Celule stem penalitati respinse de instanta

Sentinta civila nr....

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, la data de ......2017 părțile au semnat contractul de prestări servicii nr. ..........2017, prin care reclamanta și-a asumat obligația de a efectua servicii de transport, procesare și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem hematopoietice, izolate prin prelucrarea sângelui ombilical al copilului, a țesutului ombilical al copilului, precum și a celulelor stem mezenchimale obținute prin izolare celulară din țesutul cordonului ombilical, în favoarea pârâților, în calitate de părinți ai copilului.

Prețul contractului a fost stabilit conform anexei 2 la contract ca fiind de 1589, 76 euro/an, plus TVA. Durata contractului a fost stabilită ca fiind de 20 ani, conform art.4.l din convenție.

Conform art.5.2 din contract, pârâții și-au asumat obligația ca, în caz de întârziere la plata oricăror sume, să achite reclamantei penalități de întârziere de 0,4%/zi din suma datorată. De asemenea, conform pct. C din contract, pârâții și-au asumat obligația de a achita facturile emise de reclamantă în mod solidar.

Reclamanta a prestat serviciile mai sus menționate, conform înscrisurilor depuse la dosar, însă pârâții nu au achitat contravaloarea serviciilor de stocare achiziționate, pentru perioada anilor 2019-2020, pentru care au fost emise facturile depuse la dosar la filele 20-35.

Potrivit evidențelor reclamantei suma de bani rămasă de achitat de către pârâți pentru perioada de depozitare mai sus arătată este în valoare de 3837,81 lei, la care se adaugă penalități de întârziere de 18926,71 lei (f.1 8-19),

Pârâții nu au făcut dovada achitării facturilor mai sus arătate, deși, sarcina probei le aparținea, conform art. 1500 Cod civil.

In drept, instanța constată că ccrcrca, astfcl cum a fost formulată, îndeplinește condițiile pentru a fi soluționată pe calca procedurii spccialc cu privirc la cererile de valoare redusă, potrivit art. 1026 Cod procedură civilă.

Astfel, acțiunea promovată este evaluabilă în bani și nu depășește, fără a se lua in considerare penalitățile de întârziere, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.

Potrivit art. 248 alin. 1 C. pr. civ., se impune ca instanta să se pronunte mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum asupra celor defond carefac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art.2500 Cod civil: „Dreptul material la acțiune, denumit in continuare drept la acțiune, se stinge prin prescriptie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.", iar potrivit art.2517 din același act normativ: „Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Dispozițiile legale ale art.2500 Cod civil stabilesc că prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune, adică dreptul de a cere obligarea pârâtului la executarea obligației ce îi incumbă, dacă acest drept nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Rezultă de aici că prescripția extinctivă este o sancțiune, prevăzută de legiuitor pentru neglijența creditorului, în scopul înlăturării incertitudinii din circuitul civil.

Se reține că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 2503 alin. (2) C.civ. care prevăd că în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acłiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripłie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate. În același sens sunt și dispozițiile art. 2526 C.civ. potrivit cărora atunci când este vorba despre prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.

De asemenea, potrivit art. 2503 alin. (l) C.civ. odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

În soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța se va raporta și la dispozițiile din anexa I la contractul semnat între părți, care prevăd că factura se achită în termen de 30 de zile de la primire.

Astfel, sintetizând dispozițiile legale enunțate, instanța reține că în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului. Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.

În speță, reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe împotriva pârâților în ceea ce privește suma de 1514, 27 lei reprezentând debit principal, depunând în acest sens facturile aflate la filele 30-35 din dosar.

Cu privire la neachitarea facturilor invocate de reclamantă, instanța are în vedere și faptul că dovada plății se face cu chitanța liberatorie emisă de creditor, conform art. 1500 Cod civil, dovadă care nu a fost efectuată de către pârâți. De asemenea, pârâții nu au probat nici că obligația s-ar fi stins în alt mod de stingere a obligațiilor admis de lege.

In ceea ce privește plata penalităților de întârziere solicitată de reclamantă, instanța constată că penalitățile de întârziere, în valoare de 0,4%/zi , echivalând cu o clauză penală, au fost inserate în contractul încheiat între părți care, potrivit principiului de drept pacta sunt servanda, reprezintă legea părților și trebuie respectat întocmai și cu bună-credință. Clauza penală este o convenție prin care părțile stipulează că pârâtul sc obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, prin neexecutare înțelegându-se și executarea necorespunzătoare sau executarea cu întârziere, cum este cazul în speță.

Conform art. 1538, alin. I Cod civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. De asemenea, potrivit art. 1539 Cod civil, creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației.

Cu toate acestea, instanța reține că se impune verificarea caracterului abuziv al acestei clauze prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și ale Directivei 93/13, raportat și la faptul că în mai multe rânduri Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat că instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al directivei și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator sau vânzător și furnizor, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop.

Astfel, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 4, alin.(l) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, incidente în cauză, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În speță, o penalitate de 0,4%/zi de întârziere presupune o sumă anuală datorată cu acest titlu în valoare de 146% prin raportare la valoarea debitului principal. O asemenea valoare a penalității, care depășește valoarea debitului principal cu încă aproape jumătate, în decursul unui an, este apreciată de instanță ca fiind disproporționată și creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.

Trebuie observat totodată că, potrivit convenției părților, o penalitate asemănătoare nu este stabilită în sarcina profesionistului, în cazul executării cu întârziere a serviciilor a căror prestare și-a asumat-o prin contract.

In privința negocierii directe a acestei clauze cu consumatorul, instanța reține că profesionistul nu a adus o dovadă în acest sens, sarcina probei revenindu-i sub acest aspect.

Astfel constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. art.5.2 din contract, sancțiunea care intervine este lipsirea de efecte a acestei clauze, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 interpretat in lumina art. 6 alin. (l) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.

Prin urmare, instanța reține pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate în parte, numai cu privire la plata debitului principal, în valoare de 1514, 27 lei.

În consecință, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și va obliga pârâții, în solidar, în favoarea reclamantei, la plata sumei de 1514, 27 lei, reprezentând contravaloarea facturi pentru serviciile prestate.

Va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal, ca neîntemeiat.

În temeiul art.453, alin.(l) Cod procedură civilă, întrucât prin admiterea acțiunii, parații sunt cei care au pierdut procesul, și având în vedere și soluția de admitere în parte a cererii, instanța îi va obliga pe aceștia, în solidar, la plata sumei de 50 lei, în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare.

Respinge ca prescrisă cererea privind plata sumei de 2323,54 lei formulată de reclamanta .....S.A., cu sediul în ....... în contradictoriu cu pârâții ....... ambii cu domiciliul procesual ales la C.A Bogdan Palade cu sediul în București, Șos. București-Ploiești nr. 15, etaj 2, sector 1, Clădirea IRIDEX .

Admite în parte cererea de valoare redusă.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1514, 27 lei reprezentând debit principal.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal, ca neîntemeiat.

Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 50 lei, în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Executorie.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare