Infracţiunea de şantaj. Achitare.

Infracţiunea de şantaj. Achitare. Subiectul pasiv al infracţiunii de şantaj.

Această premisă nu poate fi avută în vedere de către instanţă întrucât „constrângerea” prevăzută de lege, astfel cum apare descrisă în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj, nu se regăseşte în cauză având în vedere că doctrina şi practica judiciară sunt constante în a statua că răul cu care se „ameninţă” trebuie să fie injust, iar astfel nu constituie infracţiune ameninţarea cu formularea unei plângeri sau acţiuni în justiţie, aceasta nereprezentând altceva decât realizarea unui drept împotriva celui ameninţat, prin folosirea unei căi legale.

Simpla menţionare a infracţiunii de şantaj în cuprinsul plângerii penale şi afirmarea unei anumite stări emoţionale “sunt foarte stresat de atitudinea membrilor familiei C. şi am anumite temeri cu privire la integritatea fizică, în sensul în care cunosc că aceştia au fost implicaţi în comiterea mai multorinfracţiuni cu violenţă”, în lipsa oricăror dovezi care să ateste că inculpaţii au exercitat acte de constrângere morală sau fizică asupra martorului, apte de a influenţa modul liber de a acţiona, nu sunt de natură a crea judecătorului convingerea că, într-adevăr, asupra martorului D.M.D. s-au comis acte de violenţă, în sens larg, de natură a-l determina pe acesta să dea, să facă, să nu facă, sau să sufere un prejudiciu material.

Sintetizând, în cauză ar fi putut deţine o astfel de calitate numai SC … SRL, societate potenţial vătămată (nu s-a făcut dovada unei vătămări materiale, acestea fiind doar invocate), angajată în două litigii civile cu inculpaţii C.N. şi C.E., având ca obiect anulare autorizaţie de construire, însă o persoană juridică nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de şanţaj, întrucât acestă infracţiune vizează numai libertatea morală a unei persoane.

Sentinta penală nr. ………., definitivă

Analiza probelor : Studiind în ansamblu materialul probator administrat în cauză instanţa constată că faptele de şantaj reţinute în sarcina inculpaţilor, sub aspect obiectiv, nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 207 C.p., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că, în realitate, în cauză nu a existat pe tot parcursul procesului penal o persoană fizică vătămată, iar pe de altă parte dat fiind faptul că nu s-a făcut dovada existenţei vreunei constrângeri, în accepţiunea legii penale, din partea inculpaţilor C.N., C.E. şi C.G. de a determina vreo persoană fizică să dea, să facă sau să sufere ceva, în scopul dobândirii unui folos patrimonial.

Potrivit art. 81 alin. 2 C.p.p, privind drepturile persoanei vătămate “Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor”.

Astfel în ceea ce priveşte primul aspect, martorul D.M.D., persoană care a deţinut în mod nejustificat calitatea de persoană vătămată până în momentul audierii sale în faza cercetării judecătoreşti, a declarat expres instanţei că renunţă la calitatea de persoană vătămată în cauză (după cum s-a reţinut prin încheierea din 12.04.2016), având în vedere că, după cum a declarat în faţa instanei cu ocazia audierii sale, “nu ştiu de ce are calitatea de persoană vătămată în dosar, deoarece, personal, nu am suferit nici un fel de prejudiciu, că nu m-am simţit constrâns material sau moral, întrucât patrimoniul meu nu suferea prejudiciu”, “cu ocazia întâlnirilor pe care le-am avut cu C.G. eu nu m-am simţit ameninţat, nu m-am simţit în pericole fizic, presiunea însă se manifesta din partea clienţi care doreau să cumpere apartamente în imobilul respectiv, dat fiind faptul că nu se puteau încheia contrate în formă, “personal din punct de vedere fizic nu m-am simţit ameninţat de inculpaţi, ameninţarea decurgea din pierderile societăţii ca urmare a acţiunii inculpaţilor”, “Eu nu mam simţit constrâns material sau moral, întrucât patrimoniul meu nu suferea prejudicii, însă societatea comercială a suferit pierderi”, “Am acţionat exclusiv în calitate de angajat al firmei”.

Prin urmare, pe de o parte, date fiind susţinerile şi recunoaşterile martorului D.M.D., iar pe de altă parte având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei unei “constrângeri” în accepţiunea art. 207 C.p., instanţa reţine că această persoană nu a deţinut, în realitate, nicicând calitatea de persoană vătămată în cauză, martorul acţionând în cauză doar în calitate de reprezentant / interpus al unei persoane juridice vizată de un litigiu civil promovat de inculpaţi – SC … SRL -, iar nu în nume personal.

