Excepția necompetenței generale a instanțelor române

Avocat dreptul familiei:

Judecatoria Sector ......

Incheiere nr...

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

În temeiul dispozițiilor art 245 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 1 și art. 130 alin. I din C.pr.civ., pârâta a invocat, prin întâmpinare excepția necompetenței generale a instanțelor române motivat de faptul că litigiul de față prezintă elemente de extraneitate la data introducerii cererii de pronunțare a unei ordonanțe președințiale. A învederat că prin Sentința civilă de divorț nr... din data de .....2021, instanța a dispus printre altele cu privire la minora ...., în sensul stabilirii domiciliului acesteia Ia locuința mamei.

Conform documentelor depuse în probațiune a precizat faptul că pârâta figurează cu reședința în Marea Britanie.

Mai mult decât atât, a menționat că minora a avut încă de la naștere domiciliul permanent în Marea Britanie, cu excepția perioadei de timp, începând cu data de .....01.2023, în care s-a aflat în România în mod ilicit, împreună cu reclamantul, este înscrisă la grădiniță în localitatea de reședință din Marea Britanie, încă din luna septembrie 2020 și a fost admisă la școală în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2023-2024.

De asemenea, a menționat că aceasta se află sub supravegherea medicilor din Marea Britanie, fiind înscrisă în sistemul public de sănătate din Marea Britanie și este profund atașată de mamă, nefiind despărțite până în prezent, precum și de întregul colectiv de la grădiniță.

A învederat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1070 C.pr.civ., ale forului de necesitate, în sensul că instanța română nu prezintă o legătură suficientă pentru a deveni competentă să judece prezenta cauză și nici nu există motive care ar atrage imposibilitatea introducerii unei astfel de cereri în străinătate sau că s-ar putea pretinde in mod rezonabil ca ea să nu poate fi introdusă în străinătate, în lipsa altor acte sau dispoziții aplicabile în materia competenței judiciare, apreciez că instanța va analiza competența prin prisma normelor interne.

Analizând excepția necompetenței generale a instanțelor române, în soluționarea cauzei, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele: În cauză, atât pârâta cât și minora, ..., sunt cetățeni români cu reședința în străinătate, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii. Față de elementele de extraneitate menționate, instanța trebuie mai întâi să-și analizeze competența generală internațională prin raportare la prevederile Regulamentului matrimonială și răspundere părintească. Referitor la situația minorei, sunt aplicabile prevederile art. 7 din Regulamentul 1 1 11/2019, potrivit cărora instanțele dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în respectivul stat membru la momentul sesizării instanței. Deși, anterior introducerii acțiunii, minora nu avea reședința obișnuită în România, ci în Regatul Unit, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv .....02.2023, aceasta se afla pe teritoriul României, fiind înscrisă la Grădinița ...., potrivit contractului de sponsorizare nr. ....2023 depus la dosar (fila 17).

Instanța dintr-un alt stat membru este competentă să soluționeze cauza pe fond, instanțele dintr-un stat membru au competența de a lua măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii, care pot fi prevăzute de dreptul acestui stat membru în ceea ce privește: (a) un copil care se află în acest stat membru; sau (b) bunurile care aparțin unui copil și care se află în acest stat membru ' '. Așadar, în cazurile urgente prevederile regulamentare leagă jurisdicția de prezența persoanei în discuție pe teritoriul statului membru sesizat. Având în vedere că la data introducerii cererii de chemare în judecată minora se afla pe teritoriul României, precum și față de obiectul cauzei — ordonanță președințială, ce presupune luarea unor măsuri provizorii, în cazuri grabnice, instanțele române au competență de soluționare a cauzei. Întrucât Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu mai are calitatea de membru al Uniunii Europene, instanța constată că verificarea competenței internaționale trebuie efectuată și prin raportare la Convenția de la Haga din 1996, privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si masurile privind protectia copiilor, ratificată prin Legea nr.361/2007, care face astfel parte din dreptul intern român, având prioritate în fața normelor interne, respectiv art.1081 care are aplicabilitate doar în cazul statelor terțe atât de UE cât și de Convenție. Potrivit art. 5 alin. 1 din Convenție, autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia. În acest caz este vorba despre autoritățile judiciare engleze. Și potrivit convenției există un caz de prorogare a competenței similar Regulamentului nr. II 11/2019, respectiv art. 10 alin. l, care dispune că fără a aduce atingere prevederilor art. 5, autoritățile unui stat contractant competente să soluționeze cererea de divorț sau de separare legală a părinților unui copil cu reședința obișnuită în alt stat contractant ori pentru anularea căsătoriei lor pot, dacă legea statului lor o permite, să ia măsuri de protecție a persoanei copilului și a bunurilor acestuia, dacă la momentul începerii procedurilor, unul dintre părinți are reședința obișnuită în acel stat, iar unul dintre părinți exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul; și competența acestor autorități de a lua asemenea măsuri a fost acceptată de către părinți, precum și de orice altă persoană care exercită răspunderea părintească în legătură cu copilul și această competență este în interesul superior al acestuia. Or, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile în prezenta cauză, având în vedere că, tatăl minorei are domiciliul în România, minora se află în România, ambii părinți exercită autoritatea părintească în comun, fiind în interesul minorei ca cererea să fie soluționată de instanța română, față și de dispozițiile art. 1070 C.proc.civ., instanța română de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă.

În consecință, instanța va respinge excepția necompetenței generale instanțelor române, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

DISPUNE:

Respinge excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de parata In întâmpinare, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.