Cum cere partea vatamata daune materiale plus morale in proces?

Cum cer daune materiale si morale in proces?

Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca scop tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Acțiunea civilă poate fi intentată de persoana vătămată sau de moștenitorii acesteia împotriva inculpatului, sau după caz, și împotriva părții responsabile civilmente.

Partea responsabilă civilmente, este acea persoana(fizică sau juridică) care are obligația legală de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în procesul penal.

Spre exemplu, în cazul accidentului rutier prin care s-au provocat leziuni traumatice sau s-a afectat sănătatea unei persoane, care au necesitat un anumit număr de îngrijiri medicale, se poate solicita în procesul penal, pe lângă daunele materiale produse vehiculului și daune morale pentru leziunile traumatice produse, iar în această situație poate fi introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente, compania cu care inculpatul a încheiat contractul de asigurare auto.

Pentru a se exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal persoana vătămată trebuie să se constituie parte civilă. Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a intinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiează.

În această situație instanța penală se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile. Avantajul acestei proceduri este dat de existența în cadrul aceluiași proces a două acțiuni, penală și civilă, nefiind nevoie să se intenteze pe cale separată instanța civilă.

În schimb, dacă persoana vătămată sau moștenitorii acesteia nu s-au constituit parte civilă până la termenul prevăzut de lege, sau în situația în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă prin hotărâre definitivă, acțiunea pentru recuperarea prejudiciului poate fi introdusă în fața instanței civile.

Pentru obținerea daunelor materiale și morale, dispozițiile art. 1357 Cod civil instituie 4 condiții:

1. Existența unei fapte ilicite – fapta săvârșită cu încălcarea prevederilor legii;
2. Existența unui prejudiciu – efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de altă persoană;
3. Legătura de cauzalitate – legătura dintre faptele ilicite săvârșite de o persoană și prejudiciul suferit de altă persoană;
4. Vinovația – persoana care a săvârșit fapta ilicită răspunde și pentru cea mai ușoară culpă;

În acest sens, se poate sublinia că practica judecătorească relevă mai multe instanțe care acordă compensații banești pentru prejudiciile materiale și morale cauzate prin fapte ilicite, soluțiile pronunțate prezentând un deosebit interes sub aspectul analizei elementelor care se cer a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Sub aspectul cuantificării daunelor materiale, instanța de judecată va avea în vedere cuantumul efectiv suferit prin producerea faptei ilicite de către o persoană.

Daunele morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză.

Stabilirea cuantumului daunelor morale are în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor lezate, gradul în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, precum și măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială (CEDO, Decizia din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit).

În aceeași ordine de idei, trebuie subliniat că în jurisprundența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că daunele morale  trebuie stabilite de instanța de judecată prin evaluare, însă evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se  ajungă la o îmbogățire fără justă cauză este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum și toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probele administrate ( Decizia 2617/2009).

În concret, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța de judecată are în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit.

„Decizia ÎCCJ (SC I) nr. 378/2019

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că, prin memoriul său de recurs, pârâta S.C. D. S.A. a susținut că hotărârea recurată nu este motivată. În realitate, indicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut formal, întrucât pârâta nu aduce niciun fel de argumente în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază. drept urmare, Înalta Curte va reține ca nefondat acest motiv de recurs.

Criticile formulate de ambele părți împotriva Deciziei nr. 168/2018 sunt concentrate pe cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților.

Legat de acest aspect, Înalta Curte a reținut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete – legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reținând că, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanța de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, și care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor.

Astfel, Curtea de apel a apreciat că decesul lui F., urmare a accidentului rutier produs la data de 27 mai 2013, a fost de natură să afecteze grav și ireversibil atât cursul vieții părinților săi, fiind unicul copil al acestora, cât și pe cea a soțului său. În egală măsură, raportându-se la consecințele suportate de reclamanți, instanța a arătat că nicio sumă de bani nu va complini absența victimei și a afecțiunii acesteia, atât în ceea ce-i privește pe părinții acesteia, cât și pe soțul său, însă la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere principiul echității și al proporționalității. Înalta Curte constată că instanța de apel a fost preocupată ca despăgubirile morale acordate să atenueze efectele pierderii unei persoane atât de dragi și acordarea posibilității de refacere, în limite rezonabile, a unui mediu familial care să permită continuarea vieții reclamanților.

În acest context, nu poate fi primită critica în sensul că instanța de apel s-a referit numai „generic” la instituția îmbogățirii fără justă cauză, fără să indice care ar fi fost paguba produsă societății de asigurări, pentru că instanța a arătat că daunele morale au în special un caracter compensatoriu și nu reparatoriu, iar acordarea lor trebuie să se facă în asemenea limite care să asigure, pe cât posibil, un just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată.

De asemenea, nu este întemeiată critica în sensul că instanța nu a mai expus motivele pentru care suma de 50.000 euro ar fi suficientă pentru acoperirea suferinței încercate de soțul victimei. Este corect faptul că, în procesul de cuantificare a daunelor morale, instanțele nu se pot întemeia pe criteriile oferite de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecție a victimelor străzii. Acest Ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, iar aceste date statistice nu pot fi asimilate legislației și jurisprudenței românești. Ghidul nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Reperul, la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, este cel al jurisprudenței constante și unitare, iar nu al jurisprudenței care consacră soluții ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situații de fapt deosebite.

Se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, respectiv rudele persoanelor decedate, precum și la consecințele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile reclamanților nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceleași argumente, nici criticile pârâtei nu sunt întemeiate, cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de apel înscriindu-se în linia jurisprudenței naționale, reperul la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) sus-menționat.

În fine, criticile legate de faptul că instanța nu a avut în vedere actele din dosarul cauzei din care rezultă că reclamanții au formulat cerere de despăgubiri către asiguratorul RCA, precum și toate considerațiile teoretice legate de art. 1349 C. civ., art. 2223 C. civ., Ordinul nr. 14/2011, Legea nr. 136/1995 nu constituie critici de legalitate de natură să fie supuse cenzurii în recurs.

Față de cele ce preced, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursurile împotriva Deciziei nr. 168/2018 urmează a fi respinse ca nefondate.

2. Nu este întemeiat nici recursul împotriva Deciziei nr. 677/2018.

În condițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, nu se datorează taxă judiciară de timbru în cazul despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauze penale.

Prin urmare, partea căreia i s-a cerut să achite o taxă de timbru nedatorată avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare, în condițiile procedurale prevăzute în art. 39 din același act normativ. Neacționând în acest mod, va trebui să suporte, din culpa sa, taxa nedatorată.

Așadar, într-o asemenea situație nu se poate spune că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 453 C. proc. civ., chiar dacă, prin reducerea cuantumului daunelor morale acordate, reclamanții au căzut în pretenții față de suma solicitată prin cererea introductivă de instanță, și acordată de prima instanță de fond.

În consecință, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.”