Acțiune în constatarea calității de bun propriu.

                    În speţă, reclamanta a plătit preţul vânzării folosind o sumă de bani ce a intrat în
patrimoniul său anterior încheierii căsătoriei cu pârâtul, pe de-o parte, iar, pe de altă parte,
a achitat tot preţul înainte de căsnicie. Prin urmare, este în afara oricărei discuţii că suma de
bani avansată pentru cumpărare imobilului a fost un bun propriu al reclamantei.
În aceste condiţii, întrucât suma folosită pentru a plăti preţul apartamentului în
discuţie a avut calitatea de bun propriu, instanţa va reţine că imobilul dobândit prin vânzare
– cumpărare este, la rândul lui, bun propriu al reclamantei, operând o înlocuire de bunuri în
cadrul aceleiaşi mase patrimoniale (i.e. masa bunurilor proprii a soţului) sau, cu alte cuvinte,
o subrogaţie reală cu titlu universal.
Faptul că în contractul de vânzare – cumpărare apar drept cumpărători ambele părţi
nu poate schimba această concluzie, cât timp, din poziţia părţilor exprimată şi în faţa
instanţei, nu reiese că acestea au urmărit să dobândească acel apartament ca bun comun. Or,
actele juridice se interpretează potrivit voinţei interne a părţilor, nu potrivit celei exprimate
în cuprinsul lor.

 Sentință civilă nr…………….., definitivă
Prin acţiunea disjunsă, înregistrată pe rolul acestei instanţe la ………………., sub nr.
……………, reclamanta CL a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu
cu pârâtul CC, instanţa să constate că imobilul situat în str. AM, nr. x, bl.x, sc. x, et. x, ap. x,
sector 2, este bun propriu al reclamantei, achitat înainte de căsătorie.
În motivare, reclamanta a arătat că banii cu care s-a cumpărat apartamentul provin din
moştenirea fiicei sale de pe urma defunctului său tată, că fiica sa a moştenit în anul 2000 de la
tatăl său PC o cotă de ½ din masa succesorală de pe urma acestuia şi a încasat de la mătuşa sa
TI o sultă de 123.657.849 lei, aducă 5.000 USD, că a cumpărat cu aceşti bani prezentul
apartament, că antecontractul de vânzare – cumpărare s-a întocmit la 01.06.2001, iar preţul
acestuia de 5.000 USD a fost achitat în tranşe, 1000 USD la data autentificării, 01.06.2001,
1000 USD la 20.12.2001, 3000 USD la 15.03.2003, că din actele depuse la dosar rezultă fără
putinţă de tăgadă că acest apartament a fost achitat integral de reclamantă, din surse proprii,
respectiv din sulta încasată de fiica sa.
În probaţiune, a depus la dosar înscrisuri.
Acţiunea a fost legal timbrată, conform art. 3, alin. (1) din OUG nr. 80/2013.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare cu privire la acest capăt de cerere.
La 02.03.2016, pârâtul a depus cerere reconvenţională cu privire la care instanţa a
admis excepţia tardivităţii, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă de la
termenul din 12.04.2016.
Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, având în vedere că la termenul din
12.04.2016 instanţa a admis excepţia tardivităţii, urmează ca aceasta să fie respinsă ca atare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de
fapt:
Părţile CL şi CC s-au căsătorit la 15.04.2006, conform certificatului de căsătorie seria
X, nr. x, depus la dosar (fila 8), căsătorie desfăcută prin Sentința civilă nr. X din 12.01.2006,
definitivă, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/300/2015.
La 22.05.2009, părţile, în calitate de cumpărători, au încheiat contractul de vânzare –
cumpărare, autentificat sub nr. X/22.05.2009 la BNPA GE – SS – DT – FB, cu vânzătorii IM
şi IR, prin care au achiziţionat apartamentul nr. x situat în str. AM, nr. x, bl.x, sc. x, et. x,
sector 2 (fila 10 şi urm.).
În contract, părţile au arătat că intrarea în stăpânirea de drept asupra apartamentului de
către cumpărători a avut loc la data încheierii contractului, iar de fapt, la 01.06.2001, fără
nicio formalitate, şi că preţul vânzării de 5.000 USD a fost primit de vânzători în întregime de
la cumpărătoarea CL ns. C, până la data autentificării contractului, respectiv suma de 1.000
USD la 01.06.2001, dată în care s-a autentificat antecontractul de vânzare – cumpărare nr. X
de BNP GE din Bucureşti, suma de 1.000 USD la 20.12.2001 şi suma de 3.000 USD la
15.03.2003, conform declaraţiilor chitanţă descărcătoare, sub semnătură privată.
Din înscrisurile depuse la dosar şi din susţinerile necontestate ale părţilor reiese că
apartamentul a fost plătit cu suma de bani obţinută de reclamantă în urma moştenirii de către
fiica ei, PA, a tatălui său, PC, succesiune ce s-a deschis la 10.10.1997. Preţul vânzării a fost
achitat până la încheierea căsătoriei dintre părţi.
Instanţa reţine că acţiunea este în parte întemeiată, pentru următoarele
considerente:
Conform art. 31, lit. a) din C.fam., aplicabil conform art. 6, alin. (2) din C.civ. şi art. 3
din Legea nr. 71/2011, „nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile
dobândite înainte de încheierea căsătoriei.”

În speţă, reclamanta a plătit preţul vânzării folosind o sumă de bani ce a intrat în
patrimoniul său anterior încheierii căsătoriei cu pârâtul, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, a
achitat tot preţul înainte de căsnicie. Prin urmare, este în afara oricărei discuţii că suma de
bani avansată pentru cumpărare imobilului a fost un bun propriu al reclamantei.
În aceste condiţii, întrucât suma folosită pentru a plăti preţul apartamentului în discuţie
a avut calitatea de bun propriu, instanţa va reţine că imobilul dobândit prin vânzare –
cumpărare este, la rândul lui, bun propriu al reclamantei, operând o înlocuire de bunuri în
cadrul aceleiaşi mase patrimoniale (i.e. masa bunurilor proprii a soţului) sau, cu alte cuvinte, o
subrogaţie reală cu titlu universal.
Faptul că în contractul de vânzare – cumpărare apar drept cumpărători ambele părţi nu
poate schimba această concluzie, cât timp, din poziţia părţilor exprimată şi în faţa instanţei, nu
reiese că acestea au urmărit să dobândească acel apartament ca bun comun. Or, actele juridice
se interpretează potrivit voinţei interne a părţilor, nu potrivit celei exprimate în cuprinsul lor.
Pentru cele ce preced, instanţa va admite acţiunea şi va constata că imobilul situat în
Bucureşti, str. x, nr. x, bl. x, sc. x, et. x, ap. x, sector 2, având nr. cadastral x/58, înscris în CF
nr. X a loc. Bucureşti, sector 2, este bun propriu al reclamantei.