Avocat A.N.R.P – Tribunalul Bucuresti obliga la emiterea dispoziţiei de propunere de acordare de măsuri compensatorii constând în puncte în condițiile Legii nr. 165/2013.
Hotarare judecatoreasca castigata:
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR. ………….
SENTINŢA CIVILĂ NR. ……………
Şedinţa din data de 03.04.2018
Pe rol, se află pronunţarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ………………, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL şi COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001, având ca obiect Legea nr.10/2001 şi Legea nr.165/2013.
Dezbaterile şi susţinerile orale ale părţilor au avut loc la termenul de judecată din 13.03.2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen, care face parte din prezenta sentinţă, când, tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, dar şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat succesiv pronunţarea pentru data de 27.03.2018 şi respectiv 03.04.2018, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a III a Civilă la data de 07.07.2017, sub nr. …………. , reclamantul ………… in contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti – prin Primar General a solicitat instanţei să dispună să fie obligaţi paraţii la emiterea unei dispoziţii de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul apartament ……………, precum si pentru cotele de teren si a spatiilor comune aferent acestui apartament; sa fie obligaţi paraţii la plata de daune interese de 500 lei/zi de întârziere de la data pronunţării unei hotărâri definitive si pana la îndeplinirea obligaţiei de emitere a dispoziţiei, in temeiul art. 1530 Cod civil; să fie obligaţi pârâţii la plata de cheltuieli de judecata, conform art. 453 C.pr.civ.
În motivarea solicitărilor formulate reclamantul a arătat următoarele:
Apartamentul nr………. situat in ……………. a aparţinut mamei sale, …………. fosta ……………… in baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat de către Tribunalul Ilfov sub nr. ……………..
Ulterior, imobilul a fost preluat de către statul comunist, in mod nelegal, in temeiul Sentinţei civile nr. ………… ca fiind bun fara stapan (decret 111/1951), sentinţa care, deşi atacata de mama sa si desfiintata printr-o alta decizie, nu a fost adusa la îndeplinire de către organele puterii de la acea vreme.
După căderea regimului comunist, in calitatea sa de succesor al fostului proprietar, a formulat in contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti o cerere de revendicare a acestui apartament, cerere care a fost admisa prin Sentinţa civila nr. …………. Astfel, in raport de aceasta sentinţa, pe lângă faptul ca îi este recunoscuta calitatea de persoana îndreptăţită de a solicita restituirea imobilului sau masuri compensatorii pentru acest imobil, mai deţine si un “bun” în sensul ari 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.
Întrucât, după pronunţarea sentinţei prin care s-a admis cererea de revendicare a aflat ca Statul Roman vânduse deja apartamentul in baza Legii nr. 112/1995, a notificat – in temeiul Legii nr. 10/2001 – Primăria Municipiului Bucureşti in vederea restituirii in natura a apartamentului. Notificarea a fost înregistrata la Executorul Judecătoresc sub nr. ……………., iar la Primăria Municipiului Bucureşti in data de 13.08.2001, fiind întocmit dosarul nr. ………..
Notificarea a fost transmisa in considerarea faptului ca are calitate de persoana îndreptățită sa solicite restituirea in natura si/sau despăgubiri pentru acest imobil in virtutea calităţii sale de succesor al fostului proprietar …………., calitate recunoscuta prin justiţie, potrivit Sentinţei Civile nr. …………………
În cuprinsul Notificării, a arătat in mod expres faptul ca, in cazul in care acţiunea in nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat in baza Legii nr. 112/1995 va fi respinsa atunci optează pentru acordarea despăgubirilor in echivalent.
După depunerea tuturor actelor cerute de lege si in considerarea faptului ca – după convingerea sa – dosarul de acordare de despăgubiri este complet, Municipiul Bucureşti nu a procedat la pronunţarea unei Dispoziţii de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, deşi au trecut peste 16 ani de la formularea Notificării respective. Mai mult, reclamantul arată că s-a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti cu cereri prin care solicita stadiul dosarul nr. ………….. însă nu a primit niciun răspuns in acest sens.
Pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata formulata de către reclamanţi pentru următoarele argumente:
Pe parcursul soluţionării notificării a intrat în vigoare legea 163/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în MO nr.278 din 17 mai 2013, care reglementează noul cadru legislativ în materia restituirii acestor imobile, în noul context legislativ, art.35 din Legea 185/2013 prevede: (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor ari. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, In termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) In cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 88 si 34, persoană care se consideră îndreptăţită SP poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 8 luni de Ia expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau. acţiunile în justiţie formulate In temeiul alin. (I) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Prin urmare, conform art.85 alin 2, legiuitorul a instituit un termen de decădere de 6 luni de la data expirării termenelor instituite de art.33 şi 34 care, în opinia noastră ş-a împlinit la data de 1.07.2017.. după expirarea acestui., termen, persoana îndreptăţită nu îşi mai poate valorifica drepturile în procedura judiciară, indiferent de întinderea acestor drepturi sau de durata desfăşurării procedurii administrative prealabile.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene de decădere după a căror împlinire valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Conform art.2549 Cod Civil al 2 prevede “Părţile nu pot însă renunţa, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică şi nici nu le pot modifica, micşorându-le sau mărindu-le, după caz ” iar conform art. art.2550 al 2 Organul de jurisdicţie este obligat să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber.”
Cum termenul s-a îndeplinit la 01.07.2017, iar acţiunea a fost înregistrata conform menţiunilor din portalul instanţelor de judecata ia data de 08.07.2017, consideră că a intervenit decăderea din dreptul de a se solicita pe cale judiciară soluţionarea notificării.
Pe de altă parte, consideră că nu sunt întrunite nici condiţiile repunerii în termen. Instituţia repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinice nu si-a putut exercita dreptul înlăuntrul-termenului imperativ de lege, fără ca instanţa să-1 decadă din exerciţiul.
Similar repunerii in termenul de prescripţie extinctiva de drept comun, repunerea in termenul procedural se distinge prin următoarele trasaturi: caracter excepţional – repunerea in termen este admisibila numai in cazurile in care depăşirea termenului procedural imperativ se datorează unor motive temeinic justificate; generalitate – repunerea in termen este aplicabila in ipoteza nerespectarii oricăror termene procedurale imperative; caracter jurisdictional – repunerea in termen nu operează ope legis, ei numai in temeiul dispoziţiei instanţei in acest sens.
Lipsa de diligenta a reclamantului si starea de pasivitate in care s-a aflat nu-l îndreptăţesc sa ceara repunerea in termen, câta vreme culpa îi aparţine în întregime.
In motivele de fapt ale acțiunii, în susţinerea acesteia duc la concluzia sesizării instanţei de fond cu o contestaţie întemeiata pe Legea nr. 10/2001 îndreptata împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea înregistrata de reclamanţi. Acţiunea în revendicare este mijlocul prin care o persoana cere in justiţie sa i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata si sa i se restituie in natura.
In cazul in care bunul este deţinut de una dintre unităţile menţionate de art. 21 din Legea nr.10/2001 in raport de dispoziţiile art.1 alin.1, 7 alin.1 si 9 raportat la art. 20 alin.2 din aceiaşi act normativ, proprietarul deposedat abuziv de regimul comunist are la dispoziţie o cale speciala de restituire in natura a dreptului. Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului îa restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar în art.22 a stabilit părţile între care se desfăşoară aceste proceduri si anume, “persoana îndreptăţită la restituire” si “persoana juridica deţinătoare a imobilului”. Art.21 din lege stabileşte categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietăţii către persoanele îndreptăţite, prin dispoziţia motivata a organelor de conducere, si prevede în alin.4 ca au calitatea de unităţi deţinătoare si unităţile administrativ teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziţia motivata a primarilor ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean. Legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr.10/2001 ca unitatea deţinătoare este obligata sa se pronunţe, prin decizie sau după caz, dispoziţie motivata, asupra cererii de restituire in natura sau prin masuri reparatorii, aceasta, deoarece, unitatea deţinătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o emită o decizie sau, după caz, dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire in natura.
