avocat anulare decizie de impunere Anaf
Cum anulez o decizie de impunere abuziva?
Practica judiciara Curtea de apel Constanta:
DECIZIA CIVILĂ NR…..
S-a luat în examinare recursul – contencios administrativ și fiscal – promovat de recurenta – reclamantă …., cu domiciliul în ….., împotriva Sentinței civile nr….pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr……, în contradictoriu cu intimata – pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CONSTANȚA, cu sediul procesual ales în Constanța, str. I.Gh.Duca, nr. 18, județul Constanța, având ca obiect anulare act administrativ.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară în cuantum de 200 lei, achitată cu conform facturii și chitanței din data de 12.11.2018 ( fila 15 ).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu disp. art. 153 și următoarele NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților, conform dispozițiilor art. 223 NCPC.
Curtea constată că prin întâmpinare a fost invocată excepția nulității recursului pentru netimbrare și, având în vedere că în cauză a fost achitată taxă judiciară în cuantum de 200 Iei ( dovada aflată la fila 15 ), respinge această excepție, ca nefondată.
De asemenea, constată că prin întâmpinare a fost invocată excepția tardivității recursului și, având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată la data de 24.10.2018, constată că recursul a fost depus cu respectarea termenului procedural, la data de 31.10.2018, motiv pentru care respinge excepția, ca nefondată.
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată conform dispozițiilor art.394 NCPC și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată prin întâmpinare, precum și asupra recursului.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. ….., reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați anularea Deciziei de impunere nr. ……cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. ….., Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei de interes, ea neîntemeiată.
De asemenea, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes s-a apreciat că reclamanta urmărește exonerarea sa de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 558 lei, astfel că justifică un interes.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că reclamanta a optat pentru plata obligațiilor sale prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei lunare de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe țară. Această declarație nu a fost contestată, circumstanțele în care a fost dată nefiind probate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta …..care a criticat soluția pronunțată de instanța de fond pentru următoarele motive:
Cu privire la situația de fapt, găsește utile următoarele clarificări:
Până la data de 08.06.2017 a beneficiat de indemnizație de șomaj, motiv pentru care până la această dată contribuția de asigurări sociale de sănătate a fost suportată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Potrivit art. 2 alin 3 din NORME METODOLOGICE din 8 septembrie 2014 pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, aprobate prin ORDINUL nr. 581 din 8 septembrie 2014:
„(3)Drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plată a contribuției la fond, în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice.”.
Astfel, ținând seama de faptul că ultima plată s-a efectuat la 08.06.2017, avea calitatea de asigurat până la 08.09.2017, arătând că a mers Ia ANAF pentru a da o declarație referitoare la plata contribuțiilor de sănătate din eroare.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. ….. se prevede ca drepturile la pensie au fost stabilite pentru reclamanta începând cu 08.06.2017, dată de Ia care a încetat perioada de șomaj.
Din art. 153 și urm. C. fiscal și din datele existente în speță, rezultă că până Ia data de 08.06.2017 s-au achitat contribuții pentru asigurări sociale de sănătate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, raportat la indemnizația de șomaj de care beneficia, iar începând cu aceeași dată s-au achitat aceste contribuții de către Casa Națională de Pensii Publice prin Casa Teritorială de Pensii Constanța, raportat la pensia de asigurări sociale care îi revine, retroactiv, începând din 08.06.2017.
Dacă s-ar admite situația reținută prin decizia contestată, ar însemna că se află concomitent în două situații juridice diferite și anume pentru aceeași perioadă de timp datoreaza și contribuții corespunzător persoanelor care nu au venit și se plătește încă o dată, în numele său de către Casa teritoriala de Pensii Constanța, contribuții pentru veniturile din pensii care i se cuvin.
Arată că, într-adevar a depus declarația 604, însâ instanța de fond nu a reținut in mod corect aspectele reles ante in prezenta cauză.
Astfel, instanța de tond susține in rnod eronat că nu a formulat contestație impgtriva declarației de impunere nr…… Contestația formulată a fost respinsă prin Decizia nr. din 05.12.201 7.
Mai mult decât atât, instanța de fond reține faptul că a fost opțiunea sa aceea de a bifa căsuța a 2-a, în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei lunare de calcul reprezentând de 7 ori salariul minim brut pe tară, potrivit art. I alin. (l) lit. b din Codul Fiscal.
Menționează că nu a cunoscut dispozițiile legale aplicabile situației sale și a apelat Ia îndrumarea functionarului public ANAF. Faptul că a contestat declarația de impunere nr. este o dovadă in sensul că nu a cunoscut cu exactitate consecințele juridice ale acțiunii sale. Cu toate acestea, conform fișei postului, funcționarii ANAF îndrumă contribuabilii în completarea declarațiilor fiscale.
Axând în vedere că, începând cu dala de 08.06.2017 beneficiază de dreptul la pensie, odată cu încetarea perioadei de șomaj a devenit pensionară, motiv pentru care de Ia acest moment contribuția de asigurări sociale de sănătate i se reține din pensie.
De aceea este injust și contrar sensului reglementării fiscale ca un pensionar să plătească suplimentar și contribuții de asigurări sociale de sănătate prin raportare la o bază de calcul de 10150 lei.
În mod eronat instanța de fond consideră că trebuia să formuleze o cerere
Depunerea declarației rectificative nu reprezintă o condiție de admisibilitate a prezentei cereri, dovedind prin toate demersurile întreprinse că se impune a se modifica Declarația 604 depusă. Instanța de fond nu a indicat o procedură de rectificare a Declarației 604 ce trebuia în mod obligatoriu parcursă de recurentă.
Mai mult decât atât, analizând situația de fapt, solicită să se constate că nu ar fi avut niciun interes să solicite plata obligațiilor cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei lunare de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe țară, din moment ce la data depunerii Declarației 604 beneficia, fără să cunoască, de drepturile de pensie, depunerea Declarației 604 fiind făcută din eroare sub greșita îndrumare a funcționarilor ANAF.
În concluzie, pentru argumentele expuse, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea în fond a cauzei.
În drept: art. 1207 C. civ., art. 281 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Legea 227/2015 privind Codul fiscal, Ordinul Nr. 581 din 8 septembrie 2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, Legea 95/2006.
În probațiune a solicitat înscrisuri.
Intimata – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CONSTANȚA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru netimbrare, excepția tardivității recursului și excepția lipsei de interes în promovarea recursului ( prin raportare la dispozițiile art. 32 și art. 40 C.pr.civ. ), iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
La termenul de judecată din data de Curtea a respins excepția nulității recursului pentru netimbrare și excepția tardivității recursului, pentru motivele consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând excepția lipsei de interes în promovarea recursului sub aspectul rnotivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Intimatul arată că interesul recurentei a fôst satisfăcut atâta timp cât prin referatul 213734/3 s-a aprobat anularea debitului și reglarea situației analitice debite plăți/solduri prin scăderea debitului în sumă de 558 Iei stabilit prin decizia de inłpunere atacată.
Prin întâmpinare se arată expres că este vorba de excepția lipsei de interes în promovarea recursului și nu a acțiunii.
Cum reclamanta are interes să atace o hotărâre prin care cererea sa a fost respinsă ca nefondată, în temeiul art. 458 C.pr.civ. excepția a fost respinsă.
În plus, raportat la principiul neagravării situației în propria cale de atac, cum intimata nu a formulat recurs, o astfël de excepție referitoare la cererea de chemare în judecată nu putea fi admisă în recursul reclamantei.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 488 punctele 6 și 8 C.pr.civ:
(l ) „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
Motivul de casare reglementat de art. 488 punctul 6 C.pr.civ. va fi înlăturat, instanța exprimând concret, în fapt și în drept, argumentele care au stat la baza hotărârii pronunțate.
Instanța reține însă încălcarea art. 488 punctul 8 C.pr.civ., în speță făcându-se o greșită aplicare a normelor de drept material.
Astfel, chiar intimata pârâtă afirmă că declarația 604 a fost depusă în mod eronat, astfel că în ceea ce o privește pe reclamantă nu erau aplicabile prevederile art. 180 din codul fiscal referitoare la depunerea declarației de către persoanele care nu realizează venituri și modul de calcul al contribuției.
În acest sens s-a aprobat anularea debitului.
Pentru aceste considerente recursul a fost admis , în urma rejudecării fiind anulată decizia de impunere nr. …… din 22.08.2017.
În temeiul art. 453 alin. I C.pr.civ. intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea cererii de recurs.
Admite recursul – contencios administrativ și fiscal – promovat de recurenta reclamantă ….., cu domiciliul în Constanța, …. împotriva Sentinței civile nr. ….. pronunțată de Tribunalul Constanța în dosaru pârâtă …..
Casează în parte hotărârea recurată și, rejudecând, dispune:
Admite acțiunea.
Dispune anularea deciziei de impunere nr……
Obligă intimata Ia plata către recurentă a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și recurs.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției Ia dispoziția părților prin grefa instanței, astăzi,
Join the newsletter to receive the latest updates in your inbox.