Cum anulez o dispozitie data de primar în baza Legii nr.10/2001?

Anrp despagubiri in numerar

Practica judecatoreasca Tribunalul Prahova Legea 10/2001:

SENTINŢA CIVILĂ NR….
Data: 27.04.2018
Titlu: anulare parţială a unei dispoziţii emise în baza Legii nr.10/2001

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXX/105/2017, reclamantele XXX si XXX, au formulat în contradictoriu cu pârâţii Oraşul XXX şi Primarul Oraşului XXX, contestaţie împotriva dispoziţiei nr.XXX emisă de primarul oraşului XXX jud. Prahova in baza Legii 10/2001 referitoare la propunerea de acordare despăgubiri pentru o parte din imobilul situat in XXX Bd. XXX nr.38, jud. Prahova, prin care au solicitat:
1. Repunerea in termenul de 30 zile prevăzut de art. 26 din Legea 10/2001.
2. Anularea parţială a dispoziţiei si obligarea paratei la propunerea de acordare de despăgubiri pentru întreg terenul care nu a putut fi restituit in natura potrivit dispoziţiilor anterior emise nr……,……. si ….., respectiv:
a) – suprafaţa de teren de 197,72 m.p. nu este suprafaţa de teren aferenta construcţiei CI ce nu poate fi restituit in natura, deoarece a fost înstrăinat in baza Leg.112/95  ci este o suprafaţa de teren, din terenul aflat sub construcţia CI in suprafaţa de 314 m.p., dar aferent celor 4 apartamente înstrăinate .
Reclamantele au arătat că modul de calcul al acestei suprafeţe de teren nu a fost evidenţiat, motiv pentru care nu se poate afirma ca suprafaţa de teren pentru care se propune acordarea de despăgubiri este real.
Totodată, au mai învederat că suprafaţa de 314 m.p. este suprafaţă construită iar aceasta se compune si din cei 47 m.p. teren concesionat in vederea extinderii locuinţelor – apartamentele proprietatea numiţilor XXX dar si cei 20.3 m.p. atribuiţi numitului XXX pentru anexa magazie, astfel ca procentele de 22,13%, 19,35%, 8,68% sau 24.80% nu rezulta din care anume suprafaţa sunt calculate.
Mai mult, reclamantele au precizat că un apartament din aceasta construcţie a fost restituit in natura acestora iar apartamentul are aferent o cota indiviza din terenul aferent de sub construcţie de 25.04% , suprafaţă de teren care nu este nominalizată sau identificată.
Prin urmare, reclamantele au solicitat instanţei să pună in vedere pârâtelor sa reconsidere si sa calculeze suprafaţa de teren aferenta celor 4 apartamente înstrăinate , din terenul aflat sub construcţie, pentru care propune acordarea de despăgubiri.
b) – terenul aferent Scolii Generale XXX din XXX este in suprafaţa de 4558,75 m.p. din care suprafaţa de 1335 m.p. cu destinaţia teren de sport au fost restituiţi in natura iar prin dispoziţia 2298/2006 pentru diferenţa de teren de 3223,75 m.p. s-a propus acordarea de masuri reparatorii – despăgubiri in condiţiile titlului VII Leg.247/2005,, atribuirea prin echivalent a masurilor reparatorii sub forma de despăgubiri pentru terenul in suprafaţa de 3223,75 m.p. ocupat de Scoală Generala XXX din XXX , spaţiul verde, căi de acces „ dar in dispoziţia ce face obiectul prezentei contestaţii se menţionează la art.l lit.b,, teren în suprafaţa totala de 2950 m.p.„ in mod eronat dând o interpretare greşita dispoziţiilor deciziei 2505/2009 a ICCJS;
De asemenea, reclamantele au învederat că Decizia ICCJ a enumerat numai spatiile verzi aferente scolii care nu pot fi restituite in natura iar expertiza topo la care face referire dispoziţia,  identifică suprafaţa de teren ocupată de clădirea scolii, spatii verzi si alei de acces.
Reclamantele au arătat că există si o completare a acelui raport de expertiză, din care rezultă că pentru o suprafaţa de teren de 273 m.p. nu s-au mai acordat despăgubiri dar nici nu s-a restituit in natură.
Față de acest aspect, reclamantele au precizat că se impune, de asemenea, reconsiderarea suprafeţei de teren afectată de Scoala Generală, pentru care se propune acordarea de despăgubiri, având in vedere atât planul de situaţie întocmit de compartimentul de cadastru din cadrul primăriei cât realitatea din teren.
c) – suprafeţele de teren de 600 m.p. si 568 m.p. menţionate la art.l pct.c si d , terenuri atribuite in vederea construirii de locuinţe in baza Deciziilor nr.999/1968 si 2081/1967, nu corespund suprafeţelor de teren menţionate in dispoziţia 2298/15.11.2006 sau in deciziile enumerate, astfel:
Reclamantele au menţionat că în Dispoziţia 2298/15.11.2006 se menţionează „ din terenul de mai sus s-au atribuit următoarele suprafeţe in vederea construirii de locuinţe, prin decizii administrative nr.821/1973 – teren 300 m.p. fam. P. decizia nr.2081/1967 – teren 568 m.p. fam. PF. si decizia 999/1968 – teren 600 m.p. Fam. –, terenuri ce nu mai pot fi restituite in natură astfel ca la lit. d pct. 3 partea a doua „ atribuirea prin echivalent a masurilor reparatorii sub forma de despăgubiri pentru terenul in suprafaţa de 1400 m.p. atribuiţi prin decizii administrative si pentru care s-a constituit dreptul de proprietate in baza Leg.l8/91„
Totodată, reclamantele au precizat că Decizia nr.821/14.12.1973 emisă de Consiliul Popular al Jud. Prahova arată că se atribuie in proprietatea locuitorilor — terenul proprietate de stat in suprafaţa de 300 m.p. situat in str. —; Decizia 2081/9.11.1967 emisă de Comitetul Popular al Regiunii Ploieşti se referă la atribuirea fără plată in folosinţa numiţilor — a unei parcele de teren de 568 m.p. str. — pentru construire locuinţă,  iar Decizia 999/10.12.1968 emisă de Consiliul Popular al Jud. Prahova, arată ca se reconsideră decizia 314/1968 , reducându-se suprafaţa terenului de la 1280 m.p. la suprafaţa de 600 m.p. teren ce a fost atribuit in folosinţa numiţilor —.