Unitatea deţinătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziţie decât dacă este investită cu soluţionarea unei notificări formulate în condiţiile art. 22 şi următoarele din lege.
O asemenea condiţie prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase şi nu afectează substanţa dreptului garantat, atât constituţional, cât şi prin art. 8 alin. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Eegatuiui Unit”, 1975 că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, precum şi că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept.”
De altfel, accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condiţiile şi pe căile prevăzute de legea specială. Notificarea reclamanţilor urmează a fi analizata pe cale administrativa si daca se va fi stabilit ca imobilul face obiectai Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se număra printre categoriile de persoane exceptate de ia beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare in termen, legal si potrivit legii restituirea ia natura nu este posibila se va emite o dispoziţie in condiţiile Legii nr. 185/2013,
Constată ca pentru soluţionarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unităţii deţinătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din legea nr. 10/2001. Mai mult prin art.32.1 din legea 165/2013 se instituie un termen de decădere in procedura administrativa de 120 zile in care persoanele care se considera îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile investite de lege.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existentei, alături de notificare si a celorlalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptăţite la restituire in sensul ca nu mai deţine alte probe, ce condiţionează paratul in a se pronunța asupra notificării. (pct.23.1.dm BL.CL nr. 488/2008), Pct. 28.1 din aceeaşi hotărâre de guvern condiţionează pronunţarea asupra notificării de existenta unei declaraţii iu mod expres ca nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei Îndreptăţite ia restituire.
Obligaţia instanţei de judecata de a soluţiona pe fond notificarea, in cazul refuzului unităţii deţinătoare Întemeiata in drept pe decizia nr XX/19.08.2008 trebuie făcuta in limitele prevederilor speciale ale Legii nr, 10/2001 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 165/201.
In cazul unei astfel de contestaţii considera că nu se poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investita cu soluţionarea notificării si nu se pot ignora dispoziţiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001 si Legii nr. 185/2013.
Potrivit Legii nr.185/2013 nu mai sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VII din Legea tir.247/2007, deci unitatea deţinătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii,
Conform art.1 al.1 şi al.2, art.4, art.18 şi art.50 lit. b din Legea nr.165/2013 Municipiul Bucureşti poate fi obligat să emită dispoziţia, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu,
Prin art. 4 al Legii nr. 185/2013 se arata in mod expres ca aceasta lege este aplicabila si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor de judecata , la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 18.05.2018.
Art. 50 lit. b menţionează expres faptul ca «orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare si măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent, prevăzute in Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare se abroga.
Pentru a se antrena răspunderea civila delictuala, se cer întrunite cumulativ anumite condiţii, si anume: fapta licita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu ca si vinovăția celui care a cauzat prejudicial, constând in neglijenta sau imprudenta ca care a acţionat.
Răspunderea civila delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice in condiţiile are loc in cazurile în care organul de conducere, cu prilejul exercitării funcţiei care ii revine, a săvârşit o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, deoarece faptele ilicite sau licite, săvârşite de organele sale de conducere obliga însăși persoana juridica, în mod practic, imputabilitatea faptei se apreciază, in raport de modul de acţiune al organelor de conducere ale persoanei juridice, în măsura in care actele si faptele acestora au îmbrăcat forma unui delict civil, provocând pagube altor persoane.
Se poate constata ca niciuna din condiţiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil CART. 1849 N.Cod Civil ) nu se verifica in cauza pentru a se putea antrena răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, întrucât nu exista o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, nu exista un raport de cauzalitate dinte fapta ilicita si prejudiciu si nici vinovăţie.
Aplicarea efectelor răspunderii juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune, in prealabil, dovedirea întrunirii condiţiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate de art. 1349 C.civ.
Din prevederile legale menţionate, rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, si anume; existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând in intenţia, neglijenta sau imprudenta cu care a acţionat. Acestea sunt condiţiile generale care reglementează răspunderea civilă delictuală ce constituie o sancţiune civilă, cu caracter reparator, care intervine în cazul săvârşirii faptului ilicit cauzator de prejudiciu.
