Modificari Codul penal 2023
Ce modificari legislative penale semnificative a adus anul 2023, in dreptul penal? este o intrebare frecventa in randul cetatenilor dar si in randul profesionistilor de drept.
Au fost publicate în Monitorul Oficial, in luna iulie 2023, urmatoarele legi prin care se modifica Codul penal, Codul de procedura penala si alte legi cu dispozitii penale. Este vorba de legea 200/2023, legea 201/2023, legea 213/2023, legea 214/2023, a caror modificari se aplică deja.
In ceea ce priveste modificarile in materie penala:
1. Legea penala mai favorabila se extinde si asupra deciziilor CCR prin care se dezincriminează o fapta. De exemplu, daca fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sau nu indeplineste forma de vinovăție cerută de lege pentru existența acelei infractiuni.
2. S-au modificat infractiunile de ,,Abuz în serviciu’’ si ,,Neglijență în serviciu’’. CCR a declarat partial neconstitutional textul de lege. Daca pana acum nu se indica tipul actului normativ incalcat, acum se ofera detalii. Prin urmare, comite infracțiunea de abuz în serviciu și neglijență în serviciu cel care încalcă fie o lege, OG sau OUG, fie un Decret al fostului Consiliu de stat sau un Decret-lege dat după Revoluție, fie un Regulament al UE.
3. O alta modificare vizeaza conducerea unui vehicul neînmatriculat, respectiv tractor agricol sau forestier. Constituie infractiune punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat, sau cu număr fals de inamtriculare, sau fara permis de conducere, sau cu permisul suspendat sau anulat.
4. O noutate este introducerea unei noi infractuni, Astfel, constituie infractiune consumul de alcool sau alte substante, ulterior producerii unui accident de circulatie soldat cu moartea sau ranirea cuiva. Pedeapsa riscata este inchisoarea de la unu la cinci ani sau amenda penala.
5. Persoanele care au calitatea de martori pot beneficia de o reducere la jumatate a pedepsei legale daca denunta si ajuta la prinderea cuiva care a comis o infractiune grava (terorism, omor, trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de arme, spalare de bani, falsificare de bani, coruptie).
6. O noua modificare vizeaza vizita intimă a detinutilor. Astfel, beneficiaza de vizita intima in penitenciar nu numai cei condamnati definitiv, ci și cei arestati preventiv care au procesul în faza de judecata, aflati in centre de retinere si arestare preventiva.
7. In ceea ce priveste consumul de alcool la volan, persoana care circula fara permis, aflat sub influenta alcoolului sau a substantelor interzise, depășind 0,8 g/l alcool pur în sânge, care comite un accident de circulatie soldat cu decesul victimei nu va mai putea beneficia de suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in cazul in care este condamnat.
8. In ceea ce priveste stabilirea sanciunii penale pentru persoana juridica, nu se mai tine seama de cifra de afaceri asa cum era anterior in art. 137 alin. 3 Cod Penal, ci de venituri si active.
9. In ceea ce priveste procedura speciala privind acordul de recunoastere al vinovatiei, chiar daca inculpatul recunoaste acuzatia, dar apoi nu se mai incheie acordul, declaratia sa nu poate fi folosita impotriva sa in lipsa unui acord expres în acest sens.
10. Legat de masura asiguratorie privind bunurile sechestrate, acestea pot si valorificate de catre Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate si din dispozitia judecatorului de camera preliminara. CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 252 ind.1 alin.1 din Codul de procedura penala si ale art. 29 alin. 1,3 si 4 din Legea 318/2015 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate si pentru modificarea si completarea unor acte normative sunt neconstitutionale in masura in care nu prevad judecatorul de camera preliminara printre organele judiciare care pot dispune valorificarea bunurilor mobile sechestrate.
Daca sunteti intr-o situatie care cade sub incidenta acestor modificari legislative, puteti trimite un email la contact@avocatbogdanpalade.ro cazul dumneavoastra sau imi puteti scrie pe whats app la 0740 807 892 si va raspund in cel mult 24 ore.