Suspendarea executării silite
Suspendarea executării silite – modalitate de blocare a executării
Pe lângă celelalte aspecte pe care le-am prezentat în trecut în legatură cu procedura executării silite, un rol important îl reprezină instituția suspendării executării silite care, în cazurile prevăzute de lege, îi oferă posibilitatea debitorului de a stopa demersurile creditorului pentru îndestularea unei presupuse creanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, suspendarea putându-se solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Pentru început menționez că suspendarea executării silite se poate cere numai în cadrul unei contestații la executare; chiar și solicitarea de suspendare a executării silite pe cale separată se face tot sub condiția existenței unei contestații la executare.
Astfel că, debitorul are posibilitatea de a formula o astfel de cerere prin însăși contestația la executare introdusă în termenul legal, printr-un capăt de cerere distinct, fie printr-o cerere separată în cazul în care, pe parcursul contestației la executare, intervin anumite cauze care justifică luarea unei astfel de măsuri.
Totodata, în completare, art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevede că, dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.
Din analiza textelor de lege indicate mai sus, trebuie să retineți că dispozițiile codului de procedură civilă prevăd doua tipuri de cereri privind suspendarea executării silite:
- Suspendarea executării silite propriu-zise
- Suspendarea executării silite provizorii
Mai mult, rezultă că atât suspendarea executării silite, cât și suspendarea provizorie a acesteia, chiar dacă sunt solicitate prin cereri separate, se judecă de către completul învestit cu soluționarea contestației, având în vedere caracterul accesoriu al acestor cereri față de acțiunea principală reprezentată de contestația la executare.
Care sunt condițiile necesare pentru o astfel de cerere, respectiv suspendarea provizorie?
- să se fi formulat contestație la executare sau o altă cerere privind executarea silită;
- să fie formulata cererea de suspendare a executării silite;
- să fie dovedit cazul urgent pentru care se impune masura suspendării provizorii a executării silite;
- să se platească, în prealabil, o cauțiune corespunzătoare obiectului contestației.
Așa cum reiese din art. 719 alin 2 Cod procedură civilă, pentru ca instanța să dispună o astfel de suspendare este necesară plata unei cauțiuni care are rolul unei garanții, pentru ca în ipoteza în care contestația la executare formulată de catre debitor este respinsă, creditorul să poată să-și acopere daunele cauzate de suspendarea executării silite.
Cuntumul cauțiunii se calculează la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:
- 10% dacă valoarea este pana la 10.000 lei;
- de 1.000 lei + 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;
- de 5.500 lei + 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;
- de 14.500 lei + 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.
În cazul în care obiectul contestației nu este evaluabil in bani, cuantumul cauțiunii va fi de 1.000 lei, dacă legea nu dispune altfel.
Ce se intamplă cu cuantumul cauțiunii în cazul în care ați formulat ambele cereri de suspendare a executării silite propriu-zisă si cea provizorie?
Odată depusă cauțiunea în cadrul suspendării provizorii a executării silite, aceasta va fi deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, deci nu veți fi obligat să platiți o cauțiune mai mare decât cea prevăzută de alin. 2 al art. 719 Cod proc. civ.
REȚINEȚI!
Finalitatea urmarită prin cererea de suspendare este diferită de finalitatea urmarită prin contestația la executare. În primul caz operează suspendarea dreptului de a emite acte de executare viitoare, în timp ce, în cel de-al doilea caz operează, după caz, anularea/îndreptarea actului de executare sau a executării integrale deja efectuate.
În cele din urmă, trebuie să aveți în vedere că cererea de suspendare provizorie a executării silite se judecă fără citarea parților însa, în toate cazurile, instanța se va pronunța printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.