Avocat accidente rutiere

avocat accidente rutiere

Intr-un dosar Curtea de apel Bucuresti a retinut urmatoarele:

Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri materiale şi morale. Stabilire cuantum în raport de salariul minim.

– Art. 26, 49 din Ordinul nr. 14/2011, art. 309 alin. (4) pct. 4 C.pr.civ., art. 1387 alin. (2) C.civ., H.G. nr. 1091/2014

În condiţiile în care 49 din Ordinul nr. 14/2011 arată că, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare, se apreciază că acesta nu îngrădește, în ciuda formulării restrictive mijloacele de probă, reținând și dispozițiile art. 26 din același act normativ,  iar dovada, în cazul unui litigiu, se poate face în continuarea, prin mijloacele de probă admise de lege.

Se reține și aplicabilitatea art. 309 alin. (4) pct. 4 C.pr.civ.., în fața Tribunalului apelanta-pârâtă neopunându-se probei testimoniale.
Cum noua expertiză medico-legală administrată în apel a conchis că starea actuală – reținând vătămările produse de accident – îi conferă apelantei-reclamante o incapacitate adaptativă de 50% încadrabilă în gradul III de invaliditate, cu scăderea capacității de muncă cel puțin jumătate și că prezintă infirmitate fizică permanentă, s-a apreciat ca fiind dovedită legătura de cauzalitate și incidența art. 1388 C.civ. care stabilește că dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.
(Secţia a V-a civilă, sentinţa civilă nr. 2545 din data de 7 decembrie 2018)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18.03.2016, reclamanta S. C. E., a chemat în judecată pe pârâţii SC E. R. A. R. SA, şi M. I., pentru ca instanţa să oblige pârâta la plata sumei de 45.000 lei reprezentând despăgubiri materiale rezultate în urma accidentului de circulaţie, la plata sumei de 378 lei/lunar prestație periodică, sumei de 950.000 lei reprezentând despăgubiri morale, şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că la data de 25.04.2014, în jurul orei 16:10, intervenientul forţat, M. I., conducând autoturismul înmatriculat sub nr. (..), pe strada Republicii din Oneşti, ajungând la intersecţia cu strada Plopului, în zona marcajului pietonal, a efectuat o manevră de întoarcere către hotelul T. moment în care fără să se asigure corespunzător a acroşat persoana vătămată S. C. E., care se angajase regulamentar pe trecerea pentru pietoni.
Victima a fost transportată la Spitalul din Municipiul Oneşti pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde a rămas internată pentru o perioadă de 11 zile, respectiv 25.04.2014 – 06.05.2014 (Anexa nr. 3-1 filă fata-verso).
Având în vedere că reclamanta a dorit tragerea la răspundere penală a autorului accidentului, a formulat plângere penală.
În condiţiile arătate, intervenientului forţat M. I. i s-a întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti sub nr…, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C.pen.
Având în vedere leziunile suferite şi faptul că starea de sănătate se agrava, aceasta a fost transferată la S  C U B.
Urmare a leziunilor suferite, reclamantei i-a fost eliberat un certificat medico-legal din care reiese că a necesitat un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale.
Văzând absurditatea concluziilor certificatului medico-legal, aceasta a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, iar concluziile acesteia au fost în sensul că pentru vindecare a necesitat un număr, de 30-35 zile îngrijiri medicale.
Conform Raportului de Expertiză Medico – Legală, eliberat la data de X, de către I.M.L. Iaşi, rezultă că reclamanta a necesitat un număr de 40-45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Reclamanta a trecut printr-o experienţă traumatizantă, care, din păcate, subzistă şi la acest moment, deşi au trecut cea. 2 ani de la accident. În ciuda concluziilor expertizelor medico-legale, reclamanta a rămas cu infirmitate fizică permanentă a dezvoltat astm bronşic şi şoc anafilactic.