Astfel, reclamantele au învederat că dacă iniţial a fost avută in vedere o suprafaţă de 1400 m.p. desi in realitate, prin însumarea celor trei suprafeţe rezultă 1468 m.p. in prezent,  prin această ultima dispoziţie s-au avut in vedere numai 1168 m.p. ,fiind omisă suprafaţa de 300 m.p. atribuită prin Decizia 821/1973.
Mai mult, reclamantele au arătat că un alt aspect ce se pare a fi neglijat este faptul că prin Decizia 976/1968 se reconsideră tocmai Decizia 2018/1967 prin care s-a redus suprafaţa de teren de 568 m.p. la suprafaţa de 296 m.p. ce fusese atribuită numiţilor Priftis, astfel ca apare o suprafaţa de 272 m.p. liberă ce poate fi restituită in natura. Potrivit documentaţiei cadastrale efectuată la imobilul teren si construcţie din str. Cuza Vodă nr.13 XXX proprietatea numitului Priftis G, rezulta ca acesta deţine in proprietate, potrivit CM 31 din 03.03.2000 (deşi certificatul de moştenitor nu face dovada proprietăţii ) 284 m.p. teren iar din măsurători deţine 606,56 m.p., astfel ca rezultă o suprafaţa de teren liberă, care poate restituită in natura de 322, 56m.p.
De asemenea, reclamantele au precizat că nu cunosc dacă pentru aceste suprafeţe de teren există TP emise in baza Leg.18/91 astfel cum s-a susţinut, motiv pentru care solicită instanţei să pună in vedere pârâtelor sa producă dovezi in acest sens.
Tot reclamantele au susţinut că, potrivit planului de situaţie întocmit de Primăria XXX rezultă că terenurile atribuite prin decizii administrative la nivelul anilor 1967-1969, au suprafeţele de: 561 m.p. + 300 m.p.+539 m.p. =1400 m.p., iar pentru aceste aspecte dispoziţia ce face obiectul prezentei contestaţii propune acordarea de despăgubiri numai pentru suprafaţa de 1168 m.p. si nu pentru cea de 1468 m.p. cât a fost iniţial menţionată, fără ca pentru diferenţa de teren să existe o atribuire in natură iar din deciziile sus menţionate la care a făcut referire si primăria rezultă că numai pentru suprafaţa de 296 m.p. plus 600m.p. adică 896 m.p. există decizii administrative de atribuire.
Reclamantele solicită instanţei să le pună in vedere pârâtelor să reconsidere suprafeţele de teren atribuite prin decizii administrative in vederea construirii de locuinţe, prin măsurători efectuate de compartimentul de cadastru si sa acorde despăgubiri pentru aceasta suprafaţa de teren iar in măsura in care sunt identificate si alte suprafeţe de teren libere sa dispună restituirea in natură.
Totodată, reclamantele solicită şi obligarea intimaţilor la acordarea de despăgubiri si pentru suprafaţa de teren de 284.21 m.p. ce a făcut obiectul procesului verbal de stabilire a graniţelor nr.8447/26.08.2003.
Cu privire la capătul de cerere privind repunerea in termenul de a formula contestaţie prev. de art.26 din Legea 10/2001, reclamantele au arătat că Dispoziţia nr.8/ 13.01.2016 a fost comunicată mandatarului XXX in data de 30.03.2017 aşa cum rezulta din menţiunea făcută pe spatele dovezii de comunicare.
Dovada de comunicare a acestei dispoziţii poartă data de 25.01.2016 si are menţiunea avizare /reavizare aprobat înapoierea si are ca adresa de comunicare Aleea Alexandru nr.49 sector 1 Bucureşti.
Mai mult, reclamantele au arătat că reclamanta  XXX nu mai locuieşte in fapt la acea adresă din anul 2015, în prezent locuieşte in Comuna XXX jud. Olt, și nici reclamanta  XXX Mariana Emilia nu mai locuieşte la acea adresă tot cam de 2 ani, în prezent locuieşte in Comuna Crevedia, motiv pentru care  nici nu avea cum să primească /să semneze de primirea acelei dispoziţii.
Tot reclamantele au precizat că fratele acestora, XXX, a decedat la data de 22.06.2016 , a locuit la adresa din Bucureşti, — însă acestuia  nu i-a fost comunicata dispoziţia.
Mai mult, reclamantele au învederat că dovezile de comunicare ale dispoziţiei sunt lovite de nulitate întrucât numele reclamantelor este XXX și nu YYY, iar adresa de domiciliu este incompletă deoarece nu a fost menţionat etajul si apartamentul.
De asemenea, reclamantele au învederat că, contestaţia reglementată de dispoziţia art.26 din Legea nr.10/2001 reprezintă o veritabilă cale de atac împotriva deciziei emisă de unitatea deţinătoare cu privire la notificarea persoanei îndreptăţite, iar în lipsa unor dispoziţii speciale în Legea nr.10/2001 referitoare la modalitatea de comunicare a deciziei şi de instrumentare a dosarului de notificare, se aplică normele procedurale, de drept comun, referitoare la reprezentarea părţilor în proces, şi la comunicarea actelor de procedură.
Prin urmare, în raport de disp. art.174 alin 2 si art.175 alin 2 rap. la art. 155 alin 1 pct.6, 161, 163 si art.164 alin 3, reclamantele au solicitat instanţei să constate nulitatea comunicărilor dispoziţiei nr.8/ 13.01.2016 emisă de Primarul Oraşului XXX si să dispună repunerea  părţilor in termenul de 30 zile de a formula contestaţie in baza art.26 Leg.l0/2001, in temeiul disp. art.186 C.Pr.Civ., considerând ca legal îndeplinită procedura de comunicare la data de 30.03.2017.
Reclamantele au subliniat şi faptul că prin notificările nr.734/16.10.2001 si 296/2001, autorii acestora, — si –, au solicitat in baza Legii 10/2001 restituirea in natura a imobilului situat in Bd. XXX nr.38 XXX, alcătuit din teren si construcţii. Au arătat, in notificări, ca din întreaga suprafaţă de 9432 m.p. suprafaţa de teren de 2649,25 m.p. si Construcţiile C2 si C3 nu fac obiectul notificării deoarece le-au fost restituite în proprietate si posesie prin sentinţa civila nr.854/2001 pronunţata de Judecătoria XXX.