Ca atare, prejudiciul material invocat de către reclamanta nu este un prejudiciu cert creat in patrimoniul sau, invocarea timpului trecut nu constituie un prejudiciu. Acordarea eu acest titlu a unor sume de bani ar avea un caracter speculativ, posibilitatea si randamentul unei locaţii fiind determinata de mai multe variabile. Invocam in acest sens jurisprudența CEDO, anume Cauza Pădurarii vs. România, 15 martie 2007, Cauza Faun vs. România.
În speţă, nu se poate considera ca fiind întrunite cumulativ aceste condiţii prevăzute de lege pentru a se antrena o astfel de răspundere în sarcina pârâtului.
Prin fapta ilicită se înţelege acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a fi considerată ilicită, fapta trebuie să fie contrară legii şi regulilor de convieţuire socială sau bunelor moravuri.
Considera ca reclamantul nu a făcut dovada existenţei faptei ilicite, a vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate dintre fapta şi consecinţa ei, pentru a fi angajată răspunderea noastră delictuala civila.
Ca atare, prejudiciul material invocat de către reclamanţi nu este un prejudiciu cert, creat in patrimoniul lor. Mai mult, la stabilirea cuantumului daunelor acestea trebuie sa aibă efect compensatoriu şi nu venituri nejustificate pentru reclamanta.
Prejudiciul ar fi constituit in lipsirea reclamantului, pentru perioada validata, de posesia imobilului, ceea ce nu este cazul in speţa de fata.
Aşadar, singura măsura de reparaţie prevăzuta de lege astfel cum a fost modificata si prin Legea nr. 165/2013 o constituie masurile compensatorii prin puncte, astfel încât masurile acordate nu pot fi cuantificate, cum de altfel nici potrivit legii nr. 247/2005 nu putea fi stabilit un cuantum al masurilor reparatorii.
Atât timp cat reclamanţilor nu li se poate restitui in natura bunul solicitat, nu putem vorbi de o lipsa de folosinţa, iar in ceea ce priveşte masurile reparatorii sau prejudiciul, acestea nu pot consta in valoarea de piaţa a bunului.
Daunele moratorii constau intr-o suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plătească pentru fiecare zi de întârziere sau pentru o alta unitate de timp pana la executarea obligaţiei.
Cuantumul sumei si unitatea de timp pentru care se acorda se stabilesc prin hotărâre judecătoreasca.
Daunele apar ca ca mijloc de constrângere prin ameninţarea pe care o prezintă pentru debitor, spre a-1 determina sa-si execute obligaţia asumata.
Daunele se aplica atunci când este vorba despre asigurarea executării obligaţiilor de a face si de a nu face. Dar nici in cazul acestor obligaţii ele nu se acorda: când executarea lor in natura nu mai este posibila deoarece scopul pt. care au fost asumate nu mai poate fi atins; când este posibila executarea obligaţiilor in natura pe cale silita; când refuzul debitorului de a executa este clar determinat.
Considera ca acest capăt de cerere este inadmisibil întrucât atunci când debitorul nu executa, execută cu întârziere sau executa necorespunzator obligaţia asumata, instanţa nu va acorda daune cominatori ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aceasta creditorului. In acest sens sunt si doctrina (Teoria generala a obligaţiilor – Stanescu Bârsan – Ediţia a VIII a 2002 – pag. 340) si practica judiciara.
In cazul in care, după rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, paratul refuza sa-si indeplineasca obligaţia stabilita reclamantul poate sa uzeze de calea prevăzuta de lege conform cărora debitorul poate fi constrâns sa îndeplinească obligaţia pe care o are prin aplicarea unei amenzi civile.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 si urm. N.C.proc.civ.
Sub aspect probatoriu tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a fost atașată copia certificată pentru conformitate cu originalul, a dosarului administrativ.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma obiectului cu care a fost investit şi a probelor administrate, tribunalul constată cererea ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, tribunalul reține că a fost învestit cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 33 coroborate cu art. 35 alineatele 2 si 3 din Legea nr.165 /2013, potrivit cărora, ”(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.“
Termenul instituit de art. 33 din Legea 165/2013 este un termen obligatoriu care s-a implinit, in situatia paratului, la data de 01.01.2017.
