Pedeapsa conducere fara permis si beat la volan

Intrebare:

Ce pedeapsa primesti daca nu ai antecedente penale atunci cand nu ai permis si mai esti si sub influenta bauturilor alcoolice?

Raspuns avocat drept penal:

– Judecatoria Sector 4, in mod definitiv, a aplicat o pedeapsa de 1 an si 10 luni cu suspendare, detaliile din hotarare le puteti citi mai jos:

SENTINȚA PENALĂ NR…..

Ședința publică din data de 13.03.2020 Instanța constituită din:

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul …., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., și de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. I C.pen., cu aplic. art. 38 C.pen.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit succesiv pronunțarea la data de 28.02.2020 și la data de astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr…../P/2016 din data de 25.10.2019 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus trimiterea in judecată a inculpatului …., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de am 336 alin. I C.pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere., prevăzută de art. 335 alin. (l) C. Pen.

În fapt s-a reținut că, la data de 19.11.2016, în jurul orei 21.00, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu nr….. pe str. Turnu Măgurele, sector 4, dinspre str. Luică, până la intersecția cu str. Emil Racoviță, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l (1,28 g%o) alcool pur în sânge.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

declarație suspect;  declarație inculpat;  declarații martori;  proces-verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii;  bon de testare cu alcooltest Drager ;

Examen clinic ;

Formular pentru determinarea alcoolemiei corespunzâtoare momentului cu relevanță juridică ;

  • Proces-verbal de verificare în Evidență conducători auto ;
  • Buletin de analiză toxicologică nr. Al 2/11476/2016;
  • Raport de expertiză medico-legală nr…../22.03.2019; fișă de cazier judiciar; alte înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2019 sub numărul de dosar …/4/2019.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată la data de 23.12.2019 s-a constatat legalitatea sesizării instanței sub aspectul competenței materiale și teritoriale, legalitatea sesizării instanței, sub aspectul regularității rechizitoriului emis la data de 25.10.2019 în dosarul nr. …./P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală.

Din oficiu, s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art.374 alin.(4) Cod procedură penală raportat la art.396 alin. (IO) Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, făcându-se aplicarea art.374 alin.(4), art.375 alin.(l), art.396 alin. (IO) Cod procedură penală.

Instanța a încuviințat cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

La aceeași dată a fost audiat inculpatul, declarația acestuia de recunoaștere fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale, având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, instanta va retine următoarea situație de fapt:

La data de 19.11.2016, în jurul orei 21.00, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu nr….. pe str. Turnu Măgurele, sector 4, dinspre str. Luică, până la intersecția cu str. Emil Racoviță, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l (l ,28 g%o) alcool pur în sânge.

ÎNCADRAREA JURIDICĂ:

  1. În drept, fapta inculpatului ….. care, la data de 19.II.2016, în jurul orei 21.()(), fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus autoturismul marca Audi cu nr…. pe str. Turnu Măgurele, sector 4, dinspre str. Luică, până la intersecția cu str. Emil Racoviță întrunește elementele constitutive ale infractiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere., prevăzută de art. 335 alin. (l) C. Pen.

Din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiunea de conducere pe drumurile publice, respectiv în municipiul București, pe str.  Turnu Măgurele, sector 4, dinspre str. Luică, până la intersecția cu str. Emil Racoviță, a

Instanța apreciază că infracțiunile ce fac obiectul cauzei prezintă o gravitate medie, având în vedere că au produs în concret consecințe negative pentru alte persoane, inculpatul intrând în coliziune cu autoturismul BMW cu nr. B 222 STI, condus de către martorul …..

De asemenea, nu se poate face abstracție de gradul de pericol care rezultă din conduita inculpatului care, cunoscând că are nu are permis de conducere și că se afla sub influența alcoolului a ignorat aceste interdicții.

Cu toate acestea, luând în considerare atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului din cursul urmăririi penale, precum și faptul că acesta este bine integrat în societate, având un loc de muncă stabil, instanța va condamna inculpatul la o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat către minimul stabilit de lege.

În acest sens, instanța, în baza art. 396 alin. (l), (2) și (10) C.pr.pen. va condamna pe inculpatul …. director la SC ….SRL, fără antecedente penale), la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 alin. I C.pen. (fapta din 19.11.2016)

În baza art. 396 alin. (l), (2) și (10) C.P.P. va condamna pe inculpatul….. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din C.pen (fapta din 19.11.2016).

În baza art. 38 alin. I C.pen., va constata că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs și, în baza art. 39 alin. (l) lit. b C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse aplicate, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare.

Instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunilor, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunilor, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de  1 an și 10  luni închisoare pentru un concurs de infracțiuni, iar inculpatul nu are antecedente penale și a înțeles gravitatea faptelor sale astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Apreciind că scopul pedepsei principale, inclusiv reeducarea inculpatului se pot realiza chiar fără executarea pedepsei (având în vederea circumstanțele reale și personale ale inculpatului, posibilitatea efectivă de reintegrare socială a acestuia, conduita avută de aceasta anterior faptei, împrejurările de comitere a infracțiunilor), în baza art. 91 C, pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de aplicate, urmand ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. P. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen stabilit în condițiile art. 92 din C.P. și care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (l) din CP, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;
  2. să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
  3. să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
  4. să comunice schimbarea locului de muncă;
  5. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a) C.P., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligația de a frecventa un curs de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector I București ori în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protec!ie a Protecția a Copilului Sector IV, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. 2 CPP și art. 96 CP, atrage atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse, respectiv a neîndeplinirii obligațiilor civile.

Un exemplar al prezentei sentințe se comunică Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 274 alin. (l) C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2020.