You've successfully subscribed to Blog Avocat Palade Bogdan
Great! Next, complete checkout for full access to Blog Avocat Palade Bogdan
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.

Familia poate primi dosarul medical al celui decedat?

Bogdan Palade
Bogdan Palade

Furnizarea datelor medicale ale pacientilor este reglementata de Legea 46/2003 privind drepturile pacientului care prevede ca toate informatiile privind starea pacientului sunt confidentiale chiar si dupa deces iar acestea pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul isi da consimtamantul explicit.

Aceiasi motivare o primesc si familiile pacientilor decedati care, din dorinta de a afla adevarul, solicita comunicarea informatiilor medicale si se lovesc de un refuz total din partea institutiilor medicale.

Insa, desi legea instituie confidentialitatea informatiilor cu caracter medical chiar si dupa moartea pacientului, trebuie sa aveti in vedere ca acest principiu al confidentialitatii se aplica doar in anumite situatii iar institutiile medicale abuzeaza de aceste dispozitii legale.

Un exemplu in care institutiile medicale trebuie sa comunice dosarul pacientului (investigatiile, diagnosticul, tratamentul) este atunci acesta ajunge intr-o stare critica si nu poate desemna o persoana care sa aiba acces la informatiile cu caracter confidential.

Cel putin in contextul pandemiei cu Covid-19, nu putine au fost cazurile in care pacientii au ajuns in stare critica la unitatile de primiri urgente iar dupa cateva ore/zile acestia s-au stins din viata.

In acest context, familiile celor decedati nu au primit nicio informatie cu privire la investigatiile realizate, tratamentul oferit sau alte asemenea intrucat institutiile medicale se acopera de un formalism excesiv privind informatiile confidentiale ale pacientilor.

O astfel de situatie a ajuns in atentia instantelor de judecata iar Tribunalul Bucuresti a apreciat ca acest principiu al confidentialitatii se aplica numai in raport cu tertii, nu si cu privire la mostenitori.

A mai precizat instanta ca aceasta confidentialitate a informatiilor medicale se aplica numai in situatia in care pacientul decedat a avut posibilitatea de a desemna o persoana in acest sens.

Or, in speta dedusa judecatii, acesta s-a aflat in imposibilitatea de a-si exprima un astfel de consimtamant valabil intrucat a ajuns intr-o stare critica la unitatea de primiri urgente iar numai dupa cateva ore acesta s-a stins din viata.

Prin urmare, in lipsa unui astfel de consimtamant, mostenitorii isi pot exercita dreptul de a avea acces la dosarul medical intrucat refuzul institutiei medicale de a pune la dispozitia acestora informatii ce tin de imprejurarile decesului unui membru de familie poate sa fie considerat drept o limitare a accesului de a afla adevarul, fiind incalcate dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului cat si Constitutia Romaniei cu privire la viata privata, intima si familiala.

Concluzionand, in cazul in care ati primit un astfel de refuz din partea institutiilor medicale trebuie sa aveti in vedere ca, in cazul in care defunctul a ajuns in stare critica si nu avea efectiv posibilitatea de a-si exprima un astfel de consimtamant, mostenitorii au drepul de a primi o copie a dosarului medical.

Mai jos regasiti motivarea instantei prin care a admis cererea mostenitorilor de a li se comunica datele medicale personale a pacientului decedat

“ Avand in vedere situatia de fapt expusa si retinuta, instanta considera ca situatia expusa in prezenta cauza nu are o reglementare expresa iar prin analogie retine ca mostenitorii, respectiv cele doua fiice ale defunctului, au dreptul de a avea acces la datele medicale in conditiile in care acesta nu si-a putut exprima acordul cu privire la indicare unei persoane careia sa i se comunice informatiile despre starea sa de sanatate si datele sale medicale, conform art. 11 din Normele de aplicare a Legii nr. 46/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite cererea de chemare in judecata astfel cum a fost formulata de reclamantele A_____ A_____ si B_____ B_____, mostenitoare ale pacientului defunct C____ C_____, in contradictoriu cu D______ D_____.

Constata ca reclamantele A_____ A_____ si B_____ B_____ au calitate de mostenitoare ale pacientului defunct C____ C_____care nu si-a putut exprima acordul in acest sens si obliga parata D______ D____ de a comunica reclamantelor toate documentele regasite in dosarul medical al pacientului, decedat la data de __.__.____ .”

Bogdan Palade

Telefon: 0740 807 892


Postari recomandate