Simplul fapt că martorul D.M.D. a formulat plângere penală sub aspectul infraţiunii de şantaj, în sine, în lipsa dovedirii existenţei oricărei vătămări (lipsa unei constrângeri fizice sau morale, ameninţare ectc.) comise asupra sa, nu poate fi de natură a-i conferi lui D.M.D. calitatea de persoană vătămată. Astfel, susţinând că nu a suferit nicio vătămare şi, pe de altă parte, nefăcând dovada existenţei vreunei vătămări de natura celei sancţionate de art. 207 C.p., instanţa constată că, de fapt, D.M.D. nu a deţinut în cauză, în niciun moment, calitatea de persoană vătămată.

Prin urmare, lipsind acestă condiţie – o persoană fizică, iar nu juridică, vătămată – , instanţa reţine că lipseşte situaţia premisă cerută de art. 207 C.p. În plus, date fiind cele arătate anterior, nu se poate reţine nici că la momentul depunerii plângerii penale martorul ar fi deţinut calitatea de persoană vătămată, nefiind întrunită condiţia deja arătată – persoană fizică vătămată -, deoarece renunţarea la calitatea de persoană vătămată s-a făcut tocmai pentru că D.M.D. nu si-a recunoscut această calitare, încâ din primele faze ale procesului penal. Chiar dacă, în principiu, s-ar aprecia contrarul, în prezenţa manifestării retroactive a acestei voinţe, de a nu-şi recunoaşte calitatea de persoană vătămată, instanţa nu poate conferi în mod artificial martorului, în pofida susţinerilor şi dorinţei sale, o altă calitate decât cea în care se regăseşte de fapt. În plus, sub acelaşi aspect al lipsei calităţii de persoană vătămată, din analiza ansamblului materialului probator, astfel cum se va arăta şi în continuare, D.M.D. nici nu se putea regăsi în calitate de persoană vătămată, având în vedere că nu s-a făcut deloc dovada existenţei vreunor fapte de “constrângere”, în accepţiunea legii penale – fie constrângere fizică sau morală – , de natură a-l vătăma pe acesta şi de a atrage acestă calitate procesuală. Dimpotrivă, martorul nici nu a acţionat în cauză ca o persoană vătămată care să se fi aflat sub imperiul unei temeri fizice sau morale (acestă temere a fost negată nu numai de D.M.D., dar şi de toţi martorii audiaţi în cauză), ci a acţionat mai degrabă în scop provocator, având în vedere că a avut iniţiaţiva de a se întâlni prin interpuşi cu inculpaţii, de a angaja la propria sa iniţiativă discuţii legate de eventualele doleanţe pe care le-ar avea inculpaţii (martorul a recunoscut acest lucru expres), a angajat în mod repetat negocieri cu privire la cuantumul sumei de bani ce i se solicita de către inculpaţi, a căutat persoane din anturajul inculpaţilor pentru a se apropia de aceştia şi pentru a le crea senzaţia că este o persoană de încredere, a purtat discuţii amicale cu inculpatul C.G. pe care îl cunoştea de foarte mult timp, a lăsat de înţeles inculpaţilor că este de acord cu cererile băneşti ale acestora, a venit cu propuneri noi – oferirea din proprie iniţiativă de autoturisme – cu scopul de a-i atrage pe inculpaţi în discuţii repetate pe tema banilor, cu scopul evident de a lăsa de înţeles că aceştia insistă în obţinerea de sume de bani, nu le-a comunicat inculpaţilor, cu toate că ştia contrariul, că din partea societăţii cu care se aflau în litigii civile nu vor primi nicio sumă de bani sau bunuri etc., toate acestea fiind făcute cu scopul de a-i determina pe inculpaţi să acţioneze tocmai într-o modalitate care să se poată circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de şanţaj.

Astfel, maniera în care a acţionat persoana vătămată, persoană care nu a manifestat vreo stare de temere, ci dimpotrivă, a acţionat deplin calculat, raţional şi fără vreo emoţie, relevă că aceasta a încercat o stratagemă prin care să anihileze demersurile judiciare iniţiate de inculpaţi, de anulare în faţa instanţelor civile a autorizaţiei de construire obţinute de SC … SRL, respectiv să-i atragă atragă pe aceştia în discuţii ample şi dese legate de sumele de bani pe care le solicitau membri familiei C. pentru a crea în mod fals impresia unor presiuni, constrângeri etc. sancţionabile de legea penală.

