contestatie amenda covid neconstitutionala
Ce pot face cei care au primit amenzi în starea de urgență?
Vești bune pentru cei care au neîndreptăți prin aplicarea unor amenzi exagerat de mari de la instituirea stării de urgență în Romania din lipsa documentelor solicitate prin Ordonanța militară 3/24 martie 2020 sau atunci când agentul constatator și-a exercitat atributiile in mod abuziv prin aplicarea unor astfel de amenzi.
De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă, însă acestea nu au fost lipsite de critici.
În cursul zilei de astăzi, 06.05.2020, Curtea Constitușională a ADMIS sesizarea Avocatului Poporului privind amenzile în perioada stării de urgență urmând ca acestea să fie ANULATE iar contravenientul NU va mai fi nevoit să plătească acele sume.
Dar pentru a benefia de acesta neconstitutionalitate, amenzile TREBUIE CONTESTATE de fiecare persoană care a fost amendată, în termenul legal de contestare intrucât, prin simpla declarare a neconstituționalității legii, amenzile NU VOR FI ANULATE AUTOMAT.
Care este procedura de contestare?
Cu toate că această procedură nu este una tocmai dificila pricipalul sfat pe care vi-l pot oferi este să vorbiți cu un avocat specializat în materie contravențională pentru a evita acele situații în care plangerea contraventionala este introdusă la o instant necompetentă sau aceasta nu respecta conditiile de fond și de formă prevăzute de lege.
În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii procesului verbal constatator (fie personal de la agentul constattor sau prin poștă la domiciliu) trebuie să depuneți o contestație la judecătoria din raza teritorială în a avut loc fapta sancționată în procesul verbal.
De asemena, odată ce contestația a fost formulată clar si cât mai concis, trebuie să depuneți și dovada că ați plătit taxa judiciară de timbru, conform art. 19 din OUG 80/2013.
ATENȚIE!
Dă nu depuneți această dovadă de plată a taxei, plângerea va fi anulată chiar dacă dumneavoastră aveți dreptate pe fondul cauzei.
RETINEȚI!
Odată cu declararea neconstituțională a ordonanțelor militare, dacă vă aflati încă în termenul legal de contestare și ați plătit amenda, acea suma poate fi RECUPERATĂ prin introducerea unei plangeri contravenționale ce respecta toate acele aspecte la care am facut referire anterior.
Iată care a fost argumentul Avocatului Poporului
Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din OUG nr. 1/1999 este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.