You've successfully subscribed to Blog Avocat Palade Bogdan
Great! Next, complete checkout for full access to Blog Avocat Palade Bogdan
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.

Cum se face o contestatie la executare silita?

Bogdan Palade
Bogdan Palade

Practica judecatoreasca: hotarare definitiva anulare executare silita:

DOSAR NR. X/262/2016

R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA – SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR….
Şedinţa publică din data de ….02.2017

Pe rol fiind soluţionarea apelului civil declarat de apelanta – intimată CC, cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr. 493 din 29.07.2016, pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. X/262/2016, în contradictoriu cu intimatul – contestator CC, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „CC”, din CC, având ca obiect „ contestaţie la executare”.
Apelul a fost timbrat cu suma de 87,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit Ordinului de plată nr. 340010852 din 25.10.2016
La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat avocat CC în calitate de apărător ales al intimatului – contestator, lipsă fiind intimatul – contestator CC şi reprezentantul apelantei – intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul de şedinţă referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită şi alte măsuri dispuse de instanţă.
După referatul cauzei, preşedintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că la acest termen este legal îndeplinită, după care:
Avocat CC depune la dosarul cauzei chitanţa seria DB, nr. 965863 din 27.01.2017 în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu apărător, însoţită de concluziile scrise ale intimatului – contestator şi practică judiciară în materie. Având cuvântul, învederează instanţei că în cauză nu mai are alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probatorii de administrat.
Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, tribunalul se socoteşte lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică de la acest termen. Astfel, în baza art. 392 Cod procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluţionat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi condiţiile prevăzute de art. 216 Cod procedură civilă.
Avocat CC având cuvântul pentru intimatul – contestator, solicită instanţei respingerea apelului ca nefondat, potrivit considerentelor expuse pe larg în întâmpinare, în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a soluţiei instanţei de fond. Precizează instanţei că potrivit art. 405 Cod procedură civilă termenul de prescripţie al dreptului apelantei intimate de a cere executarea silită a sentinţei civile 6425/2009 este de 3 ani şi a început să curgă la data de 17.12.2009, împlinindu-se la 17.12.2012.Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător.
Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile şi rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL :

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 493/29.07.2016 Judecătoria Moreni a admis contestaţia la executare formulată de către contestatorul CC în contradictoriu cu intimata CC., a anulat toate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4264/2013 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi CC, a admis în parte cererea accesorie având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, a obligat intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1.240,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 40,8 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu certificarea si fotocopierea dosarului de executare, iar 1.200 lei constituie onorariul de avocat şi a respins ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa nr. 61 din 9 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. X/120/2008 de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis în parte cererea formulată de către contestatorul din prezenta cauză şi de alte persoane, iar intimata a fost obligată la plata către aceştia a drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
În 16 aprilie 2009, contestatorul şi alte persoane au formulat cereri de executare silită împotriva intimatei, înregistrate în aceeaşi dată la Biroul Executorului Judecătoresc CC, privind recuperarea sumelor stabilite prin titlul executoriu, dosare înregistrate sub nr. 7174/2009 – 7219/2009.
În 25 martie 2009, prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 572 din 25 martie 2009, pronunţată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. X/120/2008, s-a admis recursul intimatei şi s-a modificat în parte Sentinţa nr. 61 din 9 ianuarie 2009, în sensul respingerii cererii privind plata drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Faţă de desfiinţarea sentinţei judecătoreşti în baza căreia s-a pornit executarea silită, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ţinând cont că în calea de atac a recursului nu s-a dispus altfel, Judecătoria Petroşani a constatat prin Sentinţa civilă nr. 6425/17.12.2009, pronunţată în dosarul nr. X/278/2009, că executarea silită pornită în baza sentinţei pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a încetat, motiv pentru care a admis contestaţia la executare formulată de către intimata din această speţă, a admis cererea privind întoarcerea executării silite şi a obligat fiecare parte perdantă, inclusiv pe contestator, la plata către CC. a sumei de 2.418,79 lei (f. 83-87).
