Model cerere recuperare drepturi salariale

Cum dau in judecata patronul pentru neplata drepturilor salariale?Practica judiciara recuperare drepturi salariale:

TRIBUNALUL ALBA

SECUA I CIVILĂ

Dosar nr…/107/2013

Sentinta civila nr….

Prin acțiunea civilă formulată și precizată la această instanță, de reclamantul ….în contradictoriu cu pârâta „S.C. …. S.R.L. Cluj Napoca s-a solicitat ca prin sentința care se va pronunța:

-Să fie anulată Decizia de desfacere a C.I.M. nr. …2013 emisă de pârâtă și să se dispună reintegrarea reclamantului pe perioadă determinată în funcția de șofer corespondent perioadei  25.06.2013.

-Să i se plătească reclamantului drepturile bănești datorate de pârâtă pe perioada 26.06.2012 — 25.06.2013, reprezentând contravaloare concediu medical, concediu de odihnă, garanție materială, ore suplimentare și diurnă și să se achite impozitul și contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale, CAS, CASS și fond de șomaj, aferente drepturilor salariale de mai sus.

-Să fie obligată pârâta la plata sumei de 25 000 euro cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului.

-Să se constate că salariul său lunar a fost stabilit la 1500 euro și să fie obligată pârâta la plata acestuia.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit actelor și documentelor financiar-contabile aparținând SC …. SRL și aliate la sediul SC ….SRL Cluj-Napoca, reclamantul …. a fost angajat al SC ….SRL pe o perioadă determinată stabilită inițial, de la 26.06.2012 la 25.()6.2013, în meseria de șofer mașină mare tonaj, conform Clasificării Ocupațiilor din România.

La data de 8 ianuarie 2013, contractul individual de muncă a fost desfăcut.

Din statele de plată a salariilor aferente perioadei 26 iunie 2012-07 ianuarie 2013 reiese că reclamantul a beneficiat de salariul lunar în cuantumul prevăzut de Contractul Individual de Muncă nr…. din 25 iunie 2012, în plus, reclamantul a mai beneficiat de anumite drepturi salariale, așa cum rezultă din explicațiile consemnate în extrasele de cont bancare.

Reclamantul a defăimat cererea de demisie prezentată de pârâtă, arătând că el nu a semnat această cerere nicio clipă nu a avut intenția de a demisiona, însă cu rea credință pârâta angajatoare, i-a desfăcut contractul individual de muncă, întrucât a avut un accident de emuncă. Pentru acest motiv, reclamantul a formulat plângere penală, în cercetarea căreia a lost întocmit un raport de expertiza grafologică criminalistică — filele 443 — 454 vol II al

Din statele de plată a salariilor aferente perioadei 26 iunie 2()12-()7 ianuarie 2()13 reiese că reclamantul a beneficiat de salariul lunar în cuantumul prevăzut de Contractul Individual de Muncă nr…. din 25 iunie 2012, în plus, reclamantul a mai beneficiat de anumite drepturi salariale, așa cum rezultă din explicațiile consemnate în extrasele de cont bancare.

Indemnizația de delegare (diurna) pentru delegarea în tară și străinătate este un drept cuvenit persoanelor lizice care au calitatea de salariat, pe perioada delegării.

Astfel, potrivit art. 43 din Legea nr. 53/2()03 privind Codul mucii delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angąjatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.

In cazul societăților comerciale unde statul nu este acționar, drepturile salariaților pe durata delegării se stabilesc prin negociere în baza art. 44 alin. (2) din Codul muncii potrivit căruia, salariatul delegat având dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare. precum și la o indemnizație de delegare. în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Angąiații trimiși în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar beneficiază, în străinătate, printre altele, și de o indemnizație zilnică în valută. denumită diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte. uzuale. reținându-se și faptul că delegarea sau detașarea salariaților se dispune în scris de către conducerea unității. Conform art. 145 din Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu. care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru concediu, ceea ce în prezenta speță presupune un număr de I I zile lucrătoare de concediu de odihnă raportat la cele 188 zile lucrate de reclamant în perioada 26.06-3 1.12.2012, determinate după regula de trei simplă, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Din analizarea actelor și documentelor financiar-contabile și a explicațiilor oferite de reprezentanții SC ….SRL reclamantului …. nu i s-a acordat concediu de odihnă pentru anul 2012 și nici contravaloarea indemnizației de concediu de odihnă cuvenit și neefectuat în anul 2012.

