Avocat civil Bucuresti

 avocat civil Bucuresti

Comunitatea legala a soților                          Comunitatea legală reglementată de C.Civ. este o comunitate parțială. Există două categorii de bunuri: comune și proprii. Regulă este că bunurile sunt comune, bunurile proprii reprezentând excepția. În ceea ce privește pasivul datoriilor, avem tot două categorii de datorii: comune și proprii. Însă, datoriile proprii sunt regulă, iar datoriile comune reprezintă excepția.

Comunitatea legală se aplică în temeiul legii, adică se aplică că efect al căsătoriei. Având în vedere art.312 alin.(1) Ci.Civ., soții pot alege dintre comunitatea legală, separația de bunuri și comunitatea convențională. Nu întotdeauna aplicarea regimului matrimonial depinde de voință subiectivă a soților. Însă, comunitatea legală poate reprezenta o opțiune a soților. În principiu, aplicarea acestui regim nu depinde de încheierea unei convenții matrimoniale.

O altă trăsătură a acestui regim este caracterul imperativ. Acestui regim nu îi pot fi aduse modificări decât în situațiile prevăzute de art.366-368 C.Civ. Orice clauză contrară, care nu se înscrie în modificările permise, este lovită de nulitate absolută.

De asemenea, comunitatea legală este un regim mutabil, adică poate fi modificat în timpul căsătoriei.

Regimul bunurilor

În ceea ce privește bunurile, problema este delimitarea acestora între bunuri comune și bunuri proprii.

1. Bunurile comune

Art.359 C.Civ. prevede că bunurile dobândite în timpul comunitățîi legale sunt, de la dată dobândirii lor, bunuri comune. Pentru ca un bun să fie calificat că fiind comun trebuie să îndeplinească două condițîi: să fie dobândite în timpul comunității de către oricare dintre soți și să nu facă parte din categoria de bunuri proprii expres prevăzute în C.Civ. Pentru această calificare nu are importantă contribuția efectivă. Contribuția fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei interesează doar o operațiune ulterioară, a lichidării patrimoniului și partajului.

Potrivit art.339 C.Civ., noțiunea de bun este foarte largă, fiind specifică regimurilor matrimoniale. Astfel, prin bun se înțelege nu numai proprietatea, ci și toate celelalte drepturi reale și de creanță. De asemenea, în noțiunea de bun întră și comunitatea de facto sau posesia.

A două noțiune este cea de dobândire. Totodată, nu interesează dacă în actul de achiziție sunt trecuți ambii soți sau doar unul dintre aceștia. În ceea ce privește dobândirea, oricare dintre soți poate să dobândească singur un bun comun, deoarece este vorba despre caracterul legal al acestui regim matrimonial, adică este suficientă dobândirea bunului pentru că el să devină bun comun. Cu privire la bunurile imobile, ar există o neconcordanță dacă ar fi trecut un singur soț pe actul de dobândire.

O altă problema este aceea a dobândirii bunurilor în timpul comunitățîi legale. Bunurile dobândite înainte de căsătorie nu sunt bunuri comune, ci sunt bunuri proprii, chiar dacă în prezent C.Civ. nu mai prevede acest lucru, așa cum prevedea C.Fam. Bunurile dobândite în timpul separației de fapt sunt tot bunuri comune. Deși sunt bunuri comune, separația în fapt a soților este un element de care se va ține seama la divorț.

O problema legată de dată dobândirii bunurilor apare în cazul bunurilor dobândite cu plata prețului în rate. Soluția, în acest caz, este cea care rezultă din dreptul comun. Dreptul de proprietate se dobândește la dată încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

2. Bunurile proprii

Constituie excepția de la regulă potrivit căruia bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Această categorie de bunuri sunt expres prevăzute de lege. Există o legătură între masă bunurilor comune și masă bunurilor proprii. Un bun propriu poate să devină un bun comun.

Categoriilor de bunuri proprii prevăzute de art.340 C.Civ. li se adaugă bunurile dobândite înaintea căsătoriei, în afară regimului comunitățîi legale. Acestea sunt:

1. bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație
2. bunurile de uz personal – sunt considerate bunuri proprii dacă îndeplinesc următoarele condițîi: să fie dobândite de soțul care le dobândește și să fie afectat uzului exclusiv și personal, fizic sau intelectual, al unuia dintre soți. O problema care s-a pus în practică este cea legată de bunurile de lux. În principiu, și acestea sunt bunuri proprii, însă în practică judecătorească s-a statornicit faptul că dacă au o valoare ridicată în raport cu veniturile soților și au fost dobândite în scopul investițiilor soților, acestea sunt bunuri comune.
3. bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea legală – bunurile sunt proprii indifirent de câte profesii exercită soțîi. În situația în care ambii soți au aceeași profesie, bunurile vor fi bunuri proprietate pe cote-părți.
4. drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra propriilor creații și asupra semnelor distinctive – nu trebuie confundată această categorie de bunuri proprii cu veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală, venituri care sunt asimilate salariului și care, potrivit art.341 C.Civ., sunt considerate bunuri comune.
5. bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă – sunt bunuri proprii, întrucât țin cont de contribuția deosebită a soțului. Premiul sau recompensă, în acest context, nu trebuie să fie confundate cu premiul sau recompensă din cadrul sistemului de salarizare. Cu privire la câștigurile dobândite la jocuri și la loterie, acestea vor fi calificate ca bunuri comune sau proprii în funcție de regimul juridic al sumelor de bani care au fost folosite la cumpărarea biletelor. Categoriile de bunuri prevăzute în a două teza a textului au natură juridică a bunurilor proprii.
6. indemnizația de asigurare și despagubire pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți
7. bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora – prețul sau bunul obținute în schimbul unui bun propriu sunt bunuri proprii. Subrogatia în masă bunurilor comune nu operează întotdeauna. O problema apare în cazul în care un bun este obținut în parte din bunuri comune și în parte din bunuri proprii. Se consideră că bunul obținut astfel are natură juridică mixtă.
8. fructele bunurilor proprii – sunt bunuri proprii, întrucât dobândirea fructelor este un atribut al dreptului de proprietate.

Dincolo de aceste categorii de bunuri proprii s-au ridicat în jurisprudența probleme legate de alte categorii de bunuri.

În ceea ce privește natură juridică a salariului, art.341 C.Civ. consacră soluția potrivit căruia veniturile din muncă, pensiile și veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de dată dobândirii lor, însă numai în cazul creanță privind încasarea lor devine scadență în timpul comunitățîi.

O altă problema este cea legată de natură juridică a sumelor economisite și depuse la banca. Faptul că aceste sume sunt depuse într-un cont la banca nu schimbă regimul lor juridic, ele rămânând bunuri comune. În raport cu banca, gestiunea sumelor depuse poate fi făcută numai de către soțul care este titularul contului.

Dovadă bunurilor:

Art.343 alin.(1) C.Civ. instituie prezumția de comunitate, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. În ceea ce privește bunurile proprii, având în vedere că ele constituie o excepție, calitatea lor de bunuri proprii trebuie dovedită. Dovadă unui bun propriu se poate face între soți cu orice mijloc de proba, afară de cazul în care este vorba de bunuri proprii dobândite prin contracte solemne.

Art.343 alin.(3) instituie și o regulă nouă în materie de probațiune, în sensul că pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmește un inventar de către notarul public. În lipsa inventarului, se prezumă până la proba contrarie că bunurile sunt comune.

Regimul datoriilor (pasivul patrimonial)

1. Datoriile proprii

Calificarea datoriilor – regulă este că datoriile unuia dintre soți sunt proprii și, prin excepție, art.351 arată care sunt categoriile de datorii comune:

1. obligățiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;
2. obligățiile asumate de către oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei;
3. obligățiile contractate împreună – „împreună” înseamnă fie că se asumă obligăția concomitent, fie că un soț se obligă în calitate de debitor principal, ia celălalt soț în calitate de fideiusor;
4. repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor din patrimoniul unui terț, în măsură în care prin această s-a sporit patrimoniul soților – soțul care a cauzat prejudiciul răspunde pe temeiul răspunderii civile delictuale, iar celălalt soț răspunde în măsură îmbogățirii, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauza.

Dacă datoria este personală, creditorul este personal, nu comun. Pentru a-și realiza creanță, creditorul personal urmărește întotdeauna numai bunurile proprii. Dacă bunurile proprii pe care le are soțul debitor sunt neîndestulătoare, atunci se poate cere împărțirea bunurilor comune, care vor deveni bunuri proprii că efect al împărțirii (art.353 C.Civ.). Acest text interzice numai urmărirea bunurilor comune, nu și măsurile de conservare asupra bunurilor comune (sechestru).

În ipoteza în care creditorii personali ai unuia dintre soți urmăresc bunurile comune, celălalt soț poate invocă beneficiul de discutiune, cerând să se îndrepte mai întâi împotriva bunurilor proprii și apoi să ceară împărțirea.

2. Datoriile comune

Dacă datoria este comună, creditorul comun va urmări mai întâi bunurile comune, iar dacă acestea nu sunt suficiente, el poate să urmărească și bunurile proprii ale fiecăruia dintre soți. Această obligăție este imperativă, încălcarea să putând fi blocată de invocarea beneficiului de discutiune.

În calificarea unei datorii că fiind comune ne interesează, în primul rând, ordinea care trebuie respectată în urmărirea bunurilor.

Soțul care a plătit datoria comună integral, având în vedere caracterul solidar, are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț.