Infractiunea de evaziune fiscala

Evaziunea fiscală în România

Evaziunea fiscală este un fenomen care se manifestă și ia amploare atât pe plan național, cât și pe plan internațional.

Evaziunea fiscală este un concept conturat în mai multe moduri, dar, în general, această noțiune este folosită pentru acțiunea de sustragere a contribuabililor (persoanele care sunt obligate prin lege să plătească taxe și impozite) de la plata obligațiilor față de bugetul public.

În literatura de specialitate, juriștii români au definit evaziunea fiscală ca fiind mecanismul prin care contribuabilul urmărește neplata taxelor și impozitului utilizând, de cele mai multe ori, mijloace ilicite, ilegale ( spre exemplu falsificarea actelor, înscrisurilor contabile etc.).

În acest sens, este sancționată din punct de vedere penal fapta infractorului atunci când comite o încălcare flagrantă a legii.

Iată ce trebuie să știți despre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005:

Legea nr. 241/2005 împarte infracțiunile incriminate în:

1. infracțiuni aflate în legătură cu evaziunea fiscală ( art. 3- art. 8)
2. infracțiunile de evaziune fiscală propriu-zise ( art. 9)

Infracțiunile care se află în prima categorie pot spune că au ca scop principal prevenirea evaziunii fiscale, prin care se realizează o „protecție anticipată” a valorilor sociale.

Infracțiunile de evaziune fiscală propriu-zise sunt cele care se regăsesc la art. 9 din Legea nr. 241/2005, fiind acele infracțiuni prin care contribuabilul se sustrage de la plata obligațiilor fiscale ( impozit, taxe etc.).

ATENȚIE! Această infracțiunile prevăzute la art. 9 sunt sancționate din punct de vedere penal NUMAI dacă sunt comise în scopul sustragerii(absentării) de la plata obligațiilor fiscale (impozit, taxe etc.), dacă scopul nu există nu poate fi reținută această infracțiune.

În acest context, infracțiunile de evaziune fiscală propriu-zisă sunt:

1. ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile;

1. omisiunea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

1. evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

1. alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

1. executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

1. sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

1. susbtituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

Înainte de a analiza fiecare infracțiune prevăzută la art. 9, trebuie să subliniez câteva trăsături comune ale acestor infracțiuni.

În primul rând, subiectul activ (făptuitorul, infractorul) nu este calificat, astfel infracțiunea poate fi săvârșită de ORICE persoană.

De exemplu, făptuitorul este verișorul primar al unui comerciant ( vânzător), iar pentru a putea obține comerciantul anumite sume de bani pe lângă cele primite cu titlu de salariu, făptuitorul, lucrând în domeniul IT, îi  face anumite modificări la aparatul de taxat ( casa de marcat) generând neînregistrarea unor operațiuni comerciale.

ATENȚIE! Persoana vătămată (victima) acestor infracțiuni este DOAR statul sau unitatea administrativ-teritorială.

Pentru a putea înțelege care sunt obligațiile fiscale de la care făptuitorul încearcă să se sustragă, ilustrăm conținutul art. 2 din Codul fiscal care enumeră aceste tipuri de contribuții:

1. impozitul pe venit;
2. impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
3. impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
4. impozitul pe profit;
5. impozitul pe reprezentanțe;
6. taxa pe valoare adăugată;
7. accizele;
8. impozitele și taxele locale;
9. impozitul pe construcții.

Infracțiunea prevăzută de lit. a) (ascunderea bunurilor ori a sursei impozabile sau taxabile) se poate realiza în două modalități:

• ascunderea efectivă a bunului ( care poate fi reprezentat de un venit obținut sau de orice alt bun material);
• nedeclararea unui venit care, potrivit legii, trebuia să fie declarat în vederea impozitării sau taxării.

Din punct de vedere legal „ascunderea” este acțiunea prin care făptuitorul „pune la adăpost” bunul sau venitul impozabil sau taxabil, urmărind neplata taxelor sau impozitului prevăzut lege.

ATENȚIE! Această infracțiune este comisă în ipoteza nedeclarării unui venit NUMAI dacă există pentru acest venit obligația declarării. Spre exemplu, sumele de bani pe care le obține proprietarul unui apartament atunci când acesta îl închiriază, acesta fiind obligat să înregistreze contractul de închiriere la unitățile administrativ-teritoriale și să declare veniturile pe care le obține.

Infracțiunea prevăzută la lit. b) – omisiunea prevăzută de textul legal poate fi explicată ca:

• neînregistrarea în documente contabile a unor operațiuni;
• neîntocmirea (lipsa totală) a unui document legal;

Spre exemplu, un contribuabil care este plătitor de TVA, nu face decontul de TVA pe care este obligat să îl facă, sau în momentul când întocmește decontul TVA, contribuabilul nu înregistrează unele surse taxabile în acest decont, urmârind neplata taxelor și impozitului pentru operațiunile desfășurate.

ATENȚIE! În cadrul acestei infracțiuni subiectul activ (făptuitorul, infractorul) este calificat, astfel poate fi NUMAI persoana care are obligația ținerii sau conducerii contabilității ( spre exemplu administratorul unui SRL sau contabilul șef etc.).

Trebuie să subliniez, deși textul de lege prevede expresia „operațiuni comerciale”, în realitate, ceea ce interesează în contextul în care se  comite acestă  infracțiune nu sunt operațiunile propriu-zise, ci veniturile contribuabilului.

Infracțiunea prevăzută la lit. c) – sensul expresiei de „evidențiere în actele contabile” este ilustrat de acțiunea făptuitorului prin care introduce în cadrul documentelor contabile date despre anumite operațiuni (care pot fi comerciale – spre exemplu cumpărarea de combustibil pentru mașina de livrare a mâncării) care nu au la bază documente justificative valide(cum ar fi bonurile de la benzinărie), astfel operațiunile înregistrate în evidențele contabile au rolul de a da aparența că acele operațiuni au existat în realitate, deși ele nu au existat.

Ce trebuie subliniat, ca și în cazul infracțiunii precedente, ceea ce interesează în cadrul acestei infracțiuni nu este operațiunea evidențiată, cât cheltuiala înregistrată fără ca aceasta să fi fost efectuată în realitate. Anume, se evidențiază că au fost făcute cheltuieli cu combustibilul (benzină sau motorină) pentru mașina de livrare a mâncarii și, în realitate, aceste cheltuieli nu au fost făcute, iar în evidența contabilă au fost introduce bonuri false.

ATENȚIE! Și în cazul acestei infracțiuni, subiectul activ ( făptuitorul, infractorul) este calificat, astfel această infracțiune poate fi realizată NUMAI de persoana care are obligația ținerii sau conducerii contabilității (spre exemplu administratorul, contabilul șef etc. ).

Infacțiunea prevăzută de lit. d) – această infracțiune poate fi realizată în 3 modalități:

• alterarea;
• distrugerea;
• ascunderea de acte contabile și alte mijloace de stocare a datelor.

Alterarea prevăzută de textul legal constă în acțiunea de modificare, denaturare sau falsificare a actelor contabile, memoriilor aparatelor de taxat sau de marcat electronice fiscale ori a altor mijloace de stocare a datelor.

Un exemplu concludent este cel al șoferilor de taxi care introduc în aparatul de taxat acel dispozitiv denumit în mod popular „maimuță” și care modifică prețul unei curse.

Distrugerea actelor contabile sau a mijloacelor de stocare a datelor  este acțiunea prin care făptuitorul nimicește, desființează asemenea documente, date sau suporturi.

Ascunderea, astfel cum este prevăzută de textul legal, are aceeași semnificație ca acțiunea de ascundere prevăzută de infracțiunea de la lit. a), fiind o acțiune în sens fizic. Spre exemplu, administratorul unei societăți comerciale depozitează memoriile aparatului de taxare într-un garaj pentru a nu fi descoperite de organele de cercetare fiscală.

ATENȚIE! În ipoteza distrugerii prevăzută de această infracțiune, făptuitorul va răspunde, din punct de vedere penal, DOAR pentru infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit d) și nu în concurs cu infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 253 Cod penal.

Infracțiunea prevăzută de lit. e)– expresia de „executare de evidențe contabile duble” poate fi explicată astfel, făptuitorul realizează, constituie o evidență contabilă neoficială diferită de cea oficială(publică),  în care sunt evidențiate doar operațiunile (reale sau false) pe care făptuitorul dorește să le utilizeze în scopul sustragerii de la plata impozitului și taxelor.

