Comisionul de acordare si administrare clauza abuziva in contractul de credit

comisionul de acordare si administrare clauza abuziva in contractul de credit

Opinia unui judecator din cadrul Tribunalului Bucuresti intr-un dosar de clauze abuzive:

Opinia separată a doamnei judecător ……

În opinia mea este întemeiat apelul formulat de apelanții-reclamanți …., împotriva sentinței civile nr. …./24.05.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. ….., în ceea ce privește criticile privind constatarea caracterului abuziv și nulității absolute ale clauzelor de la art. 4.10 lit. a și 4.10 lit. b din contractul de eredit nr. HL …../13.02.2008 privind comisionul de acordare și comisionul de administrare și obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumelor achitate în baza clauzelor menționate, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data perceperii sumelor și până la plata integrală a acestora.

Dreptul aplicabil:

În principal, apelanții-reclamanți și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile Legii nr. 193/2000.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de apelanții-reclamanți, în analiza sa, tribunalul se va raporta la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți (profesioniști) și consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractelor de credit, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.

Tribunalul constată că actul normativ specificat este incident raporturilor juridice stabilite între părți, având în vedere că apelanții-reclamanți au calitatea de consumatori, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. l , iar instituția de credit cu care s-a încheiat contractul este comerciant (profesionist), perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din această lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. I din Legea nr. 193/ 2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În continuare, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/ 2000 în cazul contractului de credit dedus judecății, constat indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu apelanții-reclamanți, ci au fost preformulate de către bancă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat de părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestora părțile discută și negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregitne sau parțial în întregime numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat,

Prin urmare, instanța va înlătura susținerea intimatei-pârâtei vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost negociate cu apelanții-reclamanți.

Intitnata-pârâta nu a furnizat nicio explicație plauzibilă, din care să rezulte că părțile au negociat înainte de încheierea contractului.

Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, tribunalul constată că trebuie să verifice următoarele condiții:

1. I) clauza contractuală să nu fi fost negociată;

• prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
• dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința buneicredințe.

Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

1. natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
2. toți factorii care au determinat încheierea contractului;
3. alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Pe fondul apelului, se rețin următoarele:

Cu privire la comisionul de acordare, prevăzut la art. 4.10 lit. a din contractul de credit nr. HL ……./13.02.2008, se rețin următoarele:

Apreciez că pot fi analizate clauzele ce instituie comisioane datorate de consumator, deoarece nu fac parte din obiectul principal al contractului. In cazul contractelor de credit bancar obiectul principal al contractului este limitat la obligația de restituire a creditului și de plată a dobânzii și/ sau penalităților prevăzute în contract pentru nerespectarea scadenței.

Consider că acest comision de acordare este abuziv perceput cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. l , 2 și 3 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, potrivit acestor texte legale, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, conform art. I din acest act normativ, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Potrivit lit. g) din Anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv profesionistului să interpreteze clauzele contractuale,

Cu privire Ia caracterul abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de acordare din contractul de credit suspus analizei instanței apreciez că acest contract este de adeziune, apelanții-reclamanți fiind obligați să îl semneze în forma stabilită de bancă, neavând posibilitatea de a influența în niciun mod vreuna dintre prevederile din acestora, inclusiv prevederile referitoare la clauza ce reglementează comisionul de acordare, Trebuie subliniat că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorii (adică apelanții-reclamanți) au acționat de pe o poziție inegală, inferioară, în raport cu banca, iar clauzele cuprinse au fost prestabilite de către împrumutător,  a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Apelanții-reclamanți nu au avut posibilitatea de a negocia nicio clauză din contractul dedus judecății, clauzele fiindu-i impuse, în forma respectivă, de către bancă.

Conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr, 193/ 2000 coroborat cu art. 249 din Codul de procedură civilă intimatei-pârâtei îi revine obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauza privind comisionul de acordare, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai mult, constat că intimata-pârâtă nu a înțeles să definească și cuvântul „acordare”, iar în lipsa definirii acestui comision într-un limbaj inteligibil apelanții-reclamanți nu au avut posibilitatea de a înțelege cu claritate motivele pentru care banca a perceput comisionul de acordare în contractul supus analizei. În alte cuvinte, trebuie constatat că terminologia folosită nu este decriptată în cuprinsul Condițiilor generale de creditare pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care a fost percepută această sumă de apelanta-pârâtă.

De asemenea, în contract nu s-a prevăzut motivul pentru care comisionul de acordare este perceput, astfel încât consumatorul nu poate înțelege de ce această sumă ar trebui suportată distinct de dobândă, independent de garanțiile pe care clientul le oferă în executarea obligațiilor și de conduita avută în raporturile cu banca.