Martorul D.M.D. avea în mod neîngrădit posibilitatea de a le spune inculpaţilor adevărul, după cum a recunoscut, că refuză expres să le dea vreo sumă de bani şi să accepte posibilitatea de a tranşa în faţa instanţelor civile litigiul privind anularea autorizaţiei de construire, însă nu a făcut acest lucru, firesc de altfel, ci s-a angajat în reperarea de persoane din anturajul inculpaţilor care să creeze falsa impresie că este o persoană de încredere, a iniţiat numeroase întâlniri, discuţii, negocieri, a făcut propuneri băneşti şi de oferire a unor bunuri – maşini etc. -, tocmai pentru a lăsa organelor de cercetare penală impresia că este supusă unor acte de şantaj. Simpla menţionare a infracţiunii de şantaj în cuprinsul plângerii penale şi afirmarea unei anumite stări emoţionale “sunt foarte stresat de atitudinea membrilor familiei C. şi am anumite temeri cu privire la integritatea fizică, în sensul în care cunosc că aceştia au fost implicaţi în comiterea mai multorinfracţiuni cu violenţă”, în lipsa oricăror dovezi care să ateste că inculpaţii au exercitat acte de constrângere morală sau fizică asupra martorului, apte de a influenţa modul liber de a acţiona, nu sunt de natură a crea judecătorului convingerea că, într-adevăr, asupra martorului D.M.D. s-au comis acte de violenţă, în sens larg, de natură a-l determina pe acesta să dea, să facă, să nu facă, sau să sufere un prejudiciu material.

Dimpotrivă, “temerile de natură fizică” invocate de către martor, sunt nefondate, din fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor nerezultând că aceştia ar fi persoane ca autoare de fapte penale cu violenţă (inculpaţii C.N. şi C.E. nefiind cunoscuţi cu antededente penale). În plus, nici din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi toate transcrierile convorbirilor telefonice şi ale discuţiilor personale dintre martorul D.M.D. şi inculpaţi, nu există dovezi care să ateste cu certitudine că inculpaţii au exercitat acte de constrângere, ameninţări, presiuni fizice sau psihice asupra vreunei persoane din dosar în scopul obţinerii unui folos patrimonial, discuţiile acestora având caracterul unor îndelungi negocieri. Astfel, temerea afirmată de martorul D.M.D., că SC … SRL va suferi pierderi, ca urmare a acţiunilor civile deja iniţiate sau pe care urmau să le promoveze inculpaţii, nu poate constitui o “temere” în accepţiunea legii penale, întrucât “ameninţarea” cu un drept – promovarea unui demers judiciar, în speţă acţiuni civile sau petiţii având ca obiect anularea unei autorizaţii de construire – nu constituie o ameninţare potrivit doctrinei şi practicii judiciare. Martorul D.M.D. şi ceilalţi reprezentanţi ai SC … SRL aveau posibilitatea neîngradită de a comunica inculpaţilor, în mod expres, că nu doresc să le satisfacă pretenţiile materiale pe care aceştia le solicitau în schimbul vătămărilor create de construirea unui imobil de către această societate şi să refuze clar să mai comunice cu aceştia, lucru pe care nu l-au făcut pentru motivele deja arătate (au acţionat cu scopul vădit de a-i determina pe inculpaţi să comită acte care, potenţial, să fie sancţionabile penal), după care puteau să acţioneze pe calea unor acţiuni în justiţie distincte pentru a sancţiona eventualul abuz de drept din partea inculpaţilor (pentru a dovedi caracterul injust şi abuziv al cererilor prin care solicitau anularea autorizaţiei de construire) şi de a obţine în judecată civilă eventualele daune materiale suferite ca urmare a faptelor inculpaţilor (imposibilitatea de a înstrăina apartamente în imobilul pe care îl edificau). Însă, ignorând acestă posibilitate conferită legal (de a sancţiona abuzul de drept şi de a cere daune compensatorii pentru pagubele eventuale ale SC … SRL) şi acţionând vădit în scopul anihilării demersurilor juridice ale inculpaţilor pe calea unei plângeri penale, mai facile şi cu un puternic impact inhibator-volitiv asupra celor împotriva cărora este formulată, martorul D.M.D. a făcut dovada că scopul său nu a fost acela de a se proteja pe sine de eventuale constrângeri ale inculpaţilor, ci de a-i determina pe inculpaţi să renunţe la demersurile judiciare iniţiate sau pe care doreau să le iniţieze în faţa instanţelor civile. În plus, caracterul just sau injust al acţiunilor civile ale inculpaţilor nu are nicio relevanţă în cauză, sub aspectul infracţiunii de şantaj, în condiţiile în care martorul sau ceilalţi reprezentanţi ai SC … SRL aveau la dispoziţie o serie întreagă de instrumente legale prin care să combată şi să înlăture efectele cererilor civile şi reclamaţiilor iniţiate de inculpaţi. În aceste condiţii, date fiind cele expuse anterior, în mod implicit, în lipsa atât a unor constrângeri de natură a crea o stare reală de temere, cât a unui potenţial prejudiciu personal, instanţa reţine că faptelor reclamate le lipseşte relevanţa penală, că nu se circumscriu elementului material al infraţiuniii de şantaj, că sunt afectate de un puternic dubiu care, firesc, profită inculpaţilor. Sintetizând, în cauză ar fi putut deţine o astfel de calitate numai SC … SRL, societate potenţial vătămată (nu s-a făcut dovada unei vătămări materiale, acestea fiind doar invocate), angajată în două litigii civile cu inculpaţii C.N. şi C.E., având ca obiect anulare autorizaţie de construire, însă o persoană juridică nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de şanţaj, întrucât acestă infracţiune vizează numai libertatea morală a unei persoane.