În data de 14.11.2013, intimata a sesizat Biroul Executorului Judecătoresc CC cu o cerere de executare silită îndreptată împotriva petentului CC şi înregistrată sub nr. de dosar 4264/2013 (f. 81, 80).
Dispoziţiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, executarea silită începând odată cu sesizarea organului de executare, iar hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 622 alin. (2) şi art. 27 din noul Cod de procedură civilă (N.C.proc.civ.)].
Conform art. 710 C.proc.civ., prevederile capitolului V privitor la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită se completează cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă, articolul 6 alin. (4) din noul Cod civil statuând că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Per a contrario (în înţeles contrar), prescripţiile împlinite înainte de intrarea în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse legii vechi.
De asemenea, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, care începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită [art. 405 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.1865].
În acelaşi timp, art. 374 C.proc.civ. de la 1865 prevede că hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formulă executorie, învestindu-se cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege [art. 376 alin. (1) C.proc.civ.1865].
Potrivit art. 402 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 4001 şi al art. 401 alin. 2, hotărârile date în primă instanţă, potrivit legii, fără drept de apel, fiind definitive [art. 377 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.1865].
Coroborând prevederile legale enunţate anterior, prima instanţă a conchis că, deşi prezenta contestaţie la executare se soluţionează conform noului Cod de procedură civilă ca urmare a sesizării organului de executare la data de 14.11.2013, caracterul de titlu executoriu al hotărârii de care se prevalează intimata se raportează la legea în vigoare în momentul sesizării Judecătoriei Petroşani (vechiul Cod de procedură civilă), în vreme ce prescripţia dreptului de a obţine executarea silită în baza Sentinţei nr. 6425/2009 este supusă, la rândul ei, dispoziţiilor Codului de procedură civilă de la 1865.
Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că Sentinţa civilă nr. 6425/17.12.2009, definitivă din ziua pronunţării, trebuia pusă în executare în termen de 3 ani de la momentul rămânerii definitive şi, pe de altă parte, că intimata a sesizat executorul în data de 14.11.2013, instanţa a apreciat că dreptul de a obţine executarea silită era prescris la momentul începerii executării silite.
Pe cale de consecinţă, constatând că executarea silită s-a desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui titlu ce îşi pierduse puterea executorie, instanţa a admis contestaţia la executare şi a anulat toate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4264/2013 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi CC.
În privinţa cheltuielilor de judecată, instanţa a menţionat că petentul a solicitat, la ultimul termen de judecată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, taxa judiciară de timbru şi cheltuielile efectuate cu certificarea si fotocopierea dosarului de executare, în valoare de 52 lei (f. 56, 96).
Reţinând, în primul rând, că valoarea cheltuielilor pe care contestatorul trebuia să o avanseze este de 40,80 lei (f. 63), iar nu de 52 lei, şi, în al doilea rând, că taxa judiciară de timbru nu intră în cheltuielile de judecată pe care partea care a pierdut procesul ar trebui să le plătească părţii care a câştigat, ci se restituie, la cererea petiţionarului, după ce hotărârea va fi rămas definitivă, conform art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa a admis în parte cererea accesorie şi a obligat intimata, care a pierdut procesul, în temeiul art. 453 alin. (1) N.C.proc.civ., la plata către contestator a sumei de 1.240,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 40,80 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu certificarea si fotocopierea dosarului de executare, iar 1.200 lei constituie onorariul de avocat [chitanţa nr. 965825/19.07.2016 privind onorariul avocaţial (f. 94), f. 56].
Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea intimatei având ca obiect obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) N.C.proc.civ., interpretat per a contrario (în înţeles contrar).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata arătând că prin sentinţa apelată instanţa a admis contestaţia, anulând formele de executare silită efectuate în dosarul nr. 4264/2013 ca urmare a constatării prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 6425/17.12.2009, că pentru a pronunţa aceasta sentinţa, judecătorul fondului a reţinut, în esenţă, că titlul executoriu ce a mobilizat procedura de executare silită este o hotărâre dată fără drept de apel şi este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, moment de la care s-a născut dreptul creditoarei de a solicita executarea silită.
