Transfer persoana condamnata. Dreptul la viata privata.

Transfer persoana condamnata. Dreptul la viata privata.

Existenta unei masuri de expulzare nu atrage automat admiterea cererii
de transfer a persoanei condamnate, chiar în lipsa acordului acesteia.
Dispozitiile art.3 din Protocolul aditional la  Conventia privind transferul
persoanelor condamnate nu justifica transferul, cu încalcarea dispozitiilor
art.8 din CEDO.

(sentinta penala nr.18/04.04.2003 – CAB -Sectia I-a Penala)

Prin sesizarea nr.416/II-5/2003 din 18.03.2003, Parchetul de pe lânga
Curtea de Apel Bucuresti a solicitat în baza prevederilor Legii nr.756/2001,
recunoasterea, pe cale principala, a sentintei nr.15.B.478/2000/20 a
Tribunalului Capitalei Ungariei, prin care numitul C.M.R. (cetatean român) a
fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru comiterea, o data, a unor acte de
violenta împotriva unui functionar public aflat în exercitiul functiunii, o data, cu
mâna armata, a unor acte de violenta împotriva unui functionar public aflat în
exercitiul functiunii, de 5 ori a infractiunii de tâlharie si de doua ori a
infractiunii de vatamare corporala grava, una din fapte ramânând în faza de
tentativa, prev.de art.229 al.1 si 2 , art.321 alin.1 si art.170 alin. 1 si 2 din
Codul penal ungar.
Aceasta sentinta a ramas definitiva prin hotarârea nr.Bf.I.2497/2001/4
din data de 9 aprilie 2002 a Curtii Supreme de Justitie.
În temeiul art.25 cu referire la art.25 alin.2 din Legea nr.756/2001,
Curtea de Apel Bucuresti este competenta sa solutioneze prezenta cauza.
Curtea a constatat ca sesizarea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel
Bucuresti este însotita de informatiile prevazute de art.9 alin.3 din Legea
nr.756/2001 si documentele precizate în art.10 alin.2 din aceeasi lege.
În fapt, s-a retinut ca, la data de 14.07.2002, numitul C.M.R. a
deposedat, prin violenta, în loc public, partea vatamata N.I., de 3 lantisoare
din aur; la data de 16.07.2000, în orasul Budapesta, acesta a lovit cu pumnul
pe partea vatamata H.N.E. si i-a sustras de la gât 3 lantisoare din aur; la data
de 21.07.2000 în orasul Budapesta, acelasi inculpat a lovit cu pumnul si a
smuls de la gâtul partii vatamate G.J. 3 lantisoare din aur, victima suferind
leziuni la cap,nas, gura si fractura osului nazal, necesitând 8 zile îngrijiri
medicale.
S-a mai retinut ca numitul C.M.R., la 23.07.2000, în Budapesta , si a
deposedat-o de un lantisor din aur; la data de 26.07.2000, susnumitul  a lovit
pe partea vatamata B.I. si i-a sustras de la gât un lantisor din aur, în valoare
de 10.000 forinti, victima suferind o plaga ce a necesitat 8 zile îngrijiri
medicale si pentru a-si asigura scaparea a lovit mai multi politisti, care
încercau sa-l retina.
Curtea a constatat ca faptele comise de numitul C.M.R. în Republica
Ungara si pentru care a fost condamnat în  baza Codului penal ungar au
corespondent în legislatia româna, întrunind elementele constitutive ale
infractiunii de tâlharie (5 fapte) si ultraj (doua fapte), prev. si ped. de art.211
al.1 si 2, lit.a. si d Cod penal, si respectiv art.239 alin.2 si 3  Cod penal, cu
aplicarea art.33 lit.a Cod penal si pedepsite cu închisoare de la 5 la 20 ani.
Condamnatul C.M.R. se afla încarcerat în Penitenciarul cu Regim Sever
si Moderat din Budapesta.
Curtea a constatat ca natura juridica si durata pedepsei de 7 ani
închisoare, aplicata numitului C.M.R. în Ungaria sunt compatibile cu legislatia
româna, în sensul ca hotarârea a fost pronuntata de o instanta competenta,
nu contravine ordinii publice din România si poate produce efecte juridice în
tara, potrivit legislatiei române.
Totodata, Curtea a retinut ca nu este necesara adaptarea acestei
pedepse si nici conversiunea condamnarii, potrivit disp.art.21 al.2 si art.22 din
Legea nr.756/2001.

Sentinta a ramas definitiva prin nerecurare.

NOTA:  Transferul este legat de punerea în executare a sentintelor ce
implica privarea de libertate în interesul reintegrarii condamnatului în tara de
origine.
Consimtamântul persoanei condamnate subliniaza ratiunea legii legata
de personalizarea masurii de transfer luata în interesul persoanei
condamnate.
Chiar în conditiile art.3 al Protocolului aditional  (ordin de expulzare)
opinia persoanei condamnate trebuie luata în considerare.
Potrivit prevederilor art.3 din Protocolul aditional la Conventia
Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, ratificat de România
prin O.G. nr.92/1999, statul de executare poate, la cererea statului de
condamnare sa îsi dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate
fara consimtamântul acesteia din urma, atunci când condamnarea pronuntata
împotriva acesteia contine o masura de expulzare ori de conducere la
frontiera.
La examinarea cererii nu se poate face abstractie de motivele pentru
care condamnatul a refuzat transferul.
În cauza, transferul condamnatului în România nu ar încalca dispozitiile
art.8 din CEDO, interferând cu viata sa privata si de familie.
Legea permite executarea pedepsei în România, condamnatul are
legaturi cu cei ramasi în România, neavând legaturi de familie în Ungaria.
Amestecul autoritatilor publice este permis în ceea ce priveste viata
privata si de familie, atunci când este prevazut de lege si în masura în care
constituie o masura care într-o societate democratica este necesara pentru
securitatea nationala, siguranta publica, buna starea economica a tarii,
apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau moralei
ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.
Curtea a apreciat corect ca ingerinta este prevazuta de lege, si este
necesara într-o societate  democratica.
Fara a ignora dreptul statului, pe teritoriul careia a fost condamnat
intimatul, de a controla intrarea, sederea si expulzarea strainilor pe teritoriul
national, trebuie avute în vedere si hotarârile Curtii Europene  în conformitate
cu care deciziile ce constituie o  interferenta cu drepturile garantate de art.8
paragraf 1 pot fi luate doar daca sunt justificate de o necesitate sociala
presanta si sunt proportionale cu scopul urmarit, deci  daca sunt necesare
într-o societate democratica.