Ţinând cont de veniturile realizate, reclamanta a fost nevoită să se împrumute cu diferite sume de bani în nenumărate rânduri.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1349, 1357, 1381, 1385, 1386, 1387 şi art. 1388 C.civ., art. 95 C.pr.civ., art. 42, 43, 49, 50 şi 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în R. cu modificările şi completările ulterioare, Normele Tehnice aprobate prin Ordinul CSA nr. 14 din 29.11.2011 modificat şi completat prin Ordinul CSA nr.22/2012, în vigoare la data accidentului.
În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile, martorii şi cu expertiză tehnică privind dinamica accidentului rutier şi cu expertiză medico-legală.
La data de 20.01.2017, pârâta SC E. R. A. R. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat in principal respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata şi în subsidiar, admiterea acesteia doar în parte.
Cu titlu de excepţie a solicitat anularea cererii ca netimbrată.
Pe fondul cauzei, a arătat că împrejurările de fapt ale accidentului ca si vinovăţia intervenientului forţat nu au fost stabilite încă prin nici un mijloc de proba. Prin urmare, a solicitat a se lua act de faptul ca prezenta cerere de chemare in judecata împotriva pârâtei este prematur introdusă.
Sub aspectul daunelor materiale în cuantum de 45.000 lei ca şi prestaţie de 378 lei/lună, a solicitat instanţei să aibă în vedere prevederile art. 50 din norma ASF la Ordinul CSA nr.23/2014.
Având în vedere că reclamanta nu au făcut aceste dovezi, având însa în vedere si calitatea lor de asigurat in sistemul de sănătate ca si gratuitatea tratamentelor, al medicamentelor ca si al asistentei medicale a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, de principiu, persoana vătămată în urma unui accident de circulaţie, pentru care asigurătorul are obligaţia de desdăunare, ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar şi daune morale, în măsura în care este cazul, în ceea ce priveşte daunele morale, deşi în cuprinsul art. 51 pct. 1 lit. f) al Normelor de aplicare a Legii nr.136/1995 se precizează că la stabilirea despăgubirilor trebuie avută în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din R., totuşi, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care R. le-a semnat şi adoptat, fac parte din legislaţia R., având chiar prioritate în faţa acesteia, în acest context, atât jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cât şi a C.E.D.O. fiind obligatorie pentru instanţele din R., în speţă, înalta Curte a reţinut că reclamanta, deşi putea face dovada daunelor materiale pe care le-a suferit, a preferat să ceară numai daune morale în cuantum foarte mare, considerând, probabil, că acestea vor acoperi şi daunele materiale, înalta Curte a precizat că acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum care să asigure doar repararea prejudiciului moral, fără a suplini daunele materiale, ţinându-se cont de criteriile menţionate anterior, dar şi de contextul economico social în care părţile vătămate se află, pentru ca această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. (Decizia nr. 2129 din 30 mai 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect daune morale).
Cu privire la daunele morale solicitate, în cuantum de 950.000 lei a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că limita de limita de despăgubire stabilită de art. 24 din Normele la Ordinul nr. 23/2014 nu poate constitui un criteriu de evaluare in cazul concret aceasta fiind stabilita ca o limita maxima pentru cazuri deosebit de grave sau in care au fost implicate un număr mare de persoane (catastrofe rutiere).
Determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate ar fi trebuit să vizeze doar efectul compensatoriu şi nu să încerce preţuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la sănătate şi integritate corporală neputând fi evaluat în bani.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar si, de aceea însă întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze intr-un fel pierderea produsa, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub incidenţa îmbogăţirii fără justa cauza. Astfel, indemnizaţia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte o reparare a acestuia in sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.
Cu referire la acelaşi tip de despăgubiri, urmează a fi verificat faptul că, în legislaţia şi practica judiciară a altor state, sumele acordate cu acest titlu sunt în limite decente, raportate exclusiv la faptă şi la consecinţele acesteia, iar nu la puterea economică a unei societăţi de A..
