Avocati care au castigat procese cu bancile

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A-VI-A CIVILĂ

Practica judecatoreasca Tribunalul Bucuresti litigii consumatori vs. banci:

SENTINTA CIVILĂ NR…..

Pe rol se ana judecarea cauzei civile privind pe reclamant ………….și pe pârâtele SC CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN SA și SC CREDIT EUROPE BANK NV prin mandatar SC CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN SA, având ca obiect nulitate act juridic (rejudecare dosar nr……).

TRIBUNALUL:

Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București în data de ……, sub nr……., reclamantul ……………., în contradictoriu cu pârâta Credit Europe Ipotecar IFN SA, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzelor contractual prevăzute la art. 4.4 prima teză, art. 5.1 lit. B , 5.1 lit. C din contract de facilitate de credit și de garanție nr. …………., exonerarea reclamantei de la plata comisionului de administrare pentru viitor, ca urmare a anularii clauzei contractuale abuzive aferente, obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

Pe fondul cauzei, analizând probele administrate in dosar, tribunalul reține următoarele:

Între reclamant, în calitate de împrumutat, și Credit Europe Ipotecar IFN SA, în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de facilitate de credit și de garanție nr…. din data de ……….. având ca obiect un credit în valoare de 76.000 EUR.

Potrivit art. 4.4 din contract, creditorul va avea dreptul, fără afi însă obligat în nici un fel, să revizuiască nivelul dobânzii, după primul an de la prima utilizare a creditului în funcție de indicele de referinîa Libor 6M + 4% p. a.

La art. 5.1 lit. b obligativitatea împrumutatului la achitarea unui „comision de acordare de 760 euro, reprezentând 1% din valoarea totală a creditului, plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat.”

Art. 5.1 lit. c din același contract de credit prevede obligativitatea plații unui „comision de administrare lunar: 0.15 % plătibil începând cu scadenta a 13- a.”

Instanța constată că a fost învestită cu o acțiune în nulitatea absolută a unor clauze contractuale, fiind invocate prevederile Legii nr. 193/2000. Astfel cum s-a reținut în doctrină, nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, în analiza valabilității unor clauze contractuale este necesară raportarea la legislația în vigoare la momentul încheierii contractului.

Astfel, sunt aplicabile contractelor prevederile Legii nr. 193/2000 în varianta în vigoare la dată încheierii acestora, precum și prevederile Codului civil de la 1864, în completare, având în vedere că, potrivit art. 102 alin. I din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

În ceea ce privește referirea de către reclamanți la dispozițiile OUG nr. 50/2010, instanța reține că acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2010, nu este aplicabil contractelor în curs de derulare la data intrării sale în vigoare, cu anumite excepții, printre care nu se numără și clauzele contestate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2010, prevederile prezentei ordonan(e de urgentă nu se aplicâ contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonan,te de urgentă, cu exceptia dispozi(iilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente Ia dala intrării în vigoare a pre:entei ordonante de urgentă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale arl 57 alin. (l) fi (2), precum și ale art. 66-71.

Confortn art. 4 alin. I din Legea nr. 193/2000, în varianta în vigoare la data încheierii convenției de credit, o clauză contractuală care nu afost negociată direct cu consumatorul vafi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau înłpreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerin(elor bunei-credinle, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obliga(iile părtilor. Din aceste dispoziții legale reies condițiile ce se cer a fi întrunite pentru declararea ca abuzivă a unei clauze contractuale încheiată cu consumatorul: lipsa negocierii, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe.

Cu privire la aspectul privind caracterul nenegociat al clauzelor contractuale contestate, instanța apreciază că este îndeplinită această condiție. Atunci când legiuitorul a reglementat condiția ca o clauză contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul a avut în vedere dezideratul protecției consumatorului în fața unor contracte preformulate, cu privire la care nu a avut posibilitatea de a le determina conținutul. Simpla semnare și acceptare a clauzelor contractuale nu echivalează cu negocierea contractului. Prin ipoteză, problema clauzelor abuzive se pune doar cu privire la contracte încheiate, respectiv semnate și acceptate de către consumator. Negocierea presupune existența unor discuții între părți și posibilitatea efectivă a acestora, inclusiv a consumatorului, de a determina conținutul contractului. Or, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor contractuale contestate, sarcina probei revenind pârâtei, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

Pe de altă parte, pentru a aprecia un contract ca fiind negociat, este necesară existența unor negocieri efective, iar nu doar posibilitatea teoretică în acest sens, astfel cum reiese din art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000, care face vorbire expresă de „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul”, iar nu de o clauză care nu ar fi putut fi negociată cu consumatorul. Nu reprezintă negociere nici posibilitatea consumatorului de a alege între mai multe oferte de pe piață, ale aceleiași bănci sau ale altor bănci, și nici variația, în unele cazuri, a cuantumului comisioanelor sau dobânzilor percepute de bancă, atât timp cât nu s-a făcut dovada negocierii efective a clauzelor contestate.

Nu în ultimul rând, nici existența unor proceduri interne ale băncii, care reglementează reguli privind încheierea contractelor de credit, nu fac prin ele însele dovada existenței negocierii în cazul convenției particulare deduse judecății.

Așadar, în cele ce urmează, instanța va analiza în ce măsură, raportat la clauzele contestate, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv.

În ceea ce privește clauzele privind dobânda, tribunalul reține următoarele:

In ceea ce privește clauza stipulată la art. 4.4 din contract, teza întâi, respectiv în ceea ce privește sintagma ”fără a fi obligată în nici un fel” instanța constată că aceasta este una abuzivă.

Pentru ca o clauză care reglementează dobânda să nu fie abuzivă, este necesar ca aceasta să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în cauza de față, clauza contestată nu cuprinde o mențiune clară și inteligibilă, producând astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei credințe.