In concluzie, față de cele ce preced, reclamantului i se cuveneau drepturi salariale suplimentare față de cele achitate de pârâtă, respectiv diurna și indemnizația pentru concediul de odihnă cuvenit și neefectuat.

Pârâta SC…. SRL întocmește state de plată și pontaje aferente fiecărei luni iar în ceea ce-l privește pe reclamantul …. acesta figurează în statele de plată cu un salariu de 1300 lei/ lună conform Contractului Individual de Muncă nr…./25.()6.2()12 în perioada iunie 2012 – ianuarie 2()13, nu sunt evidențiate alte sume în plus achitate reclamantului.

Pontajele sunt întocmite conform contractului de muncă și a statelor de plată cu 8 ore/zi fără a fi evidențiate ore suplimentare, concedii de odihnă.

In ceea ce privește plata salariilor, acestea sunt achitate prin virament bancar așa cum rezultă din extrasele bancare în Ron de către reclamant.

Plățile către reclamantul ….. se regăsesc virate in doua conturi diferite care sunt evidențiate a fi a reclamantului unde se regăsesc doar salariile conform statului de plata, si in contul EUR, din analizarea documentelor se virează diurna.

Din extrasul de cont pus la dispoziție de către parata SC ….SRL s-a identificat cu titlu de „ Virare salariu „ suma de : 4.451 Lei in perioada iulie 2012- decembrie 2012.

Din statele de plată rezultă un salar net aferent perioadei iunie 2012 – ianuarie 2013 suma în cuantum de 5.488 Lei, sumă cuvenită conform statelor de plată, rezultând o diferență de 1.037 Lei neidentificată de expert în documentele puse la dispoziție și aflate în dosarul cauzei.

Cheltuielile de această natură sunt considerate ca fiind efectuate în scopul realizării de deconturi impozabile, chiar dacă societatea nu realizează profit”

În vederea clarificării situației privind cuantumul sumei de 7.932,68 Euro(rectificată în plus față de precedenta cu 153.95 Euro) ca fiind diurne, care au ca explicație în extrasul de cont „virare salarii”, încasate de către reclamantul …., expertul arată că aceste sume se regăsesc și în Fișa de Cont a reclamantului …. „542 Avansuri de trezorerie” (semnificația contului și funcționalitatea sunt în explicațiile de mai sus) pentru perioada iulie 2012 – ianuarie 2013.

Totodată documentele contabile puse la dispoziția expertului de către pârâta SC …. SRL (SC …. SRL) care se află și la prezentul dosar, respectiv, „Fișa de Cont a reclamantului ….„542 Avansuri de trezorerie” pentru perioada iulie 2012 – ianuarie 2013, sunt susținute de Directiva a IV-a a Comunităților Europene aprobate prin OMFP 3055/2()09 privind obligativitatea de a plăti diurne angajaților aflați în delegații.

Cuantumul sumei de 7 932,68 Euro reprezintă diurne conform documentelor contabile, obligatorii confołm legislației în vigoare, iar pârâta a achitat aceste diurne ținând cont de minima obligatorie de 35 Euro/zi și maxima de 81,50 euro/zi încadrându-se în limitele legale.

Raportat la perioada lucrată reclamantul avea dreptul la concediul de odihnă în cuantum de 19 zile iar în cazul în care acesta așa cum se constată din actele contabile nu s-a elëctuat acesta se impune a fi achitat.

Referitor la drepturile salariale expertul nu a regăsit diferența de 1.037 lei aferentă salariului lunii decembrie 2012 și diferența aferentă lunii ianuarie 2013 până în data de 07.01.2()13. ultima zi pontată.

Din pontaje, state de plată, intocmite de parata SC….SRL rezulta un număr de 134 zile respectiv 1.072 ore lucrate

Reclamantul a fost pontat strict conform orelor contactului individual de munca.