Astfel, cum titlul a fost pronunţat la data de 17.12.2009. instanţa a apreciat că cererea de executare făcută la data de 14.11.2013 este realizată cu nesocotirea termenului de 3 ani, de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
A arătat că eroarea făcută de instanţă constă în aceea că a verificat temeinicia excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silita prin prisma dispoziţiilor Codului de procedură civilă vechi, pornind de la premisa că hotărârea a fost pronunţata sub auspiciile vechiului cod şi de la o interpretare total eronată a dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012. Din interpretarea acestor dispoziţii citate de instanţă, rezulta că executările silite începute după intrarea în vigoare a noului cod sunt supuse dispoziţiilor acestuia.
Or. executarea în cauză a început după intrarea în vigoare a acestui Cod, cererea de executare silită formulată de aceştia în calitate de creditori, la 14.11.2013, marcând debutul acestei proceduri, neprezentând relevanţă dacă titlul ce a ocazionat executarea este pronunţat sub auspiciile vechii proceduri sau noilor dispoziţii de procedură.
Astfel, s-a statuat că, în cazul executării silite, va fi aplicabilă (exclusiv!) legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispoziţiile art. 622 alin. 2 NCPC, din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv – şi aceasta este cea mai importantă precizare – tuturor procedurilor judiciare incidente – din contră, dacă a fost demarată sub auspiciile legii noi, toate chestiunile privind executarea se supun dispoziţiilor noi.
Totodată, a arătat că aceeaşi concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art. 25 din Noul Cod de Procedura Civila, care prevăd în mod expres că „procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”. Per a contrario, rezultă că executările silite începute sub legea nouă, indiferent dacă titlul ce se vrea a fi pus în executare a fost dat sub această lege, el putând fi obţinut şi sub vechea lege, căci „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, sunt supuse legii noi.
Astfel, cum executarea s-a demarat sub auspiciile noului cod de procedură civilă, la nivelul anului 2013, după data de 15 februarie, constituindu-se dosarul de executare 4264/2013, rezultă că dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cele ale acestui cod, deopotrivă sub aspectul procedurii de executare propriu-zisă, contestaţiei la executare şi prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, căci legiuitorul nu distinge.
Aşadar, trebuiau a fi reţinute următoarele dispoziţii legale, incidente în materie: art. 622, art. 634, art. 705 şi 711 şi următoarele Cod procedură civilă şi că sentinţa civilă nr. 6425/17.12.2009 pronunţata de Judecătoria Petroşani in dosarul nr. X/278/2009, fiind o hotărâre supusa recursului, nu a devenit definitivă la data pronunţării, ci după scurgerea termenului de 15 zile de la comunicare în care putea fi atacata cu recurs.
În speţa de faţă, sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 15.11.2010, când a fost respins recursul ca nefondat. Or, cererea de executare silită a fost formulată anterior împlinirii unui termen de trei ani de la acest moment, al rămânerii irevocabile a hotărârii.
A mai susţinut că dacă ar fi să se menţină interpretarea dată de judecătorul fondului, în sensul că dreptul de a cere executarea silită se naşte de la momentul pronunţării hotărârii, căci în practică sentinţa n-ar putea fi pusă în executare de la acest moment, dat fiind că redactarea acesteia nu se face concomitent cu pronunţarea, ci la o data ulterioară; or, cererea de executare silită presupune existenţa titlului în format material, originalul titlului trebuind să însoţească cererea de executare, în absenţa unei hotărâri în materialitatea ei, nu se poate vorbi de un titlu executoriu apt de a fi pus în executare silită, s-ar ajunge să se creeze o situaţie defavorabilă pentru creditor, care s-ar vedea obligat, sub imperiul temerii împlinirii termenului de prescripţie, să procedeze la executarea unui titlu care nu este încă definitiv.
Astfel, judecătorul fondului a omis că executarea se făcea pe riscul creditorului (definitivarea si validitatea sentinţei ce constituie titlu executoriu fiind condiţionate de respingerea recursului), care ar fi expus la eventuale daune în cazul unei întoarceri a executării.
