You've successfully subscribed to Blog Avocat Palade Bogdan
Great! Next, complete checkout for full access to Blog Avocat Palade Bogdan
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.

Avocat anulari executari silite Bucuresti: Cum ma apar atunci cand ANAF-ul ma executa silit, in 2018?

Bogdan Palade
Bogdan Palade

 

                Nu puține sunt situațiile în care persoanele fizice primesc un plic din partea organului fiscal pe raza căruia își au domiciliul, prin care sunt somate să achite diverse sume de bani cu titlul de impozit sau alte datorii la bugetul de stat, ori află de începerea executării silite când li se pune poprire pe conturi sau salarii.

            Ce trebuie făcut în momentul în care aflăm de executarea silită începută de ANAF?

            În mod normal, atitutudinea unui cetațean cinstit, în momentul în care primește o astfel de înștiințare privind declanșarea procedurii de executare silită împotriva sa, este să meargă la organul fiscal și să achite sumele solicitate. Total de acord dacă sunteți convinși că datorați sumele respective și că executarea silită este efectuată în mod legal.

Dacă vi se pare că sumele care vă sunt imputate sunt nejustificate de către organul fiscal, au o durată mai veche de 5 ani, sau ați primit direct somație sau titlu executoriu, fără o altă înștiințare prealabilă, există toate șansele ca executarea silită declanșată împotriva dumneavostră să fie efectuată cu încălcarea legii. Într-o astfel de situație este recomandat să formulați contestație la executare în fața instanței de judecată.

Termenul de formulare a contestației la executare

Potrivit art. 261 din Codul de procedură fiscală, termenul de a formula contestație la executare este de 15 zile și se calculează de la data când contestatorul a luat cunoștință de executare ori de actul de executare pe care îl contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod. După expirarea celor 15 zile nu mai aveți dreptul de a ataca în instanță executarea silită, chiar dacă aceasta este NELEGALA.

Care sunt șansele de anulare a executarii silite?

            Șansele de a câștiga o contestație la executare împotriva unei executări silite începute de ANAF sunt foarte mari.

Nu puține sunt situațiile în care sunt puse în executare silită datorii mai vechi de 5 ani, datorii pe care organelle statului nu mai au dreptul de a le solicita cetațenilor deoarece acestea sunt prescrise.

Și mai dese sunt cazurile când nu se respecta obligațiile procedural privind recuperarea creanțelor fiscale. Astfel, pentru a avea dreptul să solicite plata unei sume de bani de la contribuabil, organul fiscal trebuie să emită o decizie de impunere, decizie care trebuie comunicată prin posta, cu confirmare de primire (și doar ulterior prin altă modalitate), către destinatarul ei. Necomunicarea deciziei de impunere în modalitatea prevăzută de lege atrage nelegalitatea unei eventuale executări silite, deoarece contribuabilul a fost lipsit de dreptul său de a lua la cunoștință despre obligațiile fiscal care îi revin, iar în cazul în care le consider neîntemeiate, de dreptul de a le contesta, în primă fază, pe calea dministrativă.

            Acestea sunt câteva dintre neregulile ce se pot identifica în cadrul unei executari silite declanșate de organelle fiscale, însă numărul lor este mult mai mare, ceea ce face ca șansele dumneavoastră de a câștiga o contestație la executare să fie foarte crescute.

            În concluzie, nu ”luați de bun” ceea ce primiți de la organelle fiscale, ci analizați cu atenție, iar dacă ceva vi se pare a fi în neregulă, nu ezitați să apelați la instanță pentru a vă fi respectate drepturile.

           

Bogdan Palade

Telefon: 0740 807 892


Postari recomandate