Contestatie decizie pensie

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII - A

CONFLICTE DE MUNCĂ Șl ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.... ȘEDINȚĂ PUBLICĂ DIN 23.09.2021 TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamantul ...., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație decizie de pensionare .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, reprezentat de avocat, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. 154 alin.2 din Legea 263/2010, având în vedere obiectul cauzei și domiciliul reclamantului, dovedit prin copia actului de identitate depusă la fila 7 din dosar, Tribunalul apreciază că este competent general, material și teritorial să judece cauza.

Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 din Codul de procedură civilă, o încuviințează părților.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu valorificarea adeverinței .../04.02.2021 eliberată de .... S.A., aflată la dosar. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.05.2021 reclamantul .... a chemat in judecată pe parata Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând a se dispune anularea deciziei nr. .../25.03.2021 emisa de Casa Locală de Pensii Sector 4, obligarea paratei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, care să ia in calcul veniturile salariale inscrise in adeverinta nr. .../04.02.2021 emisă de S.C. ... S.A, care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale la determinarea punctajelor anuale pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii nr. 263/2010, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea actiunii, reclamantul a arătat ca este pensionat pentru limita de varsta.

La data de depunerii cererii de pensionare a solicitat intimatei valorificarea și a adeverintei nr..../04.02.2021 emisă de S.C. ...S.A, insa parata a refuzat.

In aparare, la data de 25.06.2021, parata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca netemeinica si nelegala, invocand in principal prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010.

În cadrul dezbaterilor s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator, instanța constata ca reclamantul este beneficiarul drepturilor de pensie pentru limita de varsta, conform deciziei nr. .../25.03.2021.

Odată cu cererea de pensionare, la data de 19.02.2021, reclamantul a atașat și adeverinta nr..../04.02.2021 emisă de S.C. ...S.A.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă ca parata nu a valorificat veniturile suplimentare evidențiate de adeverinta menționată, venituri pentru care s-au plătit cotele CAS, conform mențiunilor adeverinței, care respectă cerințele de formă prevăzute de art. 127 alin.2 și 3 din Norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice din 20.03.2011, aprobată prin HG nr.257/2011.

Veniturile suplimentare reprezentând acord trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observa, așadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de către angajatorul emitent al adeverințelor din cauza de fata.

O data reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora „sistemul public se organizează si funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite". Acest principiu este preluat din vechea reglementare, respectiv art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, și poate fi rezumat, în esență, la faptul că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Principiul este dezvoltat in dispozițiile următoare din același act normativ, in secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 96 din Legea nr. 263/2010, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Veniturile menționate de adeverința în cauza nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. IO din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau si se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.

Noile reglementări privind calculul drepturilor de pensie, instituite prin Legea nr. 19/2000 și ulterior prin Legea nr. 263/2010, au fost construite in jurul acestui principiu fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de Ol .04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași.

Prin Decizia nr.../10.12.2012, obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că sporurile și alte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și dacă pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

În speță, deși cererea de valorificare a veniturilor a fost depusă și soluționată sub incidența noii reglementări în materie, respectiv Legea nr. 263/2010, pentru identitate de rațiune, prin prisma prevederilor Legii nr. 263/2010, valorificarea veniturilor suplimentare este posibilă doar dacă sunt îndeplinite aceleași condiții ca și cele expuse în Decizia nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 106 și art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, instanța va anula decizia nr. 254193/25.03.2021 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 București și va obliga pârâta Casa de Pensii a Municipiului București să emită o nouă decizie, prin care la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, începând cu data de 19.02.2021, să valorifice și veniturile suplimentare atestate de adeverința nr..../04.02.2021 emisă de S.C. .... S.A.

In baza art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2975 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul ..., cu domiciliul procesual ales la C.A. Palade Bogdan, cu sediul în București, sector 2 ....în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, cu sediul în București, sector 3, Calea Vitan, nr.6.

Anulează decizia nr..../25.03.2021 emisă de parata.

Obligă pârâta sa emită o noua decizie, prin care la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, începând cu data de 19.02.2021, să valorifice și veniturile suplimentare atestate de adeverința nr.../04.02.2021 emisă de S.C.... S.A.

Obliga pârâta la plata catre reclamant a sumei de 2975 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 de zile de la comunica , care se depune la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Civila Conflicte de Munca si A