You've successfully subscribed to Blog Avocat Palade Bogdan
Great! Next, complete checkout for full access to Blog Avocat Palade Bogdan
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.

Rapirea internationala de minori

Bogdan Palade
Bogdan Palade

Intrebari despre rapirea internationala de minori?  O mare parte din intrebarile din randul clientilor sunt legate de rapirea internationala de minori.

La ce instanta ma adresez in cazul rapirii internationale de minori?

Instanta din Romania este competenta sa solutioneze doar cererile privind inapoierea copiilor aflati pe teritoriul Romaniei, ca urmare a unei deplasari sau retineri ilicite in sensul art. 3 din Conventia de la Haga.

In cazul in care se intruneste conditia de mai sus, competenta pentru solutionarea acestui litigiu este a Tribunalului Bucuresti. Potrivit art. 2 şi art. 30 alin.(2) din Legea nr. 369/15.09.2004 (republicată) privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptate la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992 (publicata in Monitorul Oficial nr. 468 din 25 iunie 2014), Tribunalul Bucuresti - Sectia civila, este competent sa solutioneze, in primul grad de jurisdictie, actiunile avand ca obiect inapoierea copilului aflat pe teritoriul Romaniei ca urmare a unei retineri ilicite în sensul art. 3 din Conventia asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992.

Cui i se aplica Conventia de la Haga/25.10.1980, privind rapirea internationala de minori? Potrivit art.4 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992, Conventia se aplica oricarui copil care isi avea resedinta obisnuita intr-un stat contractant imediat inainte de incalcarea drepturilor privind incredintarea sau vizitarea, iar aplicarea sa inceteaza cand copilul atinge varsta de 16 ani.

Trebuie sa achit taxa judiciara de timbru? Nu. Actiunile avand ca obiect rapirea internationala sunt scutite de taxa judiciara de timbru. Art. 28 alin.(l) din Legea nr.369/15.09.2004 (republicata), prevede ca "Toate cererile formulate in scopul punerii in aplicare a prevederilor Conventiei si ale prezentei legi sunt scutite de taxe", precum si in temeiul art. 29 alin.(l) lit. 1) din O.U.G 30/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intampinarea este obligatorie? In cazul actiunilor avand ca obiect rapirea internationala, intampinarea nu este obligatorie.

Sunt obligat sa inapoiez minorul al carui domiciliu a fost stabilit de catre instanta internationala intr-o alta tara? In cazul in care domiciliul minorului a fost stabilit, printr-o hotarare judecatoreasca, intr-o alta tara, nu este o regula ca instanta sa dispuna inapoierea minorului. De exemplu, intr-o hotarare din data de 4 mai 2017, Tribunalul Bucuresti a retinut ca ,,in cauza este incident cazul in care se poate refuza inapoierea copilului in Spania, prevazut de art.13 alin.2 din Conventia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, in sensul ca minora se impotriveste in mod vehement la inapoiere, aceasta atingand un grad de maturitate suficient pentru a face necesar sa se tina seama de opinia sa.’’ Astfel, instanta decide si in functie de opinia minorului, daca acesta are varsta si maturitatea necesara sa isi exprime opinia.

De asemenea, in cazul in care exista probe care sa demonstreze ca parintele care solicita inapoierea minorului si-a exprimat consimtamantul ca acesta sa vina si sa ramana in tara, atunci instanta, in cele mai multe cazuri, va respinge inapoierea minorului.

Insa, cel mai important aspect este sa alegeti un avocat cu experienta in astfel de spete deoarece modul in care sunt pregatite si prezentate probele, va cantari foarte mult in luarea unei decizii de catre instanta.

Daca sunteti intr-o astfel de situatie puteti trimite pe email la contact@avocatbogdanpalade.ro cazul dumneavoastra sau imi puteti scrie pe whats app la 0740 807 892 si va raspund in cel mult 24 ore.

Bogdan Palade

Telefon: 0740 807 892


Postari recomandate