Scutire taxa judiciara de timbru

In ce conditii pot fi scutit la plata taxei judiciare de timbru? De exemplu, la partaj taxa judiciara de timbru este ridicata, 3 sau 5% din valoarea impozabila a bunurilor supuse partajului

Judecatoria Sector 2

Dosar nr..../4/2022/a1

ÎNCHEIERE

Ședința din Camera de Consiliu din data de 31.10.2022

Pe rol soluționarea cererii de ajutor public judiciar formulată de petenta ....

INSTANTA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

La data de......10.2022 (03.10.2022 dată transmitere e-mail), petenta a formulat cerere de ajutor public cu privire la taxa judiciară de timbru stabilită în dosarul nr. ...../4/2022, sub forma scutirii, iar în subsidiar, a solicitat reducerea taxei, eșalonarea ori amânarea acesteia.

În motivare, petenta a arătat că veniturile sale sunt insuficiente pentru a achita o taxă judiciară de timbru în cuantumul calculat conform indicațiilor instanței. In prezent, a arătat că nu obține niciun venit, având și un minor în vârstă de 3 luni, fiind îndeplinite condițiile art. 8 din OUG nr. 51/2008.

Petenta s-a întemeiat pe dispozițiile OUG nr. 51/2008.

A depus înscrisuri în susținerea cererii.

În fapt, instanța reține că petenta ...... locuiește și se gospodărește cu fiul său minorul .... după cum rezultă din certificatul de naștere de la fila 4. Petenta nu a realizat venituri impozabile în anul 2022, conform adeverinței de venit nr. ..../30.09.2022.

De asemenea, se reține că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni, conform declarației depuse la dosar (fila 3 verso).

În cadrul celor arătate, instanța reține că în drept, potrivit art. 4 din OUG nr. 51/2008, „Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în conditiile prezentei ordonante de urgentă, orice persoană fizică, în situafia în care nu poate face fată cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obfinerea unor consultałii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justitie, fără a pune în pericol întretinerea sa ori a familiei sale.'' Potrivit art. 6 lit. d) din OUG nr.51/2008, „Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme: ... d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.”. Potrivit art. 8 din OUG nr.51/2008, „(l) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivel  de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formularii cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proportie de 50%. (3) Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situatii, proportional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natura  să îi limiteze accesul efectiv la justitie, inclusiv din cauza diferenfelor de cost al viełii dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședinta obișnuită și cel din România."

Pe fondul cererii de acordare a ajutorului public judiciar sub forma prev. de art. 6 lit. d din OUG nr. 51/2008, instanța precizează că potrivit art,8-9 din OUG nr.51/2008, criteriile stabilite pentru acordarea ajutorului public judiciar, sunt strâns legate de realizarea sau nerealizarea de venituri, de către persoana care formulează cererea și, eventual membrii familiei sale.

Întrucât petenta nu realizează venituri impozabile, instanța reține că aceasta poate beneficia de ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, deoarece venitul pe membru de familie se situează sub nivelul de 300 lei lunar. Chiar dacă s-ar lua în calcul alocația aferentă minorului pe care îl are în îngrijire, instanța apreciază că venitul net pe membru de familie tot s-ar situa sub pragul de 300 lei, nefiind suficientă pentru a asigura nivelul de trai zilnic.

Prin urmare, în acord cu disp. art. 6 lit. d), raportat la art. 8 alin. I din OUG nr. 51/2008, instanța va scuti petenta de la plata sumei de 26229,54 lei (3% din valoarea masei partajabile calculată de reclamantă la suma de 874318 lei, conform precizărilor din 07.10.2022 din dosarul de fond) + 1487,87 lei (capătul 2 de cerere), reprezentând taxa judiciară de timbru.

În acest cadru, instanța îi pune în vedere petentului următoarele dispoziții:

- art. 14 alin. (2) din OUG nr.51/2008, potrivit cărora, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părți vor fi în sarcina sa, precum și posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul în care ulterior, instanta constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului;

- art. 17 alin. (2) din OUG nr. 51/2008, potrivit cărora dacă instanta constată că cererea de ajutor public judiciar afostfăcută cu rea-credinfă, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar, la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea;

19 alin. (2) din OUG nr. 51/2008, potrivit cărora instanta poate dispune însă, odată cu solulionarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea afost exercitată abuziv;

- art. 502 din OUG nr. 51/2008, potrivit cărora, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de IO ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.

Pentru aceste motive,

DISPUNE:

Admite cererea de ajutor public formulată de petenta ....cu domiciliul procesual ales la CA Bogdan Palade cu sediul in București, str.Nerva Traian, nr, 3, et. l, cam. 26, Clădirea City Business Center, sector 3.

Scutește reclamanta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 26229,54 lei + 1487,851ei stabilită în dosarul nr...../4/2022.

Definitiva