Lipsa discernământului și nulitatea actelor juridice

Lipsa discernământului și nulitatea actelor juridice: când se respinge acțiunea privind cesiunea părților sociale

(analiză de jurisprudență)

Contextul cauzei

Într-un litigiu soluționat definitiv de Curtea de Apel, instanța a fost chemată să analizeze legalitatea unei decizii a asociatului unic și a unui contract de cesiune a părților sociale, contestate de moștenitoarea unui fost asociat, sub aspectul lipsei discernământului, al viciilor de consimțământ și al caracterului derizoriu al prețului.

Reclamanta a solicitat constatarea nulității actelor juridice, susținând că, la momentul încheierii acestora, autorul său se afla într-o stare medicală care îi afecta capacitatea de a-și exprima o voință valabilă, fiind victima unor manopere dolosive.

Criticile formulate în apel:

În esență, apelanta a invocat:

-lipsa discernământului la momentul semnării deciziei asociatului unic;

-vicierea consimțământului prin dol;

-caracterul derizoriu al prețului cesiunii;

-necesitatea administrării unei expertize medico-legale evaluative;

-nelegalitatea respingerii unor probe solicitate în primă instanță.

Analiza instanței de apel:

1. Cu privire la lipsa discernământului:

Curtea a reținut că discernământul se prezumă, iar cel care îl contestă are obligația de a face dovada contrară, prin probe pertinente și concludente.

Din analiza probatoriului administrat – înscrisuri medicale, declarații de martori și, în mod determinant, certificatul medico-legal psihiatric întocmit anterior momentului încheierii actului – instanța a constatat că nu s-a făcut dovada unei stări de incapacitate psihică care să afecteze validitatea consimțământului.

Deși defunctul suferise afecțiuni medicale grave, acestea nu au fost de natură să suprime capacitatea de a înțelege și de a aprecia consecințele juridice ale actului încheiat.

Instanța a subliniat că simpla existență a unor probleme medicale nu echivalează, automat, cu lipsa discernământului, fiind necesară o probă medicală certă, care să stabilească afectarea capacității psihice chiar la momentul semnării actului.

2. Cu privire la vicierea consimțământului prin dol:

În ceea ce privește pretinsul dol, Curtea a arătat că acesta nu se prezumă, ci trebuie dovedit prin fapte concrete, intenționate, apte să inducă în eroare partea contractantă.

Apelanta nu a reușit să probeze existența unor manopere frauduloase, omisiuni intenționate sau acțiuni viclene din partea cesionarului. Simplul fapt că defunctul locuia la domiciliul pârâtei sau că aceasta s-a ocupat de îngrijirea sa nu constituie, în sine, dovada dolului.

Instanța a reținut că afirmațiile privind izolarea defunctului de familie nu sunt susținute de probe, iar declarațiile martorilor nu au fost apte să demonstreze inducerea în eroare cu privire la obiectul sau efectele actului juridic.

3. Cu privire la caracterul derizoriu al prețului:

Curtea a analizat și susținerea privind prețul derizoriu al cesiunii părților sociale, raportat la valoarea patrimoniului societății.

S-a reținut că:

p-rețul nu trebuie să reflecte obligatoriu valoarea de piață sau valoarea contabilă a bunurilor societății;

-esențial este ca prețul să fie real și serios, nu simbolic sau fictiv;

-aprecierea caracterului serios al prețului este o chestiune de fapt, ce ține de circumstanțele concrete ale cauzei.

În contextul relației personale îndelungate dintre părți și al naturii drepturilor cesionate, instanța a apreciat că prețul stabilit nu poate fi calificat drept derizoriu, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1665 Cod civil pentru anularea vânzării.

4. Cu privire la probe și la rolul activ al instanței

Curtea a confirmat legalitatea respingerii cererii de administrare a unei noi expertize evaluative, reținând că instanța este suverană în aprecierea utilității probelor și nu este obligată să administreze probe redundante sau lipsite de relevanță.

S-a reiterat principiul potrivit căruia rolul activ al judecătorului nu presupune admiterea automată a tuturor probelor solicitate de părți, ci doar a acelora necesare soluționării cauzei.

Soluția instanței

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel a:

-respins apelul ca nefondat;

-a menținut soluția instanței de fond;

-a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Hotărârea reafirmă standardele ridicate de probă necesare pentru anularea unui act juridic pentru lipsa discernământului sau vicierea consimțământului și subliniază importanța probatoriului medical cert și contemporan actului contestat.

Concluzie:

Această decizie este relevantă pentru practica judiciară în materia nulității actelor juridice, demonstrând că:

-afecțiunile medicale, chiar grave, nu conduc automat la lipsa discernământului;

-dolul trebuie dovedit riguros, prin fapte concrete;

-prețul unei cesiuni nu este derizoriu doar pentru că este inferior valorii economice estimate a societății.

Instanțele rămân consecvente principiului stabilității raporturilor juridice și exigenței probatorii în materia viciilor de consimțământ.