De ce ''pierde'' avocatul procesul?

De ce ,,pierde’’ avocatul procesul?

Aceasta este intrebarea ce îi macină pe toți cei care apelează la serviciile unui avocat. Un răspuns la obiect ar fi:

• pentru că, realist vorbind, nu pot să câștige toți cei implicați în proces, întrucât părțile au interese contrare, spre exemplu partajul asupra unui bun nu poate fi făcut prin atribuirea ambilor foști soți a unei cote de 70% cum solicită fiecare dintre ei, din moment ce bunul supus partajului e unul singur.

Și totuși, într-un proces sunt două părți, voința uneia este în opoziție cu a celeilalte, una pierde și una câștigă. Pornind de la acest adevăr matematic, următoarea întrebare care se naște este cum de unii avocați câștigă și alții pierd?

Consider că motivele pierderii procesului pot fi împărțite în două categorii:

1. Motive imputabile avocatului.
2. Alte motive, ce exced posibilitatea de acțiune a avocatului.

Poate până la lecturarea acestui articol, mulți dintre dumneavoastră erau conștienți doar de existența primei categorii de motive pentru care se pierde procesul. Însă, în realitate, există și motive ce nu țin de modul în care avocatul a făcut apărarea în proces. Altfel spus, deși apărătorul ales a manifestat toate diligențele posibile (a studiat dosarul, a respectat termenele, a invocat legislația aplicabilă), procesul se pierde.

1. Motive imputabile avocatului

Culpa avocatului poate consta în:

• nestudierea dosarului;
• nedepunerea cererilor în termenele legale (întâmpinare, răspuns la întâmpinare, apel etc);
• necunoașterea legislației incidente în speță;

1. Alte motive, ce exced posibilitatea de acțiune a avocatului.

• clientul te minte / omite să îți spună toate detaliile;

DA, paradoxal există clienți care își mint avocații. Cine pierde din treaba asta? Tot ei, din moment ce apelezi la serviciile unui specialist, pe care îl mandatezi să îți rezolve o problemă. De multe ori, clienții nu sunt conștienți de poziția lor, nu pe avocat trebuie să îl convingă că dreptatea este de partea lor și că nu este corect ce li se întâmplă, judecatorul este persoana care trebuie convinsă de avocat. Clientul trebuie să îi spună avocatului situația de fapt așa cum s-a întâmplat ea, bună, rea, nu are relevanță la momentul discuției cu avocatul. Pe scurt relația client-avocat are două etape: (1) avocatul e informat de client cu privire la cele întâmplate, (2) clientul îl face pe avocat să înțeleagă ce vrea el de fapt, ce urmărește să atingă (să câștige custodia, să nu fie executat silit etc).

Un avocat care își respectă profesia cunoaste obligația de confidențialtate de care este ținut, motiv pentru care clientul trebuie să aibă încredere totală în apărătorul ales. Astfel, avocatul nu trebuie confudat cu judecătorul, avocatul nu are rolul de a analiza dacă clientul este un om bun / rău, are / n-are dreptate. Avocatul profesionist se va limita la înțelegerea situației de fapt și a voinței clientului, nu el e cel care face judecata. În ciuda acestor lucruri, mulți clienți omit să spună adevărul, inducând în eroare chiar apărătorul ales.

Caz concret – client executat silit vine la avocat și afirmă:

Client: Nu am primit nicio somație de plată, nu știam de executarea silită, de 5 ani nu s-a întâmplat nimic în dosar.

Avocat: Când ați aflat de începerea executării silite?

Client: Când am mers să retrag bani de la bancomat.

Avocat: Nu ați primit nicio înștiințare cu privire la începerea executării silite acasă, notificare somație, înștiințare înființare poprire?

Client: Nu. Absolut nimic.

Avocat: Ok. Sunteți în termen pentru formularea contestației, dacă lucrurile stau în felul descris de dumneavaostră, aveți șanse să câștigați pe contestația la executare, creanța fiind prescrisă.

(…)

O lună mai târziu…sosește întâmpinarea la contestația la executare formulată, unde sunt atașate dovezi de comunicare către debitor, despre care clientul a ,,omis’’ să informeze avocatului. Prin întâmpinare se invocă excepția tardivității formulării contestației, întrucât n-a fost respectat termenul de 15 zile, clientul luând la cunoștință cu mult înainte să se prezinte la avocat despre începerea executării silite.

Un al doilea caz practic în care te minte clientul.

O femeie – Reclamantul, clientul avocatului mințit, se prezintă la avocat încercând revendicarea unui teren. În cadrul procesului partea adversă (Pârâtul) dovedește că este îndreptățit să posede terenul întrucât are calitatea de proprietară, potrivit unui act de donație prezentat în instanță.

Client: Domnule avocat, am un vecin care cunoaște detalii, știe că terenul ocupat de pârât e de fapt al meu. L-a auzit el pe pârât spunând că va face orice îi stă în putință ca eu să pierd procesul, fabrică și documente dacă e nevoie.

