Timpul de munca si timpul de odihna

Dreptul muncii – timpul de odihnă si timpul de muncă

Pentru început, menționez că, din punct de vedere al Codului Muncii, TIMPUL DE MUNCĂ reprezintă acea perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile/atribuțiile conform fișei postului.

Dispozițiile art. 112 din Codul Muncii prevăd că pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

În cazul tinerilor în varstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe saptamană.

Cu toate acestea, legislația muncii prevede și cazuri de EXCEPȚIE în care durata timpului de muncă, ce INCLUDE și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână dar cu anumite condiții.

Ce trebuie să rețineți este că, DE REGURĂ, durata maximă legală a timpului de muncă NU poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare iar în mod excepțional peste această durată de 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni sau 6 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe saptămână.

RETINEȚI !

1. Pentru anumite sectoare de activitate sau profesii se poate stabili prin NEGOCIERI colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai MICĂ sau mai MARE de 8 ore.
2. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioaă de repaus de 24 de ore.

În ceea ce privește MUNCA SUPLIMENTARĂ, fac precizarea că aceasta reprezintă acea muncă prestată de angajat în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal la care am făcut referire mai sus.

Din dispozitiile Codului muncii referitoare la munca suplimentară se deduc cateva elemente importante:

• este necesar acordul salariatului pentru a efectua muncă suplimentară, angajatorul neputând să-l forțeze pe acesta să muncească peste programul normal de lucru, decât în caz de forță majoră,

• munca suplimentară împreună cu cea prestată in timpul normal de lucru nu poate depăsi 48 de ore decât în condițiile stabilite de art. 112 din Codul muncii.

Deși la nivelul Uniunii Europene s-a prevăzut durata maximă a “overtime-ului”, legiuitorul român nu a prevăzut o limită superioară a orelor suplimentare, ceea ce înseamnă că salariatul își poate da acordul să presteze ore suplimentare pe parcursul întregului an calendaristic, ajungându-se astfel la 300 de ore.

Spre exemplu:

În Franța, timpul normal de lucru este de 35 ore săptămânal, dar durata maximă de muncă este de 48 de ore săptămânal, iar durata medie este de 44 de ore, calculată pe o perioadă de referință de 12 săptămâni consecutive. Așadar, orele suplimentare pot fi prestate în limitele contingentului anual care poate fi depășit sau redus prin acorduri colective.

In Elvetia lucrurile sunt si mai clare în sensul că prin Legea federală a muncii în industrie, artizanat si comerț din 13 martie 1994, revizuită în 1998, munca suplimentară este limitată la 2 ore pe zi sau 170 ore anual.

In Italia, limita maximă a numarului de ore suplimentare este de 250 ore anual.

Concediul anual

La nivelul Uniunii Europene s-a impus prin Directiva 2003/88 ca statele membre să garanteze oricărui lucrator dreptul de a beneficia de un concediu anual plătit de cel puțin patru saptămâni, potrivit legislației sau practicilor naționale.

Această perioadă minimă de concediu anual plătit nu poate fi inlocuită cu o indemnizatie decât în mod excepțional, în cazul încetării contractului individual de muncă.

Legislația româna răspunde, în linii generale, exigențelor comunitare astfel că potrivit art. 145 din Codul muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual plătit este de 20 de zile lucratoare.

Durata efectiva se stabileste prin contractul individual de muncă aplicabil, cu respectarea legii si a contractelor colective aplicabile și se acordă proporțional cu activitate prestată într-un an calendaristic.

Sărbatorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite, stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

RETINEȚI!

Concediul de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic însă angajatorul nu vă poate îngrădi dreptul de a vă lua toate zilele de concediu la început de an din prisma acestui considerent.

Cu toate acestea,  în ipoteza în care părăsiți compania în cursul acelui an, trebuie să aveți în vedere că veți fi obligat să restituiți sumele de bani pentru zilele de concediu necâștigate prin muncă.