Pe de altă parte, aşa cum jurisprudenţa instanţelor interne o relevă, stabilirea acestor daune trebuie sa se supună unei doze de rezonabilitate, pe baza de criterii obiective, care sa vina nu doar in sprijinul victimelor accidentelor de circulaţie ci si in interesul asigurătorilor ,ale căror posibilităţi financiare nu trebuie speculate in mod discreţionar.
Asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, a solicitat instanţei să facă aplicarea prevederilor art. 451 alin. (1) C.pr.civ, acordându-le numai în măsura în care ele vor fi justificate raportat la natura, obiectul procesului, măsura admiterii cererii de chemare în judecată şi de considerentele impuse de articolul prezentei întâmpinări.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intervenientul forțat M. I. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ilfov, şi declinarea cauzei către Tribunalul Bacău, iar pe fondul cauzei a solicitat cenzurarea pretenţiilor reclamantei.
În motivare, a arătat că în urma accidentului produs a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, totodată a predat organelor de poliţie asigurarea de răspundere civilă obligatorie.
De asemenea a precizat faptul că de la data producerii accidentului a ţinut în permanenţă legătura cu reclamanta îngrijindu-se de nevoile băneşti pe care acesta le-a solicitat astfel: după producerea accidentului a plătit suma de 1000 de lei prin mandat poştal, iar apoi câte 370 lei lunar timp de un an de zile pe reţete şi medicamente pentru aceasta şi alte speze pe care nu are cum să le dovedească neavând chitanţe, însumând un total de 6000 de lei. A mai arătat instanţei că parte din diagnosticele inserate în acţiune nu au nici o legătură cu evenimentul produs. A considerat că pretenţiile reclamantei sunt exagerate mai ales în ce priveşte daunele morale solicitate, neexistând un raport de cauzalitate justificativ între suferinţa provocată şi pretenţii.
Prin sentința civilă nr…. s-a admis în parte cererea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 45 000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 100 000 lei cu titlu de daune morale.
A reținut Tribunalul că ”la data de 25.04.2014 în jurul orelor 1100 intervenientul M. I. a condus autoturismul Dacia Nova cu nr. X pe strada Republicii din municipiul Bucureşti, pe direcţia gara Oneşti, pe banda a II-a de circulaţie. La intersecţia cu strada Plopului, în dreptul imobilului cu nr. 27, în zona marcajului pietonal, conducătorul auto a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, moment în care a acroşat părţile vătămate T. M. şi S. C. E..
Urmare a acestui accident reclamanta a suferit un traumatism al gambei drepte obiectivat prin ruptura parţială muşchi gastrocnemian cu hematom intramural consecutiv şi contuzie nerv sciatic popliteu extern, pentru care s-a intervenit chirurgical, precum şi excoriaţii mână stângă, fiind necesare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale aşa cu rezultă din raportul de nouă expertiză medicală (fila 61 din vol. IV).
Se reţine că pârâta a făcut reclamantei o ofertă de despăgubire (fila 178 şi 179 din vol. I) în sumă de 8500 lei reprezentând daune morale şi materiale arătând că aceasta este suma îndreptăţită a o primi reclamanta urmare a accidentului de circulaţie produs în data de 25.04.2014 de către intervenientul M. I. ce a condus autovehiculul  cu nr. de înmatriculare  x.
Poliţa de A. RCA (obligatorie) pentru autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare X valabila la data producerii accidentului este încheiata la societatea pârâtă. …
În speţa dedusă judecăţii fapta ilicită a fost constatată în dosarul de urmărire penală şi a fost recunoscută de pârâtă.
Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.
Prejudiciile pot fi patrimoniale (daune materiale), care sunt acelea ce au un conţinut economic, putând fi evaluate economic, şi nepatrimoniale (daune morale), care reprezintă acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conţinut neeconomic.
În consecinţă, se constată că s-au probat condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.
În ceea ce priveşte prejudiciul material, instanţa faţă de înscrisurile depuse, de declaraţiile martorilor, reţine că reclamanta a suferit un prejudiciu material dovedit în cuantum de 45 000 de lei ce urmează a fi acordat.