Avocat: Să îl aducem ca martor.

Client: Așa facem!

Reclamantul prin avocat se înscrie în fals cu privire la acest act de donație, solicitând, printre altele, proba cu martori pentru a dovedi falsul.

La termenul de judecată se prezintă martorul:

Instanta: Ce detalii cunoașteți despre terenul în cauză?

Martorul: Nu foarte multe lucruri, m-am mutat de 6 luni in zonă. Cunosc doar detaliile pe care mi le-a prezentat reclamanta. Aceasta mi-a spus că terenul e ocupat de pârât abuziv, alte cunoștințe despre caz nu am.’’

În realitate, martorul nu cunoaște detalii despre obiectul judecății, pe care să le fi perceput prin propriile simțuri (nu l-a auzit el pe pârât spunând ceva, nu a văzut el vreun document contravăcut). Martorul cunoaște detalii doar de la reclamantă, motiv pentru care depoziția sa nu are utilitate, el reluând afirmațiile reclamantei, venind în acest proces fără niciun scop.

Morala? Clientul nu trebuie să aibă pretenții de la avocat vis-a-vis de lucruri pe care omite să le prezinte. Avocatul nu poate face mai mult decât prevede legea, nu este un magician care să aibă la dispoziție o baghetă fermecată prin care  să facă minuni (spre exemplu să îl repună pe client în termenul de 15 zile, să îi determine pe martori să spună neadevăruri).

• clientul nu e diligent

Clientul primește acasă înscrisuri despre care omite să informeze avocatul.

Clientul îi spune avocatului că îi va transmite înscrisuri în probațiune, prin care să își susțină cauza, insa nu-și respectă promisiunea.

Cel ce introduce o cerere la instanță trebuie să facă dovada că este îndreptățit să fie cel care câștigă procesul. Dovada se face cu martori, expertize și mai ales înscrisuri. Înscrisurile nu sunt la dispoziția avocatului, acesta fiind doar angajat de client, astfel încât să ofere consiliere legală. Avocatul are obligația de a pune în vedere clientului ce documente sunt necesare, însă clientul este cel care este deținătorul acestora.

Există în concepția multor clienți ideea că odată ce am angajat avocat, el este responsabil de tot ,,eu nu trebuie să mai fac nimic’’. Lucrurile nu stau așa, avocatul e un profesionist al dreptului, dar cel care știe detaliile cazului este chiar clientul, el trebuie să manifeste diligențe, el trebuie să strângă aceste acte, aflate de altfel în posesia sa, să le organizeze și să le transmită avocatului într-o manieră ce permite studierea și înțelegerea acelor înscrisuri.

• Instana de judecată

Soluționarea cauzei depinde și de:

• metoda de lucru a judecătorului, dacă studiază sau nu dosarul – cererile, probele depuse de părți;
• profesionalismul judecătorului – există judecători care analizează sumar dosarul cauzei, bazându-se foarte mult pe ceea ce înțeleg în ședință de la avocații părților;
• practica instanței – in cadrul unei instanțe sunt mai mulți judecători, fiecare cu practica lui. Să luăm un tip de litigiu frecvent în practică – cererile de chemare în judecată privind darea în plată. Un complet de judecată specializat în astfel de cereri, care a respins 100% din astfel de cereri, considerând că modificarea cursului valutar CHF nu reprezintă impreviziune, nu va soluționa altfel nicio altă cerere de dare în plată cu care e învestită. Practic oricâtă dreptate ar avea reclamantul, completul are deja o practică în acel domeniu.
• volumul de încărcare al instanțelor – judecătorul într-un an are sute, chiar mii de dosare, în unele cazuri. Ceea ce e greu de înțeles pentru client este că pentru judecător dosarul respectiv nu e la fel de important cum este pentru client. Toată munca devine o rutină, o luptă contra-cronometru pentru judecător. Trebuie să rezolve dosarele, într-un termen rezonabil și să aibă grijă și de viața personală, fapt ce îl determină să trateze mai superficial unele aspecte, pur si simplu atât îi permite timpul.
• numărul de cauze din ziua ședinței – un număr mare de dosare (peste 30) îl va determina pe judecător să procedeze la soluționarea rapidă a cauzelor, din moment ce sunt atâtea dosare, martori de audiat, interogatorii de luat. Dacă ar petrece foarte mult timp pe fiecare cauză, ședința s-ar termina fără soluționarea dosarelor.
• judecătorul aplică greșit legea – De regulă, judecata se face cel puțin în două faze – fond și apel. Nu de puține ori un proces este pierdut în fond, pentru a fi câștigat ulterior în apel. Instanțele sunt formate din oameni, care greșesc, important este ca în căile de atac avocatul să știe să pună problema pentru remedierea situației.

În concluzie, clientul trebuie să cunoască munca avocatului, să fie conștient de posibilitățile profesinistului de a influența soluția instanței și să conlucreze cu avocatul pentru câștigarea preocesului.