Comisionul de acordare clauza abuziva

Judecatoria Sector 2

Comisionul de acordare clauza abuziva – practica judiciara:

Sentinta civila pronuntata la data de: 06.08.2020

Analizand actele și lucrările dosarului, instanța retine:

Reclamanta a încheiat cu pârâta contractual de consum C…..17.09.2008 și actul aditional nr. I din data de 12.02.2009

În fapt, între reclamantul …..în calitate de debitor, respectiv pârâta Garanti Bank SA, în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenția de credit nr. …..17.09.2008 având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 236000 eur, cu obligația rambursării în 228 de luni, modificat prin modificat prin actul aditional nr. I din data de 12.02.2009.

Potrivit art. 3.1.5 din condițiile generale ale contractului, în vederea acordarii Creditului imprumutatul se obliga si plateasca Bancii:

a)la data acordari creditului imprumutatul autorizează Banca să debiteze in mod automat contul in care creditul este pus la dispozitie de către Banca cu valoarea acestui comision;

b) un comision lunar de administrare aplicat la soldul creditului, plătibil lunar la fiecare data a Scadentei, , având valoarea procentuală arătată in condițiile Speciale.

Conform condițiilor speciale pct. I O si I I , comisionul de acordare este de 1%, iar comision de adnłinistrare lunară a creditului este de 0, 1 5% aplicat la valoarea soldului creditului.

Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (citată în continuare Lege), întrucât reclamanta are calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. I din Lege, respectiv de persoană tizică parte la un contract încheiat în afara activităților sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr. 193/2000 în fornła republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la łnonłentul încheierii convenției).

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele menibre destinatare să o transpună printr-o lege națională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: l) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C — 41/74 Van Duyn, C- 148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Legiuitorul român a ales să scoată din sfera analizei caracterului abuziv clauzele ce se referă la definirea obiectului principal al contractului sau calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, respectiv produsele și serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Totodată, prin hotărârea pronunțată în cauza C-602/10, SC Volksbank România SA împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC), CJUE a reținut că articolul 22 alineatul (l) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit.

Prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate de comercianți cu consumatorii. Interpretând această directivă, CJUE a stabilit, în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C 240/98), că protecția conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.

Potrivit art. 4 alin. I și alin. 2 din Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, ”0 clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege (în forma în vigoare la data încheierii contractului), evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. 3 din Lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

In graficul de rambursare al creditului, anexă la contract, apar individualizate lunar valorile comisionului de administrare.

Chiar daeă se reține că nu ar ti fost negociată direct cu reclamantul, clauza reglementând comisionul de administrare clar redactată, atât sub aspectul motivului pentru care este perceput (administrarea lunară a creditului), cât și a procentului aplicabil (0,15% din valoarea soldului creditului), precum și a datelor la care este calculat și perceput.

Cuantumul comisionului de administrare, reprezentând 0, 1 5%, este stabilit prin raportare la valoarea soldului creditului, iar nu la valoarea totală a creditului, astfel că nu este vădit disproporționat în raport cu rata de credit și eu dobânda.

Aceste constatări reprezintă tot atâtea argumente pentru care nu pot fi reținute susținerile reclamantei clauza în discuție nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părlilor, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

In consecință, instanța va reține caracterul neîntemeiat al acestui capăt de cerere privind constatarea caracterului abuziv și declararea nulității absolute a clauzei stipulate în art. 3.1.5 lit. b din contract, privind comisionul de administrare.

In mod subsecvent, nu se impune restituirea prestațiilor executate de reclamantă cu privire la conłisionul de administrare, potrivit art. 1092 C.civ. 1864, care se referă la plata nedatorată, întrucât reclamantul a avut și continuă să aibă obligația de a plăti comision de administrare, nefiind în prezența unei plăți nedatorate, sens în care instanța constată că și acest capăt de cerere este neîntemeiat.

Cu privire la art. 3.1.5 lit. a din contract si pct. IO din conditiile speciale respectiv plata unui comision de acordare de 1% din valoarea creditului acordat.

Asa cum s-a reținut anterior, acest contract de credit este un contract de adeziune, reclamantul fiind obligat să îl semneze în forma stabilită de creditoare, neavând posibilitatea de a influența în niciun mod vreuna dintre prevederile din acestuia, inclusiv prevederile referitoare la clauza ce reglementează comisionul de acordare.

Conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/ 2000 coroborat cu art. 249 din Codul de procedură civilă, pârâtei îi revine obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele din contractul dedus judecății, ceea ce nu s-a probat.

In opinia acestei instanțe, clauza prin care a fost stabilit comisionul de acordare nu impune o obligație de plată care s-ar circumscrie noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Jurispudența CJUE a stabilit că această notiune trebuie înțeleasă care referindu-se la prestațiile esențiale ale contractului de credit și care, ca atare, îl caracterizează ( Hotărârea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08, EU:C:2010:309, punctul 34, precum și Hotărârea

Respinge cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.1.5 lit.b din condițiile generale și pct. I I din condițiile speciale ale Contractului de credit consum nr. CCNPG…./1 7.09.2008 privind comisionul de administrare.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 2380 lei, reprezentand onorariu avocat.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronuntată, astazi, 06.08.2020, prin punerea soluției la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instanței.