În ceea ce priveşte acordarea unei prestaţii periodice în cuantum de 378 lei pe lună solicitată de reclamantă aceasta nu va fi acordată avându-se în vedere că decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. x are la bază un referat medical în specialitatea neurochirurgie, pneumologie şi psihiatrie, afecţiuni ce nu pot duce la reţinerea legăturii de cauzalitate între accident şi afecţiunile ce au dus la acordarea pensiei de invaliditate.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru daunele morale solicitate de reclamantă la stabilirea acestora, tribunalul are în vedere suferinţa acesteia ca urmare a accidentului (atestată de martorii audiaţi), numărul mare de zile de îngrijiri medicale, faptul că reclamanta a suferit o intervenţie chirurgicală. Prin prisma acestor criterii se apreciază că suma solicitată este excesivă, urmând a fi redusă.
Tribunalul reţine şi faptul că prin acordarea daunelor morale se tinde să se  acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar si, de aceea, întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze intr-un fel pierderea produsa, pentru a nu cădea, in caz contrar, sub incidenţa îmbogăţirii fără justa cauza. Se învederează că prin indemnizaţia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa ajungă la o reparare a acestuia in sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii, apreciindu-se că acordarea suma de 100 000 cu titlu de daune morale se ajunge la repararea acestuia în sensul unei satisfacţii compensatorii fără a se putea reţine vreo îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.”
Împotriva acestei soluții au formulat cale de atac ambele părți.
S. C. E. a solicitat schimbarea soluției în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, a acordării prestației periodice și a cheltuielilor de judecată.
Se invocă art. 1387-1389 C.civ. și se susține că instanţa de fond a reţinut că nu există legătură de cauzalitate între afecţiuni şi accident, însă din probele administrate în cauză este evident că Decizia Medicală asupra Capacităţii de Muncă şi actele care au stat la baza acesteia au legătură de cauzalitate cu accidentul.
Totodată, a apreciat că pentru justa soluţionare a pretenţiilor şi în dovedirea acestora se impunea efectuarea unei noi expertize medico-legale și în acest sens, prin cererea introductivă, a solicitat administrarea probei. Proba a fost încuviinţată, Instanţa emiţând adresă către S.J.M.L. Bacău care a comunicat că nu este competentă să efectueze raportul de expertiză având în vedere că există o expertiză anterioară efectuată de către I.M.L. Iaşi, această instituţie din urmă fiind superioară S.J.M.L. Bacău. Judecătorul fondului a revenit asupra probei.
Instanţa de fond trebuia să constate că şi sub aspectul pierderii capacităţii de muncă sunt aplicabile prevederile art. 255 alin. (2) C.pr.civ. cu atât mai mult cu cât actele medicale erau cât se poate de edificatoare.
S-au încălcat prevederile art. 453 C.pr.civ., apelanta nu a avut nici măcar posibilitatea de a solicita cheltuielile de judecată pe care a trebuit să le suporte în exercitarea dreptului de a fi despăgubită ca urmare a faptei ilicite a intervenientului forţat.
Hotărârea instanţei de fond ni se pare cu atât mai stranie cu cât aceasta avea posibilitatea ca în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) C.pr.civ. să dispună acordarea unui termen de judecată pentru dezbaterea fondului. Aceasta era procedura normală pe care judecătorul fondului trebuia să o urmeze, cu atât mai mult cu cât a revenit asupra probei încuviinţate, ramând în pronunţare la acelaşi termen.
Mai mult, aceasta era soluţia ce se impunea în condiţiile în care nu s-a prezentat la termenul în cauză şi pentru respectarea dreptului la apărare.
Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, afecţiunile suferite de apelanta-reclamantă şi faptul că aceasta nu este recuperată nici la acest moment, consideră că Instanţa nu a apreciat în mod corect asupra cuantumului despăgubirilor morale.
Totodată, prejudiciul moral suferit a fost amplificat de explicaţiile medicilor privind imposibilitatea ca aceasta să mai poată merge normal vreodată.
