……., plângerea formulată de A.B. în care sesiza faptul că în ziua de …… a fost lovit cu pumnul de către ……. iar tatăl său, …….., a fost lovit cu un ciomag în zona abdomenului de către numitul ……, depunând, ulterior certificatele medico legale nr……… și nr……eliberate de SML Teleorman.

Ulterior, la data de ……. A.B. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman în care sesiza faptul că în ziua de …… numitul ……. a exercitat acte de violență asupra sa cu o bâtă pe care era fixată o bară metalică solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestuia parchet sub nr……

Mai reține judecătorul că în ziua de …….. = au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea plângeri penale în care sesizau, separat, faptul că la data de ……. au fost agresați și amenințați de numiții A.A și A.B., constituindu-s dosarele penale nr……

Prin ordonanța din data de…… cele trei cauze au fost reunite urmând ca cercetările să se efectueze sub nr…… care a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și conexat la cauza penală nr…… iar prin ordonanța din data de …… Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea a declinat competența de soluționare a cauzei nr……. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. La data de ….. Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a declinat competența de soluționare a cauzei nr……. în favoarea Judecătoriei Zimnicea, unde a fost înregistrată sub nr……

Se mai reține că prin ordonanțele din data de…… și …… a fost începută urmărirea penală in rem pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare prev de art. 193 alin 1 și 2 Cp și art. 206 Cp iar prin ordonanța din data de …… s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții A.A. și A.B pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe comisă asupra persoanei vătămate …… și față de suspecții ……. pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe comisă asupra persoanei vătămate …… și a infracțiunii de vătămare corporală comisă asupra persoanei vătămate ……; prin ordonanța din data de….. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații ….. pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe prv de art. 193 alin 2 Cp, față de inculpatul ……. pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe faptă prev de art. 193 alin 2 Cp cu alic art. 113 alin 3 Cp și față de inculpatul ……. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală faptă prev de art. 194 alin I lit e Cp; au fost audiați martori, inculpații, persoanele vătămate și s-a administrat proba cu înscrisuri. La data de……organele de cercetare penală au întocmit referatul de terminare a urmăririi penale pe care l-au înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea împreună cu dosarul cauzei, respectiv dosarul nr……

Potrivit dispozițiilor art.488 ind.5 alin,2 C.proc.pen., judecătorul de drepturi și libertăți, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare următoarele elemente: natura și obiectul cauzei, complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanți și a dificultăților de administrare a probelor, elementele de extraneitate ale cauzei, faza procesuală în care se află cauza și durata fazelor procesuale anterioare, comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale în cadrul procesului, comportamentul celorlalți participanți în cauză, inclusiv al autorităților implicate, intervenția unor modificări legislative aplicabile cauzei precum și orice alte elemente de natură să influențeze durata procedurii.

În concret, judecătorul de drepturi și libertăți constată că durata cauzei penale supuse controlului jurisdicțional este de doi ani punctul de pornire constituindu-l momentul în care în cauză a fost începută urmărirea penală in rem, respectiv data de……09.2016.

Având în vedere vechimea cauzei ,de doi ani,precum și faptul că din punctul de vedere al organului de cercetare penală urmărirea penală este completă, fără să fie dată vreo soluție, cauza aflându-se în prezent la procurorul de caz, din luna martie 2018, judecătorul de drepturi și libertăți constată că activitatea de urmărire penală nu s-a îndeplinit într-o durată rezonabilă, în baza art. 488 ind.6 alin.l C. proc. pen., astfel că va admite contestația privind durata procesului penal formulată de petenți.

Se va stabili drept termen pentru finalizarea urmăririi penale în dosarul nr……. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea data de ……..

Se va stabili drept termen până la care petenții nu pot formula o nouă contestație privind durata procesului penal data de 19.11.2018.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 488 ind.6 alin.l C.proc. pen. admite contestația privind durata procesului penal formulată de petenții ……….., ambii domiciliați în com. …….., jud. Teleorman, cu domiciliul procesual la C.I. Palade Bogdan cu sediul în București, str. Ițcani nr. 20, et. 1, ap. 4, sect. 2.

Stabilește drept termen pentru finalizarea urmăririi penale în dosarul nr…….. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea în data de ……..

Stabilește drept termen până la care petentul nu poate formula o nouă contestație privind durata procesului penal data de ……

În baza art. 275 alin.3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Fără cale de atac.