Instanța reține că, în mod evident, banca are dreptul de a stipula în contracte o dobândă variabilă, însă, în cadrul acestui demers, trebuie să respecte dispozițiile imperative din materia dreptului consumatorului.

Referitor la această clauză, instanța reține că relevante sunt și dispozițiile art. I lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, conform cărora sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica contract. unilateral Prevederile clauzele acestei contractului,litere nu se făra a avea un motiv întenteiat care să fie precizat în opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către un consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivatie întemeiată, în condiliile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părti contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 prevede necesitatea unei motivații întemeiate. Or, aceasta presupune o detaliere suficientă în contract, astfel încât consumatorul să cunoască încă de la momentul încheierii contractului condițiile concrete care se constituie într-un astfel de motiv care, pentru a nu crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe, trebuie să fie verificabil atât pentru consumator, cât și pentru instanța de judecată. Criteriile stipulate, respectiv evoluția pieței financiar/bancare și/sau a costului finanțării gestionării creditului, nu sunt clare, verificabile, ci generale.

Instanța apreciază legale clauzele stipulate la art. 5.1 lit. b si c , referitoare la comisioanele de acordare si de administrare.

În opinia instanței, aceste comisioane au un caracter clar și inteligibil, nefiind de natură a determina dezechilibrul impus de textul legal anterior menționat.

În legătură cu celelalte susțineri ale reclamanților referitoare la aceste comisioane, instanța reține că este evident că pentru acordarea creditului, cât și pe parcursul derulării acestuia, banca efectuează diferite activități, de evaluare a clientului, a bonității acestuia, precum și de administrare a creditului, activități numeroase și complexe, în care sunt implicate resurse materiale și salariați ai băncii. În niciun caz nu se poate pretinde lipsa unor atare activități și, prin urmare, lipsa serviciilor pentru care se percep comisionul de acordare și comisionul de administrare. Faptul că împrumutul a fost virat reclamanților anterior nu determină lipsa de cauză a comisionului de administrare, întrucât contractul se află în continuare în derulare, pe toată perioada necesară restituirii sumelor împrumutate, astfel încât pârâta continuă să întreprindă activități de administrare a contractului. Pe cale de consecință, instanța apreciază că aceste comisioane sunt echivalentul unor servicii.

In opinia instanței, chiar denumirea comisioanelor relevă, fără echivoc, rațiunea perceperii lor, respectiv activitatea de acordare și de administrare a creditului. Astfel de activități au caracter complex, vizând diferite costuri și resurse implicate de bancă, astfel încât perceperea comisioanelor este justificată. Pe de altă parte, legislația din materia drepturilor consumatorului nu impune profesionistului să procedeze la o adevărată dare de seamă cu privire la toate activitățile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat, precum cel de acordare sau de administrare a creditului, ceea ce ar conduce la includerea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva consumatorului. Acesta din urmă trebuie să ia cunoștință, la un nivel mai general, de motivul perceperii unor anumite comisioane, neputându-se impune profesioniștilor să redea, în concret, toate activitățile prestate în cadrul serviciului. Prin urmare, în opinia instanței, pentru ca aceste comisioane să aibă caracter clar și pentru ca un consumator să înțeleagă rațiunea perceperii lor nu este necesară detalierea activităților întreprinse de bancă, ci doar denumirea serviciului prestat, și anume acordarea, respectiv administrarea creditului. Totodată, aceste noțiuni nu au un caracter tehnic, de specialitate, ci reprezintă termeni comuni, uzuali, des utilizați în limbajul curent, astfel încât nu pot pune probleme de înțelegere nici măcar din partea celui mai puțin avizat consumator.

Față de considerentele anterior expuse, conform cărora aceste comisioane sunt percepute pentru servicii efectiv prestate de către bancă, sunt fără suport susținerile reclamanților conform cărora ar reprezenta, în realitate, o dobândă mascată. Dobânda, în cazul unui contract de credit, reprezintă un fruct civil, prețul folosinței capitalului.

Așadar, clauzele contestate, privitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, sunt apreciate de instanță legale, atât timp cât rezultă din chiar denumirea lor rațiunea perceperii, fără a fi utilizați termeni tehnici, ci uzuali, iar cuantumul sumelor percepute a fost fără echivoc determinat, astfel încât reclamanții au putut aprecia, încă de la momentul încheierii contractului, care sunt consecințele economice pe care aceste clauze le produc asupra patrimoniului lor. Prin urmare, nu se poate reține incidența lit. g din Anexa la Legea nr. 193/2000, clauzele contestate neacordând doar pârâtei dreptul exclusiv de interpretare a lor. Dimpotrivă, ele au caracter clar și inteligibil. Nu se poate reține, deci, existența vreunui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe, atât timp cât sumele sunt echivalentul unor servicii sau costuri, sunt clar determinate în contract și însușite de reclamanți în deplină cunoștință de cauză.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada efectuării acelor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, cererea privind pe reclamant ……………., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „Palade Bogdan” din București, Str. Ițcani, nr.20, et.}, ap.4, sector 2 și pe pârâtele SC CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN SA (J40/20170/2004, CUI 17012727), cu sediul în București, Bd. Timisoara, Anchor Plaza, nr. 26Z, bl. CORP C, et. 1, sector 6 și SC CREDIT EUROPE BANK NV, persoană juridică olandeză, înregistrată la Registrul Comerțului si Camerei de comerț din Amsterdam, prin mandatar SC CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN SA.

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzută în art.4.4, prima teză din contractul de credit nr….. din ………, în varianta sa inițială, în ceea ce privește sintagma ”fără a fi obligat în nici un fel”.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul București – Secția a Vl-a Civilă.