De asemenea au arat ca in baza Legii 112/95 au beneficiat de despăgubiri pentru Corpul de Clădire C 1 si terenul aferent de 1000 m.p.
Prin Dispoziţia nr.1551/02.11.2006 emisă in baza Legii 10/2001, Primarul Oraşului XXX a dispus restituirea in natură către autorii reclamantelor, numiţilor —, terenul in suprafaţa de 1335 m.p. situat in Bd. XXX nr.38 (terenul de sport din spatele scolii generale).
Prin aceiaşi dispoziţie, Primarul a respins cererea privind restituirea in natură a părţii din Construcţia CI cu destinaţia de locuinţă si a terenului aferent, concesionat, deoarece au fost înstrăinate in baza legii 112/95, a terenului in suprafaţa de 3223,75 m.p. afectaţi de scoală, spaţiul verde si căi de acces precum si a terenului de 1480 m.p. atribuit prin decizii administrative si pentru care comisia a propus acordarea de măsuri reparatorii in echivalent -despăgubiri , arătându-se ca acestea urmează să facă obiectul unei dispoziţii distincte.
Reclamantele au învederat că prin dispoziţia nr.2298/15.11.2006 s-a constatat dreptul acestora de a beneficia de măsurile reparatorii pentru parte din imobilul situat in XXX , Bd. XXX nr.38 si s-a propus acordarea de despăgubiri constând in diferenţa de valoare dintre suma încasată in baza Hotărârii nr.107/1997 si valoarea reală a imobilului , pentru imobilul construcţie si terenul aferent in suprafaţă de 197,92 m.p. arătându-se ca acesta nu poate fi restituit in natura deoarece a fost înstrăinat in baza Lg.112/1995 odată cu cele 4 apartamente precum si pentru suprafaţa de 47 m.p. ce a fost concesionată in vederea extinderii construcţiei, cu posibilitatea compensării in cazul restituirii in natura a terenului liber cu destinaţia de curte in suprafaţa de 643 m.p. si spaţiul de locuit in suprafaţa utilă de 84,60 m.p.
Totodată, reclamantele au arătat că s-a propus acordarea de despăgubiri si pentru terenul in suprafaţă de 3223,75 m.p. ocupat de Şcoala Generală precum si pentru terenul de 1400 m.p. atribuit prin decizii administrative si pentru care s-a constituit in favoarea deţinătorilor actuali dreptul de proprietate in baza Legii 18/91.
Mai mult, reclamantele au precizat că împotriva celor două dispoziţii au formulat contestaţie si, prin sentinţa civilă nr.1229/2007 pronunţată  de Tribunalul Prahova, in dosarul nr. 10193/105/2006, s-a dispus anularea in parte a dispoziţiei . In executarea acestei hotărâri judecătoreşti modificată prin decizia 2505/2009 a ICCJ in dosarul cu nr.10193/2006 , s-a emis de către Primarul Oraşului XXX, Dispoziţia nr.334/14.07.2009, prin care s-au restituit in exclusivitate : terenul in suprafaţa de 1335 m.p. având destinaţia de „ teren de sport,, terenul in suprafaţa de 684 m.p. aferent construcţiei C 1 constând in diferenţa dintre suprafaţa totală de 998 m.p. si a suprafeţei de 314 m.p. aflată sub construcţie C 1 și apartamentul din construcţia C 1, nevândut in suprafaţă de 84,6 m.p. împreună cu cota indiviză din terenul aferent de sub construcţie.
De asemenea, reclamantele au menţionat că prin Dispoziţia nr.XXX s-a modificat si s-a completat Dispoziţia nr.2298/2006 si s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru următoarele:
a) parte din imobilul – construcţie si ternul aferent in suprafaţa totală de 197,72 m.p. ce nu poate fi restituit în natură , deoarece a fost înstrăinată in baza Leg.112/95, art.9.
b) terenul în suprafaţă totală de 2950 m.p. compus din suprafaţa ocupată de Şcoala Generală XXX , spatii verzi si alei acces ;
c) terenul in suprafaţa de 600 m.p. ce face obiectul Deciziei nr.999/1968 atribuit in vederea construirii de locuinţe;
d) terenul in suprafaţa de 568 m.p. ce face obiectul Deciziei nr.2081/1967 atribuit in vederea construirii de locuinţe.
Reclamantele au arătat că la lit.a se menţionează o suprafaţă de teren care nu este aferentă Construcţiei C 1 ci este suprafaţa de sub construcţie, aferentă apartamentelor înstrăinate.
Tot reclamantele au învederat că din terenul aflat sub construcţia CI in suprafaţă de 314 m.p. s-a menţionat că 197,72 m.p. nu poate fi restituit in natură deoarece a fost înstrăinat in baza Legii 112/95 împreună cu cele 4 apartamente iar suprafaţa de teren aferentă apartamentului restituit in natura reclamantelor, in cota de 25,04% , fără a se menţiona care este această suprafaţa.
Mai mult, reclamantele au arătat că nu s-a evidenţiat dacă această suprafaţă de teren include si suprafaţa concesionată in vederea extinderii locuinţelor de 49 m.p. si cea de 20 m.p. pentru construirea anexei și nici modul de calcul al acestei suprafeţe de teren nu a fost evidenţiat astfel că nu se poate afirma că suprafaţa de teren pentru care s-a propus  acordarea de despăgubiri este real.
De asemenea, reclamantele au precizat că suprafaţa de 314 m.p. este suprafaţă construită și aceasta se compune si din cei 47 m.p. teren concesionat in vederea extinderii locuinţelor –apartamentele proprietatea numiţilor XXX C si XXX O dar si cei 20.3 m.p. atribuiţi numitului Mărgărit V. pentru anexa magazie , astfel ca procentele de 22,13%,19,35%,8,68% sau 24.80% nu rezulta din care anume suprafaţă sunt calculate.
Reclamantele au subliniat faptul că, dacă se calculează cotele indivize sus menţionate din suprafaţa de 314 m.p. sau din suprafaţa rezultată in urma scăderii suprafeţei concesionate sau a suprafeţei magaziei, nu rezultă suprafaţa de 197,72 m.p. propusă de primărie.
