Am facut accident din cauza poleiului. Cine raspunde?

Exista legislatie pentru a-i trage la raspundere pe cei care ar trebui sa imprastie cu material antiderapant?

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere si Primariile sunt obligate sa se ingrijeasca de buna administrare a drumurilor publice. Asa spune legea, insa, in practica in primele zile de polei/ninsoare ale fiecarui an s-a dovedit contrariul.

In baza art. 1349 Cod civil (actiunea in raspundere civila delictuala), cel ce incalca indatorirea de deszapezire sau da a imprastia cu material antiderapant este obligat sa repare prejudiciul cauzat.

In concret, Primariile si societatile care ar fi trebuit sa deszapezeasca, ca si chemate in garantie, respectiv Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

In instanta trebuie sa dovedim prejudiciul cauzat prin 2 martori, inregistrari video, poze ca accidentul s-a produs din cauza poleiului, pe drumul public nefiind imprastiat niciun material antiderapant.

Practica judecatoreasca: Decizie 239/R din 28.03.2012

Prin sentinta civila nr. 7367/02.09.2011, pronuntata de Judecatoria Baia Mare, se respinge actiunea civila formulata de reclamantul V.L. în contradictoriu cu pârâta D. R. D. P, Se respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, judecatoria a retinut ca,  în data de 21.01.2011 reclamantul conducând autoturismul marca BMW X5 cu nr. de înmatriculare … prin pasul Gutâi  în conditii de carosabil acoperit cu zapada a acrosat o piatra aflata pe banda sa de mers dupa care a pierdut controlul directiei, a derapat si s-a rasturnat în santul din partea dreapta producându-se astfel o avariere relativ grava a autoturismului, aspecte relatate de reclamant în declaratia data în 22.01.2011 cu ocazia producerii accidentului, împrejurari care au fost constatate si de agentul de politie care s-a deplasat la fata locului prin procesul-verbal de constatare seria CC nr. 5890415/22.01.2011.

În conformitate cu declaratia martorului audiat în cauza, care arata ca în data de 21.01.2011 fiind pasager în autoturismul condus de reclamant poate sa confirme ca într-o curba usoara la stânga pe partea carosabila se gasea o piatra de dimensiuni considerabile de aproximativ 70 cm, piatra care nu a mai putut fi evitata iar impactul astfel produs a avut ca si efect rasturnarea masinii în santul de pe partea dreapta, martorul mai arata ca dupa producerea accidentului la fata locului s-au deplasat drumarii care nu puteau sa-si explice cum a ajuns acea piatra pe partea carosabila, stratul de zapada depus fiind de 6-7 cm, în conditiile în care ningea abundent.

Celalalt martor audiat în cauza a aratat ca s-a deplasat la fata locului în calitate de agent de circulatie unde a constatat ca în santul de pe partea dreapta a drumului era rasturnat un autoturism BMW X5, iar pe partea carosabila exista un bolovan suficient de mare care sa poata determina rasturnarea autoturismului, întocmind ulterior actul de constatare în sensul celor aratate de catre reclamant în actiunea introductiva facând si mentiunea ca la acea ora ningea abundent fara ca drumul sa fie deszapezit.

Raportat la aceste declaratii, instanta nu va retine afirmatia primului martor audiat în cauza conform careia piatra avea aproximativ 70 cm, afirmatie contrazisa de fotografiile depuse în probatiune care releva faptul ca piatra nu avea mai mult de aproximativ 15 cm, iar în privinta afirmatiei celui de-al doilea martor conform caruia bolovanul era suficient de mare pentru a determina rasturnarea autoturismului, instanta o apreciaza ca fiind încarcata cu o doza suficienta de subiectivism, aprecierea fiind facuta de catre o persoana care nu detine în mod necesar cunostinte tehnice de specialitate astfel încât sa fi putut aprecia daca un autoturism marca BMW X 5 cu o masa proprie considerabila se putea rasturna în urma coliziunii cu o piatra si fara a fi existat o culpa concurenta din partea conducatorului autoturismului cum ar fi de exemplu efectuarea unei manevre gresite în conditiile unui carosabil acoperit cu zapada.

În privinta conditiilor care se cer a fi îndeplinite în conformitate cu dispozitiile art. 998-999 cod civil, pentru a se putea angaja raspunderea civila delictuala a pârâtei instanta analizându-le din punctul de vedere al întrunirii elementelor care se impun a fi verificate retine urmatoarele:

În ceea ce priveste prejudiciul produs reclamantului acesta apare ca fiind cert si nereparat, si în acelasi timp ca fiind singura conditie legala îndeplinita dintre cele impuse de dispozitiile legale în materie, având în vedere ca în ceea ce priveste existenta unei fapte ilicite ca si conditie distincta, aceasta nu apare ca fiind îndeplinita tinând cont de faptul ca din declaratiile martorilor audiati rezulta ca la momentul producerii accidentului ningea abundent existând astfel posibilitatea ca stratul de zapada asezat pe carosabil sa se fi depus ulterior efectuarii manevrelor de deszapezire într-un interval de timp relativ scurt, în aceste conditii neputându-se retine faptul ca pârâta nu si-a îndeplinit obligatia de deszapezire.