Astfel, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâților la emiterea dispoziţiei de despăgubire prin masuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul apartament nr. ……. situat ……………….., precum si pentru cotele de teren si a spatiilor comune aferent acestui apartament și care face obiectul dosarului administrativ nr. ……………, format ca urmare a notificării nr. ……………..
Prezenta acțiune a fost depusă la poștă la data de 30.06.2017 și înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 07.07.2017, înainte de expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege.
Se reține că prin notificarea nr. ……………., reclamantului …………….., a solicitat restituirea în natură a imobilul și în subsidiar, despăgubiri bănești, în baza Lg. 10/2001, pentru apartamentul nr. …….. situat …………….., precum si pentru cotele de teren si a spatiilor comune aferent acestui apartament, notificare ce a fost înregistrată la PMB sub nr. ………….. .
Imobilul în litigiu a fost dobândit de autoarea reclamantului, ……………., fostă ………….., conform actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr…………. si înscris în CF conform procesului verbal nr. …………. .
Imobilul a fost preluat de stat în baza Dec. ……ca bun fără stăpân prin Decizia nr. 262/1954.
Prin Sentința civilă nr. ………….., Tribunalul Popular a respins cererea Secției Financiare a Raionului Stalin de trecere în proprietatea statului a imobilului în baza Dec. 111/1951, însă din evidențele actuale rezultă că imobilul a rămas în posesia statului și în evidențele acestuia ca fiind preluat în baza Dec. 111/1951.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. ………., imobilul a fost înstrăinat în baza Lg. 112/1995 d-lor ………. și ……………..
La data de ……………. a decedat …………., lăsând testamentul olograf datat ……………, prin care a stipulat ca proprietatea apartamentului din ……………. să se împartă între cei doi copii ai săi, respectiv între reclamantul …………… și ………… .
Dintre cei doi moștenitori, a formulat notificare doar reclamantul …………., fiind incidente în acest caz dispozițiile art. 4 alin. 2 , 3 și 4 din Lg. 10/2001, potrivit cărora, ”de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite. Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cerere de restituire.”
Mai departe, Tribunalul reține că prin sentința civilă nr. …………….., pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. ………………, a fost admisă cererea formulată de reclamantul …………. și a fost obligat pârâtul, ……….. să îi lase acestuia, în deplină proprietate și posesie, imobilul – apartament nr. ………. din …………… .
Față de actele din dosar, rezultă că imobilul în litigiu a aparținut autoarei reclamantului și că acesta a fost preluat de stat fără titlu, sentința pronunțată in baza Decretului nr. 111/1951, fiind desființată dar neexecutată.
Mai departe, Tribunalul reține că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. h și i, sunt considerate imobile preluate abuziv, orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare; precum și orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, precum si cele preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat.
Mai departe, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.1 din Lg. 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor si nerestituite, se restituie, in natura, in condițiile prezentei legi.
În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În cauză, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, apartamentul fiind înstrăinat în baza Lg. 112/1995.
Lg. 165/2013 a prevăzut o procedură de urgentare a soluționării notificărilor formulate în baza Lg. 10/2001, în art. 33, prevăzând că, entitatile investite de lege au obligatia de a solutiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inregistrate si nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi si de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, dupa cum urmeaza: a) in termen de 12 luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de pana la 2.500 de cereri; b) in termen de 24 de luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar cuprins intre 2.500 si 5.000 de cereri; c) in termen de 36 de luni, entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de peste 5.000 de cereri.
Termenele prevazute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Entitatile investite de lege au obligatia de a stabili numarul cererilor inregistrate si nesolutionate, de a afisa aceste date la sediul lor si de a le comunica Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. Datele transmise de entitatile investite de lege vor fi centralizate si publicate pe pagina de internet a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.
