Avocat dreptul familiei: Sotul nevinovat, care sufera un prejudiciu prin DESFACEREA CASATORIEI, are dreptul la DESPAGUBIRI.

Potrivit art. 388 Cod civil “Distinct de dreptul la prestatie compensatorie prevazut de art. 390 – Cod civil, SOTUL NEVINOVAT, care sufera un PREJUDICIU prin desfacerea casatoriei, poate cere sotului vinovat sa il despagubeasca. Instanta de tutela solutioneaza cererea prin hotarare de divort.”

In practica, aceste cazuri sunt mai rare intrucat persoanele in aceasta situatie ori nu solicita in cadrul procesului de divort acest aspect ori nu pot proba PREJUDICIUL suferit prin DESFACEREA CASATORIEI.

Practica judecatoreasca:

DECIZIA CIVILĂ NR. 152/Ap/29.03.2017

Drept civil. Divorţ din culpa exclusivă a unuia dintre soţi – despăgubiri solicitate pentru acest motiv de către soţ. Clarificarea fundamentului juridic, a condiţiilor legale de admisibilitate şi delimitarea între diferitele ipoteze legale în materie. Art. 388 Cod civil. Art. 390 Cod civil.

În materia desfacerii căsătoriei, sunt reglementate – printre altele – două instituţii juridice distincte şi anume: prestaţia compensatorie, prin art. 390 Cod civil, respectiv dreptul la despăgubiri, prin art. 388 Cod civil. Însă, în timp ce dispoziţiile art. 390 alin. 2 Cod civil instituie, în privinţa „prestaţiei compensatorii” datorate pentru dezechilibrul semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale solicitantului său, condiţia imperativă a acordării sale „numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani”, în schimb,  în ce priveşte posibilitatea obligării soţului în privinţa căruia s-a reţinut culpa exclusivă la desfacerea căsătoriei la „plata unor despăgubiri către soţul nevinovat”, pentru prejudiciul suferit de către acesta din urmă, o astfel de cerere este pe deplin admisibilă, independent de durata căsătoriei în cauză. Totuşi, dispoziţiile art. 388 Cod civil impun drept fundament al unor astfel de despăgubiri prejudiciul încercat (de către soţul inocent, solicitant al  despăgubirilor evocate mai sus) „prin desfacerea căsătoriei”, în plan afectiv-emoţional, social, al imaginii ori de o altă natură, însă nicidecum pentru suferinţe încercate anterior, sub durata respectivei căsătorii.

EXTRAS

„ … Un prim aspect, de ordin juridic, reţinut de către instanţa de apel, este acela că, în materia desfacerii căsătoriei, sunt reglementate – printre altele – două instituţii juridice distincte şi anume: prestaţia compensatorie, prin art. 390 Cod civil, respectiv dreptul la despăgubiri, prin art. 388 Cod civil.

În litigiul dedus judecăţii s-a făcut referire, atât de către părţi, cât şi de către instanţa de fond, în mod voit sau nu, când la una dintre instituţii, când la cealaltă.

Astfel, dacă în cuprinsul cererii introductive în primă instanţă s-a făcut referire la „dreptul la despăgubiri” reglementat prin art. 388 Cod civil, datorat – distinct de prestaţia compensatorie reglementată prin art. 390 Cod civil – pentru prejudiciul (în principal de ordin moral-afectiv) suferit de către soţul nevinovat, în schimb cu ocazia dezbaterilor asupra fondului în primă instanţă, precum şi în considerentele sentinţei şi chiar şi prin motivele de apel, s-a făcut referire la „dezechilibrul semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă” ale solicitantului prestaţiei compensatorii, instituţie reglementată prin art. 390 alin. 1 Cod civil.

În această privinţă, se reţine, ca un al doilea aspect, de către instanţa de control judiciar, că dispoziţiile art. 390 alin. 2 Cod civil instituie, în privinţa „prestaţiei compensatorii” datorate pentru dezechilibrul semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale solicitantului său, condiţia imperativă a acordării sale „numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani”, astfel încât, faţă de împrejurarea încheierii căsătoriei părţilor la data de 19.10.2002 (fila nr. 4 din dosarul primei instanţe) şi a înregistrării cererii de divorţ la data de 25.02.2016 (fila nr. 2 din dosarul primei instanţe), rezultă în mod neechivoc inadmisibilitatea unui asemenea demers judiciar.

În schimb, în ce priveşte posibilitatea obligării soţului în privinţa căruia s-a reţinut culpa exclusivă la desfacerea căsătoriei la plata unor despăgubiri către soţul nevinovat pentru prejudiciul suferit de către acesta din urmă, instanţa de control judiciar constată că, din perspectiva dispoziţiilor art. 388 Cod civil (invocat în mod expres în cuprinsul cererii introductive în primă instanţă), o astfel de cerere este pe deplin admisibilă.

Totuşi, examinând respectiva solicitare şi sub aspectul temeiniciei sale, se constată că argumentele aduse în susţinerea prejudiciului suferit de către reclamantă prin destrămarea relaţiilor de căsnicie în cauză sunt strict cele întemeiate pe pretenţiile celuilalt soţ (în privinţa căruia s-a reţinut culpa exclusivă) la respectarea îndatoririlor conjugale de către reclamantă, în schimbul contribuţiilor sale financiare periodice trimise din străinătate, aceasta din urmă arătând că o astfel de solicitare a făcut-o să se simtă ca o „prostituată”.

În acest context, tribunalul apreciază, independent de umilinţele şi jignirile suportate de către reclamantă din partea intimatului-pârât, pe parcursul ultimei perioade de căsnicie, astfel cum au fost acestea probate în faţa primei instanţe şi au determinat raţionamentul judiciar în sensul culpei exclusive a intimatului pârât, că raportat la motivele invocate în fapt, în concret, de către apelanta reclamantă, ca fundamentând prejudiciul încercat de către aceasta „prin desfacerea căsătoriei” (aşa cum impun în mod imperativ dispoziţiile art. 388 Cod civil), iar nicidecum pentru suferinţe încercate anterior, sub durata respectivei căsătorii, aşa cum s-a susţinut în cauză, capătul de cerere dedus analizei judiciare de faţă se prezintă a fi neîntemeiat, raţionamentul judiciar al primei instanţe dovedindu-se a fi just, temeinic şi legal în această privinţă, iar pe cale de consecinţă, criticile din apel astfel formulate vădindu-se a fi nefondate.”