De asemenea, relevant este şi rolul pe care îl are prescripţia, şi anume, acela de a-1 stimula pe creditor de a-şi realiza pretenţiile în timpul prevăzut de lege, în vederea înlăturării cât mai rapide a incertitudinii drepturilor, constituindu-se totodată într-o sancţiune pentru creditorul nediligent, care rămâne în pasivitate.
Or, nu se poate aprecia că, atâta timp cât creditorul nu a obţinut o hotărâre cu caracter definitiv, care ar fi susceptibilă de desfiinţare, acesta este nediligent. Este nediligent doar cel care deţine un titlu definitiv, imposibil de desfiinţat, şi nu procedează la executare silită.
Astfel, este evident ca termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită începe să curgă din momentul în care suntem în situaţia unui creditor nediligent, şi anume de la data când se naşte necondiţionat şi fără risc dreptul de a cere executarea silită.
Astfel, în cazul acestora este clar că termenul a început să curgă la data rămânerii irevocabile a hotărârii, când s-a născut necondiţionat şi fără risc dreptul de a cere executarea silită, context în care se impune cu forţa evidenţei că executarea a fost începută cu respectarea termenului de prescripţie defipt.
Rezultă astfel că judecătorul fondului în mod greşit a apreciat că dreptul la executare silită s-a născut la data pronunţării sentinţei, în realitate dreptul născându-se, pur şi simplu, la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei, când creditorii au cunoscut efectiv că punerea în executare a titlului se face fără riscul ca acesta să fie desfiinţat.
Chiar si sub auspiciile vechiului cod de procedura civila, practica judecătoreasca nu aprecia ca termenul de prescripţie curge de la data pronunţării hotărârii, căci la acel moment nu se putea cere investirea cu formula executorie, ci aprecia că momentul comunicării este cel de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita. În acest sens, solicită a se reţine considerentele Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1695/R/2006, nepublicată, potrivit cu care „termenul de prescripţie curge de la data la care creditorul putea să ceară învestirea cu formulă executorie. Aceasta nu poate fi data pronunţării, deoarece hotărârea nu este încă redactată şi comunicată părţilor. Data la care se prezumă că creditorul poate cere învestirea cu formulă executorie este data la care acestuia i s-a comunicat hotărârea respectivă”.
De asemenea, a arătat că nejudicioasă este şi dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.200 de lei.
Astfel, deşi instanţa avea posibilitatea de a reduce cuantumul onorariului de apărător, aceasta 1-a menţinut, fără să facă trimitere, chiar şi în abstracto) la volumul de muncă, natura şi importanţa intereselor în cauză, nearătând de ce a apreciat întemeiat acest cuantum.
A apreciat că există argumente ce erau de natură a conduce la reducerea onorariului de apărător. Astfel, activitatea efectiv prestată s-a rezumat la redactarea contestaţiei, răspunsul la întâmpinare şi concluziile fiind o reiterare a motivelor contestaţiei, şi la reprezentarea în instanţă la un singur termen de judecată. Astfel, durata de soluţionare a contestaţiei conduce la ideea unei complexităţi reduse. De asemenea, şi raportat la valoarea sumei contestate, onorariul avocatului apare excesiv.
Pentru motivele expuse a solicitat admiterea apelului şi pe cale de consecinţă să se dispună schimbarea hotărârii atacate şi pe fond, respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20 octombrie 2016 (f. 16-18) intimatul contestator a solicitat, în principal respingerea apelului ca tardiv formulat, iar în subsidiar ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
În motivare a arătat că solicită a se constata că termenul procedural de 10 zile pentru promovarea căii de atac a apelului s-a împlinit la data de 19.09.2016, motiv pentru care apelul formulat la data de 20.09.2016 este tardiv formulat, astfel că a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii formulării apelului.
A mai arătat că apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut ca prescris dreptul de a mai cere executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6425/17.12.2009 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. X/278/2009 întrucât potrivit art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012 dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.
