O speta interesanta, mai putin intalnita in practica a Judecatoriei Sector 2 Bucuresti. Un politist a fost dat in judecata, si obligat de catre instan

Răspundere civilă delictuală. Faptă ilicită. Neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Omisiunea de a semna procesul verbal de contravenţie de către agentul constatator.

Prin cererea depusă la data de 22.04.2015 la B.E.J.A. ”C&H”, numitul B.A. a solicitat executarea silită a reclamantei, fiind deschis dosarul de executare nr.129/2015.
Prin adresa nr. x/2015, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate reclamantei D.G.P.M.B., până la concurența sumei de 850,60 lei, iar ulterior această sumă a fost achitată în contul comunicat de executorul judecătoresc.
În drept, potrivit art. 1384 alin. 1 și 4 C.Civ., cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1357 C.Civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Sintetizând dispozițiile legale expuse și raportându-le la situația de fapt reținută în cauză în baza probei cu înscrisuri ce a fost administrată, instanța constată că pârâtul poate fi obligat la plata către reclamanta a unei sume cu titlu de despăgubiri, numai în măsura în care reclamanta face dovada îndeplinirii în ceea ce îl privește pe acesta a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, precum și numai în ceea ce privește prejudiciul care este consecința directă și necesară a faptei ilicite.
Angajarea răspunderii pentru fapta proprie, presupune existența cumulativă a patru condiții: faptă ilicită săvârşită de autor, prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa autorului faptei ilicite. Proba existenţei acestor patru condiţii cumulative revine reclamantei, în temeiul art. 249 C.P.C.
În ceea ce privește prima condiție, se reține că fapta ilicită, reprezintă acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.
În anumite situații persoanele au obligația prevăzută de lege să săvârșească o anumită activitate, iar abținerea de la îndeplinirea acelei activități sau acțiuni prevăzute de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită. Potrivit art. 41 din Legea nr. 360/2002, polițistul este dator să îndeplinească ”cu competenţă, integritate, corectitudine şi conştiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege.” Totodată, potrivit art. 19 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient, iar art. 17 din O.G. nr.2/2001 prevede că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută procesului-verbal.
Or, în cauza dedusă judecății se reține că prima condiție a răspunderii civile delictuale este îndeplinită, fapta ilicită a pârâtului fiind reprezentată de omisiunea semnării în calitate de agent constatator a procesului verbal de contravenție x/2011, omisiune care a condus la anularea acestui act, prin sentința civilă nr. x/2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă. Instanța reține că și cea de-a doua condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu cauzat de fapta ilicită, este îndeplinită în cauză.
Astfel, prejudiciul reprezintă rezultatele dăunătoare de natură patrimonială sau morală pe care le-a resimțit reclamanta. Pentru a putea fi acordat, prejudiciul trebuie să fie cert, atât în privința existenței sale cât și a posibilității de evaluare. Este cert prejudiciul actual, cât și prejudiciul viitor, în măsura în care este sigur că se va produce.
De asemenea, este necesar ca prejudiciul să nu fi fost reparat. Se reține că prin sentința civilă nr. X/2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.x/2014, instanța a admis cererea numitului B.A. și a dispus obligarea reclamantei din prezenta cauză la plata sumei de 500 de lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentate de cheltuielile de judecată efectuate de petent în dosarul nr. X/2011, iar această sumă a fost achitată de reclamantă numitului B.A. , în cadrul procedurii de executare silită. Or, în ceea ce privește suma de 500 de lei, instanța reține că prejudiciul cauzat reclamantei prin omisiunea pârâtului de a semna procesul verbal de contravenție, este un prejudiciu direct, cert și nereparat.
Pe de altă parte, în ceea ce privește diferența de 350,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită achitate de reclamantă, instanța reține incidența dispozițiilor art. 1384 alin. 4 C.Civ. Astfel, potrivit art. 622 C.P.C., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Intimata, în calitate de comitent, a fost obligată prin sentința civilă nr. 260/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 58428/301/2014 la plata sumei de 500 de lei către numitul B.A. , însă aceasta nu a procedat de bunăvoie la executarea obligației stabilită în mod definitiv prin hotărâre judecătorească, motiv pentru care s-a recurs la procedura de executare silită, fiind deschis la data de 22.04.2015 la B.E.J.A. ”C&H”, dosarul de executare nr.129/2015, în care s-au efectuat cheltuieli de executare 350,60 lei.
Prin urmare, instanța reține că în temeiul art. 1384 alin. 4 C.Civ., pârâtul nu poate fi obligat la plata sumei de 350,60 lei, întrucât acest prejudiciu produs în patrimoniul reclamantei este consecința neexecutării benevole a hotărârii judecătorești de către aceasta, nefiind cauzat în mod direct de fapta ilicită a pârâtului.
Așadar, având în vedere cele expuse mai sus se reține ca fiind îndeplinită în cauză cea de-a doua condiție prevăzută de art. 1357 C.Civ., referitoare la prejudiciu, numai în ceea ce privește suma de 500 de lei la care reclamanta a fost obligată prin sentința civilă nr. 260/15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. X/2014. În ceea ce priveşte condiţia raportului de cauzalitate instanţa reţine că prejudiciul în cuantum de 500 de lei produs reclamantei este consecinţa directă şi imediată a fapta ilicite imputabile pârâtului. Totodată, instanţa apreciază ca fiind îndeplinită şi cea de a patra condiţie pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, reprezentată de culpa autorului faptei ilicite.
Potrivit art. 16 alin. 3 C.Civ. fapta este săvârşită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă.
Astfel, instanța reține că în cauză se pune problema culpei fără prevedere, mai exact a neglijenței pârâtului, care nu a prevăzut rezultatul negativ al omisiunii de a semna procesul verbal de contravenție, deși în condițiile date trebuia și putea să îl prevadă.

Așadar, în considerarea celor expuse, instanța reţine faptul că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului în ceea ce privește suma de 500 de lei, motiv pentru în temeiul art. 1349 C.Civ., art. 1357 C.Civ., art. 1381 C.Civ. și art. 1384 C.Civ , va admite în parte cererea de chemare în judecată și va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei cu titlu de despăgubiri materiale și va respinge în temeiul art. 1384 alin. 4 C.Civ., acțiunea în ceea ce privește suma de 350,60 lei, ca neîntemeiată.