Cum procedez cand acuzatia penala nu este clara?

Curtea de apel Bucuresti...

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate de judecată faţă de inculpatul....
Astfel, potrivit art. 349 alin. (2) C.pr.pen., instanţa poate soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi dacă instanţa apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, cu excepţia cazului în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Totodată, admiterea cererii de judecată în condițiile art. 375 C.pr.pen. reprezintă doar o facultate pentru organul judiciar, care în raport cu rolul său, astfel cum este conturat de art. 349 alin. (1) C.pr.pen., are obligaţia de a garanta respectarea drepturilor subiecţilor procesuali şi de a asigura administrarea probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului.
Mai mult, opțiunea persoanei acuzate pentru aplicarea procedurii simplificate, procedură ce implică renunțarea la dreptul de a solicita administrarea de probe pentru stabilirea existenței faptei și a vinovăției, presupune în mod necesar ca acuzația să fie explicită și să nu necesite clarificarea situației de fapt, ca în situația de față. Or, descrierea faptei conturează obiectul judecăţii, astfel cum prevede art. 371 C.pr.pen. prevede că „Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei”, așa încât o recunoaștere a unei situații de fapt neclare atrage încălcarea dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, iar neclaritățile din descrierea activităţii infracţionale nu pot fi suplinite de recunoașterea inculpaților, ci trebuie lămurite de instanța de judecată prin administrarea probatoriului.
De altfel, considerentele mai multor decizii pronunţate de Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 374 alin. (4) C.pr.pen. sunt în același sens (de ex., decizia nr. 250/07.04.2015, paragrafele 22-25).
Raportat la cele arătate, modalitatea în care prima instanţă a soluţionat cauza încalcă principiul aflării adevărului astfel cum este consacrat în art. 5 C.pr.pen., potrivit căruia organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
Deşi lipsa cercetării judecătoreşti nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu este prevăzută expres printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen., Curtea constată că soluţia se impune pentru a garanta respectarea dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2, Protocol 7 CEDO, în contextul în care lipsa cercetării judecătoreşti echivalează cu lipsa judecăţii în primă instanţă, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în apel privează partea de calea de atac, instanţa de apel având obligaţia de a se asigura că drepturile garantate de Convenţie „să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii”.

Este adevărat că apelul, în dreptul procesual penal român, constituie o cale de atac devolutivă, instanţa de apel având plenitudine de jurisdicţie, putând reaprecia şi statua asupra vinovăţiei, însă această caracteristică nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă.
Totodată, Curtea constată că în cauza de faţă există o situaţie atipică, în care unele din neclarităţile semnificative ale actului de sesizare a instanţei nu au fost observate şi lămurite în cursul procedurii de cameră preliminară, astfel că această împrejurare, coroborată cu neefectuarea cercetării judecătoreşti în primă instanţă conform procedurii obişnuite, a condus la o desfăşurare vădit inechitabilă a procedurii faţă de inculpatul , care impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
În rejudecare, Judecătoria Buftea va efectua cercetarea judecătorească potrivit procedurii obişnuite de judecată, urmând a aprecia, la finalizarea judecăţii, prin hotărârea pe care o va pronunţa, asupra aplicabilităţii disp. art. 396 alin. (10) C.pr.pen. cu privire la inculpatul
De asemenea, ar fi util şi ca instanţa să efectueze verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru a lămuri dacă trimiterea în judecată a inculpatului  pentru actele materiale a din datele de 5.01.2011, 23.02.2011 (2 fapte) şi 6.04.2011 ale infracţiunii continuate de furt calificat ce i s-a reţinut în sarcină nu este cumva rezultatul unei erori materiale din partea organului de urmărire penală.
Față de aceste considerente, Curtea a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi de inculpatul ... împotriva sentinței penale nr.... din data de... a Judecătoriei Buftea.
A desfiinţat în parte sentinţa apelată şi:
În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă cu privire la inculpatul, atât pe latură civilă cât şi pe latură penală.