– terenul aferent Scolii Generale XXX din XXX este in suprafaţa de 4558,75 m.p. din care suprafaţa de 1335 m.p. cu destinaţia teren de sport au fost restituiţi în natură iar prin dispoziţia 2298/2006 pentru diferenţa de teren de 3223,75 m.p. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii – despăgubiri in condiţiile titlului VII Leg.247/2005,, atribuirea prin echivalent a măsurilor reparatorii sub forma de despăgubiri pentru terenul in suprafaţa de 3223,75 m.p. ocupat de Şcoala Generală XXX din XXX , spaţiul verde, căi de acces „ dar in dispoziţia ce face obiectul prezentei contestaţii se menţionează la art.l lit.b,, teren in suprafaţa totală de 2950 m.p.„in mod eronat dând o interpretare greşita dispoziţiilor deciziei 2505/2009 a ICCJ.
Reclamantele au solicitat instanţei să pună în vedere pârâtelor să reconsidere suprafeţele de teren atribuite prin decizii administrative in vederea construirii de locuinţe, prin măsurători efectuate de compartimentul de cadastru si să acorde despăgubiri pentru această suprafaţă de teren iar in măsura in care sunt identificate si alte suprafeţe de teren libere să dispună restituirea in natură.
Reclamantele au învederat că aşa cum au arătat și in petitul cererii de chemare in judecata, solicită acordarea de despăgubiri si pentru suprafaţa de teren de 284,21 m.p., suprafaţă de teren care a făcut obiectul schimbului de terenuri potrivit procesului verbal nr.8447/26.08.2003.
In fapt la data de 26.08.2003 a avut loc un schimb de terenuri între proprietatea reclamantelor particulară la aceea dată in suprafaţă de 2649,25 m.p.si proprietatea privată de stat de 1000 m.p. , fostul teren aferent construcţiei C1 – Vila XXX.
Prin acest schimb de terenuri, pentru a asigura accesul la sala de sport, primăria le-a impus să cedeze din terenul acestora in suprafaţa de 2649,25 m.p., suprafaţa de 284,21 m.p.(individualizata pe planul de situaţie anexa la procesul verbal cu perimetrul 1 CC) dându-le la schimb o suprafaţa de 261,24 m.p. ( 2CC+3CC) din terenul de 1000 m.p. aferent Vilei, construcţiei CI, care ulterior s-a dovedit a fi de 998 m.p.
Prin Dispoziţia nr. 334/2009 , terenul aferent vilei CI in suprafaţa de 684m.p. le-a fost restituit in natura astfel că suprafaţa predată iniţial de primărie de 261,24 m.p. se regăseşte in cei 684 m.p. iar acest aspect rezultă si din raportul de expertiză întocmit de exp. Băiuţă Nicolae in dosarul nr.10193/2006, din confruntarea schiţei de plan cu planul de situaţie anexă la procesul verbal prin care a avut loc schimbul de terenuri, rezultând clar configuraţia terenului de 998 m.p.
Prin urmare , reclamantele au precizat că pentru suprafaţa de 261,24 m.p. au fost puse in posesie de doua ori dar si faptul că suprafaţa de 261,24 m.p. se suprapune peste suprafaţa de 684 m.p.,, motiv pentru care solicită obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri in condiţiile Titlului VII Leg.247/2005 si pentru suprafaţa de 284,21 m.p. preluată de Primăria XXX in cadrul schimbului de terenuri.
Mai mult, reclamantele au menţionat că un alt aspect pe care doresc să-l supună atenţiei instanţei este faptul că Primăria Oraşului XXX nu a răspuns sau nu a soluţionat notificările adresate si înregistrate la nivelul anului 2001, in sensul că prin acestea s-a solicitat restituirea in natură sau acordarea de despăgubiri pentru o parte din imobilul situat in Or. XXX , Bd. XXX nr.38 , mai concret pentru Construcţia CI- Vila XXX si terenul in suprafaţă de 6782,75 m.p., mai puţin suprafaţa de 2649,25 m.p. si construcţiile c 2 si c 3 care au făcut obiectul sentinţei civile nr.854/2001 a Judecătoriei XXX, motiv pentru care,  potrivit dispoziţiilor sus menţionate :
– s-au restituit in natura : teren 1335 m.p. (terenul de sport), 684 m.p. teren aferent Construcţiei C 1, 47 m.p. teren concesionat, cotă de 25,05 % din terenul aferent, undeva aproximativ 78 m.p., in total suprafaţa de 2144 m.p.
Totodată, reclamantele au precizat că s-a propus acordarea de despăgubiri pentru : teren aferent scolii generale – 2950 m.p. , 197,72 m.p. teren de sub construcţie aferent apartamentelor înstrăinate si 1168 m.p. teren atribuit prin decizii administrative, deci s-a propus acordarea de despăgubiri pentru o suprafaţa totală de 4315,72 m.p.
Prin urmare din suprafaţa de teren solicitată de 6782,75 m.p. s-a reglementat numai suprafaţa de 6459,72 m.p. , rezultând o suprafaţa de 323 m.p. pentru care nu s-a dispus nici restituirea in natura si nici acordarea de despăgubiri.
De asemenea, reclamantele au învederat că din măsurătorile pe teren efectuate de un expert cadastral rezultă ca această suprafaţă de teren se află in continuarea terenului aferent construcţiilor C 2 si C 3 , este liber, neafectat de construcţii si aflat in administrarea primăriei astfel că poate fi restituit in natură in temeiul Legii 10/2001.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâţii au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei formulată împotriva Dispoziţiei nr.XXX a Primarului Oraşului XXX, ca fiind netemeinică si nelegală, si au înţeles să invoce excepţia tardivităţii formulării contestaţiei si excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru următoarele motive:
Referitor la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, pârâţii au învederat că aşa cum au arătat si reclamantele, Dispoziţia nr. XXX a fost comunicată mandatarului XXX la data de 30.03.2017, fapt consemnat pe plicul de corespondentă, ataşat prezentei iar pârâtele au încercat să comunice dispoziţia contestată prin postă, însă aceasta le-a fost restituită.
Pârâţii au arătat că nu aveau de unde să cunoască unde locuiesc reclamantele, dispoziţia fiind comunicată la domiciliul acestora .
Tot pârâţii au precizat că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001″ decizia sau, după caz, dispoziţia motivata de respingere a notificării sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civila a tribunalului in a cărei circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării ,in termen de 30 de zile de la comunicare „.
