You've successfully subscribed to Blog Avocat Palade Bogdan
Great! Next, complete checkout for full access to Blog Avocat Palade Bogdan
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.

Veniturile in acord la pensie

Bogdan Palade
Bogdan Palade

Curtea de apel Bucuresti

Decizia civila nr...

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la criticile efectuate în apel, în conformitate cu dispozitiile art.477 alin.(l) din Codul de procedură civilă, Curtea retine următoarele:

Din conținutul adeverinței nr..../02.07.2020 eliberată de SC ... SA (fila 13 dosar tribunal) rezultă că intimatul-reclamant a beneficiat de venituri suplimentare reprezentate de acord. În aceeași adeverință s-a atestat că angajatorul a calculat și virat contribuția de asigurări sociale pentru tăndul de salarii, din care face parte și venitul realizat în acord.

In ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține că, potrivit cadrului normativ în vigoare, la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, se valorifică, pe lângă salariile înscrise în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care, după data de I aprilie 1992, au tăcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și sunt înscrise în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități.

În sensul celor reținute sunt dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, prin care se stabilește în mod expres modalitatea în care se determină punctajele lunare pentru perioadele anterioare datei de I aprilie 2001, respectiv, „(l) ... se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă... (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (l) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare”

Art. 127 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. 2 din lege, sunt cele prevăzute în Anexa nr. 15.

În raport de reglementările legale enunțate, Curtea are în vedere că anumite venituri realizate anterior datei de 01.04.2001 (cum este cazul venitului realizat în acord, pentru care pct. VI al Anexei 15 din HG nr. 257/2011 menționează că nu au făcut parte din baza de calcul a CAS) pot fi luate în calculul drepturilor de pensie doar prin aplicarea cu prioritate a principiului contributivității consacrat de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Așadar, valorificarea respectivelor venituri este posibilă dacă sunt îndeplinite aceleași condiții ca și cele expuse în considerentele deciziei nr. 19/17.10.2011 și, respectiv, ale deciziei nr. 19/10.12.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în acord cu care la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie, trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale, conform reglementării legale în vigoare într-un moment sau altul, elementul esențial fiind plata contribuției

Contrar susținerilor din apel, Curtea constată că în adeverința nr...../02.07.2020 eliberată de SC ... SA se atestă expres și fără echivoc plata contribuției de asigurări sociale pentru venitul realim în acord, mențiuni aflate la fila 13 verso, pentru exactitatea cărora angajatorul este direct răspunzător, în conformitate cu art. 125 din HG nr. 257/201 1.

De asemenea, adeverința atestă temeiul legal al acordării acestor venituri și caracterul lor suplimentar. Venitul în acord este suplimentar față de salariul de încadrare deja valorificat, având în vedere și precizările SC ... SA din cuprinsul adresei nr..../1 1.07.2022 depusă la fila 136 dosar apel.

În concluzie, soluția dată de prima instanță este legală și temeinică, urmând a fi menținută, criticile invocate de apelanta-pârâtă sub aspectul greșitei valorificări fiind neîntemeiate•

Având în vedere caracterul accesoriu al pretențiilor reprezentate de diferențele de drepturi, acestea nu pot primi o altă soluție decât cea pronunțată cu privire la pretențiile principale.

În temeiul dispozițiilor art.480 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul ca nefondat și va obliga apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus de la 2975 lei, conform art. 451 alin. 2 Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apel formulat de apelanta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPILUI BUCUREȘTI, cu sediul în Municipiul București, calea Vitan nr.6, sector 3 împotriva sentinței civile nr.4080 din data de 04.06.2021, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6982/3/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ......, identificată cu CNP:...., domiciliată în Municipiul București,.... sector 4 și cu domiciliul procedural ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat” Palade Bogdan” cu sediul în Municipiul București, ...

Obligă apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. 2 Cod proc. civilă.

Definitivă.

Bogdan Palade

Telefon: 0740 807 892


Postari recomandate