Model cerere recalculare pensie acord
Curtea de apel Constanta:
Decizia civila nr...
Aprecierile Curtii;
Apelul este nefondat și va fi respins ca atare pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Adeverința nr.../9.08.2019 emisă de SC Nica Arhiv Com SA atestă veniturile brute obținute de către reclamant în perioada ianuarie 1975 — noiembrie 1994.
Curtea observă că fostul angajator, prin adresa nr. 789/29.04.2021, a atestat că venituri brute realizate de intimatul .... au făcut parte din fondul total de salarii realizat de personalul salariat pentru care angajatorul a calculat, reținut la sursă și plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale". Același angajator a menționat că „baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale de stat o constituie veniturile brute realizate de acesta".
Prin urmare, Curtea constată, contrar celor susținute în cuprinsul motivelor de apel, că mențiunea expusă anterior este suficient de clară pentru a stabili îndeplinită condiția impusă de interpretările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea prevederilor legii asigurărilor sociale. Așa fiind, se constată neîntemeiate și criticile referitoare la lipsa dovezii plății contribuției de asigurări sociale pentru veniturile atestate de adeverința în discuție.
Referitor la totalitatea veniturilor brute pentru care foștii angajatori au atestat reținerea și virarea contribuției de asigurări sociale, Curtea reține că în privința acestora operează principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite, constituind stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.
Curtea reamintește că prin decizia nr. 19/2012, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a statuat că sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare Ia stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Aceste statuări sunt valabile si sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aplicabilă dreptului la pensie al reclamantului din speță, așa cum explică Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 84/2017( paragrafele 74 și 82).
În considerentele ce susțin această interpretarea, instanța supremă a arătat că elementul principal, cu caracter obiectiv, capabil să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite. Prin urmare la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat. Cu alte cuvinte, instanța supremă a statuat asupra prevalenței ce trebuie acordată principiului contributivității, în detrimentul caracterului de spor permanent al veniturilor pentru care se face dovada achitării contribuției de asigurări sociale.
Aceste principii au fost reafirmate în considerentele Deciziei nr. 57/2019 pronunțată de către Inalta curte de casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept care a făcut trimitere la prioritizarea principiului contributivitații.
Așa fiind, instanța de apel reține că nu interesează aspectul defalcării veniturilor brute realizate de către reclamant, așa cum greșit susține apelanta ci doar chestiunea plății contribuției de asigurări sociale pentru Întreg venitul brut realizat de către reclamant, dovadă care s-a făcut în speță, rezultând fie din mențiunile adeverinței, fie din adresele depuse la dosar ca urmare a demersurilor probatorii efectuate.
În consecință, instanța de apel reține că, pentru respectarea principiului contributivitații, sumele care se iau În calcul la stabilirea pensiilor sunt cele pentru care a fost reținută și virată la bugetul de stat contribuția de asigurări sociale.
Așa fiind, se va reține că în mod corect instanța de fond a dispus valorificarea adeverinței în discuție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de apelanta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CONSTANȚA - cu sediul în municipiul Constanța, strada Decebal nr.13C, județul Constanța, împotriva sentinței civile nr.2046 din data de 9 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr.3057/118/2020, în contradictoriu cu intimatul reclamant .... — cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Palade Bogdan — cu sediul în municipiul București, strada Ițcani nr.20, et. 1, ap.4, sector 2.
Definitivă.
Pronunțată azi, 10.05.2021, prin punerea soluției la dispoziția pârților prin mijlocirea