Autoritate parinteasca comuna

autoritate parinteasca comuna

Practica judecatoreasca autoritate parinteasca comuna/suplinire consimtamant tata plecare minor strainatate:

Decizia nr… pronuntata de Tribunalul Bucuresti

Apelul nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ.

În speță, prima instanță a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului …., să se exercite în comun, iar această dispoziție nu a fost apelată. Potrivit art. 487 C.civ., părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia. Înțelesul și conținutul autorității comune care rezultă din prevederile Codului civil menționate anterior sunt redate și de prevederile art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicata.

În situația părinților care nu locuiesc împreună, autoritatea părintească comună înseamnă că ambii părinți participă la luarea deciziilor importante cu privire la creșterea copilului, iar potrivit art. 486 C.civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Așadar, dispozițiile legale enunțate anterior reglementează situația în care autoritatea părintească se exercită în comun de către părinți, însă aceștia nu se înțeleg și nu pot lua o decizie.

Mecanismul suplinirii consimțământului este reglementat tocmai pentru a asigura luarea unei decizii atunci când părinții nu pot ajunge la un acord, dar și pentru a preveni un eventual refuz abuziv din partea unuia dintre părinți, în vederea garantării respectării interesului superior al minorului. Suplinirea consimțământului unui părinte pentru luarea unei decizii în legătură cu minorul reprezintă o măsură excepțională, care trebuie luată în interesul superior al minorului atunci când părinții nu pot conveni. Ambii părinți participă la luarea deciziilor importante cu privire la creșterea copilului, însă, într-o situație de excepție, cum este cea din speță, în care se afirmă că părinții nu pot ajunge la un acord, hotărârea este luată de instanța de tutelă. O interpretară contrară ar lipsi de efecte dispozițiile legale enunțate anterior și ar putea afecta în mod grav și iremediabil interesul superior al copilului, deschizând calea unor atitudini abuzive din partea unuia dintre părinți, pe fondul relațiilor tensionate existe ulterior divorțului, efectele acestor tensiuni răsfrângându-se deseori asupra minorilor.

Conform art. 22 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare. Pentru suplinirea acordului părintelui rezident în vederea obținerii pașaportului copilului sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 272/2004 republicată: „(3) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, režedința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți. (…) (8) In cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului”, art. 6 lit. i) din Legea nr. 272/2004 stabilind că respectarea drepturilor copilului se realizează educarea copilului.cu respectarea principiului asigurării stabilității continuității în îngrijirea, creșterea și educarea minorului.

Potrivit art. 17 punctul 2 din Legea nr. 248/2005: „Emiterea pașaportului simplu sau pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți CS privire la exprimarea acordului ori unul dintre la art. părinți 17/1 alin. se află (1) în lit. imposibilitatea e), se efectuează de a-și numai exprima după voința, cu excepția situațiilor prevăzute soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii”.

Conform art. 30 alin. I lit. b din Legea nr. 248/2005, organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în cazul minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate/cărți electronice de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perięadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia.

Din textele de lege evocate reiese faptul că, în situația în care autoritatea părintească cu privire la un minor se exercită în comun, de ambii părinți, cum este și cazul în speță, pentru ca aceasta să călătorească în afara granițelor țării împreună cu unul dintre părinți este necesară o declarația a părintelui cu care minorul nu călătorește, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație, precum și cu privire la perioada acesteia, scopul deplasării, ruta urmată până în statul de destinație.

În cauză, tribunalul constată că intimata a solicitat instanței să suplinească consimțământul apelantului, pentru deplasarea minorului în afara țării, însoțit de mamă, indicând perioada călătoriei, scopul acesteia și ruta urmată până în statul de destinație, precum și necesitatea obținerii pașaportului simplu electronic al copilului. Prin raportare la dispozițiile legale menționate, tribunalul apreciază că sunt îndeplinite condițiile suplinirii consimțământului apelantului cu privire la o călătorie în străinătate, călătorie cu privire la care sunt stabilite atât data de plecare, cât și data de întoarcere, țara de destinație, ruta urmată până în statul de destinație. Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin dispozițiile art. 263 Cod civil și art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, este consacrat legislativ principiului interesului superior al copilului, care obligă ca orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Or, în condițiile în care cererea reclamantei cuprinde datele concrete ale unei călătorii cu durata de o lună, pentru care este necesară obținerea pașaportului simplu electronic al copilului, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 248/2005, instanța este în măsură să analizeze elementele de fapt prin raportare la care să poată determina dacă este sau nu în interesul minorului să efectueze acea călătorie în străinătate însoțit de unul dintre părinții săi, iar refuzul celuilalt părinte de a-și da consimțământul este unul nejustificat, instanța putând suplini consimțământul părintelui cu privire la orice călătorie pe care unul dintre părinți ar intenționa să o facă împreună cu minorul. Dispozițiile Legii nr. 248/2005 stabilesc că niciunul dintre părinți nu poate părăsi țara împreună cu minorul decât cu acordul expres al celuilalt, iar în caz de refuz nejustificat ori în situația în care nu este posibilă, din motive obiective, obținerea acordului celuilalt părinte, părintele interesat se va putea adresa instanței de tutelă pentru suplinirea consimțământului. Însă, atunci când un astfel de consimțământ este solicitat pentru o călătorie determinată, instanța poate stabili că este în interesul minorului să călătorească în străinătate când unul dintre părinții săi ar dori să facă acest lucru.

În concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., dar și cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului și trebuie să prevaleze în toate cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor. În măsura în care există neînțelegeri între părinți, care afectează în mod  direct și minorul, iar instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, este necesar să fie considerat în primul rând superior la copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin menținerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel în care a fost cresctlt. Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor și al minorului fală de părinte, precum și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective. Altfel spus, în aprecierea interesului superior al minorului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.

Tribunalul apreciază că deplasarea minorului, în forma în care a fost solicitată, corespunde principiului enunțat anterior, întrucât se păstrează echilibrul necesar între dreptul mamei de a avea călători în străinătate împreună cu copilul, dreptul tatălui de a exercita autoritatea părintească în comun alături de mamă și dreptul copilului de a i se asigura stabilitatea și continuitatea în îngrijirea, creșterea și educarea sa. În aceste circumstanțe, cererea este fondată, astfel cum corect a stabilit prima instanță, întrucât s-a dispus suplinirea consimțământului apelantului numai cu privire la o anumită călătorie în străinătate, călătorie cu privire la care sunt stabilite atât data de plecare, cât și data de întoarcere, țara de destinație.

Față de soluția pronunțată, în temeiul art. 453 alin.l C.proc.civ., va fi obligat apelantul să plătească intimatei suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Văzând și dispozițiile art. 634 alin. I pct. 4 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-pârât … împotriva sentinței civile nr…., pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. …, în contradictoriu cu intimata-reclamantă …având domiciliul ales la CI Bogdan Palade, cu sediul în București, str. Ițcani, nr. 20, et. 1, ap. 4, sectorul 2 cu participarea autorității tutelare din cadrul Primăriei Sector 4 București, …ca nefondat.

Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Definitivă.