De asemenea, a mai arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 76/2012 „termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă”, ori având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului X/278/2009 al Judecătoriei Petroşani a fost început înainte de data de 15.02.2013, acesta nu este supus Legii nr. 134/2010, caracterul executoriu al sentinţei fiind stabilit conform art. 373 şi art. 376 alin 1 raportat la art. 377 Cod procedură civilă de la 1865.
Totodată, a mai susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 405 din Vechiul Cod de procedură civilă termenul de prescripţie al dreptului apelantei intimate de a cere executarea silită a sentinţei nr. 6425/17.12.2009 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. X/278/2009 este de 3 ani şi a început să curgă la data de 17.12.2009, iar cererea de executare silită a fost înregistrată la data de 20.12.2013, motiv pentru care a solicitat în principal respingerea apelului ca tardiv, iar în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de apel privind greşita aplicare a dispoziţiilor vechiului cod de procedură civilă în ceea ce priveşte prescripţia, tribunalul reţine că nu este întemeiat.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în cauză sunt aplicabile în ceea ce priveşte caracterul de titlu executoriu al hotărârii judecătoreşti dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă.
Astfel, în cauză se pune problema aplicării în timp a legilor cu privire la prescripţie, aspect care este reglementat de dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Codul civil potrivit cu care „prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Aşadar, pentru a aprecia asupra momentului la care sentinţa civilă nr. 6425 din 17.12.2009 pronunţată de Judecătoria Petroşani a devenit executorie şi putea fi pusă în executare trebuie să ne raportăm la legea în vigoare la momentul pronunţării acesteia.
Dispoziţiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 vizează aplicarea procedurii executării silite reglementată de noul cod de procedură silită, însă nu şi a acestui aspect, interpretarea contrară fiind contrară principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Astfel, dacă am accepta interpretarea apelantului, ar însemna să acceptăm ideea că, urmare a intervenirii noului Cod de procedură civilă, o creanţă prescrisă, deci imperfectă, redevine o creanţă perfectă, aptă de a fi pusă în executare silită, lucru ce nu poate fi primit.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind data de început a termenului de prescripţie, tribunalul reţine că nu este întemeiat.
Astfel, conform art. 402 alin. 2 din C.proc.civ. de la 1865, aplicabil potrivit celor de mai sus, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 4001 şi al art. 401 alin. 2, iar potrivit art. 300 alin. 1 din C.proc.civ. de la 1865, „recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege. Legea nu prevede pentru cazul de faţă în sensul contrar, al suspendării executării prin formularea recursului.
Totodată, potrivit art. 376 alin. 1 C.proc.civ. „se investesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că dreptul de a cere executarea silită se naşte întotdeauna în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, iar acesta se determină potrivit art. 377 C.pr.civ.
Conform art. 377 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. de la 1865 sunt hotărâri definitive hotărârile date în primă instanţă, potrivit legii, fără drept de apel, prin urmare, în cazul hotărârilor date în primă instanţă fără drept de apel, acestea devin definitive încă de la data pronunţării.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 405 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865, potrivit cu care „termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită”, adică de la momentul dobândirii caracterului executoriu, care coincide cu momentul rămânerii definitive,  iar în speţa de faţă acest moment este data pronunţării sentinţei civile nr. 6425 din 17.12.2009 de către Judecătoria Petroşani, dat fiind că este vorba despre o sentinţă dată fără drept de apel, în înţelesul art. 377 Cod .proc.civ. în redactarea din 1865, tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a constatat că este prescrisă executarea silită a titlului executoriu reprezentat de această sentinţă.
Nu poate fi primit argumentul apelantului în legătură cu necesitatea existenţei unei hotărâri ce se poate executa „fără risc” pentru a putea începe cursul prescripţiei, aceasta noţiune nefiind prevăzută şi neputând fi dedusă din vreo dispoziţie legală.