Cuantumul sumei de 7.932,68 Euro reprezintă diurne conform documentelor contabile, obligatorii conform legislației în vigoare, iar pârâta a achitat aceste diurne ținând cont de linima obligatorie de 35 Euro/zi și maxima de 81 ,50 euro/zi încadrându- se în limitele legale.

Referitor la drepturile salariale expertul nu a regăsit diferența de 1037 lei aferentă salariului lunii decembrie 212 și diferența aferentă lunii ianuarie 2013 până în data de 07.01.2013, ultima zi pontată, nu se Cace dovada de către pârâta se impune a se achita către reclamantul …

Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert …. rezultă un număr de 121 zile respectiv ore lucrate, luai puțin eu 26,52 lălăi de calculul efectuat de expert…. (în raportul de expertiza tehnică. nunłărul de ore efectiv lucrate este de 733,92) .

I)in pontaje, state de plată, întocmite de pârâta SC… SRL rezultă un număr de 134 zile respectiv 1.072 ore lucrate ( 1072 ore:80re/zi =134 zile).

Rezulta o diferența de 13 zile respectiv 364,6() ore evidențiate în plus în statele de plată și pontaje.

Față de cele de mai sus prezenta acțiune va fi admisă în parte.

FaTă de cele de mai sus prezenta acțiune va fi admisă în parte astfel:

Va anula decizia de concediere nr…..

Va dispune reintegrarea pe perioadă determinată a reclamantului în liłncția de șofer, corespondent perioadei 9.01 .2()1 3-25.()6.2()13.

Va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești datorate și corespondente perioadei  cuantum total net de 4.908 lei,

reprezentând c/valoarea a 47 de zile concediu medical respectiv compensarea bănească a 19 zile concediu de odihnă, a sumei de 51(),6 lei cu titlu garanție materială. precum și echivalentul în lei la cursul oficial BNR din ziua plății efective a sumei de 2.730 euro cu titlu diurnă.

Va obliga pârâta să plătească pentru perioada obligațiile bănești reprezentând impozit și contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale. CAS, CASS și fond de șomaj.

Va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 euro reprezentând daune morale, a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea garanției materiale de 900 Euro, a capătului de cerere privind plata orelor suplimentare precum și capătul de cerere privind constatarea stabilirii și plății salariului lunar în cuantum de 1.500 euro.

Va obliga pârâta să plătească reclamatului suma de 4.703 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.

Excepția tardivității depunerii precizărilor de acțiune se va respinge întrucât acestea s-au impus în urma administrării probațiunii.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune privind daunele morale se va respinge întrucât se încadrează în termenul prescris de lege pentru solicitarea acestora, însă, pe fond se va respinge această solicitare, având în vedere legislația specială în materie de dreptul muncii.

Partea căzută în pretenții, pârâta , în temeiul art. 453 al. I Cod pr. Civilă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de expert și de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, precum și excepția tardivității depunerii precizărilor de acțiune, invocate de către pârâtă.

Admite in parte acțiunea civila formulata și precizată de către reclamantul …..

Anuleaza decizia de concediere nr….

Dispune reintegrarea pe perioadă determinată a reclamantului în funcția de sofer corespondent perioadei 9.01.2013-25.06.2013.

Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești datorate și corespondente perioadei 26.06.2012-25.06.2013.in cuantum total net de 4.908 lei,reprezentând c/valoarea a 47 de zile concediu medical respectiv compensarea bănească a 19 zile concediu de odihnă, a sumei de 510.6 lei cu titlu garanție materială, precum și echivalentul în lei la cursul oficial BNR din ziua plății efective a sumei de 2.730 euro cu titlu diurnă.

Obligă pârâta să plătească pentru perioada 26.06.2012-25.06.2013,obligațiile bănești reprezentând impozit și contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale,CAS, CASS și fond de șomaj.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 euro reprezentând daune morale,a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea garanției materiale de 900 Euro. a capătului de cerere privind plata orelor suplimentare precum și capătul de cerere privind constatarea stabilirii și plății salariului lunar în cuantum de 1.500 euro.

Obligă pârâta să plătească reclamatului suma de 4.703 lei,cu titlu cheltuieli de judecată. Executorie.

Cu apel in 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronuntată în ședința publică din data de 29.11.2019.