Mai mult, pârâţii au subliniat și faptul că termenul stabilit de dispoziţiile legale sus evocate, este unul de decădere, ce nu este susceptibil nici de întrerupere si nici de suspendare si pe cale de consecinţă este incompatibil si cu instituţia repunerii in termen, conform interpretării date dispoziţiei legale de înalta Curte de Casaţie si Justiţie iar termenul de decădere este definit ca fiind intervalul de timp in interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat printr-o dispoziţie imperativă a legii să-si exercite acel drept, sub sancţiunea stingerii acestuia .
Cu privire la eroarea strecurata in numele reclamantelor, pârâţii au făcut precizarea că aceasta este de ordin material ce poate fi îndreptată neavând relevantă asupra comunicării deoarece aceasta procedura a fost îndeplinită aşa cum a menţionat mai sus.
Având in vedere cele de mai sus, pârâţii au  solicitat instanţei să observe ca acţiunea promovată de către reclamante este tardivă, fiind formulată peste termenul legal si in consecinţa au solicitat admiterea excepţiei si respingerea cererii reclamantelor de repunere in termen.
Cu privire la fondul cauzei si excepţia autorităţii de lucru judecat, pârâţii au precizat că  prin Dispoziţia nr.XXX a Primarului Oraşului XXX a fost modificată si completată Dispoziţia nr.2298/15.11.2006, emisă de Primarul Oraşului XXX, in temeiul Legii nr. 10/2001 ,pentru soluţionarea dosarului întocmit in baza Notificărilor XXX  prin care XXX si XXX au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat in XXX, bd. XXX , nr. 38, in raport de hotărârile pronunţate in dosarul nr.10193/105/2009.
În soluţionarea Notificărilor XXX au fost emise Dispoziţiile 1551/02.11.2006 si 2298/15.11.2006 de către Primarul oraşului XXX, măsurile dispuse prin aceste acte administrative fiind contestate, contestaţia făcând obiectul dosarului nr. 10193/105/2006 .
Astfel, in urma soluţionării contestaţiei au fost pronunţate următoarele hotărâri judecătoreşti : Sentinţa nr. 1299/28.09.2007 , pronunţată de Tribunalul Prahova , Decizia nr. 66/29.02.2008, pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti si Decizia nr. 2505/05.03.2009, pronunţată de înalta Curte de Casaţie si Justiţie .
Ca urmare a măsurilor dispuse prin hotărârile judecătoreşti amintite mai sus, Primarul oraşului XXX a emis Dispoziţia nr. 334/14.07.2009 privind anularea in parte si completarea Dispoziţiei nr.1551/02.11.2006, anulare dispusă prin Sentinţa nr. 1229/28.09.2007 si schimbată in parte de Decizia nr.2505/05.03.2009 , dispoziţie prin care s-a dispus restituirea in natură, către notificatori, a mai multor imobile expres menționate.
Pârâţii au învederat că, pentru restituirea in natură a fost încheiat Protocolul de predare – preluare nr.15962/31.07.2013 iar Dispoziţia Primarului oraşului XXX nr.334/2009 a fost contestată formându-se dosarul nr.4093/105/2009, iar prin sentinţa nr.298/01.03.2010, Tribunalul Prahova a admis excepţia autorităţii de lucru judecat si in consecinţă a respins acţiunea reclamanţilor – notificatorilor pentru autoritate de lucru judecat, raportat la Sentinţa nr. 1229/2007 a Tribunalului Prahova, sentinţă rămasă definitiva prin Decizia nr. 220/26.10.2101, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca urmare a respingerii apelului.
Mai mult, pârâţii au precizat că, urmare a restituirii in natura a imobilelor notificate a rămas a se dispune cu privire la măsurile reparatorii constând in despăgubiri, pentru partea din suprafeţele de teren ce nu pot fi restituite in natură fiind emisă Dispoziţia nr.XXX, contestată, contestaţia făcând obiectul prezentului dosar.
Pârâţii au solicitat instanţei să observe că despăgubirile au fost propuse conform hotărârilor judecătoreşti pronunţate in dosarul nr.10193/105/2006, pentru suprafeţele stabilite conform acelor hotărâri judecătoreşti, reclamantele nemaiputând veni cu tot felul de calcule matematice prin care să contrazică ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat. Prin calculele si susţinerile acestora, reclamantele încearcă să răstoarne ceea ce s-a stabilit in mod definitiv iar Dispoziţia 8/2016 a fost emisă în aplicarea hotărârilor judecătoreşti sus-citate.
Totodată, pârâţii au precizat că reclamantele au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri asupra unor imobile cu privire la care instanţa s-a pronunţat in mod definitiv si irevocabil, nefiind permis  a se reveni asupra a ceea ce s-a dispus, să se contrazică o hotărâre definitivă.
De asemenea, pârâţii au arătat că potrivit art.430 C.pr.civ. autoritatea/puterea lucrului judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde si asupra considerentelor hotărârii care constituie susţinerea necesara a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta iar o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul si nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Tot pârâţii au învederat că Decizia nr. 496/08.03.1975 a Tribunalului Suprem, Secţia Civila, lămureşte caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive “principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat ,ci si contrazicerea intre doua hotărâri judecătoreşti ,adică infirmarea constatărilor făcute intr-o hotărâre judecătoreasca definitiva printr-o alta hotărâre judecătoreasca posterioara , data in alt proces ” .
În jurisprudenţa CEDO, in cauza Zazanis si alţii contra Greciei, CEDO a statuat că obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autorităţile nu pot repune in discuţie o problema soluţionată prin hotărâre definitivă.
Aşadar, pârâţii au arătat că instanţele sesizate ulterior nu ar trebui să mai repună in discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare .
In concluzie, pârâţii au subliniat și faptul că CEDO a stabilit că instanţele sunt obligate sa tină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie
Aşadar, pârâţii au învederat că dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranţa legitimă ca ea nu va mai fi negată de o alta instanţă de judecată într-o procedură ulterioară.
La data de 28.06.2017, reclamantele au depus la dosar un răspuns la întâmpinarea susmenţionată prin care au solicitat respingerea excepţiilor tardivităţii introducerii contestaţiei şi a autorităţii de lucru judecat  ca neîntemeiate,
Reclamantele au solicitat respingerea excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei ca neîntemeiată întrucât, aşa cum au arătat in contestaţie, niciuna dintre reclamante nu au avut cunoştinţă de emiterea acelei noi dispoziţii până in data de 30.03.2017, când in urma demersurilor făcute la primărie pentru a afla stadiul soluţionării notificărilor, li s-a prezentat si comunicat mandatarului.