Cererile se analizeaza in ordinea inregistrarii lor la entitatile prevazute la alin. (1).
Reține tribunalul că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite de Lg. 165/2013, iar lipsa unei decizii până la această dată (16 ani de la data notificării), are semnificația unui refuz neîndoielnic al pârâtei de a soluționa cererea reclamanților.
Pârâta era obligată să analizeze pe fond cererea reclamantului, să analizeze în ce măsura aceasta era persoană îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, tribunalul, față de situația de fapt mai sus reținută, constată că reclamantul poate beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce face obiectul notificării nr. ……..(dosar administrativ nr. …..), respectiv pentru apartamentul nr. ………. situat …………., precum si pentru cotele de teren si a spatiilor comune aferent acestui apartament.
În ceea ce privește capătul 2 de cerere privind obligarea la plata daunelor interese, Tribunalul reține că acestea reprezintă suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plătească pentru fiecare zi de întârziere pana la executarea obligației.
Trăsătura esențiala a acestor daune este aceea ca ele apar ca un mijloc de constrângere prin amenințarea pe care o prezintă pentru debitor spre a-l determina sa-si execute obligația asumata.
De aceea ele reprezintă un mijloc indirect de asigurare a executării in natura a obligațiilor putând fi aplicate chiar si in cazul obligațiilor intuitu personae.
Prin natura lor, daunele pe zi de întârziere (sau cominatorii), astfel cum acestea au fost solicitate, nu au legătura cu prejudiciul încercat de creditor datorita neexecutării obligației de către debitor. Ele nu au caracter reparator, ci caracterul unei pedepse civile prin amenințarea pe care o reprezintă pentru debitor.
Prin decizia nr. 3 din 2011 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că debitorului unei obligații cu caracter strict personal îi poate fi aplicată amenda civilă prevăzută în art. 5803 din Codul de procedură civilă numai dacă executarea silită a fost încuviințată, iar debitorul a fost somat pentru a-și îndeplini obligația.
Potrivit prevederilor art. 5803 din Codul de procedură civilă in cazul obligațiilor de a face ce nu pot fi îndeplinite prin alta persoana decât debitorul, nu pot fi acordate daune cominatorii.
Aceleași dispoziții au fost preluate și de noul C.p.civ., art. 903 și urm., reglementând procedura de executare a obligațiilor de face și stabilind și sancțiunile în cazul neîndeplinirii acestora. Art. 907 C.p.civ., prevede în mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.
Prin această reglementare s-a instituit o interdicție generală referitoare la executarea obligațiilor de a face, în sensul că nu se pot acorda daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face, legiuitorul reglementând cadrul legal de aplicare a sancțiunii amenzii pentru debitorii care nu execută astfel de obligații.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor pe zi de întârziere.
Văzând și dispozițiile art. 35 alin. 2 și 3 din Lg. 165/2013, în limita stabilită de principiul disponibilității părților, tribunalul va admite în parte cererea și va obliga pârâta sa emită dispoziţia de propunere de acordare de măsuri compensatorii constând în puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru apartamentul nr. ……… situat …………., precum si pentru cotele de teren si a spatiilor comune aferent acestui apartament.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul …………… cu domiciliul ales în ………………, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMAR GENERAL şi COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 cu sediul în ……………., având ca obiect Legea nr.10/2001 şi Legea nr.165/2013.
Obliga pârâtul sa emită dispoziţia de propunere de acordare de măsuri compensatorii constând în puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilul ce face obiectul notificării nr. ……….. (dosar administrativ nr. ………….), respectiv pentru apartamentul nr. ……… situat …………………, precum si pentru cotele de teren si a spatiilor comune aferent acestui apartament.
Respinge restul acțiunii ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul București secția a III a civilă.
Pronunțată în ședință publica azi, 03.04.2018.
Avocat specializat retrocedari, anrp despagubiri legea 10/2001, puncte anrp, lista dosarelor anrp, avocat specializat Legea 10/2001 Bucuresti, procese castigate cu anrp/cnci
Join the newsletter to receive the latest updates in your inbox.