Această ipoteză este greu de acceptat, având în vedere că aceasta nu poate să mai muncească, nu se mai poate îngriji corespunzător, nu se poate ocupa aşa cum trebuie de gospodărie, etc. Trauma generată de acest accident rutier a fost extrem de intensă, cu efecte în prezent. De la o „simplă” fractură de membru inferior starea de sănătate a apelantei-reclamante efectiv s-a deteriorat pe zi ce trece.
Datorită complicaţiilor aceasta a fost nevoită să urmeze o multitudine de tratamente de recuperare şi să urmeze tratamente medicamentoase de lungă durată.
Din păcate, ingerarea medicamentelor in cantităţi extrem de mari a condus la apariţia altor complicaţii precum astmul bronşic.
În dovedire: înscrisuri și expertiză medico-legală.
S.C. E. R. A. R. SA a formulat cale de atac solicitând schimbarea soluției în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și materiale.
Se invocă Norma CSA nr. 23/și se arată că reclamanta doreşte achitarea de către asigurător a c/val unor analize care nu au legătura cu evenimentul rutier: markerii endocrini realizaţi la data de 22.11.2014 (suma fiind de 87 lei; analiza ii fusese necesara acesteia, fără îndoială întrucât reclamanta avea guşă .
Instanţa de fond a avut in vedere la cuantificarea daunelor materiale depoziţiile martorilor-aceste depoziţii fiind subiective, de astfel unul dintre martori a arătat faptul că a văzut-o pe reclamantă în octombrie 2016 şi de atunci nu a mai văzut-o.
Cât privește daunele morale  se susține că sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa fie excesive ca întindere, deoarece în acest caz acestea riscă de a se îndepărta de la funcţia compensatorie recunoscută prin lege, putând reprezenta o veritabila sancţiune la adresa celui responsabil de producerea prejudiciului si sursa a unor noi inechităţi sociale .In cazul de fata, leziunile traumatice cauzate victimei nu au necesitat iniţial decât 40-45 zile îngrijiri medicale,acestea nepunând în primejdie viaţa victimei.
Faptul că reclamanta suferă de tulburare mixtă depresiv anxioasă sau guşă difuza-nu constituie un temei al acordării unor astfel de despăgubiri, dimpotrivă, se pare că reclamanta s-a recuperat relativ bine după accident-dovada acestui fapt constituindu-l buletinul ecografic făcut la Sp CFL din care rezulta faptul că „nu se vizualizează ecografic întreruperea fibrelor musculare de la nivelul planurilor fetei laterale gamba dreapta”. Pe de alta parte, aşa cum jurisprudenţa instanţelor interne o relevă ,stabilirea acestor daune trebuie să se supună unei doze de rezonabilitate, pe baza de criterii obiective, care sa vina nu doar in sprijinul victimelor accidentelor de circulaţie ci si in interesul asigurătorilor ale căror posibilităţi financiare nu trebuie speculate in mod discreţionar.
Nu mai puţin importanta este si recenta legislaţie în domeniul asigurărilor – Ordonanţa nr.54/2016 – care, în art. 21 arata in mod mult mai clar care este evaluarea despăgubirilor si la ce se raportează aceasta.
Instanţele de judecata au arătat in practica lor constanta faptul ca cuantumul despăgubirilor morale acordate trebuie să aibă corespondent în probele administrate în cauză.
Instanţele au mai arătat ca, atunci când este analizat caracterul echitabil al unei despăgubiri, trebuie avut în vedere nivelul de trai şi salariul mediu pe economie din România, precum şi faptul că speţa de faţă nu este un caz singular în care se acordă despăgubiri, asigurătorul trebuind să acopere despăgubiri decurgând dintr-un număr din păcate tot mai mare de accidente. Or, dacă tendinţa instanţelor judecătoreşti ar fi de creştere a valorii despăgubirilor, accidentele rutiere cu victime fiind din ce în ce mai numeroase, asigurătorii nu ar mai putea prezenta un grad sigur de solvabilitate. Acestea sunt criterii obiective şi relevante, de care urmează a se ţine seama la evaluarea prejudiciului moral.
