avocat plangere contraventionala Reducerea perioadei de suspendare a permisului La 15 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 575, legea nr. 130/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Până în prezent, Ordonanța
Înscrierile în cartea funciară/publicitatea imobiliară Publicitatea imobiliară reprezintă un ansamblu de norme juridice prin care se reglementează modalitatea de aducere la cunoștința publicului a actelor și faptelor juridice cu privire la imobile. Potrivit art. 7 din legea 7/1996 cadastrului și a publicităților imobiliare: ,,Art. 17, Lg. nr.
avocat clauze abuzive Bucuresti Despre protecția consumatorului: Reglementarea protecției consumatorilor vine dintr-o necesitate practică. De fiecare dată putem pune sub semnul întrebării validitatea unui contract din moment ce cuprinde clauze esențiale care reflectă un dezechilibru important între prestațiile obținute de părți, una dintre ele profitând de poziția dominantă din contract.
avocat drept penal Cum mă poate ajuta avocatul in cursul urmarii penale? În multe cazuri, persoanele care au deschis un dosar penal pe numele lor, aleg să apeleze la avocat după ce dobândesc calitatea de suspect/inculpat. În acest fel, persoana în cauză face o alegere greșită, care o lipsește
avocat contestatie la executare 2019 Cand nu se precizeaza in detaliu suma solicitata in somatia de plata, in baza contestatie la executare in termen de 15 zile poti anula executarea silita. Practica judecatoreasca contestatie la executare: Judecatoria Sector 6 Sentinta civila nr. Analizând actele de executare efectuate în dosarul nr.
avocat dreptul muncii online Stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina şi în legătură cu munca sa, este interzisă şi este sancţionată cu nulitatea clauzei astfel negociate, a decizia ICCJ prin Decizia
plangere contraventionala model Hotarare judecatoreasca Judecatoria Sector 2 Bucuresti Analizând întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele: În fapt, potrivit procesului verbal de contravenție seria …., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce
avocat Bucuresti model plangere contraventionala suspendare permis Ai fost oprit de politie ca ai depasit linia continua sau ca nu ai acordat prioritate pietonilor pe trecere? Ce argumente de anulare a procesului-verbal de contraventie pot invoca sa castig procesul? Practica judiciara favorabila contravenientului: Prin procesul-verbal nr…….din data