Cum atac un OUG?

Curtea de apel Bucuresti

Sentinta civila nr...

Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat si a dispozitiilor legale incidente retine:

În fapt, reclamantul ..........este pensionat pentru limită de vârstă conform Deciziei nr. ....../..........2018, iar după intrarea în vigoare a OUG nr. 130/2021, veniturile sale din pensie au fost impozitate potrivit literei a indice 1 pentru sumele ce depășeau plafonul de 4000 lei.

În prezenta cauză a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, solicitând plata unei despăgubiri egale cu diferența supraimpozitată pentru ceea ce depășea 4000 lei în urma admiterii excepției de neconstituționalitate invocate.

Prin decizia nr.650/15.12.2022 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f2) J, pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (l) lit. h) sintagma ”de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (l) pct. al) J, pct. 14 [cu referire la sintagma ”venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a din capitolul III al titlului V ”Contribuții sociale obligatorii"], pct. 16 [cu referire la art. 1573 ], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a din capitolul III al titlului V ”Contribuții sociale obligatorii"], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (71) ] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (l) lit. f2) ] și ale art. XXV alin. (l) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 și pct. 19] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt neconstituționale.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată în cauză de către reclamant a fost admisă prin Decizia nr. 650/2022 pronunțată de Curtea Constituțională.

Astfel, urmând a soluționa cu prioritate excepții invocate în temeiul art. 248 C.pr.civ., Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 instituție o răspundere obiectivă a Guvernului pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență neconstituționale, astfel încât în situația în care reclamantul solicită repararea prejudiciului produs prin adoptarea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență neconstituțională, sub forma plății unei despăgubiri, întrunirea condițiilor prejudiciului și analiza reparării acestuia reprezintă aspecte de fond, astfel încât adoptarea de către Guvern a OUG nr. 4/2023 în vederea efectuării voluntare a plăților nu conduce la rămânerea acțiunii fără obiect sau fără interes.

Astfel, deși OUG nr. 4/2023 a fost adoptată, conform preambulului, în considerarea Deciziei nr. 650/2022 a Curții Constituționale, pentru stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, simpla adoptare a acesteia de către Guvern nu conduce la lipsirea de interes a acțiunii sau de obiect întrucât reclamantul solicită instanței și analiza condițiilor în care adoptarea OUG nr. 4/2023 de către Guvern reprezintă o reparare a prejudiciului pe care l-a suferit.

Totodată, Curtea va reține considerentele Deciziei nr .4/2017 a Curții Constituționale potrivit cărora:

„30. Referitor la competența Guvernului de a emite ordonanțe, instituită prin art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (l) - (3) din Constituție, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că este o competență normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, prin care unica autoritate legiuitoare din România deleagă, pentru un interval limitat de timp, competența de legiferare în domenii strict delimitate de Constituție și de legea de abilitare. Exercitarea acestei competențe se include tot în sfera puterii executive, deoarece prin emiterea de ordonanțe Guvernul aduce la îndeplinire legea de abilitare, cu specificul pe care îl implică o asemenea lege în ceea ce privește aprecierea limitelor abilitării acordate. Cu toate că, prin efectul abilitării, Guvernul emite un act care, prin conținutul său, are caracter legislativ, fiind consecința unei delegări legislative, ordonanța rămâne un act administrativ al autorității executive.

31. Mai mult, sub aspectul competenței de legiferare, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) - (6) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.

32. Ca atare, Curtea a reținut că în art. 115 Constituția consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe [art. 115 alin. (l) - (3) ] sau ordonanțe de urgență [art. 1 15 alin. (4) - (6) ]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori, pe cale constituțională, în situații extraordinare, și numai sub control parlamentar. In acest sens, a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, și Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011.

33. Din punct de vedere formal, al autorității emitente, atât legislația secundară (hotărârile de Guvern), cât și legislația primară (ordonanțele simple și de urgență) reprezintă acte administrative. Dreptul comun în materia controlului actelor administrative îl constituie Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede la art. 1 alin. (1) că ”0rice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Cu toate acestea, prin derogare de la regula de drept comun, ordonanțele simple sau de urgență ale Guvernului nu sunt supuse controlului de legalitate efectuat de instanța judecătorească de drept comun, ci, în virtutea calității lor de acte de reglementare primară, deci echivalente legii, sunt supuse controlului de constituționalitate consacrat de art. 146 lit. d) din Constituție. Astfel, în temeiul normei constituționale și al dispozițiilor Legii nr. 47/1992, pot face obiect al controlului de constituționalitate a posteriori, pe calea invocării unei excepții de neconstituționalitate, o ordonanță, în ansamblul său, ori doar anumite dispoziții din aceasta. Controlul vizează aspecte de constituționalitate extrinsecă, anume procedura de adoptare a actului, și aspecte de constituționalitate intrinsecă, respectiv conținutul normativ al actului. Cu alte cuvinte, cercetarea aspectelor de legalitate a ordonanțelor simple sau de urgență ale Guvernului vizează exclusiv raportarea la Legea fundamentală, care consacră procedura de adoptare a acestui tip de act normativ, precum și drepturile și libertățile fundamentale pe care conținutul acestuia trebuie să le respecte, Curtea Constituțională fiind instanța abilitată să efectueze acest control.