Date fiind cele reţinute anterior, instanţa apreciază fiind deplin plauzibile, veridice, dar şi dovedite, susţinerile martorului D.M.D. prin care a arătat că, personal, nu s-a simţit ameninţat, constrâns moral sau material de inculpaţi, singura sa temere, dar care nu era una care să alarmeze în sensul legii penale, fiind că SC … SRL nu va reuşi să vândă apartamente ca urmare a acţinilor în justiţie (care nu constituie o ameninţare în sensul legii) promovate de inculpaţi.

Însă, dacă martorul D.M.D. şi ceilalţi reprezentanţi ai SC … SRL ar fi exprimat un refuz expres la cererile inculpaţilor şi dacă le-ar fi spus că cererile lor (acţiunile de anulare autorizaţie de contruire) le apreciază ca nejustificate, lucru pe care nu l-au făcut din motivele deja amintite, iar cu toate acestea inculpaţii ar fi făcut în continuare presiuni asupra martorilor, sub rezerva dovedirii unei constrângeri reale, am fi putut fi, ipotetic, în prezenţa infracţiunii de şantaj.

Dar, în condiţiile în care martorul s-a angajat din proprie iniţiativă de a-i întâlni pe inculpaţi, de a purta negocieri repetate, personal şi telefonic, cu privire la anumite sume de bani, de a avea întâlniri numeroase cu inculpaţii în locuri publice (barul “I.”), deci unde se beneficia de siguranţă personală etc., în prezenţa unor cunoscuţi comuni, cu scopul de a crea inculpaţilor, în mod fals, convingerea că este de acord cu cererile acestora, instanţa apreciază că faptele reclamate în sarcina inculpaţilor, sub aspect obiectiv, nu se înscriu în sfera celor sancţionate de art. 207 C.p., plângerea penală fiind iniţiată cu scopul de a-i determina pe inculpaţi, sub imperiul temerii că vor fi supuşi unor demersuri judiciare de natură penală, să renunţe la acţiunile civile pe care le-au iniţiat sau pe care doreau să le iniţieze (aspect confirmat de martorul D.M.D. care a afirmat în faţa instanţei că acţiunile iniţiate de inculpaţi împiedicau vânzarea de apartamente).