Din fotografiile existente la dosarul cauzei rezulta ca stratul de zapada depus nu era de natura a împiedica desfasurarea normala a circulatiei în conditii de iarna, si aceasta ca dovada a faptului ca utilajul care efectua deszapezirea trecuse pe acolo, concluzia ca, daca acesta ar fi trecut dupa ce piatra a ajuns pe carosabil incidentul  nu s-ar fi produs,  nu este sustenabila pe considerentul ca nu se poate determina momentul exact când piatra a ajuns acolo existând posibilitatea ca într-un interval de timp foarte scurt dupa ce utilajul care se ocupa cu deszapezirea a trecut prin zona piatra sa se fi desprins si sa fi cazut pe carosabil.

Analizând conditia culpei care se impune a fi retinuta în sarcina pârâtei instanta constata ca acrosarea unei pietre de dimensiunile pe care le releva fotografiile depuse în probatiune, nu putea determina singura rasturnarea autoturismului condus de reclamant fara a se putea retine si o culpa concurenta a acestuia constând în eventuala realizare a unei manevre neadaptate la conditiile de drum, manevra care prin ea însasi putea sa duca la rezultatul produs.

În aceste conditii este greu de presupus ca autoturismul condus de reclamant se putea rasturna în sant strict numai ca urmare a coliziunii cu acea piatra, piatra care putea ori sa se fi rostogolit de pe vreun versant ori sa fi cazut de pe o alta masina, conditii în care de asemenea nu se poate retine culpa pârâtei, avariile care în mod logic pot fi presupuse ca fiind rezultate ca urmare a coliziunii cu o piatra aflata pe partea carosabila dar în conditiile în care se circula prudent si cu viteza redusa, putând sa constea în cel mai rau caz în avarierea unor parti componente ale autoturismului aflate în partea inferioara cum ar fi bara de protectie, blindaj, baie de ulei ori alte asemenea si nu rasturnarea acestuia decât daca soferul autoturismului nu a circulat cu o viteza adaptata la conditiile de drum, posibilitatea ca acesta sa se fi rasturnat daca circula cu o viteza de sub 50 km/ora impusa de dispozitiile art. 123 lit. e din R.O.U.G. 195/2002 în conditii de carosabil acoperit cu zapada, fiind foarte redusa.

În acest sens instanta retine declaratia data de catre reclamant în 22.01.2011 în care acesta arata în mod clar si neechivoc ca a acrosat o piatra la urcare în Pasul Gutâi dupa care a pierdut controlul directiei, a derapat si s-a rasturnat în sant, declaratie din care rezulta ca elementele care au determinat rasturnarea în sant sunt de fapt pierderea controlului directiei si intrarea în derapaj, efecte care s-au putut produce în mod evident nu numai din cauza acrosarii unei pietre dar si din cauza unei atitudini nepotrivite a conducatorului auto cu privire la modul de a sofa în conditii de drum acoperit cu zapada, concurenta cu efectuarea unor manevre inadecvate.

Tinând cont de toate aceste aspecte aratate mai sus nici o legatura de cauzalitate între fapta în legatura cu care reclamantul solicita acordarea despagubirilor din partea pârâtei si prejudiciul produs nu poate fi retinuta. Altfel spus existenta acelei pietre pe carosabil nu poate fi contestata dar o legatura directa de cauzalitate între aceasta si rasturnarea autoturismului nu poate fi stabilita, putând sa existe de asemenea si alte cauze care sa fi determinat rezultatul produs printre care implicit o conduita imprudenta si culpabila a conducatorului auto.

Împotriva acestei hotarâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea hotarârii în sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulata.

În motivarea în drept a recursului se invoca dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, iar în fapt se sustine ca, în mod gresit instanta fondului a retinut ca nu exista o legatura directa de cauzalitate între existenta pietrei pe carosabil si rasturnarea autoturismului.

Din probele administrate rezulta cu certitudine ca pârâta nu a actionat pe drumul national, în zona montana, în luna de iarna cu ninsori abundente, pentru eliberarea carosabilului de zapada, prilej cu care putea si trebuia sa constate existenta obstacolului pe carosabil, dar mai presus de orice s-a dovedit ca pârâta nu a întretinut drumul si nu a semnalizat corespunzator eventualele obstacole, obligatie ce-i revine prin prisma dispozitiilor art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002 si art. 40 alin. 1 din OG 43/1997.

Deductiile instantei de fond sunt mai mult subiective, deoarece din procesul verbal de constatare din 22.01.2012, întocmit imediat dupa accident, confirma existenta obstacolului pe carosabil si faptul ca acesta era acoperit de zapada, situatie în care se pune întrebarea daca la conditiile concrete se poate retine o culpa exclusiva în sarcina conducatorului auto.

