sentinta conducere fara permis JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI SECȚIA 1 PENALĂ Sentința penală nr….. Ședința publică din data de 07.02.2020 Instanța constituită din: Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul ……. având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP). La apelul
refuz program vizitare minor Cum procedez? JUDECĂTORIA BUFTEA SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR….. Incheiere nr… INSTANȚA, Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub …., petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI GONȚ, PANAIT și ASOCIAȚII, a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. …./2020,
Cum sistez pensia de intretinere copil? JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ SENTINȚA CIVILĂ Nr….. Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.08.2019, sub nr. …., reclamantul …. în contradictoriu cu pârâta ….., a solicitat să se dispună reducerea cuantumului sumei datorate
anrp dosare TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A -V- A CIVILĂ Sentința civilă nr…. TRIBUNALUL Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a V-a civilă la data de 04.07.2018 sub nr…., reclamanta …. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea
pensie alimentara 2020 Cum se calculeaza pensia alimentara in 2020? TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A-V-A CIVILĂ Dosar nr….. Decizia nr….. Pe rolul Tribunalului se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât ….., împotriva sentinței civile nr. …./28.02.2019 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. …. în
Judecatoria Cornetu – validare poprire respinsa Prin cererea introdusa la aceasta instanta, INVESTCAPITAL LTD în calitate de creditor in contradictoriu cu debitorul …… si tertul poprit ….., a solicitat popririi infiintate de BEJ … Se arata ea poprirea a fost infiintata în dosarul de executare nr…. pana la concurenta sumei datorate de 98.486.
Judecatoria Sector 2 Sentinta civila nr…. Analizand actele și lucrările dosarului, instanța reține: Intre intre reclamante, in calitate de locatori si pârâta …..SRL, in calitate de locatar a fost încheiat contractual de închiriere înregistrat la AFP-Sector 2 sub nr. …..2018, cu privire la apartamentul nr. 1…. Sector 2, București,
Intrebare: – In anul 2020 care este legea divortului? Raspuns avocat: JUDECĂTORIA FĂUREI-JUDETUL BRĂILA SENTINTA CIVILĂ NR…. Prin cererea înregistrată la Judecătoria …… la data de 05.07.2019 sub nr. …., reclamanta …..a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul …., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună exercitarea în comun a autorității