Evidența contabilă la care face referire textul de lege semnifică acele registre contabile obligatorii despre situația financiară și despre documentele justificative.

Trebuie subliniat că pentru comiterea acestei infracțiuni este necesar să existe suficiente documente oficiale despre activitatea financiar-contabilă a contribualilului, neexistența acestora duc la săvârșirea altei infracțiuni, cum ar fi cea prevăzută de art. 9 lit. b).

Infracțiunea prevăzută de lit. f) – această infracțiune se poate realiza prin 3 modalități:

• nedeclararea;
• declararea fictivă (mincinoasă);
• declararea inexactă (incompletă) a sediului principal sau secundar al persoanei verificate.

Astfel, această infracțiune poate fi explicată ca acțiunea făptuitorului de evitare a inspecției efectuată de organele competente (spre exemplu organele ANAF sau poliția economică) nedivulgând sediul real al persoanei supuse verificării.

Orice persoană juridică, fie că vorbim de socități, întrprinderi sau persoane fizice autorizate trebuie să aibă un sediu, adică este locația unde persoana juridică își stabilește „domiciliul”, fiind un element de identificare.

Infracțiunea prevăzută de lit. g) – această infracțiune se poate realiza în 3 modalități:

• substituirea ( înlocuirea);
• degradarea (deteriorarea);
• înstrăinare (îndepărtarea, transmitere, transfer) a bunurilor sechestrate.

Suntem în prezenta acestei infracțiuni atunci când bunurile (documente, obiecte etc.) sunt legal sechestrate, anume potrivit Codului de procedură fiscală sau Codului de procedură penală.

Ce este sechestrul? Este măsura dispusă de instanța pentru a asigura că un lucru nu este distrus, vândut, degradat, înstrăinat, măsură prin care se sigilează bunul sau se dă unei alte persoane să îl țină până când se termină litigiul.

Astfel, unele lucruri ( bunuri) nu pot fi transportate sau chiar dacă pot fi transportate, deconectarea lor sau deplasarea lor pot duce la pierderea informațiilor necesare. În acest sens, pentru a asigura că nu se modifică starea lucrului, organele abilitate aplică acestuia un sigiliu.

ATENȚIE! În situația în care bunurile sunt numai sigilate și nu s-a dispus și măsura sechestrului, iar făptuitorul înlătură, rupe sigiliile și le înstrăinează, vinde, transmite, nu se va reține această infracțiune.

SANCȚIUNI

Textul legal, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prevede pentru săvârșirea infracțiunilor de la lit. a) la lit. g) pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În alin. (2) al art. 9 se prevede o majoarare ale limitelor de pedeapsă cu 5 ani atunci când se produce un prejudiciu, o pagubă mai mare de echivalentul în lei a sumei de 100.000 euro. Astfel, pedeapsa majorată va fi de la 7 ani la 13 ani.

O altă majorare prevăzută de textul art. 9 este cea de la alin. (3), prevăzând o majorare cu 7 ani a limitelor de pedeapsă în situația în care s-a produs un prejudiciu, o pagubă mai mare de echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro. Astfel, pedeapsa majorată vs fi de la  9 la 15 ani.

ATENȚIE! Chiar dacă limitele de pedeapsă au fost majorate conform alin. (2) sau alin. (3) ale art. 9, făptuitorul poate beneficia și de cauze speciale de reducere a pedepsei.

În aceste condiții art. 10 din Legea nr. 241/2005 prevede o reducere a limitelor pedepselor la jumătate dacă făptuitorul în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată achită integral pretențiile civile (prejudiciul, paguba).

În aceste condiții, dacă făptuitorul prin infracțiunea săvârșită produce un prejudiciu, o pagubă mai mare de echivalentul în lei a sumei de 100.000 euro dar achită în cursul urmăririi penale sau până la primul termen acest prejudiciu, limitele de pedeapsă nu vor mai fi de la 7 ani la 13 ani de închisoare, ci de la 3 ani și 6 luni la 6 ani și 6 luni închisoare.

În concluzie, trebuie să subliniez că, deși există și limite de reducere a limitelor de pedeapsă trebuie să fim foarte atenți la individualizarea fiecărei infracțiuni.