Prin întâmpinarea formulata, intimata a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotarârii atacate.

În motivarea pozitiei sale procesuale, intimata sustine ca, reclamantul a înteles sa-si întemeieze actiunea pe dispozitiile art. 998 Cod civil, potrivit caruia se antreneaza raspunderea civila delictuala. În conformitate cu dispozitiile art. 1169 Cod civil cel care pretinde ceva în justitie trebuie sa probeze cele sustinute, ori în cauza reclamantul nu si-a dovedit actiunea, respectiv nu s-a dovedit existenta celor patru elemente ale raspunderii civile delictuale si anume, prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul si culpa autorului faptei ilicite.

Asa cum corect a retinut instanta de fond, în cauza doar prejudiciul a fost probat .

În ce priveste fapta ilicita, intimata a facut dovada ca, la data producerii accidentului rutier, în calitate de administrator a Drumului national 18, intimata a intervenit cu utilajele din dotare în vederea asigurarii viabilitatii pe timp de iarna a acestui tronson de drum, în conformitate cu  prevederile Normativului privind prevenirea si combaterea înzapezirii drumurilor publice, indicativ AND 525-2005, conform jurnalului de activitati pe timp de iarna depus la dosarul cauzei.

S-a facut de asemenea dovada ca pe DN 18 la pozitia kilometrica 37+500 m, unde a avut loc evenimentul rutier, existau montate indicatoare rutiere care anuntau o portiune de drum cu o periculozitate sporita, predispusa producerii de accidente rutiere, fiind prezente curbe periculoase.

În ce priveste culpa pârâtei, nici aceasta nu a fost dovedita, în conditiile în care declaratiile martorilor cu privire la  dimensiunile pietrei aflate pe carosabil au fost înlaturate de catre instanta, nefiind sustinute de plansele foto depuse la dosar.

În ce priveste raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a pârâtei si prejudiciul produs, în mod corect instanta fondului a apreciat ca nu se poate retine nici o legatura de cauzalitate între existenta pietrei pe carosabil si rasturnarea autoturismului, deoarece rezultatul produs putea fi consecinta neadaptarii din partea reclamantului a vitezei adecvate la conditiile de drum existente.

În recurs nu s-au produs probe noi, depunându-se de catre recurent, copii ale actelor normative aplicabile în materie.

Examinând legalitatea si temeinicia hotarârii instantei de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de catre recurent, dar si din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanta apreciaza ca fondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmeaza.

Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie este instituita prin art. 998 si 999 Cod civil care constituie temeiul pentru stabilirea conditiilor generale ale raspunderii.

Pentru a se putea retine existenta raspunderii civile delictuale este necesara îndeplinirea cumulativa a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, vinovatia, legatura de cauzalitate între fapta si vinovatie si în fine existenta prejudiciului. Absenta unui singur element al raspunderii civile delictuale conduce la absenta acesteia.

În cauza de fata prejudiciul consta în avariile produse la autoturismul reclamantului-recurent.

Prejudiciul s-a produs ca urmare a faptului ca pe DN 18 pe care rula reclamantul se afla o piatra, acoperita de zapada, în conditiile în care intimatei, în temeiul dispozitiilor art. 5 alin. 1, 2 si 6 din OUG 195/2002 îi revine obligatia de întretinere a carosabilului, de a evidentia cât de repede posibil orice obstacol si de a lua masuri de îndepartare a acestuia.

Faptul ca obstacolul a existat si nu a fost îndepartat rezulta din declaratiile martorilor si plansele foto depuse la dosar.

Pe baza materialului probator administrat, instanta apreciaza ca între fapta ilicita si prejudiciul produs exista un raport de cauzalitate în sensul ca, aceasta fapta a provocat acel prejudiciu.

Vinovatia exprima atitudinea subiectiva a celui ce a savârsit fapta ilicita, fata de aceasta fapta, exprima, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte. Fapta este imputabila administratorului drumului, respectiv intimatei.

Fata de cele retinute, tribunalul apreciaza ca în cauza sunt întrunite elementele raspunderii civile delictuale, dar se impune administrarea de noi probe pentru stabilirea gradului de culpa a partilor în producerea accidentului care a dus la avarierea autoturismului si de asemenea de a se stabili cu certitudine prejudiciul cauzat datorita accidentului, la dosar fiind depus doar un deviz estimativ de lucrari, fara a se stabili daca toate aceste lucrari au legatura cu accidentul si daca acestea au fost efectiv efectuate si achitate de catre reclamant.

Pentru considerentele retinute, tribunalul apreciaza ca în cauza sunt incidente dispozitiile art. 312 pct. 3 si 5 Cod procedura civila, sens în care urmeaza a se admite recursul, a se casa hotarârea si a se trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.