De asemenea, reclamantele au precizat că li s-a adus la cunoştinţă faptul că această dispoziţie a fost comunicată, prin postă, prin ianuarie 2016, la adresele, acestora de domiciliu.
Tot reclamantele au învederat că au arătat faptul că nici acestea si nici fratele lor, care  in prezent este decedat nu au primit comunicarea dispoziţiei.
Mai mult, au menţionat că pe plicul de corespondentă către reclamanta XXX, apare menţiunea că plicul nu a fost ridicat dar numele acesteia este greşit şi adresa incompleta.
Au mai arătat că la aceea adresa nu mai locuia nimeni din anul 2014 însă la oficiul poştal exista o cerere de redirecţionare corespondentă la o alta adresă.
Prin urmare, reclamantele au precizat că au arătat ca acea dispoziţie nu le-a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale iar procedura de comunicare a fost viciată cu privire la nume si adrese poştale incomplete.
Reclamantele au învederat că adresa de înaintare ataşată întâmpinării este emisă de primărie după data la care acestea au sesizat faptul ca numele este greşit dar si aşa adresele de corespondentă sunt incomplete iar unchiul acestora, XXX Radu, decedat, avea o altă adresă de corespondentă.
Prin urmare, faţă de cele mai sus menţionate, reclamantele au solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, reclamantele au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
In primul rând, reclamantele au solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că prin întâmpinarea depusă, pârâţii nu au înţeles să răspundă în fapt si drept la toate aspectele invocate de acestea in contestaţie ci au expus din nou situaţia prezentată in dispoziţia atacată cu privire la partea din imobil pentru care se doreşte acordarea de despăgubiri.
Mai mult, reclamantele au precizat că este adevărat ca dispoziţiile de primar, prin care s-au restituit in natură parţi din imobilul din XXX, au fost emise in baza hotărârilor judecătoreşti dar „ despăgubirile,, nu au fost propuse conform aceloraşi hotărâri, in speţă conform sentinţei si deciziilor pronunţate in dosarul nr.10193/2006 al Tribunalul Prahova. Dispoziţia 8/2016 nu a fost emisă in aplicarea hotărârilor judecătoreşti, deoarece acestea au fost pronunţate pe aspectul restituirii în natură a terenului aferent vilei C 1, a apartamentului neînstrăinat din aceasta vilă, a terenului concesionat de 47 m.p. , a terenului aferent Scolii Generale cu destinaţia spatii verzi. In urma hotărârilor pronunţate in dosarul sus menţionat, parata a emis Dispoziţia 334/14.07.2009.
De asemenea, reclamantele au precizat că potrivit Dispoziţiei 1551/2006, s-a respins cererea privind restituirea in natură a terenului in suprafaţa de 3223,75 m.p. afectaţi de scoală, spaţiul verde si de căile de acces, precum si pentru terenul in suprafaţa de 1400 m.p. atribuit prin decizii administrative si pentru care comisia a propus acordarea de măsuri reparatorii in echivalent – despăgubiri, aceasta urmând a face obiectul unei dispoziţii distincte.
Tot reclamantele au menţionat că, potrivit Dispoziţiei 2298/15.11.2006, pct. l, s-a propus acordarea de despăgubiri , acestea urmând a fi stabilite si acordate in condiţiile Titlului VII Leg.247/2005, pentru construcţie (4 apartamente) si terenul aferent in suprafaţa de 197,92 m.p. , înstrăinată in baza Leg.112/95, imobilul teren in suprafaţa de 3223,75 m.p. ocupat de şcoala generală, spaţiul verde, căi de acces, terenul in suprafaţă de 1400 m.p. atribuit prin decizii administrative.
Mai mult, reclamantele au subliniat și faptul că Dispoziţia 8/2016 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor anterioare, primăria şi-a încălcat propriile dispoziţii si nu a fost emisă in aplicarea unor hotărârilor judecătoreşti, atâta timp cât acestea nu conţin dispoziţii referitoare la obiectul acordării despăgubirilor.
Reclamantele au precizat că în motivarea in fapt a sentinţei civile nr.1229/2007 a Tribunalului Prahova, s-a avut in vedere numai aspectele contestate in acţiune, respectiv s-a statuat asupra a 3 apartamente înstrăinate din Vila CI, când in realitate sunt 4 , aşa cum s-a menţionat in dispoziţie in baza contractelor de vânzare cumpărare, terenul aferent acestora de 197,92 m.p. , apartamentul nevândut, suprafaţa de teren aferenta vilei, terenul concesionat si terenul – spaţii verzi aferent scolii, identificate printr-un raport de expertiză.
În motivarea in fapt o deciziei nr.2505/2006 a ICCJ s-a reţinut că „ prin urmare, in situaţia in care urmare a cenzurării in justiţie a acestei dispoziţii prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru o parte din aceste bunuri sau pentru toate bunurile, subzistă obligaţia de a propune acordarea măsurilor reparatorii in echivalent-despăgubiri, primarul urmează sa emită o noua dispoziţie, iar determinarea cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi contestatorii se va face conform Titlului VII din Legea 247/2005, ţinându-se seama si de faptul ca prin hotărârea primei instanţe s-a stabilit in sarcina contestatorilor obligaţia de restituire a despăgubirilor primite in temeiul Legii 112/95.
Mai mult, reclamantele au arătat că nu există deci autoritate de lucru judecat, in condiţiile art.430 C.Pr.Civ . atâta timp cât „ dobândeşte autoritate de lucru judecat doar ceea ce a format obiectul dezbaterii contradictorii a părţilor„ doar acele considerente care reprezintă justificarea si susţinerea necesara a soluţiei adoptate.
Tot reclamantele au învederat că aspectele invocate de acestea in prezenta contestaţie nu au făcut la aceea vreme „ obiectul dezbaterilor contradictorii,, astfel ca nu constituie considerente decisive care fac corp cu hotărârea ci doar, nu au fost aspecte deduse judecaţii, atâta timp cât la aceea dată dispoziţiile emise cuprindeau menţiuni referitoare la o parte din bunuri pentru care propuseseră acordarea de despăgubiri.
De asemenea, reclamantele au menţionat că este adevărat că in considerentele hotărârilor arătate, ca descriere a întregii situaţii de fapt, se regăsesc înşiruite si „ părţile din imobil,, pentru care pârâţii au hotărât acordarea de despăgubiri, dar acestea reprezintă considerente indiferente sau supraabundente ( care depăşesc sfera dezbaterilor din proces si aduc hotărârii elemente care nu influenţează in niciun fel soluţia adoptata).
Prin urmare, având in vedere ca, noul cod de procedura civila o recunoscut in mod explicit autoritatea de lucru judecat considerentelor decisive si a celor decizătorii iar nu si celor indiferente sau supraabundente, reclamantele au solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
La termenul de judecată din data de 19.03.2018, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocate de pârâtă, pe cale de întâmpinare, a respins cererea de repunere în termen pentru formularea contestaţiei şi a constatat că contestatorii sunt în termenul legal de formulare a contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. XXX emisă de Primarul Oraşului XXX.
Instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri şi a respins reclamantului proba cu expertiza topografie, apreciind că nu este concludentă soluţionării cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, tribunalul reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Tribunalul reamintește că prin intermediul întâmpinării, intimații în contestație au invocat două excepții și anume cea a tardivității demersului judiciar al contestatorilor, respectiv autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește prima excepție, Tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii, prin încheierea de ședință din data de 19.03.2018, în cuprinsul căreia a prezentat și argumentația soluției sub acest aspect, astfel încât nu se va mai reveni asupra sa.
Sub aspectul excepției autorității de lucru judecat, Tribunalul va da eficiență dispozițiilor art.248 alin.1 cod pr. civ., în sensul că o va analiza cu prioritate față de fondul cauzei.
După cum se știe, în baza art.431 alin.1 cod pr. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, ori în aceiași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Așadar, pentru a verifica dacă există sau nu autoritate de lucru judecat, trebuie analizată tripla identitate de obiecte, respectiv părți, obiect și cauză.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte, Tribunalul constată că în cauză nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat.
Astfel, deși intimații nu învederează în mod expres raportat la ce anumite hotărâri înțeleg să invoce instituția autorității de lucru judecat, aceasta nu este incidentă nici prin raportare la sentința nr.1229/28.09.2007 a Tribunalul Prahova, Secția Civilă, schimbată în parte prin decizia nr.2505/05.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, dar nici raportat la sentința nr.298/01.03.2010 a Tribunalului Prahova, Secția civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului, prin decizia nr.220/26.10.2010 a Curții de Apel Ploiești, nerecurată.
În ambele situații, deși litigiile au fost purtate între aceleași părți și întemeiate pe aceiași cauză, respectiv legea nr.10/2001, obiectele sunt diferite.
Aceasta întrucât, în prima situație, cauza soluționată prin sentința nr.1229/28.09.2007 a Tribunalul Prahova, Secția Civilă, schimbată în parte prin decizia nr.2505/05.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a avut ca obiect anularea parțială a dispozițiilor nr.—,  ambele emise de Primarul Orașului XXX, urmate de mai multe solicitări ale contestatorilor, pe când în prezenta cauză obiectul este reprezentat de o contestație împotriva dispoziției nr.XXX, având același emitent.
De altfel, este de observat că dispoziția contestată în cauza pendinte este dată tocmai în executarea hotărârii judecătorești menționată în paragraful precedent, aspect la care se va reveni.
În ceea ce privește cauza soluționată prin sentința nr.298/01.03.2010 a Tribunalului Prahova, Secția civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului, prin decizia nr.220/26.10.2010 a Curții de Apel Ploiești, nerecurată, obiectul a fost reprezentat de o contestație împotriva dispoziției nr.— și numai în ceea ce privește art.5 alin.3 din aceasta referitor la obligația de restituire a sumei primite cu titlu de despăgubiri, în baza legii nr.112/1995.
Asemănător este de amintit că dispoziția arătată în paragraful anterior, la rândul a fost emisă în executarea sentinței nr.1229/28.09.2007 a Tribunalul Prahova, Secția Civilă, schimbată în parte prin decizia nr.2505/05.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Ori, nu trebuie să se facă nicio confuzie între autoritatea de lucru judecat, care se referă la pretenții anterior deduse judecății și puterea de lucru judecat a celor deja statuate.
Mai mult decât atât, cel de al treilea petit al contestației pendinte vizează acordarea de despăgubiri pentru o suprafață de teren care a făcut obiectul unui proces verbal de stabilire a granițelor dintre litiganți și care nu a făcut obiect de analiză în procesele anterioare.
Pentru considerațiile expuse, Tribunalul urmează să respingă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâţii Oraşul XXX şi Primarul Oraşului XXX, pe cale de întâmpinare.
Pe fondul cauzei, și pentru lămurirea tuturor aspectelor litigioase, Tribunalul va porni de la prezentarea cronologică a raporturilor dintre părți.
Astfel, după apariția legii nr.10/2001, autorii contestatoarelor din prezenta cauză au investit orașul XXX, prin Primar cu două notificări cu nr.296/03.08.2001 și 519/26.07.2001.
În soluționarea acestora, Primarul Orașului XXX a emis: dispoziția nr.1551/02.11.2006 cu privire la restituirea în natură și dispoziția nr.2298/15.11.2006 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Aceste două dispoziții au făcut obiectul contestării în justiție, respectiv cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.10193/105/2006.
După soluționarea acestui dosar, inclusiv în faza de recurs, s-a procedat la punerea în executare a celor judecătorește statuate, prin emiterea în mod corespunzător a două dispoziții, respectiv cea cu nr.334/14.07.2009 referitor la restituirea în natură și ceea ce face obiectul cauzei de față cu nr.XXX în ceea ce privește acordarea de despăgubiri.
Pe de altă parte, așa cum s-a menționat deja în precedent, dispoziția nr.334/14.07.2009 a fost atacată de contestatori numai sub aspectul întinderii sumei la care au fost obligați pentru restituire, aspect tranșat irevocabil prin sentința nr.298/01.03.2010 a Tribunalului Prahova, Secția civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului, prin decizia nr.220/26.10.2010 a Curții de Apel Ploiești, nerecurată.
Într-o atare situație, pretențiile contestatorilor legate de întinderea suprafeței ce putea fi restituită în natură aferentă celor patru apartamente înstrăinate, precum și legat de terenurile concesionate în vederea extinderii unor locuințe sau edificării de anexe nu puteau fi valorificate decât în cadrul unei contestații împotriva dispoziției din anul 2009 de restituire în natură.
