Avocat dreptul muncii: Ce pot face daca orele suplimentare nu-mi sunt platite?

In primul rand, angajatorii care nu respecta regulile privind munca suplimentara vor risca amenzi pana la 3000 lei pentru fiecare angajat.

Legislatia muncii stabileste durata maxima legala a timpului de munca, anume: 48 ore pe saptamana – inclusive orele suplimentare.

In al doilea rand, angajatul poate solicita in instanta obligarea angajatorului la plata orelor suplimentare. Dovada efectuarii orelor suplimentare se poate face prin orice mijloc de proba ( inscrisuri, 2 martori, inregistrari audio/video…)

Speta:

În drept, a invocat dispoziţiile art.304 pct.8, pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul Andrei Viorel învederând aceleaşi susţineri ca la instanţa de fond.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă Curtea reţine următoarele:

În cauză nu se contestă efectuarea orelor suplimentare de către reclamant, iar din relaţiile angajatorului rezultă că reclamantul a efectuat un număr de 760 ore suplimentare.

Problema de drept din cauză ce trebuie a fi lămurită constă în aceea de a stabili dacă pot fi plătite orele suplimentare faţă de dispoziţiile art.30 alin 7  din Legea 330/2009 „(7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi 24 nu se aplică în anul 2010.”

Dispoziţiile art. 19 din Legea 330/2009 prevăd posibilitatea de a fi plătite aceste ore suplimentare în situaţia în care nu se mai pot compensa.  Astfel,  „Art. 19:

(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător.

(2) În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plăteşte în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.

(3) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru şi sporul prevăzute la alin. (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

(4) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.”

De asemenea, aceeaşi situaţie este şi pentru anul 2011, art. 9 din Legea 285/2010. ”ART. 9:

În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.”

S-ar desprinde concluzia, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond că orele suplimentare nu ar mai putea fi plătite. Nu putem reţine o astfel de concluzie. În cauză, odată ce nu mai pot fi compensate cu timp liber orele suplimentare, dat fiind că reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă, este normal ca munca efectuată de acesta suplimentar să fie plătită, ea fiind deja prestată de fostul salariat, iar neplata orelor suplimentare ar reprezenta muncă gratuită din partea reclamantului.

Dispoziţiile menţionate mai sus au instituit o derogare de la normele Codului Muncii pentru o situaţie specială, de economisire a bugetului statului  pentru o perioadă de criză, în schimb au avut în vedere faptul că salariatul va putea fi plătit cu timp liber corespunzător  pentru orele efectuate suplimentar. Textul nu a instituit faptul că orele suplimentare nu vor mai fi plătite. Dispoziţiile menţionate au de altfel în vedere situaţia salariatului ce are în continuare această calitate.

Cum în speţă reclamantul nu mai are calitatea de salariat pentru că i-a încetat contractul de muncă (dispoziţia 1042/14.09.2010, fila 21), fără ca în prealabil să fi fost compensate orele suplimentare,  nu pot fi rămase neplătite aceste  ore.

Conform art.123 Codul Muncii:  „ (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.”

Cu privire la acordarea sporului de noapte pârâta a susţinut că sporul de noapte a fost plătit reclamantului, în procent de 25% la salariu (fila 17), acest spor fiind inclus în salariu. Reclamantul nu a contestat primirea salariilor lună de lună pentru perioada pentru care a solicitat plata timpului lucrat noaptea.

Conform art. 126 Codul Muncii: „Salariaţii de noapte beneficiază:

1. a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
2. b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.”

Cum în cauză acest spor a fost plătit, aşa cum rezultă din statele de plată (filele 16 şi urm.)  în mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca nefondat.

Faţă de aceste considerente, conform art. 312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de reclamantul AV împotriva sentinţei civile 966/13.12.2012 pronunţată de Tribunalul Vrancea, pe care o va modifica în parte, în sensul că:

Va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului sporul pentru ore suplimentare (760 de ore suplimentare) efectuate în perioada octombrie 2009 – august 2012.

Va menţine celelalte prevederi ale sentinţei recurate.