34. În acest context, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă norma cu caracter special care evidențiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanței simple sau de urgență a Guvernului, care atrage competența instanței de contencios adnłinistrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, și calitatea sa de act normativ de reglementare primară, care atrage competența Curții Constituționale sub aspectul controlului de constituționalitate în raport cu Legea fundamentală.''

Constată astfel instanța că, în temeiul art. 9 din Legea 554/2004 este pe deplin competentă a cerceta modalitatea în care actul administrativ al Guvernului reprezentat de Ordonanța de Urgență, se manifestă în sfera dreptului administrativ prin vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului.

După cum a arătat Curtea Constituțională, cercetarea aspectelor ce privesc producerea unei vătămări intră în conținutul acțiunii prevăzute de art. 9 din Legea 554/2004 nefiind așadar exceptate de la controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, excepțiile rămânerii fără obiect și lipsei de interes sunt neîntemeiate.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, Curtea reține că potrivit art. 9 alin. 5 din Legea nr. 544/2004, acțiunea introdusă în temeiul art. 9 alin. I din aceeași lege poate avea ca obiect, ca și în prezenta cauză, plata unei despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, astfel încât calitate procesuală pasivă nu poate avea decât Guvernul României, ca subiect pasiv al răspunderii obiective instituite de art. 9 alin. 1 și alin. 5 din Legea nr. 554/2004 pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională.

Cu privire la fondul cauzei, instanța constată că prin adoptarea art. XXIV și a art. XXV, ambele din OUG nr. 130/2021 s-a cauzat reclamantului o vătămare constând în diminuarea drepturilor de asigurări sociale astfel cum rezultă din taloanele depuse la dosarul cauzei. Astfel, reclamantului i-a fost reținută suma de 646 lei începând cu luna ianuarie 2022 și până în luna decembrie 2022 — f. 185 din dosar.

Caracterul ilicit al actului guvernului rezidă în declararea neconstituționalității OUG 130/2021 în ceea ce privește dispozițiile art. XXIV și art. XXV, răspunderea instituită de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 fiind o răspundere obiectivă ce intervine de plano, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționale, fără a fi necesară dovedirea vreunei culpe a Guvernului României în adoptarea ordonanței de urgență. Mai mult decât atât, rezultă din considerentele Deciziei nr. 650/2022 că excepția de neconstituționalitate a fost admisă întrucât

Guvernul a dispus prin ordonanță de urgență în domeniul drepturilor fundamentale, o astfel de reglementare nefiind permisă de Constituția României.

În ceea ce privește repararea prejudiciului, potrivit art. 1531 alin. 1 și 2 C.civ. creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, respectiv pierderea efectiv suferită. De asemenea, art. I și art. 8 din Legea nr. 554/2004 impun acoperirea de către autoritatea publică a pagubei suferite, aspect ce derivă și din soluțiile pe care le paote pronunța instanța de contencios în temeiul art. 18 din aceeași lege.

Prejudiciul suferit de reclamant are natură pecuniară și constă în sumele reținute din drepturile de pensie ca o consecință a aplicării dispozițiilor declarate neconstituționale prin Decizia nr. 650/2022, existând astfel și legătura de cauzalitate. Prin urmare, despăgubirea ce i se cuvine acestuia este egală cu sumele reținute din pensie în temeiul textelor declarate neeosntituționale, însă nu se confundă cu dreptul la pensie, având natură juridică diferită.

Constată însă instanța că modalitatea de reparare a prejudiciului este stabilită de un act juridic cu forță de lege, respectiv de art. I din OUG 4/2023 fiind prevăzută o procedură ce presupune restituirea acestor sume în mod eșalonat.

Prin urmare, pârâtul a înțeles să acopere voluntar prejudiciul suferit de reclamant, printr-un act cu forță juridică de lege, care nu a fost declarat neconstituțional, și prin urmare este deplin aplicabil, neputând fi înlăturat de la aplicare de către instanța de judecată.

Reține astfel instanța că în privința acestui petit, respectiv al plății despăgubirilor ce corespund sumelor reținute din drepturile de pensie, cererea este neîntemeiată întrucât sumele în discuție stau sub puterea art. 1 din OUG 4/2023, instanța neputând dispune restituirea contra legem, fiind adoptată o procedură specială de restituire astfel cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. I din OUG nr. 4/2023 sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de I ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada I martie 202328 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate.

Rezultă din preambulul OUG nr. 4/2023 că rațiunea adoptării acestui act normativ a fost repararea prejudiciilor produse ca urmare a pronunțării de către CCR a Deciziei nr. 650/2022, arătându-se în considerentele adoptării actului normativ următoarele aspecte: „Având în vedere că prin Decizia nr. 650/2022 Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate și a constatat că dispozitiile art. XXIVpct. II [cu referire la art. 153 alin. (l) lit. f) J, pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (l) lit. h) sintagma ”de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (l) lit. al) I, pct. 14 (cu referire la sintagma ”venituri din pensii” din cuprinsul titlului sectiunii a 3-a din capitolul III al titlului V ”Contribułii sociale obligatorii") pct. 16 (cu referire la art. 1573), pct. 17 (cu referire la sintagma ”precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secłiunii a 4-a din capitolul III al titlului V ”Contributii sociale obligatorii"), pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (l) în privinła trimiterii la art. 153 alin. (l) lit. f), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (71) ] și pct. 19 [cu referire la alin. (l) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (l) lit. f) ] și ale art. XXV alin. (l) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16 și 18 în privinta alin. (l) și (5) ale art. 168 și pct. 19] din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt neconstitutionale, retinându-se faptul că un număr mare de pensionari s-au adresat instantelor de judecată solicitând restituirea sumelor reprezentând contribułiile de asigurări sociale de sănătate, blocând activitatea acestora, tinand cont de necesitatea imperativă a reglenłentării modalitatii de restituire a sumelor reprezentând contributiile de asigurări sociale de sănătate retinute în temeiul normelor declarate neconstitutionale, astfël încât procesul să se desfășoare într-un interval de timp rezonabil și să poată fi sustinut de la bugetul de stat, luând în considerare faptul că neadoptarea măsurilor prevăzute în prezenta ordonanta de urgentă ar genera consecinte extrem de oneroase pentru bugetul de stat, concretizate în plata unor sume însemnate ca accesorii la obligatia principală, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situatii de urgentă și extraordinare a căror reglementare nu poate fi apnânată C...)

Prin urmare, la acest moment procesual, după introducerea acțiunii și fără culpa reclamantului, pârâtul Guvernul României a înțeles să adopte OUG nr. 4/2023 prin care să acopere voluntar prejudiciul suferit. În lipsa acoperirii voluntare de către Guvernul României a prejudiciului prin OUG nr. 4/2023, toate condițiile impuse de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 care instituie răspunderea Guvernului sunt îndeplinite, astfel cum s-a arătat anterior.

Față de aceste considerente, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Reclamantul nu a cerut prin cererea de chemare în judecată plata dobânzii legale și nici în cursul litigiului prin modificarea acțiunii, astfel încât referirea la o eventuală dobândă legală formulată direct prin concluziile orale formulate de apărătorul reclamantului nu poate produce efecte juridice în lipsa respectării cadrului legal de modificare a cererii de chemare în judecată.

Cu privire la cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Ministerul Finanțelor în favoarea pârâtului Guvernul României, având în vedere motivele care au condus la respingerea acțiunii și care rezidă în acoperirea voluntară de către Guvern a prejudiciului suferit de reclamant, urmează a respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor întrucât nu apărările formulate de acest participant procesual au condus la respingerea acțiunii.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 451-453 C.pr.civ., reținându-se deja lipsa culpei reclamantului în respingerea acțiunii întrucât adoptarea OUG nr. 4/2023 în timpul litigiului a fost independentă de voința sa și ulterioară angajării cheltuielilor de judecată, Curtea va obliga Guvernul României, în culpă în prezenta cauză în temeiul art. 9 alin. I din Legea nr. 554/2004 la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 4760 lei cu titlu de onorariu de avocat astfel cum rezultă din factura fiscală nr. 512/14.01.2022 și extrasul de cont atașat — f. 199-200.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția rămânerii fără obiect ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul ....., cu domiciliul ales Ia C.A. Palade Bogdan, cu sediul în București, ........ în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în sector l, București, str. Piața Victoriei nr. I ca neîntemeiată.

Respinge cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, sector 5, Bulevardul Libertății, nr. 16 ea neîntemeiată.

Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a sumei de 4760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel București Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată azi, 21.03.2023 prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței potrivit art. 396 alin. 2 C.pr.civ.