Totodată, în ceea ce priveşte aspectul justeţii juridice şi al temeiniciei acţiunilor civile promovate de inculpaţii C.N. şi C.E. doar instanţele civile de judecată erau în măsură să se pronunţe cu privire la acestea, procurorul fiind astfel lipsit de posibilitatea de a aprecia în ce măsură aceste acţiuni civile, în lipsa unor hotărâri definitive şi irevocabile, constituie o modalitate injustă de a obţine un folos patrimonial în accepţiunea art. 207 C.p. Sintetizând, promovarea chiar şi abuzivă din partea inculpaţilor a unor acţiuni civile împotriva SC … SRL şi altor persoane, în legătură cu imobilul din str. Cireşului, sector 2, nu poate fi nicicum asimilată unei modalităţi injuste de a obţine un folos patrimonial, în sensul legii penale, având în vedere că dreptul de petiţionare este unul neîngrădit şi proteguit de lege. Prin urmare, în cauză nu există niciun element faptic care să contureze fapte ale inculpaţilor de constrângere efectivă (în sensul legii penale), de ameninţare reală şi concretă, iar nu doar afirmată, astfel că se va reţine că simplele afirmaţii ale martorului D.M.D. din plângerea penală sunt lipsite de fundamnat probator. De asemenea, analizând toate transcrierile interceptărilor efectuate în cauză, astfel cum au fost redate în cuprinsul rechizitoriului, instanţa constată că acestea nu sunt apte de a contura o altă situaţie de fapt decât cea reţinută anterior, având în vedere că pe parcursul discuţiilor nu au fost proferate de inculpaţi expresii sau cuvinte care să constituie ameninţări în accepţiunea legii penale şi care să contureze intenţia de a constrânge. Atâta vreme cât martorul D.M.D. avea posibilitatea neîngrădită de a se opune ferm, clar şi concret solicitărilor inculpaţilor (niciodată cu ocazia convorbirilor telefonice şi al discuţiilor purtate personal cu inculpaţii nu a făcut acest lucru), cu toate că luase hotărârea de a nu nu le da inculpaţilor vreo sumă de bani (după cum a declarat personal în instanţă), preferând să se angajeze în negocieri repetate cu inculpaţii pentru a crea impresia că este de acord cu revendicările acestora (care nu îl vizau pe martor ci SC … SRL), instanţa concluzionează că, în realitate, nu au existat fapte de constrângere care să-l fi determinat pe martor să adopte o conduită diferită de cea pe care şi-o dorea în mod obişnuit. În câteva cuvinte, lipsa“constrângerii” pe tot parcursul faptelor reclamate, a atras pe cale de consecinţă lipsa calitaţii de persoană vătămată a martorului D.M.D., încă din momentul iniţierii de către martor a dicuţiilor cu inculpaţii, astfel cum s-a apreciat şi argumentat anterior de către instanţă, cu ocazia analizării calităţii de persoană vătămată a lui D.M.D., concluzia fiind astfel în acord deplin cu susţinerile martorului care a arătat că nu se regăseşte în postura de persoană vătămată. Astfel, în condiţiile în care D.M.D. nu a suferit vreo vătămare (acesta nu a existat pentru motivele expuse anterior – lipsa totală a constrângerii -), iar SC … SRL nu poate deţine acestă calitate în cauză, instanţa va reţine că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, de a iniţia acţiuni civile şi de a cere o sumă de bani pentru a renunţa la acestea, nu se încriu, cu pricizările anterioare, în sfera ilicitului penal.

Potrivit art. 207 alin. 1 şi 3 C.p. infracţiunea de şantaj constă în constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, respectiv patrimonial, pentru sine ori pentru altul. Raportând modul de a acţiona al inculpaţilor C. Gheeorghe, C.N. şi C.E., astfel cum sa reţinut anterior, la elemenele laturii obiective ale acestei infracţiuni, instanţa constată că nu suntem în prezenţa unor fapte de natura celor sanţionate de acest text de lege, nefiind intrunite obiectiv elentele constitutive ale infracţiunii de şantaj, faptele acestora nefiind prevăzute de legea penală. Cel mult, faptele inculpaţilor de a promova acţiuni civile (au fost doar două), doar în ipoteza în care nişte sentinţe civile ar fi consfinţit că sunt nefondate, pot constitui un abuz de drept sancţionabil, mai ales în condiţiile în care fapta de a “ameninţa” pe cineva cu chemarea în judecată nu constituie o ameninţare în sensul legii penale.

Având în vedere că faptele inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală, cu argumentele expuse anterior, în baza art. 396 alin. 5 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C.proc.pen. îi va achită pe inculpaţii C.G., C.N. şi C.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 C.p. Va constata că inculpatul C.G. a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză din data de ……. până la data de ……… şi arestat la domiciliu din ……….. până la data de…………, când a fost pus în libertate sub control judiciar. Va constata că inculpatul C.G. a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză din data de ……….. până la data de 07…………, când a fost pus în libertate sub control judiciar.

Va constată că inculpata C.E. a fost reţinută şi arestată preventiv în cauză din data de ……… până la data de ……., când a fost pusă în libertate sub control judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Avocat specializat in drept penal Bucuresti, Sector 1, 2,3,4,5 si 6, Avocat bun penalist Bucuresti, Avocat penalist Alexandria, Giurgiu, Constanta, Buzau, Calarasi, Buzau, Slobozia, Oltenita, Urziceni, Avocat pentru romanii din diaspora, avocat online diaspora