Perceperea comisionului de acordare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor, apelanții-reclamanți fiind obligați să plătească o sumă importantă de bani pentru cauze necunoscute.

Comisionul de acordare nu este un echivalent al folosinței sumelor împrumutate astfel cum este dobânda percepută pentru acordarea creditelor, iar perceperea comisionului de acordare înseamnă practic că pentru aceeași prestație, respectiv acordarea creditului, banca percepe o dublă contraprestație: dobândă și comision de acordare. Comisionul de acordare nu are nicio justificare obiectivă în derularea contractului, fiind perceput în mod abuziv.

Consider că are caracter abuziv clauza de la art. 4.10 lit. b din contractul de credit nr. HL …./13.02.2008 privind comisionul de administrare.

Contrar celor susținute de intimata-pârâtă, apreciez că are caracter abuziv clauza anterior menționată, care nu a fost negociată.

Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind indicate în contract toate elementele necesare pentru perceperea comisionului de administrare. Astfel, nu au fost specificate în niciun mod activitățile și operațiunile de administrare care să justifice perceperea unui asemenea comision.

Consider că apelanții-reclamanți nu au fost informați corespunzător cu privire la obligația de a plăti comisionul de administrare și la prestația intimatei-pârâte în schimbul acestui comision, context în care nu prezintă relevanță că sumele respective au fost incluse în graficele de rambursare, care fac parte integrantă din contractul de credit suspus analizei. Mai constat că acest comision are o valoare deloc neglijabilă în raport de costul creditului.

Totodată, constat că această clauză privind comisionul de administrare nu respectă exigențele bunei-credințe, inserarea comisionului de administrare vătămând interesele patrimoniale ale apelanților-reclamanți. Prin includerea acestui comision în contract s-a urmărit în realitate obținerea unui avantaj disproporționat față de prestația efectuată de intimata-pârâtă, stabilirea comisionului în discuție reprezentând o modalitate de percepere a unei dobânzi mai mari decât cea menționată cu acest titlu în contract în detrimentul apelanților-reclamați.

Comisionul de administrare nu face parte din prețul contractului astfel că poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/ 2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13/ CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive În contractele Încheiate cu consumatorii, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

De asemenea, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE pronunțate în cauza C-484/ 08 — Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 8 din Directiva nr. 93/ 13/ CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă e, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil” n hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-26/ 13 — Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai împotriva OTP Jelzalogbank Zrt s-a reținut că, ținând seama și de caracterul derogatoriu al art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, In sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13.

Cum jurisprudența C.J.U.E. este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al oricăror clauze contractuale, inclusiv cele care prevăd comisioane, dacă aceste clauze nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Consider că nu se poate reține că nu ar putea fi considerat abuziv comisionul de administrare, cât timp se referă la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece prețul contractului este acela prevăzut la art. 1.1 din contractul de credit analizat, și anume valoarea creditului. Chiar dacă s-ar considera că acest comision face parte din obiectul principal al contractului, apreciez că acesta poate fi analizat din perspectiva prevederilor Legii nr. 193/ 2000, întrucât clauza care îl conține nu este redactată în mod clar și inteligibil.

În același sens este și jurisprudența relevanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Chiar dacă se referă la alt comision, consider că cele reținute de instanța supremă pot fi reținute cu titlu de principiu și în prezenta cauză. Astfel, instanța supremă a reținut în Decizia nr. 578 din 14 februarie 2013 a Secției a 11-a civilă (http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202013/SC%2011%20dec%20r%20578%202013.htm) că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/ 2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Sensul acestei prevederi este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plătește o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condițiile convenite prin contract. Prin urmare, este posibilă analizarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, ca parte componentă din costul total al creditului, având în vedere faptul că art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/ 2000 nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.

Sintagma ”exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” folosită de legiuitorul național în cuprinsul Legii nr. 193/ 2000, cât și cea folosită în norma comunitară, exprinłate în mod clar și inteligibil”, nu pot li reduse la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această nłențiune în cuprinsul unui act normativ, ei la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât eonsułnatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu. Pe acest aspect, deși comisionul de risc tăce parte din costul total al contractului de credit, clauza ce reglementează perceperea acestuia poate ti analizată în condițiile în care ea nu este exprimată în mod clar și inteligibil, lăsând loe la echivoc.

Apreciez că este necesară expunerea în contract sau în anexele la acesta, însușite de împrumutat, a mecanismului clar de calcul al acestui comision, care implică nu doar indicarea procentului și a periodicității, ci și modului de calcul. Înmânarea graficelor de rambursare nu este suficientă, în opinia mea, întrucât acestea nu indică în mod generic modul de calcul al comisionului, ei doar sumele concrete care trebuie achitate în fiecare lună. Astfel, împrumutatul ar ti pus în situația de a efectua propriile calcule pentru a determina modul de funcționare a acestui comision. Or, rațiunea legislației din materia dreptului consumatorului, care impune caracterul clar și inteligibil al costului unui serviciu, este aceea de a asigura o deplină informare a neprofesionistului, prin date accesibile, pentru ca acesta să decidă în deplină cunoștință de cauză la data încheierii contractului.

