Prescripția executării silite și ipoteca

Prescripția executării silite în cazul contractelor de împrumut cu ipotecă. Ce a decis Tribunalul București?

Prescripția dreptului de a obține executarea silită reprezintă una dintre cele mai eficiente apărări ale debitorilor în fața executărilor silite demarate tardiv. O hotărâre recentă a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă confirmă faptul că nici existența unei ipoteci nu poate salva un creditor pasiv.

Situația de fapt:

Cauza a avut ca obiect constatarea intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită în temeiul unui contract de împrumut autentificat în anul 2010, contract garantat cu ipotecă imobiliară.

Deși, creditorii dețineau un titlu executoriu valabil și aveau la dispoziție mijloacele legale pentru a solicita executarea silită, aceștia nu au întreprins niciun demers în termenul legal. Ulterior, au invocat existența garanției imobiliare și presupusa rea-credință a debitorilor pentru a justifica neexercitarea dreptului lor.

Momentul de la care începe să curgă prescripția?

Instanța a stabilit că termenul de prescripție a început să curgă la data de 01.09.2010, dată anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă.

În lipsa oricărei cauze de suspendare sau întrerupere, termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 01.09.2013, moment la care dreptul creditorilor de a obține executarea silită s-a stins definitiv.

Ipoteca poate înlătura prescripția?

Un argument frecvent invocat de creditori este acela că existența unei ipoteci ar conferi creanței un regim juridic diferit. Tribunalul a respins însă această teză.

Instanța a reținut că:

-ipoteca are caracter accesoriu;

-prescripția dreptului de a obține executarea silită afectează atât creanța principală, cât și dreptul de a valorifica garanția;

-odată stins dreptul de executare a creanței, se stinge și dreptul de executare a ipotecii.

În motivare, Tribunalul a avut în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că regimul prescripției este guvernat de normele în vigoare la momentul nașterii dreptului de executare, iar normele procedurale ulterioare nu pot înlătura efectele prescripției deja împlinite.

Îmbogățirea fără justă cauză și pretinsa rea-credință a debitorilor:

Creditorii au susținut că, prin constatarea prescripției, debitorii s-ar îmbogăți fără justă cauză și că ar fi profitat de pasivitatea creditorilor.

Instanța a respins aceste apărări, arătând că:

-prescripția este o sancțiune legală aplicată pasivității creditorului;

-debitorul nu poate fi sancționat pentru neexercitarea drepturilor creditorului;

-simpla neplată a datoriei, în lipsa unor manevre frauduloase dovedite, nu constituie rea-credință civilă aptă să înlăture efectele prescripției.

Soluția instanței:

Prin hotărârea pronunțată, Tribunalul București:

-a admis cererea reclamanților;

-a constatat intervenirea prescripției dreptului de a obține executarea silită începând cu data de 01.09.2013;

-a respins apărările creditorilor privind existența ipotecii și pretinsa rea-credință a debitorilor;

-a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 38.887,27 lei.

Hotărârea este supusă apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.

Concluzie:

Decizia Tribunalului București reconfirmă un principiu esențial: dreptul de a obține executarea silită nu este perpetuu. Pasivitatea creditorului, chiar și în prezența unei ipoteci, conduce la pierderea definitivă a dreptului de executare.

Pentru debitori, verificarea prescripției poate face diferența între menținerea patrimoniului și pierderea acestuia prin executare silită. Pentru creditori, hotărârea reprezintă un avertisment clar asupra riscurilor neglijenței procedurale.