Sanctiuni nerespectarea hotararii judecatoresti

Sanctiuni pentru nerespectarea hotararii judecatoresti

Una din infracțiunile care face parte din „categoria” infracțiunilor care nu sunt cunoscute în rândul populației este infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

În  acest sens, deși principiul de bază în materia executări hotărârilor judecătorești este că aceasta are loc de bună voie, infracțiunea a fost reglementată pentru sancționarea persoanelor care nu respectă acest principiu de bază.

Astfel, leguitorul român a prevăzut remedii (soluții) pentru situațiile în care cel care trebuie să execute o astfel de hotărâre refuză să dea curs celor menționate în aceasta, reglementând astfel în art. 287 Cod penal infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

ATENȚIE! Deși leguitorul român a înțeles să reglementeze în mod distinct această infracțiune în art. 287 Cod penal, totuși ipoteze în care sunt sancționate nerespectarea hotărîrilor judecătorești sunt regăsite și în cadrul altor infracțiuni, cum ar fi: abandonul de familie (art. 387 Cod penal), nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor (art. 379 Cod penal) etc.

În acest context subliniez că această infracțiune a fost reglementată pentru apărarea relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției.

Iată ce trebuie să știți despre această infracțiune:

În primul rând, nerespectarea hotărărilor judecătorești este o infracțiune în care sunt sancționate acțiunile făptuitorului ( infractorului) de nerespectare a unei hotărări judecătorești care este DEFINITIVĂ. În aceste condiții, se poate menționa că dac hotărârea judecătorească  care nu este respectată nu este definitivă sau executorie atunci nu se poate vorbi de nerespectarea hotărării judecătorești.

Cine poate săvârși această infracțiune? În general, această infracțiune poate fi săvârșită de ORICE persoană. Totuși, există situații în care subiectul activ (făptuitorul, infractorul) este circumstanțiat, adică poate fi doar o anumită persoană.

Spre exemplu, în situația în care o persoană se adresează unui organ de executare a hotărârilor judecătorești (printre care se numără și executorul judecătoresc) pentru executarea unei hotărâri prin care i s-a stabilit dreptul de a recupera o anumită sumă de bani de la o altă persoană, dar executorul judecătoresc refuză în mod nejustificat punerea în executare a hotărârii respective, atunci acesta va răspunde pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

O altă situație care este reglementată în mod particular de textul art. 287 Cod penal este aceea de nerespectare a dispozițiilor date de instanță cu privire la reintegrarea în muncă a unui salariat sau neplata salariilor unui salariat.

În situația anterior menționată, subiectul activ ( făptuitorul, infractorul) poate fi DOAR angajatorul, nefiind important dacă acesta este o persoană fizică sau juridică.

ATENȚIE! Chiar dacă există alte titluri executorii ( de exemplu procese-verbale întocmite de executori judecătorești, contracte de credit ori ipotecă, etc.) persoanele care nu vor să execute obligațiile ce sunt incluse în acele titluri executorii nu vor răspunde pentru această infracțiune. Așadar, este sancționată acțiunea sau inacțiunea făptuitorului de nerespectare DOAR a hotărârilor judecătorești.

În aceste condiții trebuie subliniate modalitățile în care se poate comite această infracțiune:

  • împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență fașă de organul de executare (executor judecătoresc, organe de cercetare penală etc.);
  • refuzul organului de executare (executor judecătoresc, organ de cercetare penală etc. ) de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinescă un anumit act;
  • refuzul de a spriji (ajuta) organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligație potrivit legii (poliție, jandarmi etc.);
  • neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reîntegrarea în muncă a unui salariat;
  • neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor;
  • neexecutarea hotărârii judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea pensiilor;
  • împiedicarea de a folosi un imobil (teren, apartament,casa etc.) deținut în baza unei hotărâri judecătorești;
  • nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție;

În ceea ce privește a doua modalitate prin care se poate săvâși această infracțiune este important de subliniat că fapta organului de executare (executor judecătoresc, organ de cercetare penală etc. ) de a refuza în a pune în aplicare o hotărâre judecătorească reprezintă o formă specială a abuzuluiîn serviciu.

De asemenea, și în cadrul celei de a treia modalitați în care se poate comite această infracțiune, prin refuzul de a spriji (ajuta) organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, fiind o categorie specială de persoane care pot comite această infracțiune (polițist, jandarm) este întălnită o formă specială de abuz în serviciu.

În legătură cu sancționarea angajatorului în situația în care nu execută hotărârea judecătorească în legătură cu anumite drepturi ale salariaților, din punct de vedere al practicii juridice, această variantă este una foarte utilă.

Potrivit Codului muncii, salariatul, atunci când are contractul individual de muncă suspendat, iar la încetarea motivului pentru care a fost suspendat contractul de muncă atunci salariatul trebuie sa fie reintegrat și să înceapă activitatea.

O situație în care contractul individual de muncă este suspendat este situația în care salariatul este în concediul de maternitate. La sfârșitul celor 2 ani în care salariatul a benefiat ce concediul de maternitate acesta trebuie să fie reintegrat în activitatea pe care o desfășura înainte de începerea concediului de maternitate.

Deoarece sunt destul de multe procese pe rolul instanțelor de judecată în materia dreptului muncii și a protecției angajaților, leguitorul român a înțeles să suplimenteze modalitățile în care salariații pot duce la îndeplinire hotărârea judecătorească, facilitând astfel un cadru penal pentru faptele angajatorilor care refuză în mod nejustificat, cu rea-credință să pună în aplicare respectiva hotărâre judecătorească.

SANCȚIUNI

Textul legal, art. 287 Cod penal, prevede pentru fiecare dintre modalitățile în care se poate săvârși această infracțiune pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau pedeapsa amenzii.

Deși, textul legal prevede ca sancțiune pedeapsa închisorii, practica instanțelor judecătorești revelă faptul că judecătorii, în cele mai multe situații, aplică pentru săvârșirea acestei infracțiuni pedepse orientate spre minimul special.