Neprocedând în acest mod suprafețele menționate ca restituibile în natură nu mai pot fi modificate printr-o contestație împotriva dispoziției prin care s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii.
Nu lipsit de importanță este și faptul că, prin sentința nr.1229/2007 s-a tranșat cu caracter irevocabil împrejurarea că suprafața de 197,92 mp., menționată în prezenta contestație ca fiind 197,72 mp., nu poate fi restituită în natură întrucât reprezintă teren aferent a trei spații de locuit, înstrăinate în mod legal în baza legii nr.112/1995.
Tot prin aceiași hotărâre, rămasă irevocabilă sub acest aspect, s-a hotărât cu caracter de lucru judecat și în ceea ce privește suprafața de 314 mp. și sub aspectul întinderii terenurilor concesionate, astfel încât pretențiile contestatorilor, chiar și într-un litigiu vizând dispoziția de restituire în natură, nu pot fi primite.
În ceea ce privește terenul aferent Școlii Generale XXX și pentru care, prin decizia contestată s-au propus măsuri reparatorii, Tribunalul observă că, în adevăr, prin dispoziția din data de 15.11.2016 se propuseseră astfel de măsuri pentru o suprafață de 3.223,75 mp., însă în urma contestării și a probelor administrate, sub aspectul suprafeței de teren aferentă construcției școlii, aceasta vizând de fapt pretențiile contestatorilor, astfel cum au fost formulate în baza principiului disponibilității, prin decizia instanței supreme s-a stabilit, în mod exact, întinderea acestora.
Tribunalul nu poate reține susținerile contestatorilor în sensul că raportul de expertiză avut în vedere are și o completare, întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dispozitivul său, face trimitere la atare lucrare de expertiză.
Tribunalul constată însă că, din însumarea suprafețelor inserate în hotărâre rezultă un total de 2.959 mp., iar nu de 2.950 mp., așa cum s-a menționat în dispoziția nr.8, pentru diferența înregistrată pretențiile contestatorilor fiind întemeiate.
Totodată, față de probele administrate în cauză, Tribunalul apreciază drept întemeiate, însă numai parțial, solicitările contestatorilor în ceea ce privește terenurile atribuite în vederea construirii de locuințe, în baza mai multor decizii ale Consiliului popular al județului Prahova.
Astfel, prin dispoziția nr.2298/15.11.2006, în partea introductivă a acesteia se menționează trei astfel de suprafețe de 300 mp., 568 mp., respectiv 600 mp.
În dispozitivul aceleiași dispoziții și cel care este susceptibil de producere de efecte juridice, constituind, pe baza formalităților de carte funciară titlu de proprietate, aceste suprafețe însumate sunt trecute ca fiind 1400 mp.
Așadar, este real că cei 1.400 mp., sunt mai puțin cu 68 mp. decât suma suprafețelor individuale, însă atare neconcordanțe nu puteau fi cenzurate decât pe calea contestației împotriva dispoziției din data de 15.11.2006.
Ori, nemulțumirile contestatorilor în raport de această dispoziție au vizat alte aspecte așa cum rezultă în mod expres din conținutul hotărârilor judecătorești aflate la dosarul cauzei.
Așa fiind, orice referire a contestatorilor la diferența de 48 mp., pe calea prezentului demers judiciar nu poate fi primită.
Pentru aceiași argumentație juridică, Tribunalul n u poate da eficiență nici solicitărilor în sensul că suprafața pentru care trebuia acordate măsuri reparatorii era chiar mai mare de 1.468 mp., întrucât printr-o decizie din 1968 s-a redus suprafața atribuită prin decizia nr.2081/1967 de la 568 mp. la 296 mp.
Tribunalul constată însă fondate pretențiile contestatorilor cu privire la terenul în suprafaţă de 300 mp., ce face obiectul Decizie administrative nr.821/1973 emisă de Consiliul Popular al judeţului Prahova.
Astfel, deși așa cum s-a arătat și mai sus, sub aspectul respectivelor suprafețe de teren dispoziția anterioară nu a fost atacată, cu prilejul emiterii celei ce face obiectul cauzei de față suprafața menționată în paragraful anterior a fost omisă.
Sub aspectul pretențiilor ce formează obiectul ultimului capăt de cerere, Tribunalul observă că acestea vizează acordarea de despăgubiri pentru o suprafață de teren menționată în procesul verbal nr.8447/26.08.2003.
Or, sub un prim aspect, potrivit înscrisurilor cauzei se constată că, prin respectivul act s-au stabilit granițele dintre proprietățile litiganților din cauza de față, urmare printre altele a unei hotărâri pronunțate într-o acțiune în revendicare.
Altfel spus, pentru acest teren obținut de contestatori ca urmare a unui schimb realizat chiar prin procesul verbal amintit, nu există notificare pentru a se pune problema incidenței legii nr.10/2001.
Sub cel de al doilea aspect, așa cum se recunoaște în chiar cuprinsul contestației, problema legată de suprafața de teren de 261,24 mp. menționată în planul anexă la procesul verbal s-a ivit cu ocazia emiterii dispoziției nr.334/2009.
Așadar, orice problemă legată de o eventuală dublă punere în posesie putea fi tranșată numai pe calea unei contestații împotriva dispoziției menționate în paragraful precedent, cale de atac de care contestatorii nu au uzat, singurele critici aduse acesteia fiind cele legate de întinderea cuantumului despăgubirilor, după cum reiese din hotărârile judecătorești aflate în copie la dosar, și legat de care s-au mai făcut referiri anterior.
Așa fiind, și aceste pretenții sunt neîntemeiate.
Pentru toate motivele arătate, Tribunalul, în baza legii nr.10/2001 urmează să admită în parte contestaţia, iar pe cale de consecință va anula în parte, dispoziţia nr.XXX, emisă de Primarul Oraşului XXX, în sensul că terenul de la pct.1, lit.b este în suprafaţă totală de 2.959 mp., iar nu de 2.950 mp.; se constată dreptul la despăgubiri, acestea urmând a fi acordate în conformitate cu dispoziţiile art.7, art.9, art.16 şi art.21 şi art.25 din legea nr.10/2001, modificată, completată şi republicată în baza legii nr.247/2005 şi pentru terenul în suprafaţă de 300 mp., ce face obiectul Decizie administrative nr.821/1973 emisă de Consiliul Popular al judeţului Prahova.
Tribunalul va respinge în rest, pretenţiile contestatorilor.