Vesti bune pentru societatile comerciale obligate sa-si suspende activitatea in contextul COVID-19 Daca la inceput existau simple propuneri cu privire la suportarea somajului tehnic de catre stat, iata ca astazi Guvernul Romaniei a adoptat o Ordonanta de Urgenta prin care vine in ajutorul societatilor comerciale ce au fost obligate sa-si
Dificultăți financiare generate de infecția cu SARS-CoV-2 – insolvența sau concordatul preventiv? In funcție de dificultățile financiare cu care se confruntă, fie la contractul de concordat preventiv, fie la deschiderea procedurii insolvenței, cererile urmând a fi adresate instanțelor judecătorești. În data de 16.03.2020 a fost decretată de Președintele
Somajul tehnic vs Ajutor de somaj Conform Grupului de comunicare strategica din cadrul MAI, incepand cu data de 17 martie, ora 22:00, in Romania au fost luate, pentru o perioada de minimum 30 de zile, noi masuri privind prevenirea raspandirii infectiei cu Covid-19. Una dintre cele mai drastice masuri
Modificările ce pot interveni în programul de vizită al minorului Din data de 16.03.2020 Președintele României a decretat stare de urgență în contextul răspândirii în mod alarmant a infecției cu noul Coronavirus SARS-CoV-2. Fiind răspândită infecția în peste 150 de țări, măsurile de protecție și de prevenție dispuse
COVID – 19 motiv pentru organele judiciare de a instrumenta dosare penale cu privire la infractiunea de zadarnicirea combaterii bolilor In ultima vreme asistam tot mai des la informatii din spatiul public conform carora, in contextul epidemiei cu Covid-19, organele de cercetare penala din Romania s-au sesizat din oficiu cu
În contextul pandemiei cu noul coronavirus, care s-a răspândit într-un ritm alarmant la nivel global și, implicit, la nivelul Uniunii Europe, s-au recomandat de către autoritățile statale o serie de măsuri care trebuie respectate pentru a împiedica răspândirea infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2. În România, fiind instituită starea de urgență pe
Asa cum probabil stim, noul coronavirus s-a raspandit intr-un ritm alarmant la nivel global si implicit la nivelul Uniunii Europe, fapt pentru care economia Romaniei este grav zdruncinata din cauza faptului ca tot mai multe companii isi inchid portile pentru angajatii lor. Conform unei statistici, in Romania peste 80% din
avocat Bucuresti custodie comuna vs custodie exclusiva Modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste fie in comun, fie exclusiv in urma divortului – de catre instanta de tutela. Exercitiul comun al autoritatii parintesti semnifica realizarea functiilor