Totodată, nu poate fi primit argumentul apelantului potrivit căruia termenul de prescripţie ar curge de la momentul comunicări hotărârii, prin raportare la necesitatea investirii cu formulă executorie, având în vedere că cererea de învestire a hotărârii cu formulă executorie nu se încadrează în dispoziţiile art. 4052 alin. (1) referitor la condiţiile în care se întrerupe cursul prescripţiei şi deci nici nu poate amâna începerea acestuia.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată, tribunalul reţine că nu este întemeiat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. 2 teza I C.proc.civ. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Acest text de lege menţionează aşadar trei criterii în raport de care se poate aprecia caracterul rezonabil al nivelului onorariului şi anume: valoarea obiectului cauzei, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat, care trebuie coroborate cu împrejurările concrete relevante ale cauzei.
Valoarea litigiului este de 2.923,92 lei, complexitatea cauzei fiind medie, prin raportare la problema de drept în discuţie.
În ceea ce priveşte valoarea litigiului, importanţa acestuia, tribunalul reţine că este aspectul care îl determină pe client să accepte un onorariu mai mare sau mai mic, existând, în principiu, un raport de proporţionalitate directă între valoarea litigiului şi valoarea onorariului.
Pe de altă parte, activitatea desfăşurată de avocat, prefigurată de acesta la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică constituie aspectul în raport de care avocatul stabileşte onorariul, existând de asemenea un raport de proporţionalitate directă între cantitatea de muncă şi implicit de timp necesare pentru susţinerea apărării într-un litigiu şi valoarea onorariului.
În acelaşi timp, complexitatea cauzei, reprezintă gradul ridicat de dificultate al litigiului, care necesită aplicarea unor cunoştinţe specifice şi un studiu aprofundat din partea apărătorului şi care, implicit justifică un onorariu superior.
Totodată, cele trei criterii trebuie avute în vedere împreună, întrucât în caz contrar s-ar putea ajunge la soluţii inechitabile.
Astfel, o valoare mică a unui litigiu, nu exclude necesitatea unui volum de muncă mare din partea avocatului şi viceversa.
Analizând din perspectiva celor trei criterii prevăzute de art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanţa constată că suma de 1.200 lei stabilită cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat de către prima instanţă nu este exagerată.
Astfel, este vorba de un litigiu cu valoare medie, cu un grad de complexitate mediu şi în care cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată, activitatea avocatului fiind corespunzătoare.
Totodată, tribunalul nu poate face abstracţie de faptul că, prestarea serviciului avocaţial constând în asistenţa şi reprezentarea unei persoane presupune, indiferent de valoarea şi complexitatea cauzei, desfăşurarea unui minim de activitate, căreia îi corespunde, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, un minim de retribuire.
Astfel, avocatul intimatului pârât a trebuit să studieze actele dosarului, să formuleze contestaţia la executare, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise şi să participe la şedinţa de judecată.
În acest sens, tribunalul reţine că, prin raportare la timpul afectat activităţilor desfăşurate şi la obligaţiile pecuniare specifice profesiei de avocat, este rezonabil a aprecia că apărătorul intimatului pârât nu ar fi acceptat un onorariu mai redus decât cel stabilit de prima instanţă, chiar dacă acesta reprezintă aproximativ 41 % din valoarea cererii.
Prin urmare, instanţa conchide că prin solicitarea cu titlul de cheltuieli de judecată a onorariului cu acest cuantum, reclamantul nu a abuzat de dreptul său de a i se restitui cheltuielile efectuate.
Faţă de aceste considerente, reţinând că motivele de apel nu sunt întemeiate, în baza art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat şi va păstra sentinţa civilă apelată.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 453 şi următ. C.proc.civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 C.proc.civ., va obliga apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei seria DB nr. 965863 din 27.01.2017.
În acest sens, tribunalul reţine că, în raport de valoarea litigiului şi de activitatea efectiv desfăşurată în apel de către apărătorul intimatului contestator, onorariul de 1.500 lei solicitat în apel apare ca fiind vădit disproporţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta – intimată CC, cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr. 493 din 29.07.2016, pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. X/262/2016, în contradictoriu cu intimatul – contestator CC, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „CC”, din CC.
Păstrează sentinţa civilă apelată.
Obligă apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 01.02.2017

Bogdan Palade

Telefon: 0740 807 892


Postari recomandate