Necesitatea existenței unui mecanism clar de calcul al prețului unui serviciu a fost evidențiată și de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-26/13 Arpad Kasler Hajnalka Rabai vs OTP Jelzalogbank Zrt, când a apreciat că, pentru ca o clauză să fie considerată inteligibilă, este necesar ca în contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

În condițiile în care clauza privind comisionul de administrare nu este clară și inteligibilă, aceasta poate face obiectul cenzurii instanței, chiar dacă reprezintă contravaloarea unor servicii. Apreciez că sunt îndeplinite în privința acestei clauze și celelalte condiții prevăzute de lege pentru declararea ei ca abuzivă, respectiv existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe. Astfel, apelanților-reclamanți li se percep sume importante de bani, fără a cunoaște exact mecanismul de calcul, existând și posibilitatea modificării acestui mecanism în mod unilateral de către bancă, atât timp cât coordonatele sale nu au fost în mod transparent trasate prin acordul părților.

In ceea ce privește sancțiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale mai sus arătate, apreciez că aceasta este nulitatea absolută, pentru c următoarele considerente:

Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/ 2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea. Legea nu menționează expres dacă este vorba de o nulitate absolută sau una relativă, fapt pentru care stabilirea felului nulității se face prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma juridică nerespectată, cu luarea în considerare și a cauzei de nulitate, a terminologiei folosite în cuprinsul normei juridice, a regimului juridic al sancțiunii.

Apreciez că articolul menționat stabilește sancțiunea nulității absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive având în vedere că textul legal folosește sintagma cu caracter imperativ „clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele „anulabile” sau „pot fi anulate”, caracteristice nulității relative. În plus, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual și contravine bunei-credințe, prin profitarea de poziția subordonată a cocontractantului, autorul acesteia urmărește un scop ilicit și/ sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută, și nu de nulitate relativă. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmărește doar vicierea consimțământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anułnite condiții, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obținerea unor venituri mai mari, profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, și care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condițiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziție econołnică privilegiată.

Nu în ultimul rând, apreciez că lipsirea de efecte a clauzelor abuzive din contractele de adeziune, nenegociate de părți, are rolul de a ocroti un interes general, al tuturor consumatorilor prin protejarea acestora împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economie pe care o dețin, fiind vorba de norme juridice de ordine publică cu un evident caracter imperativ.

Pentru motivele arătate, consider că trebuia constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută ale clauzelor de la art. 4.10 lit. a și 4.10 lit. b din contractul de credit nr. HL ….13.02.2008 privind comisionul de acordare și comisionul de administrare

Cererea de restituire a sumelor încasate în baza clauzelor privind comisionul de acordare și comisionul de administrare este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției tîłndamentului executării prestației apelanților-reclamanți, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza căreia aceștia și-au executat obligațiile.

Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 1341 și urm. din Codul civil din anul 2009 (aplicabil în speță față de momentul la care se pune problema restituirii sumelor – data rămânerii C) definitive a hotărârii privind constatarea nulității absolute a clauzelor constate ca fiind abuzive), ce reglementează instituția plății nedatorate, constat întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de apelanții-reclamanți— solvens cu privire la sumele încasate în baza clauzelor privind comisionul de acordare și comisionul de administrare, constatate ca fiind nule, a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective ca urmare a constatării caracterului lor abuziv, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației.

Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă intimatei-pârâtei— accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credintă, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit preredactat de aceasta privind comisionul de acordare și comisionul de administrare, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, având în vedere și prevederile O.G 9/2000, precum și prevederile O.G. 13/2011, consider că trebuia obligată intimata-pârâtă la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, precum și la plata dobânzii legale de la data încasării acestor sume și până la achitarea integrală a debitului.

Pentru considerentele expuse, apreciez că trebuia admis apelul formulat de apelanții-reclamanți …. împotriva sentinței civile nr. ….24.05.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. …. și schimbată în parte sentința apelată, în sensul constatării caracterului abuziv și nulității absolute ale clauzelor de la art. 4.10 lit. a și 4.10 lit. b din contractul de credit nr. HL …./13.02.2008 privind comisionul de acordare și comisionul de administrare și obligării pârâtei la restituirea sumelor achitate în baza clauzelor menționate, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data perceperii sumelor și până la plata integrală a acestora.

In drept, au fost avute în vedere dispozițiile legale deja evocate și art. 480 din Codul de procedură civilă.