Plangere contraventionala model 2019

plangere contraventionala model 2019

avocat plangere contraventionala

Decizia civila nr…

Astfel, petentul a fost sancţionată contravenţional, prin procesul-verbal de contravenţie……, cu amendă în cuantum de 870 lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării, conform dispoziţiilor art. 101 al. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 republicată, reţinându-se în sarcina sa faptul că în data de …….a condus autovehiculu….. cu numărul de înmatriculare ….pe …. Vlădeni, dinspre Sibiu spre B_____ şi, în dreptul imobilului cu numărul …..a pătruns pe sensul opus de mers fără un motiv, circulând aproximativ 100 mp sensul opus, fiind oprit în dreptul imobilului cu nr. 354.

Instanţa urmează să admită apelul declarat de apelantul petent …….., pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Astfel, este întemeiat motivul de apel invocat referitor la faptul că nu a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 101 al. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 pentru următoarele motive:

Astfel, deşi din ansamblul dispoziţiilor OG nr.2/2001 se desprinde concluzia ca procesul-verbal de contravenţie se bucură de o prezumţie de valabilitate, fără a mai fi aşadar necesar ca fapta să fie probată de către agentul constatator, aceste dispoziţii trebuie interpretate potrivit art. 20 din Constituţia României prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care impune in anumite cazuri probarea faptei contravenţionale.

În cauza de faţă calificarea ca şi contravenţie a faptei reţinute în sarcina petentului este contrară Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deoarece persoana sancţionată este declarată vinovată fără ca împotriva acesteia să se producă vreo proba, încâlcindu-se astfel prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 6 al. 3 din Convenţie.

Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa criteriile pe baza cărora se stabileşte dacă o acuzaţie are sau nu caracter penal in sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si prin urmare daca este necesar ca agentul constatator sa probeze fapta de care este acuzata persoana sancţionată.

Astfel, se au în vedere trei condiţii: clasificarea faptei in dreptul intern, natura acesteia si natura si severitatea pedepsei prevăzute de lege.

Referitor la prima condiţie, Curtea a stabilit ca făptuitorul beneficiază de garanţiile prevăzute de art. 6 al. 3 din C.E.D.O.,deci si de prezumţia de nevinovăţie,nu numai atunci când fapta este calificată în dreptul intern doar ca infracţiune,aceasta putând purta şi denumirea de contravenţie. Prin urmare,chiar dacă fapta reţinută în sarcina petentului, prevăzuta de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 este încadrată în legislaţia naţională în materie contravenţională, această faptă prezintă, datorită elementelor sale constitutive, caracterele unei infracţiuni şi prin urmare garanţiile prevăzute de art. 6 al. 3 din C.E.D.O., inclusiv prezumţia de nevinovătie a persoanei sancţionate, sunt aplicabile.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, natura faptei, s-a reţinut de către Curte ca dacă norma are un caracter general, există premise pentru ca fapta să aibă caracter penal. Cum în cazul de fata norma sancţionatoare priveşte publicul larg şi nu un număr restrâns de indivizi, cum ar fi, spre exemplu, membrii unei anumite profesii, instanţa constată că fapta reţinută în sarcina petentului de către agentul constatator prezintă şi din aceasta perspectiva caracterele unei infracţiuni.

În legătură cu a treia condiţie, severitatea pedepsei, se constată că sancţiunea suspendării permisului de conducere prevăzute de textul sancţionator este punitiva si descurajatoare. Astfel, în cauza Bendenoun v. Franta(1994), Curtea a reţinut ca sancţiunea are natura penală dacă amenda prevăzută de textul sancţionator este destinată nu reparării prejudiciului cauzat ci descurajării recidivei. Or, sanctiunea prevăzută de actul normativ pentru fapta reţinută în sarcina petentului se întemeiază pe raţiunea descurajării recidivei.

În cauza de faţă, cele două prezumţii, cea de legalitate şi temeinicie a procesului verbal, care operează în favoarea agentului constatator şi cea de nevinovăţie, care operează în favoarea persoanei contravenientului nu se află într-un raport de echivalenţă şi egalitate, din perspectiva probelor administrate şi a efectelor pe care le produc.

În consecinţă instanţa de apel constată că fapta reţinuta in procesul-verbal de contravenţie are un caracter penal în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, urmând a fi respectate garanţiile procesuale prevăzute de art. 6 al. 3 din Convenţie, printre care si dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Principiul care decurge din acest drept acordă beneficiul existentei unui dubiu faţă de orice persoană acuzată de săvârşirea unei fapte( in dubio pro reo ).

Prin urmare, sarcina probării vinovăţiei presupusului contravenient incumbă acuzatorului, în situaţia de faţă agentului constatator.

În cauza de faţă avem o situaţie atipică în sensul că fapta contravenţională nu a fost înregistrată cu aparatul radar, nu sunt înregistrări video de la locul săvârşirii faptei, nu există martori, existând astfel dubii în legătură cu săvârşirea faptei contravenţionale.

Pentru toate acestea, instanţa de apel consideră că există un dubiu faţă de petent privind săvârşirea contravenţiei reţinute de agentul constatator în procesul verbal de contravenţie contestat ( in dubio pro reo ).

Prin urmare, sarcina probării vinovăţiei presupusului contravenient incumbă acuzatorului, în situaţia de faţă agentului constatator. Cum instituţia intimată nu a prezentat nici o probă din care sa rezulte vinovăţia petentului, săvârşirea faptei nu a fost dovedită, motiv pentru care va admite apelul formulat în ceea ce priveşte contravenţia arătată petentului, prezentând doar un raport şi un cazier contravenţional.

Concluzionând, existând un dubiu, instanţa reţine că petentul nu a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 101 al. 3 lit. d dinOUG 195/2002