Probe: înscrisuri
S. C. E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, pe fond solicitând respingerea căii de atac.
Se susține că proba testimonială este admisibilă având în vedere prevederile art. 309 C.pr.civ. și prin această probă s-a făcut dovada cheltuielilor şi nu a vreunui act juridic.
În apel s-a administrat proba cu expertiză medico-legală și înscrisuri.
Deliberând asupra motivelor de apel Curtea reține:
1.Critici privind cuantumul daunelor materiale, formulate de către intimată.
Deși se contestă daunele materiale și se solicită reducerea sumei de la 45.000 lei la 1534,61 lei, în concret, apelanta critică doar suma de 87 lei și folosirea probei testimoniale pentru stabilirea cuantumului.
Cât privește suma de 87 de lei (fila 46 vol. 1 dosar fond), nu s-a dovedit cu o probă de o pertinență rezonabilă că analiza markerilor endrocrini nu era necesară în contextul stării de sănătate, a vătămărilor produse de accident și a tratamentului urmat, reținând și efectuarea acesteia la scurt timp după producerea accidentului, astfel încât critica nu va fi primită. Cât timp doar această sumă este contestată cu ”titlu exemplificativ”, Curtea nu va analiza și restul înscrisurilor pe care partea adversă își întemeiază pretențiile, nefiind rolul instanței să formuleze motive de apel pentru una dintre părți.
Potrivit art. 26 din Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului,  asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.
Art. 49 arată, pe de altă parte, că, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.
Curtea apreciază că textul de lege precitat nu îngrădește, în ciuda formulării restrictive mijloacele de probă, reținând și dispozițiile art. 26 din același act normativ,  iar dovada, în cazul unui litigiu, se poate face în continuarea, prin mijloacele de probă admise de lege.
Se reține și aplicabilitatea art. 309 alin. (4) pct. 4 C.pr.civ.., în fața Tribunalului apelanta-pârâtă neopunându-se probei testimoniale (fila 198 vol. 2 dosar Tribunal).
Faptul că depozițiile nu au fost foarte precise, acest aspect nu poate duce la o altă concluzie, cât timp soluția s-a dat în contextul materialului probator existent și nu numai bazat pe aceste depoziții. Faptul că declarațiile sunt apreciate de parte ca subiective, acesta este un aspect care nu poate duce la schimbarea soluției, nu se indică elemente concrete care să ducă la înlăturarea acestora. Faptul că unul dintre martori a declarat că ultima oară a văzut-o pe intimata-reclamantă în octombrie 2016 nu duce la o altă concluzie, cât timp accidentul s-a produs în aprilie 2014 și a indicat că a văzut  partea și când aceasta era în Spital.
În contextul unui accident, a prezenței în spital, multe dintre cheltuielile cu restabilirea măcar parțială a stării de sănătate, dovada acestora nu este întotdeauna păstrată, nu este principala preocuparea, dată fiind și notorietatea necesității unor cheltuieli suplimentare chiar și în situația internării în spital.
În aceste condiții criticile privind cuantumul daunelor materiale formulate de către apelanta-pârâtă urmează a fi respinse.
1.Critici privind neacordarea prestației periodice, formulate de către apelanta-reclamantă.
Din lecturarea hotărârii rezultă că neacordarea acestei prestații s-a făcut cât timp nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între producerea accidentului și afecțiunile care au dus la acordare pensiei de invaliditate, în condițiile în care s-a revenit asupra necesității administrării probei cu expertiza medico-legală, încuviințată anterior tocmai pentru a da posibilitatea părții de a se demonstra susținerile sale. Decizia este eronată, cât privește modul de gestionare a probelor dosarului, nefiind relevate în materialul probator administrat în fața Tribunalului, aspecte de o valoare științifică care să impună revenirea asupra probei acordate anterior la solicitarea părții. Contrar celor reținute de prima instanță, chiar materialul probator prezenta anumite indicii în sensul că starea de sănătate pretinsă nu are legătură doar cu un astm bronhic, dar și cu afecțiuni care necesitau verificări de ortopedie (fila 26-34, 40-41, 97-106, 110-114, 117-119 vol. 1), ceea ce impunea cu prisosință administrarea probei solicitate de reclamantă.
