refuz program vizitare minor
Cum procedez?
JUDECĂTORIA BUFTEA SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR…..
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub …., petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI GONȚ, PANAIT și ASOCIAȚII, a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. …./2020, împotriva debitorului …. la solicitarea creditorului …, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr….. din data de 21.12.2017 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr….. rămasă definitivă prin Decizia nr…. din data de 16.10.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr….., pentru obligația de plată stabilită în titlul executoriu, cu cheltuieli de executare.
La dosarul cauzei creditoarea a depus prin intermediul executorului judecătoresc în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul: cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 665 alin. I Cod proc.eiv. și dovada achitării taxei judiciare de timbru in valoare de 20 lei.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Conform art. 632 C.proc civ. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar în conformitate cu dispozițiile art. 663 alin. I C.pr.civ. executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art. 666 alin. 5 C.proc.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege.
Creditoarea se prevalează de o creanță certă, lichidă si exigibilă, constând într-un titlu executoriu, iar instanța constată că nu există niciun impediment la executare.
În consecință, fiind îndeplinite cerințele de fond și formă prevăzute de lege în privința cererii de încuviințare a executării silite formulate de creditor pentru sesizarea organului de executare și înregistrarea acesteia, urmează să admită cererea și să încuviințeze executarea silită, pornită în dosarul de executare nr…./2020 a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr…. din data de 21.12.2017 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. …. rămasă definitivă prin Decizia nr……din data de 16.10.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr….., privind pe creditorul …. și pe debitorul …., pentru creanța decurgând din titlul executoriu, în toate modalitățile de executare prevăzute de lege. Organul de executare va proceda la executarea silită a debitorului întocmai cum este identificată obligația acesteia in titlul executoriu, față de creditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea de încuviințare a executării silite formultă de BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI GONȚ, PANAIT și ASOCIAȚII – CIF RO 23715217 cu sediul în București, B-dul Unirii, nr. 13, Bloc 2C, Sector 4 și formulată de creditorul ….. cu domiciliul ales la C.I. Palade Bogdan în București, Strada Itcani, nr.20, Etaj 1, Apartament 4, Sector 2 în contradictoriu cu debitorul ….
Încuviințează executarea silită în baza titlului executoriu Sentința civilă nr….. din data de 21.12.2017 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. …. rămasă definitivă prin Decizia nr…..in data de 16.10.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr….. și autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, în toate formele de executare.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 18.02.2020.
Join the newsletter to receive the latest updates in your inbox.