Avocat divort Bucuresti - interesul superior al copilului

Avocat divort Bucuresti, Sector 1, 2, 3, 4, 5 si 6, Cornetu, Buftea, Ilfov.

In cazul desfacerii căsătoriei din culpă comună, aprecierea interesului superior al copilului și încredințarea sa mamei sau tatălui spre creștere și educare, atunci când ambii părinți formuleaza cerere de încredințare a minorului născut din căsătoria părților se face ținând seama de vârsta copilului, de comportarea acestora față de copil anterior și ulterior divorțului, legăturile de afecțiune dintre copil și părinți, locul de muncă al acestora, starea de sănatate a copilului.

Ratiunea interesului superior a copilului are caracter complex, continutul sau raportandu-se la posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si materiala pe care le poate gasi la unul din parinti.

Intr-o speta:

Vârsta fragedă a copilului (în jur de 3 ani, la momentul încredințării către este de natură să creeze prezumția simplă a unei legături afective puternice dintre mamă și copil, în acest moment al evoluției fizice și psihice a acestuia, superioară oricărei alteia stabilite în virtutea relației de rudenie. Această prezumție cu caracter general a fost confirmată de probatoriul administrat, din care rezultă că minorul a fost bine îngrijit în perioada conviețuirii părților, chiar dacă s-au implicat și alte persoane în activitatea de creștere a copilului (bunica paternă), alături de părinți, după cum au relatat toți martorii audiați în cauză.

În contextul unei stări de sănătate a minorului ce necesită o îngrijire sporită din partea părinților și ținând cont de vârsta acestuia, este mai puțin importantă starea materială deținută de fiecare părinte. Chiar dacă, prin compensație directă, recurentul a dovedit că posedă resurse materiale superioare celor ale pârâtei, minorul are nevoie să fie îngrijit permanent de mama sa, în contextul în care nu s-a probat că dezvoltarea fizică și psihică a copilului ar fi afectată din cauza condițiilor de locuit oferite de spațiul ocupat în prezent de pârâtă (condiții care pot face oricând obiectul unei reevaluări de către instanța de judecată) (C.A. București, s. a III-a civ., dec. nr. 1378 din 17 decembrie 2004, în P.R. nr. 2/2005, p. 81-85).

În aprecierea criteriilor de încredințare a minorului spre creștere și educare trebuie să primeze interesul minorului, și nu faptul că unul dintre soți a rămas în domiciliul conjugal unde a fost crescut minorul.

De asemenea, nu constituie un criteriu fundamental atamentol copilului față de rudele unui soț, dacă acesta s-a format doar prin voința acestuia, care nu i-a permis să țină legătura cu mama sa. Nici faptul că unul dintre părinți locuiește la oraș, iar celălalt la țară nu constituie un criteriu de încredințare, iar faptul că unul dintre soți a formulat o plângere penală împotriva celuilalt nu face dovada vinovăției acestuia (C.A. Bucuoști, s. a III-a civ., pt. min. și fam., dec. nr. 1590 din 24 noiembrie 2005, în P.R. nr. 4/2006, 130).

Având în vedere împrejurarea că mama minorilor face parte dintr-o sectă religioasă și a retras copiii de la școală, trimițându-i la mânăstire, unde erau puși să muncească și să confecționeze veșminte clericale, ceea ce primejduiește considerabil procesul normalei dezvoltări fizice, morale și intelectuale a minorilor, în cadrul căruia școala are un rol esențial, în mod corect instanța a dispus încredințarea acestora tatălui (C.A. Brașov, dec. nr. 198 din 28 martie 1997, în B.J., baza de date). Susținerea, în mod generic, că numai mama copilului poate asigura îngrijirea corespunzătoare a acestuia contravine principiului îndreptățirii egale a ambilor părinți de a se ocupa de dezvoltarea fizică, morală și intelectuală a copiilor și deformează ideea călăuzitoare în materie, care este cea a preeminenței interesului copiilor. în prima instanță, ca și în apel, s-a întreprins un examen comparativ complex al condițiilor oferite de ambii părinți pentru creșterea și educarea minorei, conchizându-se motivat că, în momentul actual, ele sunt mai bine realizate prin încredințarea minorei la tată, cu păstrarea tuturor drepturilor mamei privind legăturile personale cu minora.

Legătura de concubinaj a recurentei a fost dovedită, iar afirmația că minora poate fi încredințată chiar părintelui vinovat de divorț, indiferent de motivul vinovăției, este inacceptabilă În principiu, fiindcă, în concret, o conduită neconformă exigențelor vieții de familie este de natură a afecta În mod cert închegarea armonioasă a individualității copilului (C.A. Brașov, dec. nr. 353 din 21 aprilie 1994, în B.J., baza de date).

Decizia de încredințare a minorului trebuie să aibă în vedere interesului acestuia, determinat de o sferă largă de împrejurări care includ posibilitățile materiale ale părinților, vârsta și sexul copilului minor, ocupația și comportarea părinților, gradul de atașament și interesul pe care l-au manifestat față de copil, legăturile afective stabilite între părinți și copil. Având în vedere mediul familial oferit de tatăl minorei, mediu concretizat prin echilibru și stabilitate materială și afectivă, s-a apreciat că este În interesul său să rămână în îngrijirea părintelui care îi oferă aceste condiții, chiar dacă este fetiță și are numai vârsta de 2 ani. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în cauzele cu minori, guvernate de prevederile art. 8 din Convenție, examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului este întotdeauna de o importanță fundamental.