Și soluția se impune a fi schimbată, în baza probelor administrate în apel, noua expertiză medico-legală a concluzionat că starea actuală – reținând vătămările produse de accident – îi conferă apelantei-reclamante o incapacitate adaptativă de 50% încadrabilă în gradul III de invaliditate, cu scăderea capacității de muncă cel puțin jumătate și că prezintă infirmitate fizică permanentă.
În aceste condiții, se reține că s-a dovedit legătura de cauzalitate și incidența art. 1388 cod civil care stabilește că dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie. Din probele dosarului rezultă că anterior producerii accidentului partea nu dobândise o calificare profesională, obținând venituri ca urmare a activității prestarea ca menajeră.
Se mai observă că deși incapacitatea adaptivă este de 50% și scăderea capacității de muncă la jumătate, prin prisma activității fizice derulate de către apelanta-reclamantă, vătămările prezintă relevanță, reținând și infirmitatea fizică permanentă și faptul că textul de lege nu distinge între pierderea totală și parțială a capacității de muncă.
Curtea observă că partea obținea la data sesizării instanței o pensie de invaliditate și indemnizație de handicap de 672 lei și faptul că la acel moment salariul minim pe economie era de 1050 lei conform HG. nr. 1091/2014. În aceste condiții se va admite apelul și va fi obligată pârâta la plata lunară către reclamată, nu mai târziu de 15 ale fiecărei luni, a diferenței între pensia de invaliditate și indemnizația de handicap obținute de către reclamantă și salariul minim pe economie (378 lei la data sesizării instanței) de la data de 18.03.2016 și până la schimbarea situației avute în vedere de instanță la data soluționării pretenției.
Prestația se va acorda de la data sesizării instanței, prezumându-se că partea a sesizat instanța la momentul ivirii stării de nevoie, fără a se ține cont de precizările verbale ale reprezentantului convențional care nu a prezentat un mandat pentru renunțarea, în parte, la pretenții.
Curtea observă că evoluțiile ulterioare pot duce la reevaluarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, în funcție de evoluția pensiei și ajutorului primit de către reclamantă dar și a venitului minim pe economie, însă și în funcție de starea de sănătate și posibilitățile de recuperare reale, acest caracter al hotărârii decurge tocmai din caracterul periodic al despăgubirilor.
Nu se va da curs solicitării de acordare a despăgubiri sub forma unei sume globale, conform art. 1387 alin. (2) C.pr.civ., nu s-a relevat un risc real de neexecutarea al obligației. Despăgubirea globală se acordă, în principiu, atunci când este vorba de repararea prejudiciilor actuale, care s-au produs deja în integralitatea lor, de regulă, dintr-o dată. În schimb, în situaţia în care se pune problema reparării unor prejudicii certe, viitoare, cu caracter de continuitate, cum ar fi în cazul vătămării sănătăţii sau integrităţii corporale cu consecinţa diminuării sau pierderii capacităţii de muncă a victimei, despăgubirile se acordă în principiu sub formă de prestaţii periodice, mai ales pentru simplul motiv că întinderea totală a unui prejudiciu continuu viager sau pe o lungă durată de timp este imposibil de stabilit cu anticipaţie.
Dispoziția legală permite o astfel de executare anticipată doar în situația unor motive temeinice, nerelevate de către parte.
1.Critici privind cuantumul daunelor morale, formulate de către ambele apelante.
Conform art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din R.. Într-adevăr jurisprudența română nu constituie izvor de drept, însă în cazul accidentelor auto legiuitorul acordă acesteia relevanță în analiza cauzelor. La nivel legislativ și jurisprudențial nu s-au stabilit limite maxime și minime în ceea ce privește acest tip de prejudicii. Din perspectivă jurisprudenţială, trebuie reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat şi la o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamant.
Ținând cont de situația de fapt a speței, probele dosarului relevă că despăgubirile acordate nu sunt stabilite într-un cuantum rezonabil prin raportare la prejudiciile morale efectiv suferite de parte.
Curtea mai observă că stabilirea cuantumului despăgubirilor, echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, include și o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să se raporteze la consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, etc., dar și la nivelul de dezvoltare al societății.
În cazul daunelor morale urmare a unui accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor cuvenite cu titlu de daune morale, pentru a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama şi de împrejurarea că acordarea unor sume de bani nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi să nu conducă la primirea unui cuantum disproporționat.
Despăgubirile trebuie să fie corespunzătoare daunelor suferite, în virtutea principiului reparației integrale, însă, o suferință morală, odată produsă, prin faptul echivalării sale cu o sumă de bani, aceasta nu înseamnă decât o încercare palidă de a aduce alinare victimei, pentru că, în realitate, consecințele daunelor morale nu pot fi reparate printr-o sumă de bani.
În cauză, suma totală acordată nu este una exagerată în contextul suferințelor cauzate, așa cum pretinde apelanta-pârâtă, reținând însă necesitatea găsirii unui just echilibru între despăgubire și daună, prin raportare la nivelul de dezvoltare socială, subliniindu-se că instanța este pusă în situația ingrată de a găsi un just echilibrul între toate aspectele supuse analizei. Se apreciază că suma stabilită nu poate depăși oricum un nivel rezonabil, nu poate să nu țină cont chiar de nivelul de dezvoltare al societății.
Textul invocat de către apelanta-pârâtă (art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016) nu era în vigoare la producerii accidentului, nici măcar la data introducerii cererii de chemare în judecată și între timp a fost abrogat prin Legea nr. 132/2017. Oricum textul privea despăgubirea pe cale amiabilă și punctajul pentru prejudiciile legate de durerile fizice. Or, ceea ce se pretinde este daune morale pentru suferințele cauzate de accident care privesc nu numai prejudicii pentru dureri fizice dar mai ales aspectul psihic la suferinței, neliniștea încercată, starea de neputință, durerea, etc.
Se mai observă că în speță apelanta-reclamantă a suferit accidentul la vârsta de 41 de ani, o persoană în puterea vârstei, activă, care desfășura o activitate remunerată care îi asigura subzistența, cu o viață de familie, care ulterior acestui moment nu a reușit să își refacă sănătatea în integralitate; obține o pensiei pentru invaliditate și este încadrată în grad de handicap, nu mai poate desfășura o activitate dată fiind starea sa. Totodată se reține că prezintă conform expertizei medico-legale o infirmitate permanentă. Prin raportare la toate circumstanțele cauzei și la suferințele încercate și dovedite, ținând însă cont că sumele de bani nu pot fi decât o încercare de alinare a suferinței și nu pot constitui, din punct de vedere uman, chiar echivalentul suferinței încercate, Curtea apreciază că suma de 200.000 lei, reprezintă un echilibru între toate aspectele menționate.
1.Critici privind cheltuielile de judecată, formulate de către apelanta-reclamantă.
Pentru început se reține că în cuprinsul cererii introductive apelanta-reclamantă a cerut obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată (fila 4 vol. 1 dosar Tribunal), Soluționând pretențiile, prima instanță  nu a dat un răspuns judiciar acestei solicitări.
Or, în condițiile unei omisiuni, partea era îndreptățită la formularea cererii de completare a hotărârii conform art. 444 C.pr.civ., procedură obligatorie conform art. 445 C.pr.civ., în lipsa acesteia, neputând fi formulate motive de apel.
Nu prezintă în acest context relevanță nefixarea unui termen pentru dezbaterea fondului conform art. 244 C.pr.civ., aspect subsumat acestui motiv de apel, cât timp solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost formulată prin cererea introductivă, iar partea nu a formulat cerere de completare, aceste critici urmând a fi respinse.